Iarna pe Valea Costilei

La începutul acestei săptămâni am urcat, în condiții de iarna, Valea Costilei din munții Bucegi, o tură de alpinism desfășurată într-un cadru absolut deosebit.

Una dintre văile reprezentative ale Bucegilor, bazinul ei marcând aproape în totalitate versantul răsăritean al muntelui Coștila, Valea Costilei este, pe timp de iarna, una dintre văile ce pot pune probleme în ceea ce privește avalanșele. Un moment infam a fost avalanșa din 15 martie 1936 în care și-a pierdut viața Niculae Comănescu, poate cel mai important cățărător al generației sale.

Am pornit spre Valea Costilei într-o mohorâtă zi de iarna, ceața ascunzând munții de priviri. Odată ajungi în pragul refugiului, am început să scoatem capetele din marea de nori și, pe măsură ce urcam, jocul luminii devenea din ce în ce mai spectaculos. Evitând cu grijă acumulările de zăpadă din firul văii și plăcile de vânt, am lăsat în urmă porțiunea inferioară a Peretelui Coștilei, din care a ieșit frumos în evidență, printre aburi, Hornul din Peretele Coștilei. Amfiteatrul firelor de obârșie a Văii Coștilei era sărac în zăpadă, însă firele păstrau depozite importante, astfel că am preferat urcarea pe muchiile cu jnepeni, ieșind finalmente in platou. Am coborât pe Valea Albă, pe o zăpadă excelentă, admirând finalmente firul Albișoarei Strungii, pe care o urcasem în aceeași formulă cu puțin timp în urmă.

Prima ascensiune documentată pe Valea Costilei a aparținut grupului condus de frații Radu și Șerban Țiteica, ea având loc la 22 septembrie 1925. Pe timp de vară, Valea Costilei este un traseu de carpatism, ascensiunea firului oferind destule provocări; în condiții de iarna, Valea Costilei impune o abordare atentă în ceea ce privește evaluarea riscului de avalanșă, oferind în schimb o dificultate tehnică redusă (F, 750m).

Alpinism pe Hornul Coamei

Cu săptămână înainte ca Moș Crăciun să își deșerte desaga prin hornurile caselor din întreaga lume, am fost în munții Bucegi, pentru o tură clasică de alpinism pe Hornul Coamei, în condiții de iarnă.

Recunoaștem că debutul acestei ierni a fost mai percutant decât ne-am imaginat, însă vremea își arată în continuare capriciile și ne ia și dă zăpada din munți după bunul plac. Ne-am trezit astfel, după un urcuș care ne-a încălzit binișor, la refugiul Coștila cu un peisaj care arată mai degrabă a toamnă, însă vântul rece trăda zimbrul alb care, cu siguranță, ne pândește de undeva. Zăpada suficientă și tare ne-a permis suișul rapid pe principalul Gălbinelelor și ajungem curând la confluența cu Hornul Coamei, obiectivul nostru.

Spre deosebire de condițiile turei de anul trecut, când în aceeași perioadă a anului condițiile nivologice erau cel puțin complicate, de data aceasta am avut un parcurs lipsit de riscuri obiective majore. Am avut câteva porțiuni cu o gheață frumoasă și deosebit de spectaculoasă la intrarea în traseul Furcilor, zone complet uscate și, în general, zone mixte, cu stâncă, gheață și zăpadă. Vântul ne-a dat serios de furcă și ne-a înghețat în momentele lipsite de mișcare, însă s-a dat cu adevărat în spectacol pe Brâul Mare, pe care l-am parcurs pe o scurtă porțiune până în Valea Scorușilor, care ne-a condus pe drumul binecunoscut, ajungând la refugiu odată cu lăsarea înserării.

În condiții de iarnă, Hornul Coamei este o tură de alpinism, care, la început de sezon, oferă multă cățărare mixtă (în funcție de condiții, PD, M3, WI1+).

Carpatism în munții Bucegi

Ne-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână în abruptul prahovean al munților Bucegi, unde am organizat două ture de carpatism special concepute pentru cei care au dorit să-și învețe bocancii cu locurile aflate dincolo de potecile de drumeție și să își dezvolte cunoștințele despre abrupt.

Carpatismul, sau, dacă doriți, drumeția alpină dificilă și drumeția alpină foarte dificilă, în accepțiunea internațională consemnată de sistemul elvețian de clasificare a potecilor de drumeție, reprezintă acele trasee de abrupt aflate între drumeția clasică și cățărarea pe stâncă, cu scurte pasaje verticale, traversări expuse, vegetație, grohotiș și un relief complex, ce poate pune serioase probleme de orientare. Brâurile și văile Bucegilor și Pietrei Craiului se încadrează în această categorie și sunt foarte populare pentru iubitorii muntelui din România, . Relieful de acest gen nu este, firește, unic Carpaților, însă interesul acordat acestuia este specfic, motiv pentru care considerăm potrivit termenul de carpatism, apărut pentru prima dată în literatura interbelică și reintrodus în prezent de către Marian Anghel în urmă cu un deceniu.

Ne-am petrecut o primă zi pe Brâul Mare al Coștilei, care, în combinație cu Brâul de Sus, este poate cel main frumos traseu de carpatism care traversează Coștila. Pornind de la Crucea Eroilor, am parcurs Brâul Văii Albe și am continuat în mod firesc pe Brâul Coștilei, bucurându-ne la fiecare pas de amplele peisaje pe care ni le-a dezvăluit. Am admirat Albișoarele, vasta deschidere a Văii Coștilei, am privit prin gura Hornului Coamei și am ajuns, finalmente, în bazinul Văii Mălinului, care ne-a condus, printre stropi de ploaie, spre Brâul de Sus. Cu numeroasele sale variante, Brâul de Sus oferă o deosebită perspectivă asupra dosului Coștilei, dar și spre versantul sudic al Morarului, încununat de celebrele Ace. Finalmente, am pășit spre platoul Bucegi prin bazinul Văii Caprelor, încheind tura de carpatism și o zi frumoasă petrecută pe munte.

În ziua următoare am parcurs Creasta Bucșoiului Mic sau, așa cum este adesea numită, Creasta Balaurului, un alt traseu de carpatism în munții Bucegi, deosebit de spectaculos și accesibil celor care fac primii pași înafara potecilor de drumeție.

Am pășit cu sfială printre florile de colț împrăștiate de-a lungul crestei și am admirat căldările aburinde ale Văii Morarului. Odată ajunși la capătul crestei, am ajuns la vârful Omu, fără a omite însă Bucșoiul, uriașul de piatră răsunătoare al Bucegilor. Forfota specifică unei zile de duminică la vârful Omu ne-a gonit rapid spre Valea Cerbului, care ne-a condus pașii până jos.

Aceste ture de carpatism în Bucegi au fost organizate și conduse de către ghizii montani Andrei Badea și Andreea Nuță.

Revenim adesea pe Brâurile Coștilei și pe Creasta Balaurului, atât în timpul verii, cât și la început de iarnă, când, în funcție de condiții, ne putem bucura de niște frumoase ture de alpinism.