lider montan international

Întâi de cireșar în muntii Cernei și Mehedinți

La începutul verii calendaristice am luat sub bocanci o frântură a Banatului montan, într-o tură de drumeție în muntii Cernei și Mehedinți.

Strânși în Valea Cernei din mai multe colțuri ale țării, în prima zi am pornit spre Dobraia, primul dintre cătunele munților Cernei pe care îl vizităm. Drumul prin pădure se scurge pe nesimțite și curând ajungem în dreptul frumoasei biserici din Dobraia, o poiana înflorită de unde avem o priveliște superbă spre geanțurile munților Mehedinți, aflați peste drum de apa Cernei. Pe un scurt parcurs comun cu deja celebrul traseu de drumeție Via Transilvanica, străbatem cătunele Bedina și Poiana Lungă, înoptând sub mii de stele, privind culorile apusului spre Mehedinți. Dis-de-dimineață pornim spre vârful Biliana și, mai departe, spre spectaculosul Zascol al Arjanei, accesibil printr-o scurtă creastă stâncoasă care ne aduce aminte de Piatra Craiului. De pe Zascol și până pe frumoasa Arjana nu este decât o aruncătură de băț sau, dacă vreți, o joacă de drumeți peste lespezile care te duc cu gândul la munți precum Parâng sau Retezat și nicidecum la calcarele prin care Cerna și-a croit drum. Unul dintre cele mai frumoase vârfuri ale Carpaților, Arjana este ascunsă privirii din vale; ca s-o vezi, trebuie s-o urci. Cu furtuni de vară dezlănțuindu-se în zonele montane învecinate, grăbim pasul pe creasta munților Cernei. Curând suntem luați în primire de o ploai strașnică, cu tunete, fulgere și grindină cât să albească, preț de câteva minute bune, pădurea de fag sub care ne găsisem adăpost. Cu planul inițial murat binișor, coborâm printre șiroaie și noroaie spre Prisăcina și, mai departe, spre Valea Cernei, unde montăm corturile pe marginea șoselei.

A treia zi de drumeție prin Banat este dedicată munților Mehedinți. Am străbătut o parte din faimoasele crovuri, depresiuni carstice unice în România. Peisajul carstic la care suntem martori este deosebit de spectaculos, cu chei, grote, lapiezuri și doline, crestele fiind punctate de pini negri de Banat, specie protejată, desprinsă parcă din stampele japoneze. Pe vârful Pietrele Albe admirăm cămpurile de lapiezuri, dar și furtunile care, regulamentar, își făceau de cap pe munții din jur. Curând întrăm în pădure, o pădure superbă. Coborâm prin Cheile Țesnei, unde și încetează ploaia care ne-a hăituit pe o parte a coborârii, și admirăm căderile apei și crestele cu pini. Revenim în Valea Cernei, acum ornată cu aburii ce se ridică din pădurea stropită de ploaie.

Ultima zi a turei de drumeție din muntii Cernei și Mehedinți are loc spre cătunele Ineleț și Cracul Mare, alte locuri izolate în care timpul pare a-și fi oprit neostoita curgere. După faimoasele Cârlige, scări de lemn montate peste un perete vertical care asigură accesul spre Ineleț, reîntâlnim poteca Via Transilvanica, care în acest colț al Carpaților vizitează cătunele izolate din muntii Cernei. Ne bucurăm de produsele lăsate de localnici pentru turiști, într-un frumos sistem de self-sale, și cumpărăm gălbiori, brânză și caș de oaie și palincă. Admirăm crestele cu aburi de ceață și coborâm la apa Cernei printre noroaiele potecilor călcate de copitele animalelor puținilor locuitori care au rămas prin aceste cătune, într-un peisaj de o rară frumusețe, dar încercat de viață grea.

Cele patru zile de drumeție petrecute în muntii Cernei și Mehedinți ne-au arătat, încă o dată, cât de frumos și inedit este acest colț al Carpaților. Turismul montan este, încă, la început pe aceste meleaguri, însă există inițiative de dezvoltare sustenabilă și frumos integrată în peisaj. Ne dorim să revenim prin aceste locuri și sperăm să o facem chiar curând!

Plimbarea în muntii Cernei a fost organizată de ghizii noștri Andreea Nuță și Andrei Badea. În viitorul apropiat, avem planificate drumeții în Grecia, Slovenia și Maroc, dar și câteva suprize pe care ți le pregătim pentru Carpații de acasă!

Olimp, drumeție pe muntele zeilor

Săptămâna trecută am fost pe muntele Olimp din Grecia, într-o frumoasă drumeție de trei zile printr-un peisaj diferit de cel din Carpații de acasă, cu vegetație mediteraneeană, calcar din belșug, căldări glaciare și platouri la peste 2600 de metri.

Cel mai înalt munte din Grecia și lăcaș al zeilor vechilor eleni, muntele Olimp se află între Tesalia și Macedonia și este unul dintre cele mai proeminenți munți din întreaga Europă. Aflat în apropierea mării, de parcă zici că se ridică din ea, diferența de nivel până în vârful cel mai înalt, Mytikas, este de peste 2350 de metri. Deși muntele și vârfurile sale au fost loc de pelerinaj încă din Antichitate și Evul Mediu, cel mai înalt vârf a fost urcat abia în 1913, când Christos Kakkalos, un vânător de capre din Litochoro, a condus doi elvețieni pe Mytikas. Ulterior, Kakkalos a devenit oficial primul ghid de pe Olimp, până la moartea sa în 1976.

De la bun început ne-am propus să petrecem mai multe zile pe munte, nedorind doar să bifăm cel mai înalt vârf pe drumul cel mai scurt și rapid. Astfel, pornind din Litochoro, un cochet orășel așezat chiar la poalele muntelui, am străbătut în prima zi canionul Enipeea, un loc de o deosebită frumusețe. Poteca, admirabil concepută și îngrijită, se strecoară pe malurile râului, prin vegetație specific mediteraneeană, lăsând loc de priveliști spre stâncăriile defileului. Podurile care traversează apa sunt pitorești și frumos încadrate în peisaj, iar cascadele și bulboanele formate din loc în loc sunt de un farmec aparte. La sfârșitul zilei am ajuns la refugiul Spilios Agapitos, după un urcuș de aproape 2200 de metri. Refugiul – ar trebui să îi spunem cabană, pe limba noastră – este administrat de aceeași familie de peste 70 de ani și este un exemplu pentru cum ar trebui să arate turismul montan de cabană, fiind la un cu totul alt nivel decât cel pe care îl avem în Carpații românești.

A doua zi ne-am continuat urcușul spre zona superioară a muntelui Olimp, păstrând aceeași potecă internațională E4, atât de bine întreținută și marcată în teritoriu. Imediat după ieșirea din pădurea de pini, priveliștile se deschid și putem privi spre Platoul Muzelor, spre vârful Mytikas, culmile secundare și, bineînțeles, spre mare. La cei 2866 de metri ai vârfului Skala poteca de drumeție se oprește, continuarea spre Mytikas fiind de cățărare ușoară (scrambling), peste lespezi de calcar, cu o înclinație apropiată uneori de verticală. Terenul este unul familiar celor obișnuiți cu văile de abrupt ale Bucegilor și Pietrei Craiului, dar necesită atenție și un echipament adecvat, căci expunerea este considerabilă și posibilitatea de a disloca pietre este serioasă. Avem norocul de a fi singuri pe vârful Mytikas, cel mai înalt vârf al Olimpului, cu 2918 metri, și, preț de câteva clipe, ne bucurăm de întreaga frumusețe care ne înconjoară. Privirea zboară până departe, chiar dacă lumina nu este cea mai plăcută la acest moment al zilei. Iscălim caietul de vârf, întreținut cu regularitate de Federația Elenă de Alpinism și Cățărare (EOOA), și facem calea întoarsă spre Skala și apoi spre Platoul Muzelor și refugiul Giosos Apostolidis, unde vom petrece noaptea. Poteca se strecoară pe sub marile vârfuri ale muntelui, pe sub Mytikas și Stefani, și ajungem în final la cabană. La apus urcăm pe Toumba, 2801 metri, de unde avem o priveliște spectaculoasă spre fața nordică a vârfului Skolio, dar și spre mare, unde razele soarelui proiectează umbra în formă de piramidă a vârfului învecinat Profitis Ilias.

De dimineață, urmărim răsăritul de pe vârful închinat Sfântului Ilie, unde, la 2802 metri, Sfântul Dionisie a ridicat o capelă dedicată proorocului. La picioarele noastre se află Platoul Muzelor, unde caprele negre aleargă nestingherite, și avem bilete în primul rând la roșiaticul Stefani, mângâiat de primele raze ale zilei. Ne luăm la revedere de la gazde și traversăm Platoul spre creasta Laimos, o zonă îngustă și spectaculoasă, și vârful Skourta (2483 metri), de unde avem și ultima priveliște de ansamblu asupra celor mai înalte vârfuri din Olimp. În curând ne reîntâlnim cu pădurea de pini și, după câteva ceasuri, ajungem la șosea, unde drumeția noastră se încheie.

Au fost trei zile de drumeție prin locuri deosebite, atât ca peisaj, diferit de cel de acasă, cât și ca organizare, fiind impresionați de construcția potecilor de munte și cele două cabane la care am poposit. Modelul adoptat de greci este același ca și în țările cu tradiție în turismul montan, precum Franța, Italia, Austria, Slovacia și Slovenia, prin care cluburile montane, organizate în federații, administrează cabanele de munte. Același model a funcționat și în Carpații românești până în 1948, când, odată cu venirea comuniștilor la putere, totul s-a schimbat…

Drumeția noastră pe muntele Olimp din Grecia este doar una dintre primele activități pe care echipa noastră, cu competențe recunoscute pe plan internațional, le va organiza periodic în afara României. Iubim munții de acasă, dar ne dorim să cunoaștem o bucată cât mai mare din lumea asta frumoasă.

Farmec în Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului, un loc de basm numit adesea și Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale, ne-a fost gazdă pentru câteva zile în această primăvară, într-o frumoasă tură de drumeție în munții Șureanu.

Depresiune carstică de tip uvală, Fundatura Ponorului este rezultatul acțiunii apelor Ponorului, un curs de apă meandrat pe aproximativ 9km și care “dispare” în subteran la capătul sudic al Fundăturii, apărând apoi în peștera Șura Mare. Cu o suprafață aproape complet plată, înconjurată de dealuri înalte și martori de eroziune, Fundatura Ponorului nu este spectaculoasă doar prin cadrul natural, ci și prin cel antropic. Folosită sezonier de către localnici pentru păstorit, Fundatura este gazda mai multor sălașe și este unul dintre locurile din Carpați unde activitatea umană se împletește armonios cu natura și un loc în care trecerea timpului pare că nu are niciun efect, tradițiile și chiar vorba fiind neschimbate de amar de vreme.

Am ajuns în Fundatura cu vreun ceas înainte de apus, pe drum fiind stropiți de câțiva stropi de vară, parcă numai buni să spele căldura orașului. Odată instalată tabăra multicoloră de corturi, ne bucurăm de culorile apusului strecurate printre norii care-acum se împrăștie, lăsând loc unei lumini calde și blânde. Focul de tabără a jucat vesel în vatră – ba chiar câteva scântei îndrăznețe au găsit de cuviință să pârlească niște țoale – iar peste noapte a plouat serios, cu tunete și fulgere. Fenomenul Gloria este vedeta dimineții, la fel cum este și ceața care acum se risipește printre sălașe și căpițele care au rămas peste iarnă.

Ne-am petrecut a doua zi într-o frumoasă plimbare pe culmile din jur, trecând printre alte sălașe, printre herghelii de cai frumoși și privind spre depărtările Retezatului, Vâlcanului și Parângului. La fiecare pas suntem copleșiți de frumosul care ne înconjoară și nu este greu să ne imaginăm de ce vechii daci au ales să-și clădească statul nu departe de aceste locuri. Încheiem ziua cu o strașnică porție de mămăligă cu caș, nu înainte de a admira Fundătura în culorile unui nou apus plin de culoare.

Țâșnind din sacul de dormit în primele ore ale dimineții, am așteptat ca primele raze care ajung în Fundătură să spargă ceața, moment în care fenomenul Gloria și spectacolul au reapărut. Tabăra odată strânsă, coborâm spre vale și spre Cheile Băniței și Peștera Bolii, două obiective accesibile și populare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, însă nu lipsite de spectaculozitate.

Fundatura Ponorului s-a dovedit, încă o dată, unul dintre colțurile de Rai ale Carpaților, atât prin frumusețea naturală, cât și prin frumusețea adusă de om, care a reușit să oprească timpul și să-și impletească viața cu natura într-un mod frumos, firesc și echilibrat.

Redescoperă natura alături de noi

Facebook Instagram Youtube Envelope

Gradele de dificultate

Termeni și Condiții

Parteneri și afilieri