Iarna pe Creasta Nordica

În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta Nordica în condiții de iarna, una dintre ture clasice de alpinism ale Carpaților românești.

Pornind dis-de-dimineață, salutăm ghioceii și brândușele din Poiana Zănoaga, primii vestitori ai primăverii din aceste locuri, și privim spre creasta Pietrei Craiului, cu a sa albă dantelărie de stâncă care-a fermecat privirile montaniarzilor ultimului secol. La cabana Curmătura, cabană inaugurată de vechiul SKV, oprim preț de-o gură de zahăr și cofeină, plecând degrabă spre vârful Ascuțit, nu fără oleacă de trudă prin zăpada udă și urmele de avalanșe. Odată ajunși la vârful Ascuțit, privim spre porțiunea nordică a crestei nordice, cea dinspre vârful Turnu, și remarcăm ingenioasa inginerie care păstrase uscat refugiul în nopțile lungi ale iernii, și pornim pe creasta nordica, în condiții depline de iarna, cu zăpadă, gheață și scurte pasaje mixte. Depășim, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și Clăilor, remarcând conștient cât de înșelătoare sunt văile abruptului vestic, accesibile și îmbietoare în zona superioară și adevărate capcane ascunse sub nivelul Brâului de Mijloc. La Piscu Baciului suntem luați în primire de peisajul copleșitor de cuprinzător, dar și de vântul puternic. Mizeria și mirosul apăsător al refugiului turistic din șaua Grindului, dar și zăpada din ce în ce mai umedă după o zi caldă, ne conving să lăsăm parcurgerea crestei sudice pentru iarna următoare, și coborâm spre Grind și satul Peștera, încheind astfel o frumoasă zi de iarna petrecută pe creasta nordica a Pietrei Craiului.

În această tură am remarcat, încă o dată și cu profundă tristețe, cât de în urmă suntem la capitolul turism montan organizat. Infrastructura turistică – marcaje, refugii, cabane – este departe de a fi adecvată pentru o țară cu un real potențial în turismul montan. Vrem să credem că principalul “vinovat” pentru această situație nu este o administrare defectuoasă a fondurilor, ci lipsa de viziune și cultură montană, lucruri care, sperăm noi, se află în acest moment pe o pantă ascendentă.

Parcursă pentru prima dată în anii ’20, creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna este o tura frumoasă de alpinism clasic, care, în anumite condiții, poate fi destul de dificilă, atât din punct de vedere al zăpezii, cât și al organizării logistice. Ea rămâne una dintre cele mai frumoase ture de alpinism din Carpații noștri și merită parcursă măcar o dată în viață.

Iarna la Piscu Baciului

Piscu Baciului, cel mai înalt vârf al Pietrei Craiului, este lesne abordabil iarna dinspre est, pe piciorul desprins chiar din vârf, cunoscut sub numele de Colții Găinii. Urcat pentru prima dată pe timp de iarna la 1883 de către un ofițer austriac, Piscu Baciului este des întâlnit în literatura specifică și printre montaniarzi sub denumirea de La Om, o denumire pe care nu o împărtășim, căci vechii sași cunoșteau vârful drept Hirtenspitze, adică Vârful sau Piscul Ciobanului.

În ultimul sfârșit de săptămână am urcat Piscu Baciului în condiții de iarnă, pornind din pitorescul sat Peștera, spre poienile Grindului. Ajungem la refugiul turistic, la fel de jilav ca întotdeauna, zărim și ruinele fostei cabane Radu Negru, înaugurată de ADMIR în 1932 și distrusă 21 de ani mai târziu de una dintre rarele avalanșe cu adevărat mari din Carpații românești. Urmăm linia muchiei Colților Găinii. Un traseu popular iarna printre iubitorii de munte, am împărțit poteca cu mai multe persoane, însă noi ne-am văzut de ce știm să facem mai bine, adică să oferim cele mai mici riscuri posibile. Astfel, am urcat în două echipe, fiecare condusă de câte un ghid, utilizând coarda acolo unde situația o impunea.

Chiar dacă peisajele crestei Pietrei Craiului nu s-au arătat de această dată, ne-am bucurat de o ascensiune plăcută iarna la Piscu Baciului.