Iarna pe Muchia Balei

Recent am petrecut câteva zile de iarnă în munții Făgărașului, unde, pe lângă activități de dezvoltare profesională continuă specifice ghizilor montani, la care luăm parte periodic, am parcurs și Muchia Bâlei, unul dintre traseele clasice de alpinism ale zonei.

Ridicată între megieșele văi ale Doamnei și Bâlei, Muchia Bâlei – numită în literatură și Piscul Bâlii – oferă, în condiții de iarnă, un frumos teren pentru pasionații de alpinism, cu câteva urcări, coborâri și pasaje expuse, toate la o altitudine de peste 2000m, oferind astfel senzația unor munți mai înalți. De altfel, această senzație este apăsătoare atunci când, în condiții de iarnă, ieși din cărările bătute ale munților Făgărașului!

În ceea ce privește Muchia Bâlei, în sensul sud-nord este o tură puțin dificilă de alpinism (PD/-, M2), accesibilă iubitorilor de munte cu experiență în deplasarea cu colțari și piolet, în teren alpin, mixt, cu expunere. Noi am parcurs muchia în acest sens, trecând, pe rând, Turnurile Lacului și vârfurile Gemene, sudic și nordic, revenind în căldarea Bâlei acolo unde muchia își leapădă caracterul alpin. Bucurându-ne din plin de condiții excelente și de o echipă bine pregătită, am savurat pe îndelete acest traseu aerian și spectaculos, făcându-ne, totodată, planuri pentru viitoare incursiuni de alpinism în zona înaltă a munților Făgărașului…

Creasta Fierastrau, cățărare în Făgărași

Finalul lunii august ne-a găsit în munții Făgărașului, unde am urcat Creasta Fierastrau, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din zona Negoiului.

Deși nu sunt renumiți pentru cățărarea pe stâncă, munții Făgărașului oferă traseele alpine aflate la cea mai înaltă altitudine din Carpații românești și, datorită șistului cristalin, oferă o experiență asemănătoare cu cățărarea pe granitul Retezatului ori al munților Tatra, chiar dacă primul este mult mai friabil.

Desprinsă spre nord-est din vârful Negoiu (2535m), Creasta Fierastrau, cunoscută uneori și sub numele de Scara Negoiului, datorită modului în care se înfățișează privirii drumețului care își îndreaptă pașii spre Strunga Doamnei dinspre Portița Călțului, este unul dintre itinerariile clasice ale Alpilor Transilvaniei, fiind parcurs în premieră în august 1930 de germanii Rolf Richter și Hans Ackermann, membrii ai Clubului Alpin German, aflați în vizităcu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a SKV, cea mai importantă asociație turistică din Carpații românești. Cu acel prilej, a fost urcat în premieră un alt traseu clasic al zonei, Custura Ciobanului. De altfel, montaniarzii de etnie germană au explorat în detaliu munții Făgărașului, fiind primii care au bătut pitoane în spațiul românesc, pe Creasta Arpășelului, în 1912.

Noi am parcurs Creasta Fierastrau în echipă de trei persoane, cu plecare și revenire în zona Bâlea. Chiar dacă dificultatea tehnică nu este mare, ea fiind în zona gradului UIAA III, traseul pune probleme de orientare, iar stânca friabilă, protecțiile aerisite și complexitatea tranzițiilor între urcare și coborâre recomandă traseul pentru iubitorii de munte cu o bună experiență în acest gen de teren și, bineînțeles, echipelor mici, care permit gestionarea optimă a riscurilor.

La momentul scrierii acestor rânduri, zona înaltă a munților Făgărașului este acoperită de prima zăpadă a toamnei… Orice ne-ar rezerva viitorul, însă, revenim cu drag și entuziasm pe custurile făgărășene, și, dacă dorești iei parte la activitățile pe care le organizăm, îți stăm oricând la dispoziție.

Reconditionare Fisura Cenusie

Traseul Fisura Cenusie, un traseu clasic de cățărare pe stâncă din Piatra Craiului, a fost recent recondiționat, ca parte a inițiativei membrilor Societății Ghizilor și Liderilor Montani de a readuce în atenția iubitorilor de munte trasee clasice de cățărare pe stâncă și carpatism, ridicând nivelul de siguranță și păstrând caracterul inițial. La această acțiune au participat voluntar ghizii montani Andrei Badea și Dan Colniceanu.

Fisura Cenusie este un traseu de trei lungimi, situat în Turnul Galben al Dianei, o zonă populară pentru cățărătorii de acum câteva decenii, însă care, în ultima perioadă, a intrat într-un con de umbră. Sperăm ca această primă acțiune de recondiționare a traseelor din zonă să readucă Diana în atenția pasionaților de cățărare, traseele fiind frumoase, cu stâncă în general bună și acces facil pe poteca marcată.

În cadrul acțiunii, s-au făcut următoarele modificări, având în vedere păstrarea stilului traseului, însă ridicând nivelul de siguranță.

  • regrupări cu ancore mecanice și verigă rapidă;
  • două ancore mecanice în LC2;
  • scoaterea/rebaterea pitoanelor problematice;
  • verificarea prin ciocănire a tuturor pitoanelor de pe lungimi;
  • ancoră mecanică la rapelul de retragere prin Vâlcelul Trecătorii Forțate (retragere comună toate traseele din zonele Diana și Padina Popii, dacă nu se optează pentru retragerea pe linia de urcare)

Reamenajarea s-a făcut cu avizul administrației Parcului Național Piatra Craiului. Materialele utilizate au fost furnizate de către ghizii montani Andrei Badea, Eugen Horjea și Cristina Cucu.