braul de mijloc

Toamna lui Anghelide și Braul de Mijloc

În urmă cu câteva zile am dat binețe toamnei din abruptul vestic al Pietrei Craiului și am urcat în Braul de Mijloc prin traseul Anghelide, o zonă deosebită pentru iubitorii de carpatism.

Descris pentru prima dată de către Nicolae Anghelide în 1968, traseul care astăzi îi poartă numele nu este altceva decât o legătură între poalele muntelui și Braul de Mijloc. Marcat discret în trecut cu diferite semne neoficiale, traseul urmează o linie care traversează mai multe fire ale bazinului Văii Vlădușca, răzbind, finalmente, prin celebrul canion scurt, dar spectaculos.

Cu toamna bine instalată la poalele Pietrei Craiului, am pornit spre Poarta ce ascunde privirilor linia de acces. Mirosul umed al pădurii de toamnă ne-a însoțit pe drumul care urcă susținut, ba ne-au stropit și câteva picături de ploaie. Norii și-au tot făcut de cap spectaculos peste culmile rotunjite ale Țagăi și peste marea cupolă a Păpușii. Galbenul aprins al zadelor de toamnă sparge monotonia griului mohorât al ceții în timp ce pașii ne poartă tot mai sus, spre Degetul lui Anghelide și spectaculosul canion dindărătul său, acum umed, rece și neprimitor. Dincolo de îngusta sa deschidere se află parcă o altă lume, compleșitoare chiar după ce privirea și gândul scapă de strânsoarea pereților.

Braul de Mijloc, pe care în tura din această săptămână am ales să-l abordăm din direcții opuse, întâlnindu-ne la mijloc, se întinde, din punct de vedere geografic, pe aproape întreaga lungime a abruptului vestic. Cea mai spectaculoasă zonă a ramurii nordice a Braului de Mijloc este la sud de grota La Ulcior, zonă pe care o străbatem acum. Nevoit a găsi o alternativă la parcursul geologic care traversează sălbatic muchia Colților Răi, hățașul brâului urcă sinuos prin bazinul Vâlcelului Căldării Ocolite, locurile nefiind lipsite de probleme de orientare și locuri expuse, ajungând finalmente la Trecerea Mult Dorită. Cunoscută vechilor vânători și călăuze, locanici sau brașoveni, buni cunoscători ai abruptului Pietrei Craiului, această zonă a rămas o enigmă pentru Dunăreanu, autorul primului ghid tipărit al zonei și “descoperitor” autoproclamat al multor trasee, fiind “redescoperită” la finalul anilor ’60, așa cum povestește Dinu Mititeanu. În continuare, Braul de Mijloc traversează, pe rând, cele patru turnuri ale Șpirlei și intersectează, foarte aproape de nivelul Brâului de Sus, Drumul lui Deubel, traseul care poartă numele celui care l-a marcat pentru prima dată în 1887, după ce cunoscuse drumul în coborâre cu un an mai devreme.

Urmăm în coborâre traseul turistic și încheiem o primă zi de carpatism în Piatra Craiului împresurați de ceață, dar bucuroși de a fi parcurs una dintre cele mai spectaculoase zone ale abrupului vestic, traseul Anghelide și o bună bucată din Braul de Mijloc nordic, locuri în care oricând revenim cu drag.

Vara pe Padina lui Calinet, carpatism în Piatra Craiului

Padina lui Calinet este una dintre marile artere de pătrundere în abruptul vestic al Pietrei Craiului și poate cea mai complexă zonă alpină din acest masiv. Desfășurată între Țimbalul Mare și Vârful dintre Țimbale, Padina lui Calinet reprezintă calea de acces pentru cele mai multe trasee de cățărare de pe malurile sale, complexitatea zonei putând rivaliza cu Coștila Bucegilor.

În ultimul sfârșit de săptămână am parcurs Padina lui Calinet de la celebra Scara de Fier, a cărui vârstă se apropie de centenar, și până în șaua Călinețului, în creasta Pietrei Craiului. Obstacolele firului văii sunt variate și frumos de trecut și, fără a fi prea dificile tehnic (dificultatea nu depășește gradul IV UIAA), valea este accesibilă și pasionaților de carpatism aflați la început de drum. Firește, cei care nu doresc abordarea directă a săritorilor pot alege variantele ocolitoare, însă acestea sunt, în unele cazuri, aeriene și friabile, putând fi mai periculoase decât cățărarea obstacolelor. Urcând firul văii, am lăsat în urmă traseele de cățărare ale bazinului Călinețului, precum Creasta Șoimilor, Creasta Frumoasă, Creasta Coarnele Caprei și Creasta Piticului, dar și mai puțin cunoscuta zonă a Cetății Sfărâmate, aflate în zona superioară a Muchiei Dintre Țimbale, dincolo de Brâul de Sus.

Cei interesați de coborârea văii pot folosi hățașele ocolitoare sau pot coborî în rapel săritorile, cele mai multe dintre ele fiind prevăzute cu pitoane la capătul superior (vechi, de calitate îndoielnică), iar cea mare cu două ancore mecanice, montate în peretele din stânga.

Carpatismul oferă poate cea mai frumoasă variantă de a descoperi peisaje altfel inaccesibile, văile de abrupt și brâurile Bucegilor și Pietrei Craiului fiind adevărata comoară a acestor munți. Astfel, te invităm la tabăra de carpatism din munții Bucegi, dedicată în special celor care au deja o experiență cel puțin minimă de carpatism, fiind o frumoasă oportunitate de a cunoaște pe îndelete zonele de abrupt din Bucegi la început de toamnă.

Toamna pe Umerii Pietrei Craiului

Frigul mușcă tare prin hainele noastre în timp ce pașii tropăie voios de-a lungul văii Șpirla, pe care o urmăm în drumul nostru către Umerii Pietrei Craiului, traseul propus pentru acest început de noiembrie.

Traseul Umerilor Pietrei Craiului este unul dintre clasicele interbelice, fiind descris de echipa ADMIR formată din Titi Ionescu, Franz Bauschke, Ion Ionescu-Dunăreanu și Elena Habermann, în iulie 1939. Privind dinspre Plaiul Foii, orizontul este închis spre sud de culmea Umerilor Pietrei Craiului, cumpănă de ape între Ardeal și vechiul regat. Cea mai dificilă zonă din punct de vedere tehnic, Umărul de Jos, poate fi abordată în mai multe variante, fie prin hornurile înălțate deasupra șeii Tămășel, precum varianta descrisă de ADMIR-iști, fie prin firul Bârsei Tămașului sau pe fețele Văii Tămășel. Toate cele trei variante converg în același punct de unde se continuă prin firul Vâlcelului Umerilor. Descrierile publicate în literatura de specialitate – atât cele ale lui Dunăreanu, cât și cele ale lui Emilian Cristea – sunt puternic diferite față de realitatea din teren, putând duce la confuzii și probleme mari de orientare în relieful frământat al Umerilor Pietrei Craiului. Recomandăm pentru orientare publicații recente sau relatări ale altor ture.

Ajunși în șaua Tămășel după un marș care-a scurs vreo două ceasuri din clepsidră, ne angajăm pe hornul premierei, urmat de o față verticală, cu prize incomode, până într-o mică șa punctată de jnepeni. Desfășurăm încă 50 de metri de coardă peste o față înclinată, după care ajungem în mica creastă care conduce în Vâlcelul Umerilor Pietrei Craiului, punctul în care se întâlnesc și variantele ocolitoare menționate mai sus. Ne bucurăm de câteva clipe de soare, stânca fiind deosebit de rece în zonele umbrite de deasupra șeii Tămășel.

Urcând pe firul vâlceului, lăsăm în urmă Pridvorul lui Dunăreanu, unde surplombele apasă greu peste micul promontoriu și, încă o dată, nu putem decât să punem la îndoială memoria lui Dunăreanu, care plasează, într-una dintre publicațiile timpurii, Brâul de Mijloc la acest nivel. În realitate, Brâul de Mijloc este la aproximativ 150 de metri diferență de nivel față de Pridvor, într-un loc imposibil de confundat. Până la Brâul de Mijloc, însă, ajungem în Brâul de Jos, ocolind spre sud o ruptură de pantă a Vâlcelului Umerilor Pietrei Craiului și coborând în hățașul brâului, pe care îl urmăm până în șaua care delimitează Umărul de Jos, marcată cu o momâie.

Ora înaintată ne grăbește spre teren mai ușor și urcăm hornul înșirat de-a lungul Umărului de Mijloc și, după scurt timp, ajungem în Brâul de Mijloc, locul în care perspectiva este copleșitoare. Spre sud, razele apusului colorează Poiana Închisă, iar spre nord pereții roșiatici se înalță semeț deasupra hățașului brâului ce-l vom urma în scurt timp. Deasupra noastră se înalță Umărul de Sus și Creasta Sudică, locuri pe care le vom vizita cu altă ocazie. Cu auriul apusului pe urme, pornim spre nord pe Brâul de Mijloc, punctat adesea cu petice de zăpadă rămase în urma ultimelor ninsori. Colțarii ne sunt de un real folos în depășirea lor și după trei ceasuri ajungem în drumul lui Deubel, care ne conduce spre vale.

Ziua de toamnă petrecută în traseul Umerilor Pietrei Craiului a fost una care va rămâne mult timp în amintirea noastră, oferindu-ne micile plăceri care ne fac inima să bată: priveliști minunate, cățărare, carpatism și plăcerea redescoperirii unor locuri călcate de înaintași.