padina lui calinet

Muchia dintre Timbale în condiții de iarna

Chiar dacă tura noastră pe Muchia dintre Timbale în condiții de iarna a avut loc în luna octombrie, nu dorim să o lăsăm fără o minimă trecere în revista virtuală a acestei pagini.

Luna octombrie a anului trecut a adus peste Carpați condiții frumoase de iarnă, cu multă zăpadă și temperaturi coborâte, fapt care nu doar a schimbat complet peisajul obișnuit al lunii, ci ne-a creat posibilitatea de a începe sezonul de alpinism mai devreme decât ne-am fi închipuit. Ne-am îndreptat, așadar, pașii spre Muchia dintre Țimbale, un traseul clasic al Pietrei Craiului, pe care l-am parcurs de mai multe ori în condiții de vară.

Așadar, într-o friguroasă duminică de octombrie, în două echipe separate, conduse de ghizii montani Andrei Badea și Dan Colniceanu, am urcat Muchia dintre Timbale în condiții de iarna, un splendid traseu de alpinism din abruptul vestic al Pietrei Craiului. Aflată în una dintre cele mai frumoase zone de abrupt ale Carpaților românești, Muchia dintre Țimbale separă Valea Podurilor de Padina lui Călineț, oferind ample priveliști asupra locurilor înconjurătoare. Parcursă în premieră în iulie 1939 de către echipa ADMIR condusă de Titi Ionescu, muchia se bucură de o popularitate crescândă în ultima perioadă. Terenul este destul de facil, însă friabil și, pe alocuri, dificil de protejat, oferă posibilități multiple de parcurgere, cea mai facilă fiind ocolirea porțiunii inferioare. De altfel, așa au procedat și premieriștii interbelici.

Parcursă direct din șaua Caprelor, Muchia dintre Țimbale pune probleme legate de orientare și mai ales de distanța dintre protecții. O altă zonă dificilă este în amonte de șaua Hornului N, care, la rândul său, oferă mai multe variante de parcurgere, în funcție de condiții și echipă. În condițiile de iarnă de care am avut parte, apreciem dificultatea la AD+, M4.

La momentul scrierii acestor rânduri, iarna a pus deplină stăpânire peste masivele înalte ale Carpaților, iar echipa noastră este prezentă la datorie cu ture de drumeție și alpinism, dar și cu ateliere de inițiere pentru cei aflați la început. Dacă ești interesat de oricare dintre aceste activități, dă-ne un mesaj!

Din nou pe Muchia dintre Timbale

Nu putem vreodată sta departe de Piatra Craiului și de minunatele sale locuri ascunse care se dezvăluie doar privirilor celor care se încumetă să străbată labirintul de calcar, astfel că în la finele săptămânii trecute am parcurs Muchia dintre Timbale.

Cu o siluetă impresionantă ce atrage ca un magnet privirile drumeților care parcurg creasta Pietrei Craiului, Muchia dintre Timbale delimitează Padina lui Călineț de megieșa de la sud, Valea Podurilor. Dincolo de dificultățile de orientare specifice acestui gen de trasee, Muchia dintre Timbale oferă, pe parcursul său direct, căteva porțiuni frumoase de cățărare, cu pasaje de până la gradul V/V-, cu protecții mobile.

Ca și la ultima incursiune prin aceste locuri de vis, am preferat suișul direct din șaua Caprelor, identificând o linie frumoasă care să ne conducă spre muchia matematică. Colții Gemeni ne-au fost tovarăși de drum, ca și hornul spectaculos însoțit de hățașul Brâului de Sus la traversarea Muchiei Țimbalului Mic. Desigur, nici spre Călineț lucrurile n-au stat degeaba, devălmășia de hornuri, creste și țancuri fiind copleșitoare, însă un pic ștearsă de soarele dur al verii indiene (de care, între noi fie vorba, sperăm să avem parte cât mai mult!). În fine, ne-am bucurat succesiv de toate obstacolele muchiei noastre, răzbind finalmente în forfota crestei, pe Vârful dintre Țimbale, și coborând pe drumul binecunoscut.

Prima ascensiune menționată în literatură Muchia dintre Țimbale a fost cea din 23 iulie 1939 de către Titi Ionescu și Ion Ionescu-Dunăreanu, membrii ADMIR; ei au ocolit cea mai dificilă porțiune, aflată imediat în aval de ceea ce astăzi numim șaua Hornului N.

Muchia dintre Timbale, ca și muchiile desprinse din celelalte Țimbale ale Pietrei Craiului, oferă o aventură diversă și peisaje pe măsură.

Iarna pe Hornul N, alpinism în Crai

În plin debut al unei primăveri cu puternice accente de iarnă (sau nu prea!), am fost în Piatra Craiului unde am încercat să urcăm Hornul N, unul dintre afluenții sudici ai Padinei lui Călineț, un frumos traseu de carpatism pe timp de vară, dar un provocator traseu de alpinism în conditii de iarnă.

Brândușele care împânzeau ca un covor Podul lui Călineț au lăsat, treptat, loc pădurii ce trăda din plin ploaia căzută cu o zi în urmă. Ajungem într-un timp regulamentar la baza Malului Galben și, mai departe, la locul fostei Cabane Ascunse, în apropierea căruia se găsește astăzi refugiul turistic. Privirile zboară spre Muchia dintre Țimbale, acum acoperită de o pudră timidă de zăpadă, și spre șeile care îi dau forma caracteristică. În una dintre aceste șei plănuim să ajungem și noi, după parcurgerea Hornului lui Nicu sau, așa cum este uneori alintat de cei inițiați în abruptul vestic al Pietrei Craiului, Hornul N. De fapt, Hornul N face parte din ceea ce, în mod convențional, este traseul Brâului de Sus, care în bazinul Padinei lui Călineț își pierde caracteristicile geologice de brâu.

Lăsăm în urmă Scara de Fier, mărturie încă vie a primilor exploratori ai abruptului Pietrei Craiului, și intrăm în firul Padinei lui Călineț. Înaintăm cu spor pe zăpada tare a dimineții și privim spre Creasta Frumoasă, Creasta Coarnele Caprei și Creasta Piticului, ajungând în cele din urmă la baza traseului nostru, Hornul N. După o primă porțiune lipsită de dificultăți tehnice, înclinarea crește și coarda iese din rucsac. Depășim câteva săritori ițite parțial din zăpadă și tapetate cu un deget de gheață, însă zăpada devine din ce în ce mai problematică pe măsură ce câștigăm altitudine. O zapadă udă, multă, grea și cu urme de plăci de vânt mai vechi sau mai noi ne-au convins, în umbra stâncii Capul de Dac și Șeii cu Iarbă, zonă în care parcursul geologic al Hornului N se încheie, că întoarcerea pe propriile urme este cea mai bună variantă. Câteva țancuri de stâncă și un piton înfipt cu sete într-una dintre multele fisuri ale hornului ne-au servit ca sprijin pentru retragere. Călinețul, care până acum câteva momente, părea “lumea de jos”, ne primește cu o zăpadă udă, care formează bulgări sub colțari și necesită multă atenție și răbdare la coborâre.

Din punct de vedere tehnic, Hornul N în condițiile noastre, cu majoritatea săritorilor acoperite, a fost ușor accesibil tehnic (PD, M2). Am urcat în două grupuri distincte în zonele mai dificile, conduse de ghizii Andrei Badea și Radu Hera.

Cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Am parcurs Hornul N, însă ieșirea în Muchia dintre Țimbale pe timp de iarnă așteaptă, probabil, sezonul viitor. Noi suntem deja cu gândul la turele primăverii, atât de drumeție, cât și de cățarare, însă alpinismul în Carpați, cât încă masivele înalte sunt acoperite de zăpadă, nu este nici el departe.