deubel

Braul de Jos – Brâul Florilor de Colți, carpatism în Crai

Peretele vestic al Pietrei Craiului reprezintă, așa cum am ilustrat în multiple rânduri, un paradis pentru iubitorii peisajelor sălbatice, stâncoase și expuse, fiind străbătut de nenumărate văi de abrupt și brâuri, atrăgând astfel pașii iubitorilor de carpatism. Braul de Jos este unul dintre aceste brâuri, parcurgând, în mod convențional, zona cuprinsă între Valea Ciorânga și Umerii Pietrei Craiului, legând astfel câteva puncte cheie de pe acest parcurs: Tunelurile lui Tontsch, Malul Galben, poarta traseului Anghelide, Castelul Crăiței, drumul lui Deubel și, finalmente, șaua Umărului de Jos.

În urmă cu câteva zile am parcurs o porțiune a acestui Brau de Jos al Pietrei Craiului, cea cuprinsă între Castelul Crăiței și drumul lui Deubel, porțiune cunoscută mai ales sub denumirea de Brâul Florilor de Colți sau Brâul Înflorit, denumire căpătată, din câte cunoaștem, în vara anului 1978, într-una dintre explorările grupului Mircea Florian, unul dintre cei mai mari iubitori ai Pietrei Craiului și constructorul refugiului sus-amintit. Deși există opinii care consideră că parcusul Braului de Jos coboară de la refugiu spre grohotișul Zaplazului, continuarea firească a parcursului sudic, spre Umeri, este argumentul suprem în a considera Brâul Florilor de Colți ca parte a amplului Brâu de Jos al Pietrei Craiului, Deubelweg-ul intersectând-ul la același nivel.

Cu un parcus sinuos, care arareori are aspect de brâu, Brâul de Jos, la sud de Castelul Crăiței, se strecoară pe la baza Turnurilor Șpirlei pe un parcus aproape complet ascuns privirii din apropiata poiană a Șpirlei, punctând câteva strungi caracteristice accesibile numai prin cățărare ușoară – scrambling – și coborâre pe coardă. Altfel spus, vorbim de un traseu complex de carpatism, cu numeroase pasaje ascendente și descendente și porțiuni expuse, greu de protejat în totalitate. Vorbim, însă, de unul dintre cele mai spectaculoase trasee clasice de carpatism și poate singurul care te face să te simți în măruntaiele muntelui, mereu împresurat de pereți și amfiteatre de stâncă, întrebându-te pe unde continuă traseul…

În echipă compactă, de trei persoane, ne-am bucurat de zonele minunate pe care le-am străbătut. Lăsând în urmă impresionanții pereți ai Turnului Șpirlei, ne-am strâmtorat prin Cele Trei Portițe, îngânduindu-ne apoi un moment de răgaz pe un tăpșan înierbat și însorit, care a oferit ochiului ager priveliști spre mult mai cunoscutele Brâu de Mijloc și traseul Anghelide. Am continuat în rapeluri pe un horn vertical, cu bolovani încastrați, ne-am strecurat pe sub Colțul Dărâmat al lui Ionel Coman și, după câteva pasaje expuse și friabile, am ajuns la crucea lui Laurențiu Popșor, un tănâr căzut în 1965 în firele superioare ale Șpirlei, zonă în care locurile își recapătă aspectul deplin de brâu strecurat pe sub pereții de stâncă. Ploaia, obligatorie într-o zi de vară timpurie, ne-a speriat preț de numai câțiva stropi, chiar dacă în zonele învecinate s-a revărsat din plin.

Braul de Jos, între Crăiță și Deubel, porțiune cunoscută și sub numele de Brâul Florilor de Colți sau Brâul Înflorit, străbate o zonă deosebit de complexă și spectaculoasă, cu multiple porțiuni de cățărare ușoară și pasaje expuse, friabile (UIAA III, E2) și dificultăți în orientare, prezența unei persoane care să fi parcurs anterior traseul fiind esențială.

Cele trei brâuri principale ale Pietrei Craiului – cel de Sus, de Mijloc și de Jos – se întind pe distanțe lungi și oferă ample perspective de cunoaștere a frâmântatului relief al peretelui vestic, pe care îl putem numi, fără îndoială, perla acestui munte fabulos.

Iarna pe Umerii Pietrei Craiului

De ziua Sfântului Andrei, ultima zi de noiembrie, am urcat Umerii Pietrei Craiului în condiții de iarna, o superbă tură de alpinism într-o zi în care muntele a părut doar pentru noi.

Cu plămânii plini de aerul rece al începutului de iarnă, luăm sub tălpi drumul de pe Valea Șpirlei și, după vreun ceas, ajungem la refugiu. Totul este încremenit de gerul dimineții, iar puținele urme de pași par vechi de zile întregi. Continuăm urcușul și la baza Umerilor ne echipăm cu toate cele necesare, după care abordăm traseul prin Bârsa Umerilor, una dintre variantele ocolitoare de intrare în traseu. Depășim câteva săritori elementare și un jgheab și ajungem în Vâlcelul Umerilor. Puțina zăpadă prezentă în acest punct adaugă un farmec deosebit locului, total diferit de aspectul de vară. Ajungem curând în Brâul de Jos și abordăm direct hornul care face legătura cu Brâul de Mijloc. Decidem să abandonăm urcarea spre creastă și continuăm pe brâu spre nord, până în Drumul lui Deubel, pe care coborâm spre poalele muntelui.

Urcând Umerii Pietrei Craiului în acest început de iarna, ne-am bucurat de o zi superbă, cu o vreme mult peste așteptări și într-o liniște deplină, împărțind muntele doar cu caprele negre. Înscris de-a lungul vechii granițe, traseul a fost parcurs pentru prima dată în 1939. Dacă pe timp de vară traseul este unul de carpatism, iarna schimbă terenul și, implicit, regulile jocului. Umerii Pietrei Craiului pe timp de iarna reprezintă un traseu de alpinism care, în funcție de condiții, poate oferi câteva provocări de ordin tehnic (F+, M3) și necesită o foarte bună cunoaștere a locurilor, atât pentru orientare, cât și pentru evaluarea corectă a riscului de avalanșă.

Programul primelor ture din acest sezon de iarnă este deja disponibil pe site-ul nostru și, ca de obicei, așteptăm de la tine propuneri cu destinații inedite, în Carpați și dincolo de ei.

În Piatra Craiului, pe traseul Umerilor

În urmă cu câteva zile am revenit în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul Umerilor, străbătând, pe o atmosferă încărcată, o zonă spectaculoasă.

Parcurs pentru prima dată în 1939 de către o echipă condusă de Titi Ionescu și descris de Ion-Ionescu Dunăreanu în monografiile sale, traseul Umerilor se înscrie de-a lungul cumpenei de ape dintre vechiul Regat și Ardeal. Spre deosebire de incursiunea de acum doi ani, când am ales intrarea directă din șaua Tămășel, întocmai ca la premiera traseului, de această dată am ales o intrare ocolită, mai facilă, pe fața văii Tămășel. Apariția “neașteptată” a unui vâlcel în devălmășia de țancuri a Umărului de Jos ușurează accesul și ne dovedește, încă o dată, că în abruptul vestic al Pietrei Craiului orice este posibil și nimic nu este întâmplător!

Urcând pe Vâlcelul Umerilor, am lăsat în urmă panglica verde a Brâului de Jos și, nu după mult timp, ne-am aflat în Brâul de Mijloc, pe care l-am urmat până în drumul lui Deubel. Stropii de ploaie și-au făcut, timizi, apariția. Sub o surplombă generoasă, ascultând picuratul stropilor peste liniștea deplină a muntelui, am simțit tentația de a pune pleoapă peste pleoapă și de a fura câteva clipe de somn într-un loc fermecător.

Cu o bună interpretare a prognozelor meteorologice și cu o bună organizare a turei, ne-am bucurat de o zi frumoasă în abruptul Pietrei Craiului și de reîntâlnirea cu traseul Umerilor.