acele morarului

Din nou pe Acele Morarului

Să pășesți pe Acele Morarului, cu zvelta lor siluetă vizibilă de la mare depărtare, este unul dintre traseele emblematice ale Bucegilor, dorite de orice iubitor de munte care visează să descopere lumea ascunsă dincolo de poteci.

În urmă cu câteva zile am fost din nou pe Acele Morarului, într-o frumoasă tură de carpatism și cățărare, pe urmele vechilor bucegiști, deopotrivă sași brașoveni sau regățeni, din urmă cu un secol.

Acul Mare, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus fascinează privitorul nu doar aflat în drum spre vârful Omu, peste platou, ci și aflat în spatele volanului, la Predeal sau prin Țara Bârsei. Cele patru creste – căci creste sunt – au fost asemuite cu mult mai cunoscutele Aiguilles din Chamonix și, peste ani, au devenit obiect de fascinație pentru iubitorii de munte. Încă de la primele parcurgeri documentate, de la Bucura Dumbravă și sașii brașoveni, și până în zilele noastre, Acele Morarului fascinează imaginația oricărui iubitor de munte din România și nu numai.

O tură pe care o organizăm în fiecare an de câteva ori, am parcurs Acele Morarului pentru prima oară în acest sezon în două echipe, alături de colegii de la Alpine-Challenge, reușind, în urma experienței cumulate a ghizilor noștri un tip foarte bun pentru o tură complexă, lungă și solicitantă fizic.

Dacă dorești să parcurgi Acele Morarului alături de echipa noastră, dă-ne de știre. Chiar dacă nu ai încă experiența necesară sau nu ești pregătit fizic, cu siguranță vor găsi rețeta potrivită pentru a-ți îndeplini visul cât mai curând!

Alpinism în Creasta Morarului

Săptămâna trecută am fost din nou în munții Bucegi, unde am parcurs o scurtă porțiune din Creasta Morarului, cu traversarea Acului Mare, cu urcare și coborâre pe două dintre văile de abrupt ale acestui munte.

Pornind odată cu zorii din Bușteni, am urcat Valea Bujorilor pe o zăpadă bună, printre urmele avalanșelor de topire din ultima perioadă și, după o urcare de căteva ore, am ajuns în creasta Morarului, în dreptul Brâului Mare. De o deosebită frumusețe, locul îndeamnă la popas și admirat văile nordice ale Coștilei, atât de frumos conturate în această perioadă. Privirile ne-au fost atrase în special de Valea Țapului și Colțul Mălinului, locuri prin care sperăm să revenim în curând. Am continuat urcarea spre Creasta Ascuțită, alegând cu grijă cel mai bun traseu printre peticele măricele de zăpadă umezită, ajungând curând la baza Acului Mare, în locul unde Brâul Acelor, poate cel mai spectaculos brâu al Bucegilor, întâlnește Creasta Morarului. Punctat de o cornișă măricică la obârșia Văii Poienii, continuată cu o zonă considerabilă acoperită de zăpadă, depășirea acestui loc a necesitat o traversare expusă și o scurtă porțiune de cățărare mixtă, în condițiile stâncii friabile și terenului vegetal înclinat și instabil al primului dintre Acele Morarului. Pentru traversarea Acului Mare am păstrat colțarii în picioare, utili pentru zonele în care zăpada încă era prezentă. Ne-am retras spre vale pe Râpa Mare, o variantă nu foarte facilă pentru coborâre, având în vedere panta accentuată din zona superioară, însă mult mai sigură decât traversarea zonelor cu plăci de vânt de la baza Degetului Roșu și până la intrarea spre Acul Crucii, unde câteva fracturi recente îndemnau la prudență. Zăpada a fost bună pentru coborâre, ajungând pe înserat în Poiana Morarului.

O tură de alpinism de nivel mediu (PD+, II+, M2), incursiunea pe creasta Morarului cu traversarea Acului Mare a avut toate ingredientele unei zile frumoase: urcare pe zăpadă, pasaje de cățărare mixtă, rapeluri și descățărare pe gheață, toate în decorul superb al Bucegilor încărcați de zăpadă.

Râpa Mare a fost parcursă în premieră pe timp de vară de către frații Țiteica în anii ’20; pe timp de iarnă, în funcție de condițiile întâlnite, ascensiunea ei poate fi destul de dificilă. De asemenea, tot în urmă cu un veac, Bucura Dumbravă descrie traversarea Acului Mare, pe care îl compară cu spinarea unui colos antediluvian și una dintre cele mai frumoase urcări ale Bucegilor.

În perioada imediat următoare, ghizii noștri organizează ture de drumeție, alpinism și cățărare, fie deja programate, fie la cerere.

Braul Acelor spre Acele Morarului

Braul Acelor din Morar, în înfăptuirea sa nordică, este, probabil, cel mai frumos drum spre Acele Morarului. Străbătând zone de o rară sălbăticie, Braul Acelor este o frumoasă alternativă la prea-bătutul, de om și soare, al drumului prin versantul sudic al muntelui, pe Brâul Mare.

Față de ultima incursiune pe Acele Morarului, zilele trecute am urcat Valea Morarului, plecând dis-de-dimineață din Bușteni. După depășirea canionului, am prins hățașul brâului și, curând, ni s-a dezvăluit grandiosul peisaj al versantului nordic al Morarului. Braul Acelor se strecoară cu eleganță pe la baza fiecăruia dintre Ace, care, din aceste locuri își dezvăluie adevărata personalitate – sunt creste, cu orientare nord-sud pentru Acul de Sus, Acul Crucii și Degetul Roșu și est-vest pentru Acul Mare. Numai privite de jos, din Poiana Morarului, ele apar ca niște ace ce parcă înmpung bolta cerească.

Drumul pe creastă nu a fost, în sine, prea diferit de precedentul, urcând și trecând pe rând fiecare dintre Acele Morarului. După Acul de Sus, unde ne-am îngăduit un răgaz de trosnit oasele la soare și unde am făcut un mic ocol până pe creștetul său, am cotit spre nord, spre Valea Morarului, pe Brâul Ciobănesc ce coboară alene până la capătul căldării de mijloc a văii glaciare. De aici și până în Bușteni am mai scurs vreo două ceasuri, pe drumul cunoscut. Ah, ne-am oprit de câteva ori să căscăm gura la caprele negre ce-și făceau siesta la câțiva pași de noi, lipsite de orice urmă de sfială.

Acele Morarului sunt printre locurile din Bucegi unde revenim an de an cu același drag, iar Braul Acelor, ramura sa nordică, este cel mai frumos drum care ajunge la baza lor. Îl preferăm mai ales la sfârșitul verii, când orice urmă de zăpadă va fi disparut din locurile umbroase, ca alternativă la urcușul pantelor de iarbă ale sudicului Brâu Mare, neplăcute mai ales sub un soare dogoritor.