Catarare în Cheile Aiudului

Săptămâna trecută am parcurs câteva trasee clasice de catarare din Cheile Aiudului, în munții Trascău.

Am petrecut în Cheile Aiudului mai bine de o zi, în care ne-am bucurat de explorarea zonei și a celor patru colțuri și am urcat câteva trasee clasice în Colțul Vilii și Colțul Cetății, precum:

 

    • Amurg (4lc, grad românesc 3B, UIAA VI+), premiera în 1976 de către S. Nagy și I. Dobre – un traseu deosebit de frumos, cu pasaje diverse (fețe, diedre, hornuri), bine asigurat în zonele cheie;

    • Prieteniei (4lc, grad românesc 3B, UIAA VI+), premiera în 1965 de către echipa condusă de Miklós Gyöngyösi – cumva traseul to do al Colțului Vilii, cu pasaje frumoase de bavareză și fisură, bine asigurat;

    • Creasta Sudică (4lc, grad românesc 4A, UIAA V+), premiera în 1960 sub conducerea lui Adalbert Bagaméry – traseu aerian, care combină cățărarea pe o creastă expusă cu hornul proeminent al lungimii a doua, și o retragere de peisaj și mult scrambling de-a lungul lungii creste a Colțului Cetății.

Pe lângă aceste clasice, am urcat și câteva trasee de cățărare sportivă în Poligoanele din Colțul Cetății, fiind deplin mulțumiți nu doar de frumusețea liniilor, ci mai ales de calitatea stâncii.

Recomandăm celor care doresc să parcurgă trasee clasice de catarare în Cheile Aidului să consulte excelentul ghid al zonei scris de Dan Anghel ori să verifice resursele disponibile online pentru gradele detaliate în sistemul UIAA; gradele clasice românești își dovesc (încă o dată…) inutilitatea în lipsa unui standard comun. Spre exemplu, traseul Prieteniei l-am simțit mai dificil decât Amurg, deși este cotat similar, ambele fiind, la rândul lor, mai dificile decât Creasta Sudică, cotată însă superior.

Cunoscute și sub numele de Cheile Vălișoarei, Cheile Aiudului se află la 12km nord-vest de Aiud și sunt alcătuite din patru “colțuri” calcaroase distince, cu pereți de până la 150m înălțime, oferind un excelent areal pentru cățărare clasică și cățărare sportivă. Istoria cățărării în Cheile Aiudului a cunoscut o înflorire mult mai târzie decât a altor zone din țară. Primele trasee au apărut în anii ’60 (Creasta Sudică și Prieteniei), însă majoritatea traseelor clasice au fost parcurse în premieră în anii ’70 și ’80, fiind realizate de membrii cluburilor din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Aiud. Totodată, sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 aduc, odată cu sosirea unei noi generații de cățărători, primele trasee de cățărare sportivă din Cheile Aiudului. În prezent, Cheile Aiudului reprezintă o destinație importantă pentru comunitatea locală pasionată de cățărare, multe dintre traseele clasice fiind reamenajate parțial cu ancore mecanice prin eforturile cluburilor din Aiud, Cluj-Napoca și Salvamont Alba.

Cu un potențial deosebit pentru iubitorii de catarare pe stâncă, atât pentru liniile clasice, cu echipare mixtă, cât și pentru cățărarea sportivă, Cheile Aiudului reprezintă o destinație excelentă pentru perioadele de primăvară și toamnă.

Vom reveni, cu siguranță, pentru a ne bucura, încă o dată, de superbul calcar aiudean și de atmosfera deosebită de la baza pereților din Cheile Aiudului. Bineînțeles, Cheile Turzii sunt la o aruncătură de băț…

Creasta Estica din Piatra Altarului

Au trecut câteva zile de când am deschis sezonul de cățărare cu o tură în Cheile Bicazului, pe Creasta Estica din Piatra Altarului.

Un monolit calcaros ridicat la peste 150 de metri deasupra văii, Piatra Altarului rămâne în memoria oricui vizitează Cheile Bicazului, chiar dacă se află doar în spatele volanului. Înconjurată de abrupturi impresionante în toate direcțiile, Piatra Altarului este unul dintre puținele vârfuri din Carpații românești care nu poate fi urcat decât prin cățărare și coborât doar în rapel. Piatra Altarului a fost urcată în premieră în 1934 de către doi sași brașoveni, Erwin Csallner și Waldemar Goldschmidt, traseu care astăzi este utilizat pentru coborâre.

Am revenit pe Piatra Altarului și a sa Creasta Estica la câțiva ani de la ultima vizită a acestor locuri spectaculoase, într-o tură clasică de cățărare pe stâncă. Și de această dată am preferat varianta directă, care urmează muchia matematică, spre deosebire de varianta premierei din 1952 (realizată de echipa Armatei, condusă de Matei Schenn), care străbate o zonă friabilă și cu vegetație, intersectând varianta directă în punctul în care aceasta devine verticală. Nu vom stărui a relua descrierea pentru ceea ce este, probabil, cel mai popular traseu clasic din Cheile Bicazului. Dorim doar să adăugăm că acest traseu – Creasta Estică din Piatra Altarului – este unul accesibil și celor cu mai puțină experiență în cățărarea în traseele clasice de mai multe lungimi (UIAA VI), care doresc să se bucure de un bird’s eye view cu una dintre cele mai frumoase zone ale României.

Odată cu această tură pe Creasta Estica din Piatra Altarului ne-am bucurat nu doar de reîntâlnirea cu stânca, ci mai ales de o zi frumoasă într-o zonă spectaculoasă a României, în care am avut parte de un munte doar pentru noi, chiar dacă am fost într-o zi liberă legal și în cel mai popular traseu al Cheilor Bicazului. Ne ridicăm, într-un fel, un semn de întrebare în ceea ce privește turismul montan activ din România…

Nu în ultimul rând, dorim să apreciem implicarea comunității locale de cățărători în tot ceea ce înseamnă traseele de cățărare din Cheile Bicazului, de la întreținerea potecilor de acces, la reechiparea traseelor clasice și detalierea acestora în schițe; este un exemplu foarte bun de unitate, pe care comunitatea București-Brașov l-ar putea urma.

Odată cu topirea zăpezii, activitatea noastră se va îndrepta spre turele de cățărare și carpatism cu care te-am obișnuit, dar și spre cele de drumeție în munții dinafara României. Dă-ne un mesaj dacă vrei să ne însoțești!

Iarna pe Muchia Buteanu

După ce am intrat în noul an cu ture de alpinism în munții Făgărașului, în urmă cu câteva zile am revenit în Alpii Transilvaniei pentru a urca Muchia Buteanu în condiții de iarna.

Una dintre muchiile nordice făgărășene, muchia Buteanu se parcurge, de regulă, între șaua Netedu și Vânătarea lui Buteanu; din acest motiv, este cunoscută și sub numele de muchia Netedu-Buteanu. Situarea în apropierea lacului Bâlea înlesnește accesul, atât vara, cât și iarna, când, totuși, trebuie ținut cont de starea zăpezii, apropierea traversând zone care pot prezenta riscul avalanșelor.

Frigul intens ne-a grăbit pașii în traversarea spre Valea Văiuga, și profitând de zăpada bună, ne-am întâlnit curând cu soarele, care avea să ne însoțească pe tot restul zilei. Și, desigur, să ne și bronzeze, căci crema de soare rămăsese în rucsacul de schi… Odată ajunși în muchia Buteanu, am petrecut câteva momente bune sorbind cu nesaț peisajul care se deschidea spre est, spre Arpășel, Podragu și Viștea. Cât vedeam cu ochii, erau numai munți – poate asta este, cu adevărat, frumusețea Făgărașilor! În continuare, am abordat muchia matematic, urcând și coborând fiecare denivelare a crestei, până în vârful Buteanu, unde am fost singuri.

Muchia Buteanu în condiții de iarna este un traseu de alpinism clasic (grad PD+, M2) care necesită o bună pregătire fizică și capacitatea de a depăși în siguranță porțiuni expuse de cățărare mixtă, protejate cu colțuri de stâncă sau protecții mobile. Ca majoritatea traseelor de alpinism din munții Făgărașului, și acesta are apropierea și retragerea expuse pericolului avalanșelor, astfel că, pentru o abordare în siguranță, se impun cunoștințe relevante despre evaluarea zăpezii și riscului de avalanșă.