Valea Malinului și Brâul Mare al Coștilei

Valea Malinului, cu al său fir lung, care străbate un ținut stâncos și sălbatic, a reprezentat o atracție pentru mergători încă de la începutul secolului trecut, înaintea Primului Război. Primele marcaje turistice au fost realizate în acea perioadă de către Niculae Butmăloi, călăuză de seamă în Bucegi din acei ani anteriori Marelui Război.

Pe Valea Malinului am urcat și noi în urmă cu câteva zile, trecând fiecare săritoare, bucurându-ne de o minunată zi de vară tărzie la început de răpciune. Începând cu intrarea în vale, la confluența cu Valea Colților, și până în Poiana Lespezilor, unde Valea Malinului primește firul larg al Văii Scorușilor, ascensiunea noastră a fost în umbră, nu de puține ori simțind adânca mușcătură a toamnei. Mai sus, dincolo de semnele civilizației umane tot mai prezente în vale, sub forma zecilor de conserve ruginite, felurite table și cauciucuri de camion, soarele azvârlit-a țoalele de pe noi, căci în Brâul Mare al Coștilei am ajuns bine încălziți și transpirați. Trecerea spre Brâul Mare din Valea Malinului, unde hățașul brâului acuză o discontinuitate, am făcut-o cu ajutorul cablului montat în stânca friabilă. În continuare, am luat Brâul Mare al Coștilei sub pași, căscând ochii la toate frumusețile din jur și țesând o sumedenie de planuri viitoare. Creasta Mălinului, cu silueta aeriană a Dintelui dintre Colți, a făcut ocheade și de această dată și tare mi-e că nu va trece mult până ce-i vom călca din nou pragul. Trecerea Văii Urzicii s-a arătat mai puțin fioroasă decât părea de la depărtare, iar Valea Caprelor a trecut pe nesimțite pe sub bocanci, fără a-și arăta vreun locuitor încornorat și acrobat. În fine, hățașul ciobănesc al Văii Priponului ne-a dus până în poteca Văii Cerbului, unde incursiunea în abruptul Coștilei ia sfârșit.

Turele de carpatism în Bucegi, precum urcarea pe Valea Malinului, sunt un minunat prilej de a descoperi și alte zone, înafara potecilor de drumeție, locuri prin care s-a scris istoria turismului din vechiul Regat, locuri de un pitoresc deosebit și spectaculos.

Muchia dintre Timbale, Piatra Craiului

Muchia dintre Timbale separă Padina lui Călineț de Valea Podurilor și, privită dinspre nord, este o înșiruire extrem de fotogenică de țancuri, care aruncă hornuri ce par verticale, inaccesibile și… deosebit de atrăgătoare!

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în abruptul vestic al Piatrei Craiului, pe o porțiune a Muchiei dintre Timbale, un frumos traseu clasic de cățărare. Am ales ca acces în muchie Vâlcelul Caprelor, care, urmat pe fir, este deosebit de friabil, fiind de preferat ocolirea pe malul drept, în sensul de urcare. Înaintașii interbelici ocoleau prima porțiune a crestei, însă noi am preferat abordarea direct din Șaua Caprelor, căutând zone cu cățărare ușoară și posibilități bune de asigurare, cu protecții naturale, la țancuri sau clepsidre, sau mobile (nuci și friend-uri). Pasul traseului urmat de noi a fost o zonă surplombată și friabilă, gradul estimat fiind de V/V+; depășirea acestui pasaj a necesitat atenție din partea capului de coardă. După câteva momente de relaxare pe tăpșanul înierbat al primului vârf din Muchia dintre Timbale, am coborât spre firul secundar al Văii Podurilor, ajungând în prag de apus în zona mediană a văii, înainte de traversarea spre Amfiteatrul Colților Gemeni. Mai departe, hățașul Brâului de Mijloc ne-a condus spre zona Termopile, de unde am coborât spre Plaiul Foii.

Am petrecut o zi minunată în abruptul vestic al Pietrei Craiului, cu zone de carpatism și cățărare diversă, prin locuri puțin umblate de oameni și unghiuri inedite spre crestele din jur.