portita caraimanului

Valea lui Zangur în prag de iarnă

Dacă în urmă cu un an am cunoscut primele semne ale iernii în Bucegi pe Vâlcelul Portițelor, anul acesta o parte din echipa noastră a fost în Caraiman, unde am urcat Valea lui Zangur.

Denumită astfel de Mihai Haret pe schița Bucegilor realizată de frații Țiteica, probabil inspirându-se după familia Zangor din Azuga, Valea lui Zangur este primul afluent important pe care îl primește Valea Seacă a Caraimanului. Așadar, sub un cer de plumb ce-și leapădă neaua, luăm Drumul Văii Seci sub tălpile bocancilor, încă o dată grozăvindu-ne de stricăciunile lăsate de utilajele forestiere.

Așa cum ne așteptam, firul Secii este pudrat cu zăpadă proaspăt ninsă, nu multă, ci cât să acopere stânca și să facă treburile mai interesante. Prima săritoare mai răsărită, Săritoarea cu Zade, este ocolită pe partea stângă, printr-un horn pământos ce nu pare deloc îmbietor pe timp de vară, dar e abordabil cu colțari și piolet, și o traversare pe un teren similar. Confluența celor două văi este punctată de o săritoare în două trepte, Săritoarea lui Zangur, pe care o depășim printr-un salt pe fața stângă, urmat de o traversare expusă până la nivelul ferestrei prin care ne strecurăm cu subțirime. Privim spre Poiana Mare și maiestuoasa siluetă a Picăturii, care aruncă spre noi fața sudică de un galben caracteristic. Privind de aici spre Strunga Marelui V, gândul zboară și spre Dorel Coman și sfârșitul aflat dincolo de capetele corzii de rapel, moment descris cu durere și mâhnire de fratele său.

Intrăm pe Valea lui Zangur, unde strânsoarea pereților ne obligă adesea la acrobații. Ocolim încă o săritoare și ajungem în zona superioară a văii, sub Țancul Uriașului, unde malurile se deschid. O festă a memoriei și-un ocol parțial neinspirat ne aduc în aceiași jnepeni pe care am încercat a-i fenta, însă urcușul, pe zapadă mai măricică de această dată, merge bine. Pe nesimțite depășim hățașul înzăpezit al Brâului Portiței și facem cale-ntoarsă până la Portița Caraimanului, unde vântul, după obicei, suflă cu putere. La Târla Berbecilor, obârșia Vâlcelului Țiteica, dăm viață frontalelor, și urmăm hățașul brâului pâna în Valea Jepilor.

Ne-am bucurat de o tură frumoasă de alpinism pe Valea Seacă și Valea lui Zangur, în condiții mixte (F+, M3/M4), cu muntele doar pentru noi și fulgi de nea care nu au contenit a cădea… ca în povești. În luna ianuarie organizăm un curs de alpinism pentru începători la care sunt invitați toți cei cu experiență montană pe timp de vară și care doresc să urce munții și iarna, făcând primii pași spre alpinism.

Răfuiala toamnei la Portita Caraimanului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Bucegi și am urcat pe Valea Spumoasă la Portita Caraimanului, pe o vreme mohorâtă, umedă și rece de toamnă.

Anotimpurile și vremea au tot jonglat cu muntele în ultimele săptămâni și iarna care părea hotărâtă să rămână în Carpați a lăsat, cel puțin pentru moment în Bucegi, locul unei toamne care se încăpățânează să arate că încă are un important cuvânt de spus. La plecare, ploaia mocănească făcea broboane pe hainele noastre, însă s-a lăsat păgubașă până am ajuns la refugiul Salvamont de la Vâlcelul Înspumat, după un urcuș prin pădure care ne-a încălzit bine. În continuare, urmăm firul Vâlcelului Înspumat, ocolind spectaculoasele cascade pe care mai toți le confundă cu valea vecină, Spumoasa.

În Valea Spumoasă trecem printr-o strungă îngustă, spre care ne conduce un vâlcel abrupt și pământos, unde a fost necesară utilizarea corzii pentru depășirea unei zone cu noroi alunecos. În strungă suntem luați în primire de vântul rece care vuiește pe creste. Un scurt rapel și o potecă de-a coasta ne aduc în firul Văii Spumoase, unde ocolim pe malurile umede de iarbă zonele stâncoase sau înghețate ale talvegului. Pioletul devine un sprijin deosebit de util pe măsură ce urcăm și părăsim firul bolovănos în favoarea muchiei care separă firele și, după un ultim efort, ajungem în Brâul Portiței.

La scurtă distanță de la Brâul Portiței, Valea Spumoasă își despletește firele în trei, varianta din dreapta, cea estică, conducând fără mari dificultăți spre Șaua Mortului și Crucea Eroilor. Varianta stângă, vestică, conduce după un scurt parcurs înierbat spre Brâul Ascuns, unul din multele locuri frumoase ale Caraimanului Sudic. Noi continuăm însă pe hățașul brâului spre Portita Caraimanului, hătaș care, dincolo de Hornul de la Portiță, aflat în plină bătaie a vântului rece, este presărat de boabe de gheață, ca un grohotiș înghețat. Găsim Portita Caraimanului tapetată cu chiciură, semne ale ploii înghețate ale cărei urme sunt mult mai evidente odată ce pășim prin deschizătura de piatră.

Tot pe Brâul Portiței, însă de data asta în sens invers, ne retragem spre poteca turistică înșirată de-a lungul Văii Jepilor. Mizeria care însoțește firele secundare ale Spumosei și urmele renovării Crucii Eroilor este dezolantă. La Târla Berbecilor, unde hățașul brâului întâlnește obârșia Vâlcelului Țiteica, ne îngăduim un scurt popas înainte de întâlnirea cu poteca turistică și privim încă o dată spre Portita Caraimanului și marele său perete, acum luminate feeric de o spărtură între noi.

Coborâm încet, ceața îmbrăcând zona inferioară a muntelui și făcând inutilă lumina frontalelor. Coborâți sub vânt, o liniște deplină îmbracă muntele.

Toamna pe Vâlcelul Țiteica

Toamna ne îmbie cu culorile sale și n-avem a ne face zăbavă, pornind cu pași repezi spre Valcelul Titeica, în sudul Caraimanului.

Versantul sudic al muntelui Caraiman mărginește Valea Jepilor, cu a ei potecă turistică, până sus, la Crucea Eroilor. Are un farmec aparte, cu numeroase brâuri și vâlcele în care ciopoarele de capre negre aleargă nestingherite, lăsând în urma pașilor o mulțime de hățașe care te îmbie la a le desluși taina. Valcelul Titeica, botezat astfel de Mircea Ordean după numele fraților Radu și Șerban Țiteica, mari iubitori de Bucegi, înaintași într-ale descoperirii abruptului prahovean și autori ai primei hărți a acestuia. Mărginit la vest de un impresionant perete ce cade din Creasta Brânelor, Vâlcelul Țiteica nu este nici foarte fotogenic, nici cu stâncă prea compactă și nici provocator pentru cei aflați în căutare de cățărare acrobatică. El este, la fel ca și versantul Caraimanului din care face parte, fermecător și-atât. Zadele aninate pe cele două maluri înalte, hățașele de capre desprinse de-a stânga și de-a dreapta talvegului și priveliștea de vis spre versantul opus al Jepilor Mici recomandă Valcelul Titeica pentru carpatismul de toamnă.

Alături de Ilinca Stoenică alias Munțomama și câteva viitoare pasionate de abrupt prahovean, pornim la pas vioi pe umbroasa potecă a Văii Jepilor. La intersecția cu firul Vâlcelului Țiteica ne echipăm și pornim fără grabă la deal, ocolind săritoarea umedă de la intrare. O mică fereastră este prilej de glume obstetrice printre coechipieri și o a doua săritoare, cu un mare bloc instabil, ne pune la încercare imaginația și tehnica. Până la obârșie mai avem de trecut o săritoare frumoasă, cu șpraițuri, și o săritoare cu ieșire înierbată, pe care o ocolim urcând din greu pe mâna stângă și revenind în talveg cu ajutorul unei balustrade. Panta obârșiei ne pune serios la încercare plămânii și genunchii, însă priveliștea din Târla Berbecilor merită din plin. Privim spre Portița Caraimanului și Muchia Mare, acum poleită cu razele apusului. În Brâul Mic a poposit un ciopor numeros de capre, iar spre Valea Spumoasă se aud lătrăturile unei haite de câini sălbăticiți.

Brâul Portiței ne servește drept călăuză spre poteca Văii Jepilor, care, la rându-i, ne duce spre case și spre alți munți. Am petrecut o zi frumoasă de toamnă în Bucegi, în sudul muntelui Caraiman, pe Valcelul Titeica, o zi care, pentru unii dintre noi, a însemnat prima întâlnire cu abruptul prahovean.

Redescoperă natura alături de noi

Facebook Instagram Youtube Envelope

Gradele de dificultate

Termeni și Condiții

Parteneri și afilieri