ghid montan

Creasta Malinului, cățărare în Bucegi

Săptămâna trecută am revenit în munții Bucegi pentru un traseu istoric de cățărare pe stâncă – Creasta Malinului.

Ridicat asemeneni unei catredrale deasupra Văii Mălinului, Văii Seci a Coștilei și Văii Țapului, Colțul Mălinului a fost urcat în premieră la 19 noiembrie 1933 de către o echipă din care făceau parte, pe lângă alții, Nicu Comănescu și Nae Dimitriu, cele mai importante figuri alpine autohtone din acea perioadă; după atingerea vârfului, s-a coborât Hornul Ascuns, urmat de o friguroasă iarnă de noiembrie. Abia în august 1935, o echipă condusă de Nae Dimitriu a realizat întregul parcurs al Crestei Malinului, de la baza Colțului și până în Brâul Mare al Coștilei, traversând spectaculos Dintele dintre Colți și Colțul de Sus.

În tura noastră din urmă cu câteva zile am coborât Hornul Ascuns și am ajuns la baza Colțului Mălinului. Am continuat apoi pe traseul crestei, așa cum a fost el parcurs în 1935, abia apoi realizând că am “ratat” cu doar câteva zile o aniversare de 91 de ani de la premieră.

Zona a fost parțial recondiționată cu ancore mecanice în 2021, moment în care s-au montat ancore mecanice pentru rapel pe Hornul Ascuns și s-au verificat pitoanele de pe Creasta Malinului; ulterior, pe ultima porțiune a acesteia de sub vârful Colțului au mai apărut alte două ancore mecanice. Nu mică ne-a fost surpriza să descoperim pe Hornul Ascuns niște protecții de o calitate cel mult îndoielnică și, foarte important, montane extrem de prost în stâncă, precum se poate vedea aici. În limita timpului – căci venisem acolo cu alt scop! – am îndepărtat patru dintre acestea, în teren rămânând alte trei: una, pe care o putem considera oarecum utilă, în aval de Dintele dintre Colți, și alte două, inutile și periculoase, care nu au putut fi îndepărtate în acel moment.

Cu acest prilej, reafirmăm dedicarea noastră pentru a oferi experiențe montane în grupuri mici, atent dimensionate în funcție de dificultățile terenului și experiența participanților, astfel încât riscurile inerente să fie cât mai reduse. Grupurile mari și improvizațiile de orice fel nu oferă decât un fals sentiment de siguranță, statistica accidentelor și incidentelor fiind grăitoare.

În încheiere, ne-am bucurat de ziua petrecută în abruptul Bucegilor și cu reîntâlnirea cu Creasta Malinului și spectaculoasa zonă deasupra căreia se ridică. În ciuda gustului amar lăsat de iresponsabilitatea unora, vom privi întotdeauna muntele și natura cu aceeași pasiune și vom oferi sfaturi și exemple pozitive oricui este deschis să le urmeze.

Vihren prin muchia Dzhamdzhiev. Iarna în Pirin.

În urmă cu câteva zile, cu ocazia Unirii Principatelor, am revenit la sud de Dunăre, în munții Pirin, unde am urcat pe vârful Vihren (2914m) pe muchia Dzhamdzhiev, în condiții de iarna, un frumos traseu de alpinism.

În vara anului trecut am vizitat munții Pirin, în cadrul unei ture de drumeție și scrambling, în care am aprofundat câteva dintre zonele mai puțin umblate ale acestui spectaculos Parc Național. Tot atunci s-a născut și ideea de a urca iarna pe Vihren, în special pe muchia Dzhamdzhiev, sau creasta estică a vârfului, o creastă stâncoasă și îngustă în zona inferioară.

Astfel, la fine de gerar, am pornit spre Pirin în două echipe, alături de colegii de la Alpine-Challenge, stabilindu-ne tabăra de bază în Bansko, frumoasa stațiune de schi de la poalele muntelui. Dis-de-dimineață am pornit spre baza traseului, spărgând poteca prin zăpada căzută în urmă cu câteva zile, dar bucurându-ne de o zi frumoasă și o liniște deplină. Odată ajunși la baza traseului, unde încep și zonele tehnice ale muchiei, ne-am intersectat cu un grup numeros din Macedonia; aveam să-i depășim pe parcurs, echipamentul (ori, mai degrabă, lipsa acestuia!) și tehnicile abordate punându-le reale probleme, încât ne-am făcut reale griji despre siguranța lor pe parcursul zilei…

Vârful Vihren (2914m) ne-a primit înconjurat de ceață și bătut de un vânt tăios și rece, ceea ce a grăbit coborârea. Vizibilitatea redusă și riscul crescut de avalanșă au impus o atenție deosebită în alegerea terenului la coborâre, traseul clasic spre cabana Vihren prezentând riscuri mari în condițiile date. Finalmente, am ajuns în curtea cabanei, unde am ciufulit un Samoyed simpatic, încheind astfel incursiunea alpină pe muchia Dzhamdzhiev (PD-, M2), unul dintre cele mai frumoase și inedite trasee spre al doilea vârf al Bulgariei.

Cât încă ține iarna pe munți, vom continua să organizăm ture de alpinism în Carpații românești și nu numai, și, dacă ești interesat să ni te alături, dă-ne un mesaj!

Muchia dintre Timbale în condiții de iarna

Chiar dacă tura noastră pe Muchia dintre Timbale în condiții de iarna a avut loc în luna octombrie, nu dorim să o lăsăm fără o minimă trecere în revista virtuală a acestei pagini.

Luna octombrie a anului trecut a adus peste Carpați condiții frumoase de iarnă, cu multă zăpadă și temperaturi coborâte, fapt care nu doar a schimbat complet peisajul obișnuit al lunii, ci ne-a creat posibilitatea de a începe sezonul de alpinism mai devreme decât ne-am fi închipuit. Ne-am îndreptat, așadar, pașii spre Muchia dintre Țimbale, un traseul clasic al Pietrei Craiului, pe care l-am parcurs de mai multe ori în condiții de vară.

Așadar, într-o friguroasă duminică de octombrie, în două echipe separate, conduse de ghizii montani Andrei Badea și Dan Colniceanu, am urcat Muchia dintre Timbale în condiții de iarna, un splendid traseu de alpinism din abruptul vestic al Pietrei Craiului. Aflată în una dintre cele mai frumoase zone de abrupt ale Carpaților românești, Muchia dintre Țimbale separă Valea Podurilor de Padina lui Călineț, oferind ample priveliști asupra locurilor înconjurătoare. Parcursă în premieră în iulie 1939 de către echipa ADMIR condusă de Titi Ionescu, muchia se bucură de o popularitate crescândă în ultima perioadă. Terenul este destul de facil, însă friabil și, pe alocuri, dificil de protejat, oferă posibilități multiple de parcurgere, cea mai facilă fiind ocolirea porțiunii inferioare. De altfel, așa au procedat și premieriștii interbelici.

Parcursă direct din șaua Caprelor, Muchia dintre Țimbale pune probleme legate de orientare și mai ales de distanța dintre protecții. O altă zonă dificilă este în amonte de șaua Hornului N, care, la rândul său, oferă mai multe variante de parcurgere, în funcție de condiții și echipă. În condițiile de iarnă de care am avut parte, apreciem dificultatea la AD+, M4.

La momentul scrierii acestor rânduri, iarna a pus deplină stăpânire peste masivele înalte ale Carpaților, iar echipa noastră este prezentă la datorie cu ture de drumeție și alpinism, dar și cu ateliere de inițiere pentru cei aflați la început. Dacă ești interesat de oricare dintre aceste activități, dă-ne un mesaj!