Odată cu prima zădapă, care a vizitat cele mai înalte creste ale Carpaților în urmă cu câteva zile, am făcut o scurtă incursiune în munții Făgărașului, pe creasta Vartopel.
Alături de Creasta Arpășelului, creasta Vartopel formează cel mai accidentat segment al crestei principale a munților Făgărașului și închide Căldarea Fundu Caprei, la nord, și Căldarea Vartopel, la sud. Lipsită de dificultăți tehnice majore pe timp de vară, dar cu o expunere considerabilă, creasta Vartopel se parcurge frecvent împreună cu creasta Arpășel, parcursă în premieră în urmă cu peste un secol, în 1912, de către trei sași membri ai Societății Carpatine Ardelene, adică SKV.
Pornind de la Fereastra Zmeilor, pe o vreme frumoasă de toamnă, dar cu vânt puternic, am urcat spre creastă. Cea mai mare parte a zăpezii căzute se topise deja, însă cele câteva petice rămase au făcut parcurgerea mai interesantă, punând mici probleme în anumite locuri. Însă nu zăpada, ci umezeala a schimbat planul inițial de a parcurge întreaga Creastă Vartopel-Arpășel, unde primii pași ai Urechii Estice erau complet uzi, făcând înaintarea mai mult decât problematică. În aceste condiții, ne-am retras cu grijă de sub Urechi, făcând câteva rapeluri și apoi descățărând vâlcelele ce coboară în poteca turistică.
Chiar dacă planul de acasă nu s-a potrivit cu socoteala din târg, parcurgerea crestei Vartopel după prima zăpadă a fost una dintre cele mai spectaculoase ture ale acestui an. Și dacă iarna se înduplecă a mai zăbovi un pic la vatră, avem o mulțime de planuri de carpatism și cățărare până la căderea zăpezii.
