Cel mai accidentat și spectaculos segment al crestei munților Făgărașului, creasta Arpasel-Vartopel, este unul dintre traseele clasice de cățărare din Alpii Transilvaniei. Dacă pe sensul est-vest am parcurs această creastă în mai multe rânduri, în acest sfârșit de săptămână am pornit în sens invers, parcurgând creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est.
Traseul debutează cu o urcare verticală de două lungimi de coardă, până în vârful Portița. Continuăm apoi pe muchia îngustă spre vestitele Urechi ale Iepurelui, unde din nou parte de pasaje de cățărare, descățărare și rapel, ajungând apoi în zona Vârfului lui Adam și vechea sa bornă de graniță dintre regatul României și Imperiul Austro-Ungar. În continuare, parcurgerea crestei Vartopel nu pune alte probleme decât cele legate de expunere, care este, pe alocuri, considerabilă. Cu o dificultate tehnică de aproximativ UIAA V la urcarea spre vârful Portița, creasta Arpasel-Vartopel este mai dificilă decât sensul est-vest, abordând în sens invers porțiunile coborâte în rapel.
Creasta Arpășelului a fost parcursă pentru prima dată, de la est la vest, în 1912 de către o echipă de sași sibieni, fiind astfel unul dintre primele trasee din Carpații românești unde s-au utilizat pitoane. Nu avem informații despre prima parcurgere în sensul invers, dar putem aminti prima parcurgere de iarnă a crestei Arpasel-Vartopel din februarie 1963 de către alpiniștii Igor Popovici, Marius Aniția, Ion Silca și Constantin Zamfir, încheiată în mod dramatic cu o avalanșă la retragerea prin Căldarea Fundul Caprei, accident evocat de Petre Suciu în cartea sa Noi, cei de la Știința, publicată în 2019 de editura România Pitorească.
În orice sens ar fi abordate, crestele munților Făgărașului sunt spectaculoase, fiind, de fapt, zonele de cățărare la cea mai mare altitudine din țară și spectaculoase prin însăși grandoarea acestor munți. Vom reveni în curând prin aceste locuri pentru noi experiențe pe creste.
