Pe timp de iarnă, cea mai sigură și rapidă urcare la Piscul Baciului, cel mai înalt vârf al Pietrei Craiului, urmează Coltii Gainii, o muchie estică desprinsă din vârf. Cu o dificultate tehnică redusă și fără a traversa zone cu risc mare de avalanșă, parcurgerea muchiei Coltii Gainii este facile, un traseu ușor de alpinism pentru a ajunge în creasta Pietrii, la cel mai înalt vârf.

Un astfel de parcurs ne doream și noi în urmă cu câteva zile, când, alături de Ilinca de la Munțomama, am urcat la Piscu Baciului, venind dinspre Peștera, frumosul sat de munte ascuns între Măgurile Branului și poalele Pietrei Craiului. Nutream, firește, gânduri mai complexe, însă vremea avea alte planuri. Pe drumul de urcare am schimbat două rânduri de haine, fiind plouați, ninși și, pentru câteva momente, chiar bătuți de soare, pentru ca, pe parcursul ultimilor pași pe Coltii Gainii și mai ales pe creastă, să simțim din plin codul de vânt anunțat de meteorologi. La Piscul Baciului – preferăm această denumire în detrimentul celei La Om, toponim întâlnit deosebit de des, însă necunoscut și de vechii sași, care numeau vârful Hirtenspitze – zăbovim numai câteva clipe. Rafalele supărate, care ne-au biciuit fețele cu ace de gheață și amenințau să ne culce la pământ, ne-au trimis fără drept de apel sub creastă, unde măcar puteam schimba două vorbe. Cum-necum, am schimbat doar vorbele care ne-au trimis la vale pe același drum pe care-am urcat, privind din când în când spre creastă, încă ascunsă sub nori.

Coborând pe Coltii Găinii, admirăm însorita Leaotă printr-o spărtură a norilor, dar și zona șeii Funduri, unde vântul turbat a spulberat norii și a făcut loc albastrului cerului. Zărim și ruinele fostei cabane Radu Negru, inaugurată de ADMIR în 1932 și distrusă în 1953 de una dintre rarele avalanșe de dimensiuni cu adevărat mari ale Carpaților noștri. Refugiul turistic e tot acolo, la fel de umed ca întotdeana. Zăbovim preț de-un schimb de vorbe și de straturi călduroase și coborâm înainte de a arunca un ochi spre creasta care acum se juca de-a soarele, viscolul și norii negri, toate într-o goană de neoprit a vântului. Din șaua Joaca aruncăm o ultimă privire spre creasta Pietrei Craiului și ne gândim cu drag la viitoarele ture de alpinism pe care sperăm să ni le ofere iarna și încălzirea globală.

Prima urcare la Piscu Baciului pe timp de iarnă a avut loc la 25 martie 1883, când ofițerul austriac Andreas Berger a urcat dinspre Zărnești și Peștera, ajungând pe vârf la apusul soarelui.