braul de jos

Haihui prin Valea Vladusca

Valea Vladusca este cunoscută aproape universal drept calea de acces spre două dintre cele mai populare zone din abruptul vestic al Pietrei Craiului. Totuși, cei care, dintr-o pasiune greu de explicat, caută a spune pe nume fiecărui fir de vale, fie el cât de mic, știu că, de fapt, Valea Vladusca își imparte apele într-un fir principal, același pe care Brâul de Mijloc îl intersectează în zona cunoscută drept “La Plăci” și un fir secundar care, la rândul său, are o ramură nordică și una sudică, adică exact acelea care prezintă interes pentru cei mai mulți care ajung în aceste zone, cu gândul de a urca prin zone binecunoscute ale abruptului.

Totuși, Valea Vladusca oferă mai mult decât o simplă cale de acces spre traseul Anghelide sau Vâlcelul Crăiței, aici aflându-se un impunător perete, care găzduiește unele dintre cele mai dure trasee de cățărare din Piatra Craiului, și, bineînțeles, o lume de piatră care se cere descoperită!

În urmă cu ceva timp am făcut o incursiune în această zonă, urcând Valea Vladusca pe secundarul sudic, revenind în Brâul de Jos pe care l-am traversat până la un punct în care am coborât pe sub pereți până în firul principal, pe care l-am urmat la vale în zona de pădure.

Urcarea pe firul văii a fost interesantă și variată, săritorile fiind depășite prin tehnici diverse, cu pasaje expuse și friabile. Peisajul, însă, a fost de vis, atât cel din imediata apropiere – strânsura canionului văii – cât și impunătorul perete al Vlădușcăi, cel peste care cade Scocul Bun, despre care putem spune că a fost unul dintre punctele de interes ale acestei ieșiri. Senzația de a te afla exact sub drumul picăturii de apă care vine tocmai din creastă, curge spre Brâul de Mijloc, bifează intrarea ingustă din amonte a traseului Anghelide și apoi cade peste perete, este… pur și simplu, greu de descris în cuvinte!

Mânați de norii care anunțau stihii, am coborât spre celebrul refugiu din apropiere, apoi am apucat hățașul Brâului de Jos, pe care l-am urmat o scurtă porțiune spre nord, până în dreptul secundarului nordic al Vlădușcăi; pe sub pereți, apoi, am coborât în firul principal al Vlădușcăi, care, la nivel forestier, nu trădează cu nimic zonele pe care le străbate în amonte. Ba, mai mult, talvegul nici măcar nu este calcaros, zona fiind caracterizată de prezența unui filon de șist cristalin.

Una peste alta, ne-am bucurat de o inedită explorare în abruptul Pietrei Craiului, care are multe de oferit, chiar și în imediata vecinătate a locurilor populare. Și a fost o reală plăcere pentru noi să le descoperim!

Braul de Jos – Brâul Florilor de Colți, carpatism în Crai

Peretele vestic al Pietrei Craiului reprezintă, așa cum am ilustrat în multiple rânduri, un paradis pentru iubitorii peisajelor sălbatice, stâncoase și expuse, fiind străbătut de nenumărate văi de abrupt și brâuri, atrăgând astfel pașii iubitorilor de carpatism. Braul de Jos este unul dintre aceste brâuri, parcurgând, în mod convențional, zona cuprinsă între Valea Ciorânga și Umerii Pietrei Craiului, legând astfel câteva puncte cheie de pe acest parcurs: Tunelurile lui Tontsch, Malul Galben, poarta traseului Anghelide, Castelul Crăiței, drumul lui Deubel și, finalmente, șaua Umărului de Jos.

În urmă cu câteva zile am parcurs o porțiune a acestui Brau de Jos al Pietrei Craiului, cea cuprinsă între Castelul Crăiței și drumul lui Deubel, porțiune cunoscută mai ales sub denumirea de Brâul Florilor de Colți sau Brâul Înflorit, denumire căpătată, din câte cunoaștem, în vara anului 1978, într-una dintre explorările grupului Mircea Florian, unul dintre cei mai mari iubitori ai Pietrei Craiului și constructorul refugiului sus-amintit. Deși există opinii care consideră că parcusul Braului de Jos coboară de la refugiu spre grohotișul Zaplazului, continuarea firească a parcursului sudic, spre Umeri, este argumentul suprem în a considera Brâul Florilor de Colți ca parte a amplului Brâu de Jos al Pietrei Craiului, Deubelweg-ul intersectând-ul la același nivel.

Cu un parcus sinuos, care arareori are aspect de brâu, Brâul de Jos, la sud de Castelul Crăiței, se strecoară pe la baza Turnurilor Șpirlei pe un parcus aproape complet ascuns privirii din apropiata poiană a Șpirlei, punctând câteva strungi caracteristice accesibile numai prin cățărare ușoară – scrambling – și coborâre pe coardă. Altfel spus, vorbim de un traseu complex de carpatism, cu numeroase pasaje ascendente și descendente și porțiuni expuse, greu de protejat în totalitate. Vorbim, însă, de unul dintre cele mai spectaculoase trasee clasice de carpatism și poate singurul care te face să te simți în măruntaiele muntelui, mereu împresurat de pereți și amfiteatre de stâncă, întrebându-te pe unde continuă traseul…

În echipă compactă, de trei persoane, ne-am bucurat de zonele minunate pe care le-am străbătut. Lăsând în urmă impresionanții pereți ai Turnului Șpirlei, ne-am strâmtorat prin Cele Trei Portițe, îngânduindu-ne apoi un moment de răgaz pe un tăpșan înierbat și însorit, care a oferit ochiului ager priveliști spre mult mai cunoscutele Brâu de Mijloc și traseul Anghelide. Am continuat în rapeluri pe un horn vertical, cu bolovani încastrați, ne-am strecurat pe sub Colțul Dărâmat al lui Ionel Coman și, după câteva pasaje expuse și friabile, am ajuns la crucea lui Laurențiu Popșor, un tănâr căzut în 1965 în firele superioare ale Șpirlei, zonă în care locurile își recapătă aspectul deplin de brâu strecurat pe sub pereții de stâncă. Ploaia, obligatorie într-o zi de vară timpurie, ne-a speriat preț de numai câțiva stropi, chiar dacă în zonele învecinate s-a revărsat din plin.

Braul de Jos, între Crăiță și Deubel, porțiune cunoscută și sub numele de Brâul Florilor de Colți sau Brâul Înflorit, străbate o zonă deosebit de complexă și spectaculoasă, cu multiple porțiuni de cățărare ușoară și pasaje expuse, friabile (UIAA III, E2) și dificultăți în orientare, prezența unei persoane care să fi parcurs anterior traseul fiind esențială.

Cele trei brâuri principale ale Pietrei Craiului – cel de Sus, de Mijloc și de Jos – se întind pe distanțe lungi și oferă ample perspective de cunoaștere a frâmântatului relief al peretelui vestic, pe care îl putem numi, fără îndoială, perla acestui munte fabulos.