Olimp, drumeție pe muntele zeilor

Săptămâna trecută am fost pe muntele Olimp din Grecia, într-o frumoasă drumeție de trei zile printr-un peisaj diferit de cel din Carpații de acasă, cu vegetație mediteraneeană, calcar din belșug, căldări glaciare și platouri la peste 2600 de metri.

Cel mai înalt munte din Grecia și lăcaș al zeilor vechilor eleni, muntele Olimp se află între Tesalia și Macedonia și este unul dintre cele mai proeminenți munți din întreaga Europă. Aflat în apropierea mării, de parcă zici că se ridică din ea, diferența de nivel până în vârful cel mai înalt, Mytikas, este de peste 2350 de metri. Deși muntele și vârfurile sale au fost loc de pelerinaj încă din Antichitate și Evul Mediu, cel mai înalt vârf a fost urcat abia în 1913, când Christos Kakkalos, un vânător de capre din Litochoro, a condus doi elvețieni pe Mytikas. Ulterior, Kakkalos a devenit oficial primul ghid de pe Olimp, până la moartea sa în 1976.

De la bun început ne-am propus să petrecem mai multe zile pe munte, nedorind doar să bifăm cel mai înalt vârf pe drumul cel mai scurt și rapid. Astfel, pornind din Litochoro, un cochet orășel așezat chiar la poalele muntelui, am străbătut în prima zi canionul Enipeea, un loc de o deosebită frumusețe. Poteca, admirabil concepută și îngrijită, se strecoară pe malurile râului, prin vegetație specific mediteraneeană, lăsând loc de priveliști spre stâncăriile defileului. Podurile care traversează apa sunt pitorești și frumos încadrate în peisaj, iar cascadele și bulboanele formate din loc în loc sunt de un farmec aparte. La sfârșitul zilei am ajuns la refugiul Spilios Agapitos, după un urcuș de aproape 2200 de metri. Refugiul – ar trebui să îi spunem cabană, pe limba noastră – este administrat de aceeași familie de peste 70 de ani și este un exemplu pentru cum ar trebui să arate turismul montan de cabană, fiind la un cu totul alt nivel decât cel pe care îl avem în Carpații românești.

A doua zi ne-am continuat urcușul spre zona superioară a muntelui Olimp, păstrând aceeași potecă internațională E4, atât de bine întreținută și marcată în teritoriu. Imediat după ieșirea din pădurea de pini, priveliștile se deschid și putem privi spre Platoul Muzelor, spre vârful Mytikas, culmile secundare și, bineînțeles, spre mare. La cei 2866 de metri ai vârfului Skala poteca de drumeție se oprește, continuarea spre Mytikas fiind de cățărare ușoară (scrambling), peste lespezi de calcar, cu o înclinație apropiată uneori de verticală. Terenul este unul familiar celor obișnuiți cu văile de abrupt ale Bucegilor și Pietrei Craiului, dar necesită atenție și un echipament adecvat, căci expunerea este considerabilă și posibilitatea de a disloca pietre este serioasă. Avem norocul de a fi singuri pe vârful Mytikas, cel mai înalt vârf al Olimpului, cu 2918 metri, și, preț de câteva clipe, ne bucurăm de întreaga frumusețe care ne înconjoară. Privirea zboară până departe, chiar dacă lumina nu este cea mai plăcută la acest moment al zilei. Iscălim caietul de vârf, întreținut cu regularitate de Federația Elenă de Alpinism și Cățărare (EOOA), și facem calea întoarsă spre Skala și apoi spre Platoul Muzelor și refugiul Giosos Apostolidis, unde vom petrece noaptea. Poteca se strecoară pe sub marile vârfuri ale muntelui, pe sub Mytikas și Stefani, și ajungem în final la cabană. La apus urcăm pe Toumba, 2801 metri, de unde avem o priveliște spectaculoasă spre fața nordică a vârfului Skolio, dar și spre mare, unde razele soarelui proiectează umbra în formă de piramidă a vârfului învecinat Profitis Ilias.

De dimineață, urmărim răsăritul de pe vârful închinat Sfântului Ilie, unde, la 2802 metri, Sfântul Dionisie a ridicat o capelă dedicată proorocului. La picioarele noastre se află Platoul Muzelor, unde caprele negre aleargă nestingherite, și avem bilete în primul rând la roșiaticul Stefani, mângâiat de primele raze ale zilei. Ne luăm la revedere de la gazde și traversăm Platoul spre creasta Laimos, o zonă îngustă și spectaculoasă, și vârful Skourta (2483 metri), de unde avem și ultima priveliște de ansamblu asupra celor mai înalte vârfuri din Olimp. În curând ne reîntâlnim cu pădurea de pini și, după câteva ceasuri, ajungem la șosea, unde drumeția noastră se încheie.

Au fost trei zile de drumeție prin locuri deosebite, atât ca peisaj, diferit de cel de acasă, cât și ca organizare, fiind impresionați de construcția potecilor de munte și cele două cabane la care am poposit. Modelul adoptat de greci este același ca și în țările cu tradiție în turismul montan, precum Franța, Italia, Austria, Slovacia și Slovenia, prin care cluburile montane, organizate în federații, administrează cabanele de munte. Același model a funcționat și în Carpații românești până în 1948, când, odată cu venirea comuniștilor la putere, totul s-a schimbat…

Drumeția noastră pe muntele Olimp din Grecia este doar una dintre primele activități pe care echipa noastră, cu competențe recunoscute pe plan internațional, le va organiza periodic în afara României. Iubim munții de acasă, dar ne dorim să cunoaștem o bucată cât mai mare din lumea asta frumoasă.

Farmec în Fundatura Ponorului

Fundatura Ponorului, un loc de basm numit adesea și Palma lui Dumnezeu datorită frumuseții sale, ne-a fost gazdă pentru câteva zile în această primăvară, într-o frumoasă tură de drumeție în munții Șureanu.

Depresiune carstică de tip uvală, Fundatura Ponorului este rezultatul acțiunii apelor Ponorului, un curs de apă meandrat pe aproximativ 9km și care “dispare” în subteran la capătul sudic al Fundăturii, apărând apoi în peștera Șura Mare. Cu o suprafață aproape complet plată, înconjurată de dealuri înalte și martori de eroziune, Fundatura Ponorului nu este spectaculoasă doar prin cadrul natural, ci și prin cel antropic. Folosită sezonier de către localnici pentru păstorit, Fundatura este gazda mai multor sălașe și este unul dintre locurile din Carpați unde activitatea umană se împletește armonios cu natura și un loc în care trecerea timpului pare că nu are niciun efect, tradițiile și chiar vorba fiind neschimbate de amar de vreme.

Am ajuns în Fundatura cu vreun ceas înainte de apus, pe drum fiind stropiți de câțiva stropi de vară, parcă numai buni să spele căldura orașului. Odată instalată tabăra multicoloră de corturi, ne bucurăm de culorile apusului strecurate printre norii care-acum se împrăștie, lăsând loc unei lumini calde și blânde. Focul de tabără a jucat vesel în vatră – ba chiar câteva scântei îndrăznețe au găsit de cuviință să pârlească niște țoale – iar peste noapte a plouat serios, cu tunete și fulgere. Fenomenul Gloria este vedeta dimineții, la fel cum este și ceața care acum se risipește printre sălașe și căpițele care au rămas peste iarnă.

Ne-am petrecut a doua zi într-o frumoasă plimbare pe culmile din jur, trecând printre alte sălașe, printre herghelii de cai frumoși și privind spre depărtările Retezatului, Vâlcanului și Parângului. La fiecare pas suntem copleșiți de frumosul care ne înconjoară și nu este greu să ne imaginăm de ce vechii daci au ales să-și clădească statul nu departe de aceste locuri. Încheiem ziua cu o strașnică porție de mămăligă cu caș, nu înainte de a admira Fundătura în culorile unui nou apus plin de culoare.

Țâșnind din sacul de dormit în primele ore ale dimineții, am așteptat ca primele raze care ajung în Fundătură să spargă ceața, moment în care fenomenul Gloria și spectacolul au reapărut. Tabăra odată strânsă, coborâm spre vale și spre Cheile Băniței și Peștera Bolii, două obiective accesibile și populare ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, însă nu lipsite de spectaculozitate.

Fundatura Ponorului s-a dovedit, încă o dată, unul dintre colțurile de Rai ale Carpaților, atât prin frumusețea naturală, cât și prin frumusețea adusă de om, care a reușit să oprească timpul și să-și impletească viața cu natura într-un mod frumos, firesc și echilibrat.

Retrospectiva anului 2021 – pe munte cu Back to Nature

Doar clipe și bătăi de gong ne despart de noul an și e momentul să privim în urmă pentru retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature din anul care astăzi se încheie. Față de anul precedent, 2021 a venit cu mai puține dușuri reci în privința stabilității societății în care trăim, însă a rămas un an plin de contraste. Ne-am dedicat total muntelui, ne-am mărit echipa și ne-am diversificat oferta de activități, cu drumeții și cursuri, pe lângă obișnuitele ture de carpatism, cățărare și alpinism. Pregătirea profesională a continuat pentru unii dintre colegii noștrii și, în curând, sperăm să ne putem mândri nu cu unul, ci cu doi lideri montani internaționali în echipa noastră! Pe de altă parte, pandemia și problemele sociale aduse de ea nu au dispărut și, nu de puține ori, am resimțit efectele ei în activitatea noastră. În orice caz, angajamentul care animă activitățile noastre a rămas același, oferind, de fiecare dată, o organizare fără compromisuri în ceea ce privește siguranța tuturor.

Le mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și, firește, turiștilor care au fost alături de noi și în acest an! Fără susținerea voastră, activitatea noastră nu ar fi fost la fel, iar pentru asta vă suntem deplin recunoscători.

În continuare vă prezentăm retrospectiva anului 2021, cu câteva dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte în anul care astăzi se încheie.

În ianuarie ne-am plimbat bocancii la început prin Piatra Craiului, urcând la vârful Turnu pe o vreme superbă, și apoi prin Bucegi, pe Vâlcelul Clăii Mici, finalizată cu un frumos apus suprins tocmai de pe vârful Grecului, unde am ajuns după abandonarea obiectivului inițial din motive de instabilitate a straturilor de zăpadă.

Luna lui făurar a adus o tură de alpinism în Piatra Craiului alături Ilinca Stoenică de la Munțomama, cel mai nou membru al echipei noastre, împreună cu care am fost într-o tură de patru zile de iarnă în munții Retezat. La sfârșit de lună am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism pentru avansați, eveniment dedicat celor care au făcut deja primii pași pe munte iarna și doresc să intre în detaliu, punând accent pe luarea celor mai bune decizii și pe evaluarea riscurilor.

Martie, cu ale sale neobișnuit de mari zăpezi, ne-a oferit o frumoasă porție de alpinism-nautic în Piatra Craiului, pe Vâlcelul cu Fereastră, în care am înotat, fiecare cum a putut, până în vâlcelul vecin, coborând în final pe același traseu.

O mult așteptată revenire în creasta Pietrei Craiului pe timp de iarnă s-a consumat în aprilie, parcurgând porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și vârful Ascuțit. Câteva săptămâni mai târziu am fost în munții Făgărașului, într-o tentativă de a urca muchia Șerbota spre vârful cu același nume.

Primăvara ne-a prins din urmă, iar primele zile ale lunii mai ne-au găsit pe pereții Postăvarului, unde am urcat Muchia Panseluței, un frumos traseu de cățărare pe stâncă. La sfârșitul lunii am organizat un scurt atelier de cățărare pe stâncă pentru începători, ocazie cu care cei care au dorit să descopere verticalele muntelui au avut un prim contact cu stânca și tehnicile necesare. În aceeași lună am fost și în Bucegi, unde iarna încă era prezentă, urcând Valea Morarului alături de prietenii de la Outdoor the World.

Ultima tură de alpinism a sezonului trecut a fost în Piatra Craiului, unde am urcat pe zăpadă Vâlcelul Caprelor, cu coborâre pe Valea Podurilor. La sfârșitul lunii am fost din nou în munții Retezat, o tură frumoasă de drumeție care ne-a adus nu numai peisaje frumoase, ci și o rară asortare a brândușelor de primăvară cu smârdarul verii.

În iulie am reluat activitatea de recondiționare a traseelor clasice din munții Bucegi și, alături de prietenul Eugen Horjea, am montat câteva ancore în Colțul Mălinului. Am revenit în Piatra Craiului într-o tură de inițiere în carpatism și am ajuns pentru prima dată în an pe Acele Morarului, o tură pe care o organizăm anual de cel puțin câteva ori. La sfârșitul lunii am fost în munții Făgărașului, într-o primă drumeție spre vârful Moldoveanu cu un grup de basarabeni.

Lacurile și peisajele alpine au fost tematica începutului de gustar, cu o drumeție în Parâng și încă o plimbare spre Moldoveanu. Tot în Alpii Trasilvaniei am urcat și Creasta Vârtopel-Arpășel, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, tură în care am avut parte de o lumină și peisaje incredibile. Am revenit pe Acele Morarului și, tot în august, am fost de câteva ori în Piatra Craiului, atât în ture de carpatism, cât și în ture de cățărare pe stâncă, urcând de două ori Creasta Frumoasă din Călineț.

Septembrie ne-a readus în Bucegi, unde am făcut o drumeție la vârful Omu cu coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, dar și o tură de cățărare pe Hornul Ascuns, cu urcare pe o Vale a Țapului udă, imediat după ploaie. Am prins chiar și prima zăpadă a toamnei pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, într-una dintre cele mai fotogenice ture din retrospectiva anului trecut.

Luna octombrie a fost dedicată carpatismului, cu o tabără în munții Bucegi și cu parcurgerea integrală a Brâului de Mijloc din Piatra Craiului, în două zile, cu acces prin traseul Anghelide și, respectiv, prin Poiana Închisă și traseul Umerilor. Nu am lăsat nici cățararea deoparte, urcând vârful Picătura pe o ceață densă, străpunsă numai de portocaliul aprins al zadelor în miez de toamnă.

Brumar a adus prima tură de alpinism a sezonului, parcurgând Brâul Mare al Coștilei și Brâul de Sus în condiții de iarnă, dar și ultima tură de carpatism, urcând Padina Lăncii din Piatra Craiului.

Cu iarna bine instalată în decembrie, am urcat Creasta Balaurului din munții Bucegi, o tură frumoasă și lungă, cu vizibilitate până la mari depărtări, și am luat o nouă porție de alpinism-nautic pe Vâlcelul cu Fereastră din Piatra Craiului, o tură în care am fost martorii unui desărvârșit spectacol al mării de nori de peste Valea Bârsei.

Aici se încheie retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature, dar, într-un prea-evident clișeu, povestea merge mai departe. Stați aproape de natură, în bocaci sau în șaua bicicletei, în scurte plimbări prin pădure sau pe pereți de stâncă. N-o neglijați, învățăți-i regulile și bucurați-vă de clipele petrecute în mijlocul ei. Merită!