ghid montan

Atelier de carpatism în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism special conceput pentru cei care fac primii pași înafara potecilor de drumeție și doresc să cunoască și zonele de abrupt.

Carpatismul sau drumeția alpină reprezintă acele trasee aflate între drumeție și cățărarea pe stâncă, împrumutând elemente din ambele. Conform gradației elvețiene pentru traseele de drumeție, carpatismul este încadrat la drumeția alpină dificilă și foarte dificilă, respectiv T5 și T6. În literatura montană din România, traseele de carpatism sunt considerate ca fiind din sfera alpinismului, lucru pe care îl putem accepta doar în sezonul de iarnă, când prezenta zăpezii și gheții în zonele de abrupt schimbă radical terenul și modul de abordare. Cu mici excepții, carpatismul în România este practicat îndeosebi în munții Bucegi și Piatra Craiului, ale căror văi de abrupt, brâuri și creste oferă un teren specific, accesibil în general fără material tehnic sau manevre avansate de cățărare.

În cadrul acestui atelier de carpatism am arătat practic diferențele între zonele de abrupt amenajate pentru drumeție – traseele de culoare neagră precum celebrul Drum al lui Deubel – și cele neamenajate. În ceea ce privește manevrele de coardă, fiecare participant a avut ocazia să exerseze asigurarea partenerilor în zone expuse sau verticale și să coboare în rapel, acestea reprezentând doar minimele cunoștințe în materie care ar trebui cunoscute de cei care ies înafara potecilor de drumeție. De asemenea, am pus un accent deosebit pe utilizarea corectă a picioarelor la depășirea obstacolelor stâncoase caracteristice văilor de abrupt, atât la urcare, cât și la coborâre (exerciții de cățărare și descățărare a săritorilor).

Partea teoretică a acestui atelier de carpatism a inclus, pe lângă prezentarea echipamentului, o discuție despre conceptul general de risc pe munte și despre riscurile specifice carpatismului, participanții identificând modurile de gestionare optimă a acestora. În încheiere, am vorbit despre gradele de dificultate ale traseelor de carpatism și necesitatea unei schimbări în acest domeniu, astfel încât particularitățile diferitor trasee – văi de abrupt, brâuri – să fie mai bine evidențiate în cadrul unui sistem standardizat de gradare a dificultății.

În luna august organizăm o tabără de carpatism dedicată celor care au deja o oarecare experiență în parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor și doresc să cunoască efectiv principalele zone de abrupt din Bucegi.

Tentativă în Coltul Balaceni

Coltul Balaceni închide la est Fereastra Mare a Sâmbetei, șa importantă din creasta munților Făgărașului. Supranumit adesea Matterhorn-ul României datorită formei ce aduce cu celebrul vârf al Alpilor, Coltul Balaceni este vizibil de la mare distanță, uneori chiar și de la câmpie.

În acest sfârșit de săptămână am încercat să urcăm Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, tentativă încheiată în urma semnelor de deteriorare a vremii. Plecând de-a lungul Văii Sâmbetei înainte de răsărit, tocmai pentru a evita convecția specifică acestei perioade a anului, am trecut în goană pe lângă cabana Valea Sâmbetei, care, la acea oră matinală, era neclintită în adomire și în urmele unei petreceri ce părea a se fi întins până târziu în noapte. Priveliștea dezolantă a cutiilor de bere răsfirate în zona meselor, mucuri de țigară și sticle goale de vin zugrăvesc, de fapt, trista realitate a turismului montan din Carpații românești, în care lipsa de educație dictează activitatea, iar cârciuma se mută de la sat la munte.

Trecem printre tufele îmbobocite de bujori de munte și ajungem la baza Colțului. Câțiva ciruși brăzdează fotogenic cerul și trădează schimbarea vremii, însă ora e încă tânără și pornim pe Muchia Nord-Vestică. Ascensiunea se termină însă în momentul în care atingem muchia propriu-zisă, când norii începuseră a se aduna cu repeziciune pe cerul de iunie, formându-se celule de convecție aducătoare de furtună. Decidem retragerea în rapel, folosind două stații din perete și două pitoane din dotare și revenim la baza Colțului odată cu primii stropi de ploaie, care ne vor însoți până dincolo de cabană.

Coltul Balaceni a fost urcat pentru prima dată la 26 iunie 1967 de către Ionel Coman și Roland Welkens, urcând parțial prin diedrul proeminent care brăzdează Colțul și ieșind apoi spre Muchia Nord-Vestică pe care au urmat-o până în vârf.

Ne propunem să revenim spre toamnă pentru a urca Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, însă, până atunci, ne bucurăm de cățărare și carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, dar și de o frumoasă drumeție pe muntele Olimp.

Creasta Costila-Galbinele în pragul verii

În urmă cu câteva zile, la mijloc de mai, am urcat Creasta Costila-Galbinele, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Înălțată între văile Coștilei și Gălbinele, profilul crestei atrage privirile de la mari depărtări, atât din Busteni, cât mai ales din poteca Munticelului sau din fața refugiului alpin Coștila. Pe profilul crestei se remarcă o imensă prăbușire, ca o rană a muntelui, care a afectat în 2008 traseul Tavanele de Argint. O nouă prăbușire de stânci din același loc, produsă chiar în urmă cu câteva zile, a afectat puternic atât lungimile inferioare, cât mai ales firul principal al Văii Gălbinele, încă acoperit cu zăpadă la ceas de mai. În aceste condiții, parcurgerea celei de-a patra lungimi de coardă, socotite pe traseul matematic al crestei, este mai mult decât delicată, pornirea fiind deosebit de frământată și stânca acoperită cu un considerabil strat de praf.

Pe întregul parcurs al ascensiunii noastre pe Creasta Costila-Galbinele am avut parte de o vreme caldă, ca de vară, doar în partea superioară fiind convinși de vânt să trecem la mâneca lungă. Ne-am bucurat de priveliștile oferite de Bucegi în luna lui florar, cu văile Coștilei și Gălbinele încă acoperite de zăpadă și cu o pădure crudă pe Munticel, la picioarele noastre. Dincolo de jumătatea traseului, Peretele Gălbinele se dezvăluie spectaculos. După terminarea dificultăților, am urcat spre Brâul Mare al Coștilei, încă acoperit de limbi considerabile de zăpadă, și am ieșit în platou prin hornul din dreptul crestei, cea mai facilă ieșire în aceste condiții. Privind îndărăt, polenul ridicat de vânt forma mici nori pe creștetul pădurii, o imagine inedită și spectaculoasă. Am coborât pe Valea Albă, integral pe zăpadă.

Creasta Costila-Galbinele fost urcată în premieră la 31 mai 1936, de către o echipă formată din Niculae Baticu, Dan Popescu, Constantin Conteș și Toma Boerescu, însoțiți de încă vreo zece invitați, printre care și viitoarea doamnă Boerescu. În aceste condiții. ascensiunea a fost, în cuvintele lui Baticu, o parodie. Astăzi, traseul de bucură de o mare popularitate în rândul cățărătorilor, fiind parcurs cu aceeași plăcere în orice perioadă a anului.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu conglomeratul Bucegilor și ne gândim deja la turele de carpatism din văile sale, odată ce zăpada se va topi.