muntii fagaras

Creasta Fierastrau, cățărare în Făgărași

Finalul lunii august ne-a găsit în munții Făgărașului, unde am urcat Creasta Fierastrau, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din zona Negoiului.

Deși nu sunt renumiți pentru cățărarea pe stâncă, munții Făgărașului oferă traseele alpine aflate la cea mai înaltă altitudine din Carpații românești și, datorită șistului cristalin, oferă o experiență asemănătoare cu cățărarea pe granitul Retezatului ori al munților Tatra, chiar dacă primul este mult mai friabil.

Desprinsă spre nord-est din vârful Negoiu (2535m), Creasta Fierastrau, cunoscută uneori și sub numele de Scara Negoiului, datorită modului în care se înfățișează privirii drumețului care își îndreaptă pașii spre Strunga Doamnei dinspre Portița Călțului, este unul dintre itinerariile clasice ale Alpilor Transilvaniei, fiind parcurs în premieră în august 1930 de germanii Rolf Richter și Hans Ackermann, membrii ai Clubului Alpin German, aflați în vizităcu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a SKV, cea mai importantă asociație turistică din Carpații românești. Cu acel prilej, a fost urcat în premieră un alt traseu clasic al zonei, Custura Ciobanului. De altfel, montaniarzii de etnie germană au explorat în detaliu munții Făgărașului, fiind primii care au bătut pitoane în spațiul românesc, pe Creasta Arpășelului, în 1912.

Noi am parcurs Creasta Fierastrau în echipă de trei persoane, cu plecare și revenire în zona Bâlea. Chiar dacă dificultatea tehnică nu este mare, ea fiind în zona gradului UIAA III, traseul pune probleme de orientare, iar stânca friabilă, protecțiile aerisite și complexitatea tranzițiilor între urcare și coborâre recomandă traseul pentru iubitorii de munte cu o bună experiență în acest gen de teren și, bineînțeles, echipelor mici, care permit gestionarea optimă a riscurilor.

La momentul scrierii acestor rânduri, zona înaltă a munților Făgărașului este acoperită de prima zăpadă a toamnei… Orice ne-ar rezerva viitorul, însă, revenim cu drag și entuziasm pe custurile făgărășene, și, dacă dorești iei parte la activitățile pe care le organizăm, îți stăm oricând la dispoziție.

Vârful Laitel și ultima zvâcnire de iarna

În ceea ce a părut ultima zvâncnire a anotimpului alb peste Carpați, am fost săptămâna trecută în munții Făgărașului, unde am urcat pe vârful Laitel în plină iarna, pe creasta principală a Alpilor Transilvaniei.

Plecați cu gândul de a urca vârful Negoiu și de a ne bucura de peisajul albit de zăpada mieilor căzută în ultimele zile, am fost împresurați de o ceață deasă mai sus de lacul Călțun. Lipsa de vizibilitate combinată cu plăcile de vânt deosebit de instabile de la coborârea spre căldarea Laiței din Portița Călțunului ne-au convins rapid să ne gândim la alt obiectiv pentru acea zi de iarnă din luna lui prier. Și ce obiectiv putea fi mai atrăgător decât vârful Lăițel (2390m), atât de fotogenic cu colțanii săi jucându-se prin nori?

După un scurt răgaz la refugiul Călțun – pe care l-am găsit deosebit de împuțit, dovadă clară a faptului că refugiile “nepăzite” sunt departe de a fi o soluție reală și că turismul montan sănătos nu se poate dezvolta fără o rețea funcțională de cabane și, bineînțeles, educația aferentă – am pornit de-a lungul crestei principale a munților Făgărașului, această veritabilă coloană vertebrală întinsă pe mai bine de 70km, din valea Oltului și până în Țara Bârsei, considerată ca fiind cea mai lungă creastă montană unitară din întregul continent. Ocolind cu grijă cornișele spectaculoase aninate spre miazănoapte, dar și depozitele însemnate de zăpadă, am mers cât mai aproape de linia crestei, bucurându-ne nu doar de siluetele vârfurilor Lespezi, Călțun și Negoiu – o tripletă de optmiari ai Carpaților – care își ițeau din când în când capetele din ceață, ci și de scurte, dar distractive pasaje de cățărare mixtă printre lespezile de șist care ornau creasta. Așa cum era de așteptat, Piciorul Lespezi duduia de hoarde de turiști, ceea ce ne-a făcut să ne bucurăm parcă mai mult de locul izolat în care ne aflam, unde am avut nu doar o dată sentimentul că muntele e doar al nostru. Pe creștetul vârfului Laitel iarna și-a amintit că e, totuși, la ea acasă, astfel că început să ningă; totuși, la coborâre spre valea Călțun să ne prindă din urmă un soare arzător. Vremea, cine s-o mai înțeleagă?

Printre brândușe scuturate de zăpada dimineții și printre știrigoaie care, timide, gustau aerul de primăvară, am coborât prin Poienile Paltinului spre poalele muntelui, apoi spre case și, desigur… spre alți munți.

Această tură de alpinism clasic a fost organizată de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea, însoțiti de un grup mic de iubitori de munte, bucurându-ne cu toții de o zi frumoasă de iarna în creasta munților Făgărașilor, în care am urcat vârful Laitel.

Tentativă în Coltul Balaceni

Coltul Balaceni închide la est Fereastra Mare a Sâmbetei, șa importantă din creasta munților Făgărașului. Supranumit adesea Matterhorn-ul României datorită formei ce aduce cu celebrul vârf al Alpilor, Coltul Balaceni este vizibil de la mare distanță, uneori chiar și de la câmpie.

În acest sfârșit de săptămână am încercat să urcăm Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, tentativă încheiată în urma semnelor de deteriorare a vremii. Plecând de-a lungul Văii Sâmbetei înainte de răsărit, tocmai pentru a evita convecția specifică acestei perioade a anului, am trecut în goană pe lângă cabana Valea Sâmbetei, care, la acea oră matinală, era neclintită în adomire și în urmele unei petreceri ce părea a se fi întins până târziu în noapte. Priveliștea dezolantă a cutiilor de bere răsfirate în zona meselor, mucuri de țigară și sticle goale de vin zugrăvesc, de fapt, trista realitate a turismului montan din Carpații românești, în care lipsa de educație dictează activitatea, iar cârciuma se mută de la sat la munte.

Trecem printre tufele îmbobocite de bujori de munte și ajungem la baza Colțului. Câțiva ciruși brăzdează fotogenic cerul și trădează schimbarea vremii, însă ora e încă tânără și pornim pe Muchia Nord-Vestică. Ascensiunea se termină însă în momentul în care atingem muchia propriu-zisă, când norii începuseră a se aduna cu repeziciune pe cerul de iunie, formându-se celule de convecție aducătoare de furtună. Decidem retragerea în rapel, folosind două stații din perete și două pitoane din dotare și revenim la baza Colțului odată cu primii stropi de ploaie, care ne vor însoți până dincolo de cabană.

Coltul Balaceni a fost urcat pentru prima dată la 26 iunie 1967 de către Ionel Coman și Roland Welkens, urcând parțial prin diedrul proeminent care brăzdează Colțul și ieșind apoi spre Muchia Nord-Vestică pe care au urmat-o până în vârf.

Ne propunem să revenim spre toamnă pentru a urca Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, însă, până atunci, ne bucurăm de cățărare și carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, dar și de o frumoasă drumeție pe muntele Olimp.