braul de sus

Chiciură în Poiana Inchisa și toamna pe Braul de Mijloc

După o primă zi petrecută pe ramura nordică a Braului de Mijloc, am continuat cu partea sudică a acestuia, pornind din Poiana Inchisa și înaintând spre nord, până în drumul lui Deubel. Cel puțin ăsta a fost planul la plecare, căci pe măsură ce înaintam către Poiana Inchisa, am născocit un alt plan, zoriți de frigul din zonele umbroase.

Poiana Inchisă, aninată între Marele Grohotiș, pare, așa cum îi spune numele, un loc pe cât de frumos și misterios, pe atât de închis și accesibil doar caprelor negre care o frecventează. Totuși, ea lasă cunoscutătorilor câteva posibilități de acces și retragere. Pe una dintre aceste ieșiri am urcat și noi spre creasta Pietrei Craiului, unde am dat cu nasul de mult-doritele raze ale soarelui. După o binemeritată dezmorțeală a oaselor, am pornit pe creastă preț de câteva sute de metri, după care am coborât pe unul dintre firele de obârșie a Bârsei Tămașului și apoi pe Brâul de Sus până în traseul Umerilor, Braul de Mijloc fiind atins apoi elementar și, foarte important, printr-un soare cald, așa cum șade bine la sfârșit de octombrie. Ne continuăm agale drumul printre jnepenii brâului și peste muchiile pe care creasta le aruncă spre vale, ajungând în final în drumul lui Deubel.

Spre deosebire de jumătatea nordică, Braul de Mijloc la nord de Poiana Inchisa are un parcurs mai sălbatic, strecurat când prin jnepeni, când pe la baza unor pereți spectaculoși, fragmentați într-o devălmășie specifică Pietrei Craiului. Modificarea planului inițial a adăugat diversitate în obiectivele propuse, acoperind astfel și locuri mai puțin parcurse, pasaje de cățărare și, poate cel mai important lucru, razele soarelui. Acesta este unul dintre lucrurile care ne plac cel mai mult la carpatism; oricând și oriunde vei găsi un lucru de care să te bucuri, oricât de mic ar fi el, în mijlocul muntelui și al naturii.

Brauri de aur în Costila

În această săptămână, într-o zi de toamnă ce nu promitea prea multe din punct de vedere meteorologic, am fost în munții Bucegi, unde am parcurs două brauri în Costila.

Brâurile sunt, literalmente, cingători ale muntelui, care înconjoară muntele de-a lungul abrupturilor. Adesea acoperite de vegetație (iarbă, jnepeni sau copaci), străbătând o diferență de nivel redusă și, de regulă, cu pasaje expuse, dar elementare din punct de vedere tehnic, brâurile au atras din totdeauna omul, fie că vorbim de ciobani, de vânători sau de iscoditorii abruptului. O tură pe un brâu nu îți oferă doar o perspectivă inedită asupra abrupturilor străbătute, ci și cunoașterea zonei în detaliu, relieful fiind adesea prea complex pentru a putea fi înțeles de la nivelul unei văi de abrupt. Parcurgerea brâurilor este una dintre cele mai atractive activități de carpatism, Bucegii și Piatra Craiului fiind cele mai populare destinații ale Carpaților în acest sens.

Brâurile au fost denumite astfel de ciobanii și oamenii din popor după obiectul vestimentar cu care se aseamănă – brâul popular, cingătoarea sau chimirul. Denumirea incorectă de brână, adesea utilizată în prezent, a fost popularizată începând din perioada interbelică de către Nae Dimitriu care, conform lui Radu Țiteica, nu stăpânea unele finețuri ale limbii române, fiind albanez de origine.

Deși prognozele nu promiteau vizibilitate, ne-am urmat sentimentul interior și am abordat Brâul Mare al Coștilei după coborârea porțiunii superioare a Văii Albe, preferând această variantă față de talvegul cufundat în ceață și umed după ploaia din ziua precedentă. Un fluturaș de stâncă ne-a furat privirile imediat înainte de Blidul de Sub Streașină, moment în care am știut că am făcut alegerea cea bună. Vremea e după sufletul drumețului, nu? Marea de nori a rămas la nivelul văilor și, curând, razele soarelui au spart pătura de nori și și-au găsit locul peste munte, îmbrăcând brâurile într-un aur de toamnă cum nu speram să vedem. Când am văzut Creasta Mălinului crenelată peste norii ce acopereau Valea Cerbului, am luat decizia de moment de a urca spre Brâul de Sus al Coștilei, care promitea peisaje mai largi decât Brâul Mare, decizie care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Brâul de Sus al Coștilei este lipsit de dificultăți tehnice, un singur punct mai delicat putând fi ușor protejat printr-o balustradă de coardă, și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști spre abruptul sudic al Morarului și spre crestele care despart văile nordice ale Coștilei. Bucurându-ne de un soare cald și de un joc al norilor din văi, am ajuns în Valea Priponului, pe care am urmat-o în urcare spre platou.

Ziua de toamnă petrecută pe cele două brauri în Costila a însemnat nu doar peisaje de aur, de toamnă, ci și liniștea mult căutată de cei osteniți de aglomerația orașului și viața de zi cu zi. La mijloc de săptămână, muntele își deschide porțile doar pentru noi.

Valcelul cu Fereastra, carpatism în Piatra Craiului

În ultimele zile am fost în Piatra Craiului într-o tură adresată celor care doresc să descopere carpatismul și am urcat Valcelul cu Fereastra, o frumoasă vale de abrupt din bazinul Padinei lui Râie, și am ieșit în Creasta Nordică urmând o suită de brâuri și vâlcele.

Munții Bucegi și Piatra Craiului ascund multe zone accesibile fără echipament și tehnici specializate de cățărare, dar care, prin complexitatea terenului, nu fac obiectul drumeției. Astfel, în aceste zone predomină zone stâncoase expuse, grohotișuri și vegetație abundentă, zone de cățărare ușoară (scrambling) și dificultăți de orientare. O combinație, așadar, între drumeție și cățărare, drumețiile alpine – sau, preluând termenul folosit de membrii Hanului Drumeților în urmă cu un secol, carpatismul – reprezintă văile de abrupt, brâurile și crestele accesibile la picior, cu echipament tehnic minim, care predomină în Bucegi și Piatra Craiului, însă pot fi întâlnite și în alte zone ale Carpaților.

Valcelul cu Fereastra și continuarea drumului spre Creasta Nordică a Pietrei Craiului este accesibil celor care au absolvit potecile de drumeție și doresc să descopere și o altă latură a munților. La ultima incursiune în aceste locuri am avut de înfruntat zăpadă până la piept, așa că soarele verii, care ne-a întâmpiat de această dată, nu ne-a deranjat câtuși de puțin. Am trecut pe rând săritorile vâlcelului și am admirat frumoasa deschidere de piatră care face legătura cu Vâlcelul cu Smârdar, atingând în final creasta pe un traseu mai puțin circulat, prin talvegul Călinețului Mic. Pe parcurs am oferit sfaturi legate de parcurgerea acestui gen de trasee și informații legate de toponimia locurilor, fiind binecunoscută complexitatea reliefului abruptului vestic al Pietrei Craiului. Fentând furtuna de vară care s-a abătut peste Bucegi și zona sudică a Pietrei Craiului, am revenit în vale pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, amenajată și marcată pentru drumeție în urmă cu aproximativ 6 ani.

Cum zăpada dispare treptat din văile de abrupt, vă invităm în continuare în turele noastre de carpatism și cățărare, iar ghizii noștri așteaptă oricând de la voi propuneri și idei pentru destinații frumoase în natură.
































Câteva luni mai târziu, la început de octombrie, am revenit într-o nouă formulă pe Valcelul cu Fereastra. De data aceasta am urcat spre creastă urmând zona de obârșie e Vâlcelului cu Smârdar și firul secundar al Canionului Ciorânga Mare. Am coborât pe ramura de sus a Brâului Ciorânga, nu înainte de a face o scurtă recunoaștere a ramurii de jos, urmând a reveni la șosea prin grohotișurile porțiunii inferioare a Padinei lui Râie, o alternativă inedită la coborârea clasică de la refugiul Speranțelor.