cățărare

Ture de catarare pe stanca organizate de ghizii montani Back to Nature.

Muchia Bondarului, cățărare în Piatra Craiului

Muchia Bondarului este un traseu clasic de cățărare pe stâncă aflat în peretele Ciorânga Mare, în Piatra Craiului. Înșirat pe o muchie desprinsă din perete, traseul este deosebit de frumos, cu protecții rare și pasaje aeriene, verticale și expuse.

La capătul unui frumos sfârșit de săptămână petrecut în Parcul Național Piatra Craiului, în care am parcurs atât trasee de carpatism (Padina lui Călineț), cât și trasee de cățărare (Creasta Frumoasă), am urcat Muchia Bondarului într-o echipă compactă și rapidă. Aflați în umbră în prima parte a traseului și în bătuți de un vânt rece care străbătea Canionul Ciorânga, n-am simțit deloc canicula anunțată de mercurul termometrelor, iar buricele degetelor au simțit o provocare în a simți cele mai fine asperități ale calcarului. Traseul a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pași în 2018, dar s-a păstrat caracterul inițial; protecțiile fixe sunt puține, oferind capului de coardă multiple posibilități pentru a folosi protecții mobile sau a merge la senzații tari, cu pasaje lungi neprotejate.

După reîntâlnirea călduroasă cu soarele, am parcurs traseul obișnuit de retragere pentru traseele din zonă, urcând prin jnepeni spre Brâul de Sus și coborând pe Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul cu Fereastră, depășind câteva echipe pe parcurs.

Muchia Bondarului (UIAA VI+, VI- A0, grad românesc 4B) a fost deschis în august 1980 de către Alexandru Floricioiu, un talentat cățărător ai perioadei comuniste și autor al multor trasee apreciate și în prezent. Din păcate, cariera sa s-a rezumat la aceste trasee, fără a realiza performanțe externe și fără a lăsa moștenire scrieri sau cuvântări de valoare, care să servească și generațiilor următoare aflate, parcă, într-o continuă căutare…

Cu vara în plină desfășurare, organizăm ture de carpatism și cățărare în Piatra Craiului și Bucegi și, dacă dorești să ni te alături, te rugăm să ne trimiți un mesaj sau să completezi formularul de înscriere.

După mai bine de un an, în primele zile de răpciune, am revenit pe Muchia Bondarului, acest minunat traseu de cățărare pe stâncă. Cum ne place să ne trezim atât de devreme încât bocancii n-au apucat a se răci peste noapte, am avut parte de stropi când deja coboram Vâlcelul cu Fereastră.

Și de această dată, ne-am bucurat de o superbă zi pe calcarul Pietrei Craiului și de pasajele aeriene și mișcările frumoase pe care le oferă Muchia Bondarului.

Tentativă în Coltul Balaceni

Coltul Balaceni închide la est Fereastra Mare a Sâmbetei, șa importantă din creasta munților Făgărașului. Supranumit adesea Matterhorn-ul României datorită formei ce aduce cu celebrul vârf al Alpilor, Coltul Balaceni este vizibil de la mare distanță, uneori chiar și de la câmpie.

În acest sfârșit de săptămână am încercat să urcăm Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, tentativă încheiată în urma semnelor de deteriorare a vremii. Plecând de-a lungul Văii Sâmbetei înainte de răsărit, tocmai pentru a evita convecția specifică acestei perioade a anului, am trecut în goană pe lângă cabana Valea Sâmbetei, care, la acea oră matinală, era neclintită în adomire și în urmele unei petreceri ce părea a se fi întins până târziu în noapte. Priveliștea dezolantă a cutiilor de bere răsfirate în zona meselor, mucuri de țigară și sticle goale de vin zugrăvesc, de fapt, trista realitate a turismului montan din Carpații românești, în care lipsa de educație dictează activitatea, iar cârciuma se mută de la sat la munte.

Trecem printre tufele îmbobocite de bujori de munte și ajungem la baza Colțului. Câțiva ciruși brăzdează fotogenic cerul și trădează schimbarea vremii, însă ora e încă tânără și pornim pe Muchia Nord-Vestică. Ascensiunea se termină însă în momentul în care atingem muchia propriu-zisă, când norii începuseră a se aduna cu repeziciune pe cerul de iunie, formându-se celule de convecție aducătoare de furtună. Decidem retragerea în rapel, folosind două stații din perete și două pitoane din dotare și revenim la baza Colțului odată cu primii stropi de ploaie, care ne vor însoți până dincolo de cabană.

Coltul Balaceni a fost urcat pentru prima dată la 26 iunie 1967 de către Ionel Coman și Roland Welkens, urcând parțial prin diedrul proeminent care brăzdează Colțul și ieșind apoi spre Muchia Nord-Vestică pe care au urmat-o până în vârf.

Ne propunem să revenim spre toamnă pentru a urca Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, însă, până atunci, ne bucurăm de cățărare și carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, dar și de o frumoasă drumeție pe muntele Olimp.

Creasta Costila-Galbinele în pragul verii

În urmă cu câteva zile, la mijloc de mai, am urcat Creasta Costila-Galbinele, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Înălțată între văile Coștilei și Gălbinele, profilul crestei atrage privirile de la mari depărtări, atât din Busteni, cât mai ales din poteca Munticelului sau din fața refugiului alpin Coștila. Pe profilul crestei se remarcă o imensă prăbușire, ca o rană a muntelui, care a afectat în 2008 traseul Tavanele de Argint. O nouă prăbușire de stânci din același loc, produsă chiar în urmă cu câteva zile, a afectat puternic atât lungimile inferioare, cât mai ales firul principal al Văii Gălbinele, încă acoperit cu zăpadă la ceas de mai. În aceste condiții, parcurgerea celei de-a patra lungimi de coardă, socotite pe traseul matematic al crestei, este mai mult decât delicată, pornirea fiind deosebit de frământată și stânca acoperită cu un considerabil strat de praf.

Pe întregul parcurs al ascensiunii noastre pe Creasta Costila-Galbinele am avut parte de o vreme caldă, ca de vară, doar în partea superioară fiind convinși de vânt să trecem la mâneca lungă. Ne-am bucurat de priveliștile oferite de Bucegi în luna lui florar, cu văile Coștilei și Gălbinele încă acoperite de zăpadă și cu o pădure crudă pe Munticel, la picioarele noastre. Dincolo de jumătatea traseului, Peretele Gălbinele se dezvăluie spectaculos. După terminarea dificultăților, am urcat spre Brâul Mare al Coștilei, încă acoperit de limbi considerabile de zăpadă, și am ieșit în platou prin hornul din dreptul crestei, cea mai facilă ieșire în aceste condiții. Privind îndărăt, polenul ridicat de vânt forma mici nori pe creștetul pădurii, o imagine inedită și spectaculoasă. Am coborât pe Valea Albă, integral pe zăpadă.

Creasta Costila-Galbinele fost urcată în premieră la 31 mai 1936, de către o echipă formată din Niculae Baticu, Dan Popescu, Constantin Conteș și Toma Boerescu, însoțiți de încă vreo zece invitați, printre care și viitoarea doamnă Boerescu. În aceste condiții. ascensiunea a fost, în cuvintele lui Baticu, o parodie. Astăzi, traseul de bucură de o mare popularitate în rândul cățărătorilor, fiind parcurs cu aceeași plăcere în orice perioadă a anului.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu conglomeratul Bucegilor și ne gândim deja la turele de carpatism din văile sale, odată ce zăpada se va topi.