acele morarului

Acele Morarului într-o zi de vară

Multe s-au povestit despre Acele Morarului și pe bună dreptate: este unul dintre cele mai spectaculoase și aeriene trasee din munții Bucegi. Silueta lor este vizibilă de la mare depărtare, chiar dacă ești la o plimbare pe platou sau în spatele volanului pe aglomerata șosea națională.

Revenim cu drag în fiecare an pe Creasta Morarului, în urmă cu câteva zile traversând Acele Morarului pentru prima dată în acest an. Am urcat pe Brâul Mare al Morarului și am continuat pe creastă spre Creasta Ascuțită, zone care, în această perioadă, sunt niște adevărate grădini suspendate, pline de mii de flori ce te încântă la fiecare pas. Am traversat coama îngustă a Acului Mare și am urcat, pe rând, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus. Am revenit în poteca turistică urmând brâurile sudice ale Morarului, o variantă care, dacă este bine cunoscută, nu consumă mai mult de un ceas.

Primii care au ajuns în zona Acelor Morarului au fost sașii brașoveni, care în ani anteriori Primului Război Mondial denumeau Degetul Prelungit (Acul Crucii) Kronen Turm, “Turnul coroanei”. În anii ’20, Bucura Dumbravă descrie o ascensiune pe Dintele Mare, fiind prima femeie care traversează îngusta sa creastă, comparând-o cu spinarea unui colos antedilivuan; tot ea dă și denumirea Degetului Roșu, care privit dinspre Acul Mare are unele accente cărămizii. Frații Radu și Șerban Țiteica explorează în detaliu zona Acelor Morarului, asemuirea cu vestitele Aiguilles de Chamonix fiind făcută pentru copleșitoarea priveliște din nordica Poiană a Morarului. Acul Crucii își capătă denumirea în 1929, când pe creștetul său se montează o cruce în memoria lui Niki Alexandrescu, pasionat de abrupt din cadrul Turing Clubului României și mort în toamna precedentă (ulterior, în 1932, o altă cruce cu aceeași semnificație este instalată pe Creasta Morarului, în amonte de Ace). Actuala cruce de pe Acul Crucii datează din 1983, cea inițială fiind distrusă, se pare, de un fulger.

Fără a fi de o dificultate ridicată din punct de vedere tehnic, traversarea Acelor Morarului necesită o foarte bună condiție fizică, o minimă experiență în manevrele de coardă și rapel și, un aspect important, capacitatea de a traversa fără probleme zone expuse, parțial înierbate, cu posibilități minime de protecție. Ghizii noștri organzează periodic ture pe Acele Morarului și te rugăm să ne contactezi dacă ești interesat și să urmărești pagina noastră de facebook.

Primăvara pe Valea Morarului

În acest sfârșit de săptămână am fost din nou în munții Bucegi, unde, alături de colegii de la Outdoor the World, am parcurs Valea Morarului pe zăpadă, în condiții de primăvară târzie.

Concepută ca o tură-atelier, în această ieșire s-a exersat utilizarea colțarilor și pioletului, echipamente esențiale pentru alpinism. După ce fiecare participant s-a refamiliarizat cu tehnicile de bază pentru oprirea în piolet, am continuat urcușul pe Valea Morarului, urmând firul acoperit complet de zăpadă. Am înaintat pe zăpadă bună până în prima căldare glaciară, la confluența firului principal cu Vâlcelul Curmăturii Bucșoiului, însă urmele avalanșelor recente și scurgerile de zăpadă la care am fost martori ne-au îndemnat la prudență și atenție în alegerea celei mai bune rute pentru urcarea spre căldarea superioară. O scurtă traversare expusă, unde am utilizat coarda, ne-a condus în amfiteatrul văii, aflat imediat la nord-est de vârful Omu. Cornișa mare atârnată de buza șeii Morarului ne-a îndreptat pașii spre Creasta Morarului, unde am luat o binemeritată pauză, până când vântul ne-a dat ghes la mers. Din creastă am putut privi spre Coștila și am făcut, ca și la pătrunderea în Valea Morarului, o scurtă prezentare a reliefului, văile și brâurile nordice fiind frumos evidențiate de zăpadă. De la vârful Omu am continuat spre șaua Hornurilor, coborând în Valea Mălăiești pe Hornul Mare, plin de zăpadă umedă și parțial scursă.

În ziua următoare, o parte din grup a făcut o scurtă drumeție până la vârful Grecului, iar cealaltă o incursiune prin abruptul nordic al Bucșoiului Mic, în care s-a continuat inițierea în tehnicile alpine.

Arși de soarele primăvăratic, ne-am bucurat să putem împărtăși frumusețile văilor glaciare ale Bucegilor cu prieteni veniți de departe și, nu în ultimul rând, să fi putut pune umărul la dragostea față de munții înalți, acoperiți de zăpadă.