Tentativă în Coltul Balaceni

Coltul Balaceni închide la est Fereastra Mare a Sâmbetei, șa importantă din creasta munților Făgărașului. Supranumit adesea Matterhorn-ul României datorită formei ce aduce cu celebrul vârf al Alpilor, Coltul Balaceni este vizibil de la mare distanță, uneori chiar și de la câmpie.

În acest sfârșit de săptămână am încercat să urcăm Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, tentativă încheiată în urma semnelor de deteriorare a vremii. Plecând de-a lungul Văii Sâmbetei înainte de răsărit, tocmai pentru a evita convecția specifică acestei perioade a anului, am trecut în goană pe lângă cabana Valea Sâmbetei, care, la acea oră matinală, era neclintită în adomire și în urmele unei petreceri ce părea a se fi întins până târziu în noapte. Priveliștea dezolantă a cutiilor de bere răsfirate în zona meselor, mucuri de țigară și sticle goale de vin zugrăvesc, de fapt, trista realitate a turismului montan din Carpații românești, în care lipsa de educație dictează activitatea, iar cârciuma se mută de la sat la munte.

Trecem printre tufele îmbobocite de bujori de munte și ajungem la baza Colțului. Câțiva ciruși brăzdează fotogenic cerul și trădează schimbarea vremii, însă ora e încă tânără și pornim pe Muchia Nord-Vestică. Ascensiunea se termină însă în momentul în care atingem muchia propriu-zisă, când norii începuseră a se aduna cu repeziciune pe cerul de iunie, formându-se celule de convecție aducătoare de furtună. Decidem retragerea în rapel, folosind două stații din perete și două pitoane din dotare și revenim la baza Colțului odată cu primii stropi de ploaie, care ne vor însoți până dincolo de cabană.

Coltul Balaceni a fost urcat pentru prima dată la 26 iunie 1967 de către Ionel Coman și Roland Welkens, urcând parțial prin diedrul proeminent care brăzdează Colțul și ieșind apoi spre Muchia Nord-Vestică pe care au urmat-o până în vârf.

Ne propunem să revenim spre toamnă pentru a urca Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni, însă, până atunci, ne bucurăm de cățărare și carpatism în Bucegi și Piatra Craiului, dar și de o frumoasă drumeție pe muntele Olimp.

Creasta Costila-Galbinele în pragul verii

În urmă cu câteva zile, la mijloc de mai, am urcat Creasta Costila-Galbinele, unul dintre traseele clasice de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Înălțată între văile Coștilei și Gălbinele, profilul crestei atrage privirile de la mari depărtări, atât din Busteni, cât mai ales din poteca Munticelului sau din fața refugiului alpin Coștila. Pe profilul crestei se remarcă o imensă prăbușire, ca o rană a muntelui, care a afectat în 2008 traseul Tavanele de Argint. O nouă prăbușire de stânci din același loc, produsă chiar în urmă cu câteva zile, a afectat puternic atât lungimile inferioare, cât mai ales firul principal al Văii Gălbinele, încă acoperit cu zăpadă la ceas de mai. În aceste condiții, parcurgerea celei de-a patra lungimi de coardă, socotite pe traseul matematic al crestei, este mai mult decât delicată, pornirea fiind deosebit de frământată și stânca acoperită cu un considerabil strat de praf.

Pe întregul parcurs al ascensiunii noastre pe Creasta Costila-Galbinele am avut parte de o vreme caldă, ca de vară, doar în partea superioară fiind convinși de vânt să trecem la mâneca lungă. Ne-am bucurat de priveliștile oferite de Bucegi în luna lui florar, cu văile Coștilei și Gălbinele încă acoperite de zăpadă și cu o pădure crudă pe Munticel, la picioarele noastre. Dincolo de jumătatea traseului, Peretele Gălbinele se dezvăluie spectaculos. După terminarea dificultăților, am urcat spre Brâul Mare al Coștilei, încă acoperit de limbi considerabile de zăpadă, și am ieșit în platou prin hornul din dreptul crestei, cea mai facilă ieșire în aceste condiții. Privind îndărăt, polenul ridicat de vânt forma mici nori pe creștetul pădurii, o imagine inedită și spectaculoasă. Am coborât pe Valea Albă, integral pe zăpadă.

Creasta Costila-Galbinele fost urcată în premieră la 31 mai 1936, de către o echipă formată din Niculae Baticu, Dan Popescu, Constantin Conteș și Toma Boerescu, însoțiți de încă vreo zece invitați, printre care și viitoarea doamnă Boerescu. În aceste condiții. ascensiunea a fost, în cuvintele lui Baticu, o parodie. Astăzi, traseul de bucură de o mare popularitate în rândul cățărătorilor, fiind parcurs cu aceeași plăcere în orice perioadă a anului.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu conglomeratul Bucegilor și ne gândim deja la turele de carpatism din văile sale, odată ce zăpada se va topi.

Curs de catarare în munții Macinului

Săptămâna trecută am desfășurat cursul de catarare din munții Macinului, ocazie cu care am petrecut trei zile în Dobrogea, cu teorie și multă practică pe granit.

Conceput în special pentru cei aflați la început de drum în cățărarea pe stâncă, cursul nostru din munții Măcinului a fost binevenit și pentru cei care au dorit să recapituleze și să corecteze tehnicile deprinse cu alte ocazii sau, pur și simplu, să se bucure de granitul dobrogean. Dintre acestea menționăm noțiunile generale despre cățărarea pe stâncă, istoria acesteia și echipamentul specific, terminologia și tehnicile de asigurare și, firește, coborârea în rapel.

Pe parcursul celor trei zile de curs de catarare am făcut și multă practică, granitul munților Macinului fiind mai mult decât atragător și, totodată, provocator, pentru cei obișnuiți cu alte roci. Amenajate atât în zone naturale, cât și în cariere dezafectate, traseele de cățărare din munții Macinului se pretează la toatele nivelurile, oferind totodată și un divers meniu pentru cățărători, cu trasee de față, muchie sau horn, trasee de aderență sau de forță și, în general, trasee cu totul inedite.

În continuare, îi încurajăm pe toți cei care sunt pasionați de catarare pe stâncă să își continue studiul și să fie la curent cu dezvoltarea acestei activități, atât ca aspecte teoretice, cât și practice. Celor interesați le oferim o gamă largă de ture de cățărare pe stâncă în România, atât de o singură lungime, cât și de mai multe lungimi, în ceea ce este adesea numit teren de aventură.