braul de mijloc

Atelier de carpatism în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un atelier de carpatism special conceput pentru cei care fac primii pași înafara potecilor de drumeție și doresc să cunoască și zonele de abrupt.

Carpatismul sau drumeția alpină reprezintă acele trasee aflate între drumeție și cățărarea pe stâncă, împrumutând elemente din ambele. Conform gradației elvețiene pentru traseele de drumeție, carpatismul este încadrat la drumeția alpină dificilă și foarte dificilă, respectiv T5 și T6. În literatura montană din România, traseele de carpatism sunt considerate ca fiind din sfera alpinismului, lucru pe care îl putem accepta doar în sezonul de iarnă, când prezenta zăpezii și gheții în zonele de abrupt schimbă radical terenul și modul de abordare. Cu mici excepții, carpatismul în România este practicat îndeosebi în munții Bucegi și Piatra Craiului, ale căror văi de abrupt, brâuri și creste oferă un teren specific, accesibil în general fără material tehnic sau manevre avansate de cățărare.

În cadrul acestui atelier de carpatism am arătat practic diferențele între zonele de abrupt amenajate pentru drumeție – traseele de culoare neagră precum celebrul Drum al lui Deubel – și cele neamenajate. În ceea ce privește manevrele de coardă, fiecare participant a avut ocazia să exerseze asigurarea partenerilor în zone expuse sau verticale și să coboare în rapel, acestea reprezentând doar minimele cunoștințe în materie care ar trebui cunoscute de cei care ies înafara potecilor de drumeție. De asemenea, am pus un accent deosebit pe utilizarea corectă a picioarelor la depășirea obstacolelor stâncoase caracteristice văilor de abrupt, atât la urcare, cât și la coborâre (exerciții de cățărare și descățărare a săritorilor).

Partea teoretică a acestui atelier de carpatism a inclus, pe lângă prezentarea echipamentului, o discuție despre conceptul general de risc pe munte și despre riscurile specifice carpatismului, participanții identificând modurile de gestionare optimă a acestora. În încheiere, am vorbit despre gradele de dificultate ale traseelor de carpatism și necesitatea unei schimbări în acest domeniu, astfel încât particularitățile diferitor trasee – văi de abrupt, brâuri – să fie mai bine evidențiate în cadrul unui sistem standardizat de gradare a dificultății.

În luna august organizăm o tabără de carpatism dedicată celor care au deja o oarecare experiență în parcurgerea văilor de abrupt și brâurilor și doresc să cunoască efectiv principalele zone de abrupt din Bucegi.

Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.

Chiciură în Poiana Inchisa și toamna pe Braul de Mijloc

După o primă zi petrecută pe ramura nordică a Braului de Mijloc, am continuat cu partea sudică a acestuia, pornind din Poiana Inchisa și înaintând spre nord, până în drumul lui Deubel. Cel puțin ăsta a fost planul la plecare, căci pe măsură ce înaintam către Poiana Inchisa, am născocit un alt plan, zoriți de frigul din zonele umbroase.

Poiana Inchisă, aninată între Marele Grohotiș, pare, așa cum îi spune numele, un loc pe cât de frumos și misterios, pe atât de închis și accesibil doar caprelor negre care o frecventează. Totuși, ea lasă cunoscutătorilor câteva posibilități de acces și retragere. Pe una dintre aceste ieșiri am urcat și noi spre creasta Pietrei Craiului, unde am dat cu nasul de mult-doritele raze ale soarelui. După o binemeritată dezmorțeală a oaselor, am pornit pe creastă preț de câteva sute de metri, după care am coborât pe unul dintre firele de obârșie a Bârsei Tămașului și apoi pe Brâul de Sus până în traseul Umerilor, Braul de Mijloc fiind atins apoi elementar și, foarte important, printr-un soare cald, așa cum șade bine la sfârșit de octombrie. Ne continuăm agale drumul printre jnepenii brâului și peste muchiile pe care creasta le aruncă spre vale, ajungând în final în drumul lui Deubel.

Spre deosebire de jumătatea nordică, Braul de Mijloc la nord de Poiana Inchisa are un parcurs mai sălbatic, strecurat când prin jnepeni, când pe la baza unor pereți spectaculoși, fragmentați într-o devălmășie specifică Pietrei Craiului. Modificarea planului inițial a adăugat diversitate în obiectivele propuse, acoperind astfel și locuri mai puțin parcurse, pasaje de cățărare și, poate cel mai important lucru, razele soarelui. Acesta este unul dintre lucrurile care ne plac cel mai mult la carpatism; oricând și oriunde vei găsi un lucru de care să te bucuri, oricât de mic ar fi el, în mijlocul muntelui și al naturii.