Tentativă în Coltul Balaceni

Coltul Balaceni închide la est Fereastra Mare a Sâmbetei, șa importantă din creasta munților Făgărașului. Supranumit adesea Matterhorn-ul României datorită formei ce aduce cu celebrul vârf al Alpilor, Coltul Balaceni este vizibil de la mare distanță, uneori chiar și de la câmpie.

În acest sfârșit de săptămână am încercat să urcăm Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, tentativă încheiată în urma semnelor de deteriorare a vremii. Plecând de-a lungul Văii Sâmbetei înainte de răsărit, tocmai pentru a evita convecția specifică acestei perioade a anului, am trecut în goană pe lângă cabana Valea Sâmbetei, care, la acea oră matinală, era neclintită în adomire și în urmele unei petreceri ce părea a se fi întins până târziu în noapte. Priveliștea dezolantă a cutiilor de bere răsfirate în zona meselor, mucuri de țigară și sticle goale de vin zugrăvesc, de fapt, trista realitate a turismului montan din Carpații românești, în care lipsa de educație dictează activitatea, iar cârciuma se mută de la sat la munte.

Trecem printre tufele îmbobocite de bujori de munte și ajungem la baza Colțului. Câțiva ciruși brăzdează fotogenic cerul și trădează schimbarea vremii, însă ora e încă tânără și pornim pe Muchia Nord-Vestică. Ascensiunea se termină însă în momentul în care atingem muchia propriu-zisă, când norii începuseră a se aduna cu repeziciune pe cerul de iunie, formându-se celule de convecție aducătoare de furtună. Decidem retragerea în rapel, folosind două stații din perete și două pitoane din dotare și revenim la baza Colțului odată cu primii stropi de ploaie, care ne vor însoți până dincolo de cabană.

Coltul Balaceni a fost urcat pentru prima dată la 26 iunie 1967 de către Ionel Coman și Roland Welkens, urcând parțial prin diedrul proeminent care brăzdează Colțul și ieșind apoi spre Muchia Nord-Vestică pe care au urmat-o până în vârf.

Ne propunem să revenim spre toamnă pentru a urca Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, însă, până atunci, ne bucurăm de cățărare și carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, dar și de o frumoasă drumeție pe muntele Olimp.

Atelier de short roping în munții Făgărașului

Deplasarea pe munte în teren moderat și expus necesită utilizarea unor tehnici speciale de asigurare, astfel încât grupul să se poată deplasa atât în siguranță, câț și eficient. Deplasarea în coardă scurtă sau short roping-ul este tehnica adesea folosită mai ales de ghizi, dar și de alpiniștii amatori experimentați pentru a preveni o potențială alunecare sau cădere.

În acest sfârșit de săptămână am organizat un atelier de short roping în munții Făgărașului, susținut de către Mihnea Prundeanu, ghid montan internațional UIAGM/IFMGA. La acest atelier au participat atât profesioniști – trei colegi ai echipei noastre – cât și amatori dornici de a-și extinde cunoștințele. Pe parcursul celor două zile s-au abordat, atât teoretic, cât mai ales practic, aspecte precum asigurarea în teren de dificultate moderată, metodele de deplasare în teren expus, adaptarea la teren, management-ul grupului și gestiunea riscului.

Cea mai mare parte a activității practice s-a desfășurat sub forma unor scurte ture de alpinism în zonă, pe o frumoasă linie mixtă pe una dintre muchiile desprinse din vârful Văiuga și, respectiv, pe o porțiune a Muchiei Bâlii. În ambele ture s-a exersat mersul concomitent, în coardă scurtă (short roping) sau cu scurte porțiuni cu asigurare de sus (short pitching), urmărindu-se eficiența, fluiditatea în tranziții și, firește, o gestiune corectă a riscului. Conducătorii grupurilor s-au rotit, fiecare participant la atelier având ocazia de a exersa tehnicile prezentate.

Executată corect, tehnica de asigurare în coardă scurtă oferă eficiență în deplasare și, implicit, siguranță în teren moderat și expus. Totuși, fără o bază solidă de cunoștințe și mult exercițiu, această tehnică poate fi periculoasă dacă este utilizată incorect sau fără a fi adaptată la teren.

Prima zăpadă pe creasta Vartopel

Odată cu prima zădapă, care a vizitat cele mai înalte creste ale Carpaților în urmă cu câteva zile, am făcut o scurtă incursiune în munții Făgărașului, pe creasta Vartopel.

Alături de Creasta Arpășelului, creasta Vartopel formează cel mai accidentat segment al crestei principale a munților Făgărașului și închide Căldarea Fundu Caprei, la nord, și Căldarea Vartopel, la sud. Lipsită de dificultăți tehnice majore pe timp de vară, dar cu o expunere considerabilă, creasta Vartopel se parcurge frecvent împreună cu creasta Arpășel, parcursă în premieră în urmă cu peste un secol, în 1912, de către trei sași membri ai Societății Carpatine Ardelene, adică SKV.

Pornind de la Fereastra Zmeilor, pe o vreme frumoasă de toamnă, dar cu vânt puternic, am urcat spre creastă. Cea mai mare parte a zăpezii căzute se topise deja, însă cele câteva petice rămase au făcut parcurgerea mai interesantă, punând mici probleme în anumite locuri. Însă nu zăpada, ci umezeala a schimbat planul inițial de a parcurge întreaga Creastă Vartopel-Arpășel, unde primii pași ai Urechii Estice erau complet uzi, făcând înaintarea mai mult decât problematică. În aceste condiții, ne-am retras cu grijă de sub Urechi, făcând câteva rapeluri și apoi descățărând vâlcelele ce coboară în poteca turistică.

Chiar dacă planul de acasă nu s-a potrivit cu socoteala din târg, parcurgerea crestei Vartopel după prima zăpadă a fost una dintre cele mai spectaculoase ture ale acestui an. Și dacă iarna se înduplecă a mai zăbovi un pic la vatră, avem o mulțime de planuri de carpatism și cățărare până la căderea zăpezii.