carpatism

Ture de carpatism – văi de abrupt, brâuri, creste – organizate de ghizii montani Back to Nature.

Valea Podurilor în miez de toamnă

În urmă cu câteva zile, pașii ni s-au plimbat prin Piatra Craiului și am urcat Valea Podurilor, într-o tură de carpatism și drumeție în culori de toamnă.

Valea Podurilor este o vale de abrupt cuprinsă între Muchia dintre Țimbale, pe o parte, și Creasta Colților Gemeni și Muchia Țimbalului Mic, pe de alta. Evitându-se firul imediat deasupra Brâului de Mijloc, Valea Podurilor se abordeaza în mod obișnuit printr-un ocol pe maluri și continuă până în creastă, împărțindu-se la un moment dat în două fire; dificultatea nu depășește astfel gradul IV în cățărare.

Varianta preferată de noi pentru a intra în fir a fost printr-o strungă a Amfiteatrului Colților Gemeni și apoi pe hățașul întins pe sub muchia de delimitează în acest punct Valea Podurilor. Coborâm în fir după depășirea unei mici săritori cu prize spălate și, după câteva praguri elementare, urcăm cel mai mare obstacol al zilei, Săritoarea cu Alveole. Nu departe, Țancul Ascuțit desparte Valea Podurilor în două fire, noi urmând firul din dreapta, cel principal. Admirăm silueta Colților Gemeni și ne aducem aminte de primele incursiuni interbelice în aceste locuri și ne continuăm urcușul. După alte câteva săritori, unde coarda iese încă o dată din rucsac, ajungem în zona de grohotiș a văii, care ne conduce până spre creastă… sau până în hățașul Brâului de Sus, care ne conduce și Șaua Hornului N și Muchia dintre Țimbale. Această mică supriză a turei a fost apreciată de toți, parcurgerea porțiunii finale a muchiei fiind infinit mai plăcută bocancilor decât marea de grohotiș din porțiunea finală a Văii Podurilor.

Pauza de masă din creastă este scurtată de ploaie, ale cărei picături ne vor însoți până pe Vârful Ascuțit, la coborârea prin noroiul Padinilor Frumoase și până dincolo de cabana Curmătura, tocmai în Poiana Zănoaga. Încheiem astfel o zi de toamnă în abruptul vestic al Pietrei Craiului, în care am parcurs Valea Podurilor și porțiunea superioară a Muchiei dintre Țimbale, o tură care, sperăm noi, a sporit cunoștințele de geografie ale zonei și a deschis apetitul pentru carpatism pentru cei care ne-au însoțit.

Valcelul Portitelor în pragul iernii

În urmă cu câteva zile, o parte din echipa noastră a făcut o incursiune în abruptul nordic al Bucșoiului mic, urcând o porțiune a Vâlcelului Grohotișului și continuând apoi spre Creasta Balaurului pe Valcelul Portitelor.

Bucșoiul Mic își aruncă fața nordică spre Valea Bucșoiului, o zonă ușor vizibilă din poteca turistică Take Ionescu, care traversează poiana în drumul său spre cabana Mălăiești. Asemenea vecinului de la sud, Moraru, cele două abrupturi ale Bucșoiului Mic contrastează puternic: fața sudică este bogat înierbată și traversată de brâuri, iar fața nordică este frământată, traversată de vâlcele adânci și presărată cu jnepeni. Cele mai importante vâlcele care brăzdează aceste locuri sunt Valcelul Portitelor și Vâlcelul Grohotișului, ambele afluenți ai Văii Bucșoiului.

Într-o zi mohorâtă de brumărel, venită la câteva zile după trecerea unor front de aer polar care a adus nu doar precipitații, ci și o scădere însemnată a temeraturilor, plecăm voinicește de la Gura Diham și, după vreun ceas și jumătate, ajungem în Poiana Văii Bucșoiului, unul dintre cele mai fotogenice locuri ale potecii turistice care urcă la Prepeleac și Mălăiești. Ceața acoperă jumătate din parcursul văii, însă temperatura este plăcută în mișcare, așa că nu zăbovim prea mult. Primele praguri ale Văii Bucșoiului sunt elementare, iar puțina brumă care acoperă alveolele ne pune la încercare ingeniozitatea. O glumă ironică tot circulă-ntre noi, felicitându-ne reciproc că am ales un loc unde stânca e plăcută atingerii cu degetele goale…

La ramificația cu Valcelul Portitelor apucăm pe firul acestuia, apoi prima la dreapta, pe firul Vâlcelului Grohotișului. Câștigăm ușor altitudine, profitând din plin de pământul înghețat, în care pioletul se înfige cu un sunet plăcut și sigur. La un moment dat, locurile se deschid și plafonul de ceață ne permite să vedem un pic împrejurimile și să identificăm Turnul cu Jnepeni, văzut dintr-un unghi inedit. Depășim o primă săritoare interesantă, însă continuarea nu arată deloc îmbietor în condițiile de acum și luăm decizia de a traversa Brâul Mare al Bucșoiului, care trece prin această zonă, către zone mai prietenoase. Cum niciunul dintre noi nu mai parcursese această ramură a brâului și cum vizibilitatea nu este excelentă, avem parte de o miniaventură până la identificarea hățășului. Mă rog, ceva tot am găsit și am traversat spre est, întâlnind prima dată firul Vâlcelului Mignon, după o porție sănătoasă de jnepeni, și apoi Valcelul Portitelor.

Pe Valcelul Portitelor am desfășurat coarda de vreo două ori, preferând siguranța ei în condițiile unei hârjoneli de toamnă-iarnă într-o față nordică. Zona cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă a vâlcelului, este un mini-amfiteatru cu trei hornuri impresionante. Am apucat pe cel din stânga, al cărui parcus deosebit de îngust este inițial ascuns privirii și apoi supus unor blânde cuvinte care au ca menire subțierea trupului întru înaintarea spre ceea ce se poate binișor numi a doua naștere. La scurtă distanță apar Portițele care dau numele vâlcelului, sub forma unor frumoase ferestre pe sub care te strecori înainte de a păși în Creasta Balaurului.

#guidesdayoff pe Valcelul Portitelor, din abruptul nordic al Bucșoiului Mic, a fost o frumoasă experiență de explorare în condiții de început de iarnă, cu chichiură, gheață în alveole și o pudră de zăpadă, prin locuri puțin umblate.

Umerii Pietrei Craiului, carpatism și cățărare

Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, pornim cu pași repezi din Plaiul Foii către șaua Tămășelului pentru a parcurge traseul clasic care străbate Umerii Pietrei Craiului, traseu cunoscut și sub numele de Traseul Dunăreanu.

Traseul, care se desfășoară pe aproximativ 500m diferență de nivel este o ascensiune de stâncă cu pasaje de cățărare în general ușoare, dar prezintă și porțiuni expuse care trebuie abordate cu grijă și cu echipament destinat activității de carpatism. Alegem variantă de intrare în traseu cățărarea unuia dintre hornurile ridicate deasupra șeii Tămășel, continuând cu o cățărare ușoară pe o față expusă, care ne oferă o priveliște frumoasă către vale. Odată ajunși la intrarea în Vâlcelul Umerilor, ne bucurăm de câteva momente efemere în care soarele ne ia în primire, iar apoi urmăm firul cu hornuri și săritori, întins pe aproximativ 100m diferență de nivel din zona Umărului de Jos și Brâul de Mijloc. Urcăm atenți, grohotișul instabil fiind la fiecare pas.

În urcare, lăsăm pe stânga celebrul Pridvor descris de Dunăreanu, un minunat loc de belvedere aninat deasupra surplombelor care apasă greu. Intersecțiile cu Brâul de Mijloc și Brâul de Sus sunt alte zone de unde există perspective frumoase asupra vârfului Lancia, spre Poiana Închisă și spre Amfiteatrului Acelor, o horă de țancuri mici, dar pitorești, aflate imediat sub ruptura de pantă a Brâului de Jos.

Umerii Pietrei Craiului ne conduc în Creasta Sudică, de unde ne retragem spre Poiana Închisă prin descățărarea ieșirii Emilian Cristea, cea de la de la ora 11. Marele Grohotiș ne conduce apoi spre refugiul Șpirlea, de unde coborâm în ritm de plimbare spre Plaiul Foii. La coborâre ne întâlnit cu mai multe echipe  care parcurseseră diverse trasee în abruptul apusean și schimbăm impresii referitoare la traseele parcurse.

Chiar și după atâția ani de prima parcurgere a Umerilor Pietrei Craiului, realizată în 1939 de către echipa Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, acest traseu se bucură de popularitate, fiind un prilej excelent de cunoaștere și de explorare a abruptului Marelui Grohotiș.