Valea Coltilor iarna

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Bucegi, unde am urcat Valea Coltilor în condiții de iarna, și am coborât pe firul secundar al Văii Gălbinele.

După un urcuș de apropiere istovitor prin zăpada mare, am ajuns în Valea Coltilor unde, după câteva observații legate de condițiile în care se prezenta zăpada, am continuat urcușul. Stratul de zăpadă pulver a rămas constant până în zona superioară a văii, unde era spulberată de vântul ultimelor zile și lăsase loc stratului inferior și stâncii, făcând înaintarea mult mai facilă. Priveliștea compleșitoarea care s-a dezvăluit privirii odată ajunși în Strunga Colților ane-a lăsat, și de această dată, fără cuvinte preț de câteva momente. Hornul Coamei, cu al său fir ce pare că urcă fioros spre înălțimi, și impresionantul perete al Gălbinelelor, sunt o inimă vie a Bucegilor.

După o frumoasă descățărare pe zăpadă înghețătă, am ajuns la obârșia firului secundar al Văii Gălbinele, pe care l-am urmat în coborâre. Zăpada pulver a fost, pe alocuri, considerabilă, mai ales la traversarea spre refugiul Coștila, unde am montat și o balustradă pentru mai multă siguranță.

Denumită de înaintași Vâlcelul Cuiului, Valea Coltilor este o vale de abrupt din Coștila, afluent al Văii Mălinului, cu obârșia sub colțul Gălbinele (și el cu un nume cel puțin poetic în vremea înaintașilor bucegiști…). Dacă pe timp de vară Valea Coltilor este o tură clasică de carpatism, care a fost parcursă în vechime de către vânătorii de capre, pe timp de iarna urcarea pe Valea Coltilor este o tură ușoară de alpinism (F, M1, 40° în condițiile întâlnite de noi), care necesită abilitățile de bază în parcurgerea traseelor alpine și o foarte bună condiție fizică.

O frumoasă reîntâlnire cu Bucegii pe timp de iarna, Valea Coltilor a oferit leac unor suflete iubitoare de munte, de abrupt și de frumos.

Valea Tapului și Hornul Ascuns, cățărare în Bucegi

În acest sfârșit de săptămână, pe vreme umeda, am fost în zona nordică a Coștilei și am urcat Valea Tapului și Hornul Ascuns, unul dintre traseele care conduc spre Creasta Mălinului din munții Bucegi.

După o atentă verificare a prognozelor meteorologice anunțate pentru Bucegi, răcoarea dimineții de toamnă care ne întâmpină în Bușteni ne dă ghes pe poteca munticelului. Pădurea este îmbibată cu apă și ceața se ascunde misterios printre copaci. Primii stropi ne prind din urmă prin Poiana Coștilei și ne ascundem de ei sub câte-un fag mai sănătos, preț de câteva momente de chibzuială. Valea Tapului, una dintre văile de abrupt din nordul Coștilei, este una dintre acele văi care, pe vreme umedă, le are pe vino ‘ncoa sau… du-te-n ‘colo, după gusturile fiecăruia. Mai sus, spre gura văii, vegetația de junglă pare mai deasă ca niciodată, iar ceața ascunde reperele de orientare. Într-un final ajungem pe Valea Tapului, după obișnuita ocolire a săritorii de la intrare. Numită de Nicolae Gelepeanu Valea Largă, Valea Tapului a rămas cunoscută după denumirea pusă de Mihai Haret, înaintaș al începutului de secol XX și important personaj în turism montan timpuriu din vechiul regat, însă nu lipsit de controverse, fiind un veritabil Münchhausen al Bucegilor. Valea Tapului este, așa cum o indică denumirea lui Gelepeanu, o vale deschisă, cu coastele largi și firul adâncit între lespezi căzute, urcarea făcându-se preponderent utilizând aderența stâncii. Dacă pe vreme uscată Valea Tapului nu pune mari probleme celor care doresc a o urca (UIAA IV), umezeala condimentează urcușul și timpul scurs până la traversarea spre Valea Seacă a Coștilei e mai lung decât ne-am fi dorit. Din Valea Tapului ieșim spre Creasta Frumoasă sau Creasta Viilor Senzații, așa cum a numit-o același Mihai Haret și a popularizat-o în ghidurile sale Walter Kargel, și ne îngăduim un mic popas în zona de traversare spre megieșa Valea Seacă a Coștilei. Locul este deosebit, iar cețurile care, în sfârșit, se ridică în jurul nostru, nu fac decât să sublinieze senzaționalul. Continuăm pe Creasta Frumoasă preț de câteva zeci de metri în sus și traversăm în firul Văii Seci unde deslușim printre aburii ridicați din vale Colțul Mălinului, care aruncă fața sa nordică spre obârșia văii.

Cum ora este prea înaintată pentru a parcurge Creasta Mălinului așa cum a fost ea parcursă de grupul lui Nae Dimitriu la 1935, ne îndreptăm pașii spre Hornul Ascuns, parcurs în premieră în 1934 de către același Dimitriu și recent recondiționat cu ancore mecanice în regrupări. Cel mai ușor dintre traseele nordice ale Colțului Mălinului, Hornul Ascuns leagă obârșia Văii Seci de creasta acestuia. Prima lungime este și cea mai dificilă (UIAA IV) și pare că se înfundă într-un bolovan aparent inaccesibil, vizibil de la mare depărtare. Hornul Ascuns continuă însă cu o a doua lungime, mai friabilă ca precedenta, care ia sfârșit pe creastă, într-un adevărat spectacol cu crestele din jur. Deși frigul a mușcat din plin în aceste locuri, nu ne-am putut opri din a căsca gura la frumusețile din jur, marea de nori de la poalele Acelor Morarului și picăturile de lumină de pe pereții Coștilei fiind greu de descris în cuvinte. De la ieșirea din Hornul Ascuns continuăm pe Creasta Mălinului, traversând, cu aceeași emoționantă plăcere, Dintele dintre Colți și Colțul de Sus, ieșind finalmente în Brâul Mare al Coștilei. Pe hățașul său și apoi pe Valea Priponului am revenit în poteca marcată.

Incursiunea noastră din nordul Coștilei, pe Valea Tapului și Hornul Ascuns, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase ture ale acestei veri. Peste câteva zile revenim pe Brâul Mare al Coștilei, într-o tură de carpatism deschisă și începătorilor, iar la începutul lui octombrie urmând a merge în tabăra de carpatism, un eveniment complex destinat celor cu oarecare experiență pe văile și brâurile Bucegilor.

Braul Mare al Costilei, carpatism în Bucegi

… și-am ajuns din nou în Bucegi, pe Braul Mare al Costilei, pe care l-am parcurs integral într-o superbă zi de toamnă alături de colegii de la GoOutside Guided Tours.

Am pornit pe Valea Albă, valea de abrupt care separă munții Caraiman de Coștila, și i-am urmat firul bolovănos strecurat pe la poalele Crestei Picăturii și Peretelui Văii Albe. Cățărarea este elementară, însă amatorii de mișcări acrobatice pot găsi întotdeauna provocări în firul Vallee Blanche de Roumanie. După depășirea celei de-a doua mari săritori a văii, pornim pe hățașul ce urmărește Braul Mare al Costilei, suspendat deasupra unui hău considerabil pe prima porțiune. Toată lumea e de acord că o noapte petrecută la Blidul de Sub Streașină ar fi o amintire de povestit nepoților! Mai departe, cei câțiva pași expuși de la intrarea în Blidul Uriașilor se depășesc cu ajutorul unei balustrade, urcușul până în Creasta Văii Albe fiind lipsit de probleme. Peisajul se schimbă, iar hățașul nostru traversează, pe rând, firele Văii Coștilei, al Hornului Coamei și Valea Scorușilor, urmând depășirea discontinuității de la Valea Mălinului, unde facem un mic rapel. Încă o dată, peisajul se schimbă complet, nordul Coștilei având un caracter mai sălbatic și stâncos față de celelalte zone. Valea Urzicii, cu multele ei fire, rămâne rapid în urmă, la fel și Valea Caprelor, iar noi coborâm agale pe poteca ciobănească a Văii Priponului, în drum spre Valea Cerbului, spre casă și spre alți munți.

Braul Mare al Costilei este, poate, cel mai frumos traseu care traversează Coștila, oferind o imagine de ansamblu asupra principalelor forme de relief din jur. Lipsit de dificultăți tehnice majore, parcurgerea integrală, din Valea Albă și până în Valea Priponului, Braul Mare al Costilei este o tura de carpatism care necesita o bună condiție fizică și o bună abordare a pasajelor aeriene și expuse.

Toamna se instalează treptat în Carpați, iar noi ne gândim deja la plimbările viitoare…