În Piatra Craiului, pe traseul Umerilor

În urmă cu câteva zile am revenit în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul Umerilor, străbătând, pe o atmosferă încărcată, o zonă spectaculoasă.

Parcurs pentru prima dată în 1939 de către o echipă condusă de Titi Ionescu și descris de Ion-Ionescu Dunăreanu în monografiile sale, traseul Umerilor se înscrie de-a lungul cumpenei de ape dintre vechiul Regat și Ardeal. Spre deosebire de incursiunea de acum doi ani, când am ales intrarea directă din șaua Tămășel, întocmai ca la premiera traseului, de această dată am ales o intrare ocolită, mai facilă, pe fața văii Tămășel. Apariția “neașteptată” a unui vâlcel în devălmășia de țancuri a Umărului de Jos ușurează accesul și ne dovedește, încă o dată, că în abruptul vestic al Pietrei Craiului orice este posibil și nimic nu este întâmplător!

Urcând pe Vâlcelul Umerilor, am lăsat în urmă panglica verde a Brâului de Jos și, nu după mult timp, ne-am aflat în Brâul de Mijloc, pe care l-am urmat până în drumul lui Deubel. Stropii de ploaie și-au făcut, timizi, apariția. Sub o surplombă generoasă, ascultând picuratul stropilor peste liniștea deplină a muntelui, am simțit tentația de a pune pleoapă peste pleoapă și de a fura câteva clipe de somn într-un loc fermecător.

Cu o bună interpretare a prognozelor meteorologice și cu o bună organizare a turei, ne-am bucurat de o zi frumoasă în abruptul Pietrei Craiului și de reîntâlnirea cu traseul Umerilor.

Atelier de carpatism în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism special conceput pentru cei care fac primii pași înafara potecilor de drumeție și doresc să cunoască și zonele de abrupt.

Carpatismul sau drumeția alpină reprezintă acele trasee aflate între drumeție și cățărarea pe stâncă, împrumutând elemente din ambele. Conform gradației elvețiene pentru traseele de drumeție, carpatismul este încadrat la drumeția alpină dificilă și foarte dificilă, respectiv T5 și T6. În literatura montană din România, traseele de carpatism sunt considerate ca fiind din sfera alpinismului, lucru pe care îl putem accepta doar în sezonul de iarnă, când prezenta zăpezii și gheții în zonele de abrupt schimbă radical terenul și modul de abordare. Cu mici excepții, carpatismul în România este practicat îndeosebi în munții Bucegi și Piatra Craiului, ale căror văi de abrupt, brâuri și creste oferă un teren specific, accesibil în general fără material tehnic sau manevre avansate de cățărare.

În cadrul acestui atelier de carpatism am arătat practic diferențele între zonele de abrupt amenajate pentru drumeție – traseele de culoare neagră precum celebrul Drum al lui Deubel – și cele neamenajate. În ceea ce privește manevrele de coardă, fiecare participant a avut ocazia să exerseze asigurarea partenerilor în zone expuse sau verticale și să coboare în rapel, acestea reprezentând doar minimele cunoștințe în materie care ar trebui cunoscute de cei care ies înafara potecilor de drumeție. De asemenea, am pus un accent deosebit pe utilizarea corectă a picioarelor la depășirea obstacolelor stâncoase caracteristice văilor de abrupt, atât la urcare, cât și la coborâre (exerciții de cățărare și descățărare a săritorilor).

Partea teoretică a acestui atelier de carpatism a inclus, pe lângă prezentarea echipamentului, o discuție despre conceptul general de risc pe munte și despre riscurile specifice carpatismului, participanții identificând modurile de gestionare optimă a acestora. În încheiere, am vorbit despre gradele de dificultate ale traseelor de carpatism și necesitatea unei schimbări în acest domeniu, astfel încât particularitățile diferitor trasee – văi de abrupt, brâuri – să fie mai bine evidențiate în cadrul unui sistem standardizat de gradare a dificultății.

În luna august organizăm o tabără de carpatism dedicată celor care au deja o oarecare experiență în parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor și doresc să cunoască efectiv principalele zone de abrupt din Bucegi.

Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.