Carpatism în munții Bucegi

Ne-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână în abruptul prahovean al munților Bucegi, unde am organizat două ture de carpatism special concepute pentru cei care au dorit să-și învețe bocancii cu locurile aflate dincolo de potecile de drumeție și să își dezvolte cunoștințele despre abrupt.

Carpatismul, sau, dacă doriți, drumeția alpină dificilă și drumeția alpină foarte dificilă, în accepțiunea internațională consemnată de sistemul elvețian de clasificare a potecilor de drumeție, reprezintă acele trasee de abrupt aflate între drumeția clasică și cățărarea pe stâncă, cu scurte pasaje verticale, traversări expuse, vegetație, grohotiș și un relief complex, ce poate pune serioase probleme de orientare. Brâurile și văile Bucegilor și Pietrei Craiului se încadrează în această categorie și sunt foarte populare pentru iubitorii muntelui din România, . Relieful de acest gen nu este, firește, unic Carpaților, însă interesul acordat acestuia este specfic, motiv pentru care considerăm potrivit termenul de carpatism, apărut pentru prima dată în literatura interbelică și reintrodus în prezent de către Marian Anghel în urmă cu un deceniu.

Ne-am petrecut o primă zi pe Brâul Mare al Coștilei, care, în combinație cu Brâul de Sus, este poate cel main frumos traseu de carpatism care traversează Coștila. Pornind de la Crucea Eroilor, am parcurs Brâul Văii Albe și am continuat în mod firesc pe Brâul Coștilei, bucurându-ne la fiecare pas de amplele peisaje pe care ni le-a dezvăluit. Am admirat Albișoarele, vasta deschidere a Văii Coștilei, am privit prin gura Hornului Coamei și am ajuns, finalmente, în bazinul Văii Mălinului, care ne-a condus, printre stropi de ploaie, spre Brâul de Sus. Cu numeroasele sale variante, Brâul de Sus oferă o deosebită perspectivă asupra dosului Coștilei, dar și spre versantul sudic al Morarului, încununat de celebrele Ace. Finalmente, am pășit spre platoul Bucegi prin bazinul Văii Caprelor, încheind tura de carpatism și o zi frumoasă petrecută pe munte.

În ziua următoare am parcurs Creasta Bucșoiului Mic sau, așa cum este adesea numită, Creasta Balaurului, un alt traseu de carpatism în munții Bucegi, deosebit de spectaculos și accesibil celor care fac primii pași înafara potecilor de drumeție.

Am pășit cu sfială printre florile de colț împrăștiate de-a lungul crestei și am admirat căldările aburinde ale Văii Morarului. Odată ajunși la capătul crestei, am ajuns la vârful Omu, fără a omite însă Bucșoiul, uriașul de piatră răsunătoare al Bucegilor. Forfota specifică unei zile de duminică la vârful Omu ne-a gonit rapid spre Valea Cerbului, care ne-a condus pașii până jos.

Aceste ture de carpatism în Bucegi au fost organizate și conduse de către ghizii montani Andrei Badea și Andreea Nuță.

Revenim adesea pe Brâurile Coștilei și pe Creasta Balaurului, atât în timpul verii, cât și la început de iarnă, când, în funcție de condiții, ne putem bucura de niște frumoase ture de alpinism.

Creasta Balaurului la început de iarna

În urmă cu căteva zile am urcat Creasta Balaurului la început de iarna, o frumoasă tură de alpinism clasic în din munții Bucegi.

Creasta Balaurului sau Creasta Bucșoiului Mic se desprinde către est din vârful Bucșoiu Mare, regele indiscutabil al ținutului nordic al Bucegilor, și mărginește, la nord, Valea Morarului, fiind cumpăna apelor între Transilvania și vechiul regat. Porțiunea de interes turistic acoperă o diferență de nivel de aproximativ 450 de metri și străbate zone expuse, însă cu o dificultate tehnică mică, făcând, în condiții de vară, obiectul carpatismului (drumeție alpină). În condiții de iarnă, urcarea pe Creasta Balaurului este o tură de alpinism clasic de nivel redus (F, Facile), care necesită cunoștințele și echipamentul necesar de iarnă, precum și noțiuni de nivologie și evaluare a zăpezii, nefiind posibilă parcurgerea matematică a crestei. Alegerea traseului de coborâre este extrem de importantă, riscul de avalanșă fiind prezent pe toate variantele din apropiere.

După ninsorile recente care au căzut peste Bucegi, Creasta Balaurului a îmbrăcat haina de iarna. Pe versantul nordic, zăpada trecea uneori de 30cm și, mai sus de altitudinea de 2000 de metri, erau plăci de vânt în formare, ceea ce ne-a determinat, așa cum este și firesc, la modificarea traseului astfel încânt să fie evitate zonele problematice. În urcare, am trecut pe lângă cele două mari strungi ale crestei, Strunga Grohotișului și Strunga Portițelor, înainte de a privi prin impresionanta deschidere a Văii Bucșoiului, acum într-un decor impresionant. Ajunși în vârful Bucșoiu Mare, privirea zboară până departe spre munții Făgărașului, fiind vizibil chiar și acoperișul țării. Am coborât pe Drumul lui Deubel.

Fără a fi dificilă tehnic, Creasta Balaurului iarna este lungă, diferența de nivel acoperită fiind de aproximativ 1600 de metri și o distanță de 16km, la care se adaugă problemele legate de starea zăpezii.

În luna ianuarie organizăm un curs de alpinism pentru începători, dedicat celor care doresc să deprindă tehnicile și noțiunile minime necesare pentru a urca iarna pe munte.

Valcelul Portitelor în pragul iernii

În urmă cu câteva zile, o parte din echipa noastră a făcut o incursiune în abruptul nordic al Bucșoiului mic, urcând o porțiune a Vâlcelului Grohotișului și continuând apoi spre Creasta Balaurului pe Valcelul Portitelor.

Bucșoiul Mic își aruncă fața nordică spre Valea Bucșoiului, o zonă ușor vizibilă din poteca turistică Take Ionescu, care traversează poiana în drumul său spre cabana Mălăiești. Asemenea vecinului de la sud, Moraru, cele două abrupturi ale Bucșoiului Mic contrastează puternic: fața sudică este bogat înierbată și traversată de brâuri, iar fața nordică este frământată, traversată de vâlcele adânci și presărată cu jnepeni. Cele mai importante vâlcele care brăzdează aceste locuri sunt Valcelul Portitelor și Vâlcelul Grohotișului, ambele afluenți ai Văii Bucșoiului.

Într-o zi mohorâtă de brumărel, venită la câteva zile după trecerea unor front de aer polar care a adus nu doar precipitații, ci și o scădere însemnată a temeraturilor, plecăm voinicește de la Gura Diham și, după vreun ceas și jumătate, ajungem în Poiana Văii Bucșoiului, unul dintre cele mai fotogenice locuri ale potecii turistice care urcă la Prepeleac și Mălăiești. Ceața acoperă jumătate din parcursul văii, însă temperatura este plăcută în mișcare, așa că nu zăbovim prea mult. Primele praguri ale Văii Bucșoiului sunt elementare, iar puțina brumă care acoperă alveolele ne pune la încercare ingeniozitatea. O glumă ironică tot circulă-ntre noi, felicitându-ne reciproc că am ales un loc unde stânca e plăcută atingerii cu degetele goale…

La ramificația cu Valcelul Portitelor apucăm pe firul acestuia, apoi prima la dreapta, pe firul Vâlcelului Grohotișului. Câștigăm ușor altitudine, profitând din plin de pământul înghețat, în care pioletul se înfige cu un sunet plăcut și sigur. La un moment dat, locurile se deschid și plafonul de ceață ne permite să vedem un pic împrejurimile și să identificăm Turnul cu Jnepeni, văzut dintr-un unghi inedit. Depășim o primă săritoare interesantă, însă continuarea nu arată deloc îmbietor în condițiile de acum și luăm decizia de a traversa Brâul Mare al Bucșoiului, care trece prin această zonă, către zone mai prietenoase. Cum niciunul dintre noi nu mai parcursese această ramură a brâului și cum vizibilitatea nu este excelentă, avem parte de o miniaventură până la identificarea hățășului. Mă rog, ceva tot am găsit și am traversat spre est, întâlnind prima dată firul Vâlcelului Mignon, după o porție sănătoasă de jnepeni, și apoi Valcelul Portitelor.

Pe Valcelul Portitelor am desfășurat coarda de vreo două ori, preferând siguranța ei în condițiile unei hârjoneli de toamnă-iarnă într-o față nordică. Zona cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă a vâlcelului, este un mini-amfiteatru cu trei hornuri impresionante. Am apucat pe cel din stânga, al cărui parcus deosebit de îngust este inițial ascuns privirii și apoi supus unor blânde cuvinte care au ca menire subțierea trupului întru înaintarea spre ceea ce se poate binișor numi a doua naștere. La scurtă distanță apar Portițele care dau numele vâlcelului, sub forma unor frumoase ferestre pe sub care te strecori înainte de a păși în Creasta Balaurului.

#guidesdayoff pe Valcelul Portitelor, din abruptul nordic al Bucșoiului Mic, a fost o frumoasă experiență de explorare în condiții de început de iarnă, cu chichiură, gheață în alveole și o pudră de zăpadă, prin locuri puțin umblate.