bucegi

Valcelul Portitelor în pragul iernii

În urmă cu câteva zile, o parte din echipa noastră a făcut o incursiune în abruptul nordic al Bucșoiului mic, urcând o porțiune a Vâlcelului Grohotișului și continuând apoi spre Creasta Balaurului pe Valcelul Portitelor.

Bucșoiul Mic își aruncă fața nordică spre Valea Bucșoiului, o zonă ușor vizibilă din poteca turistică Take Ionescu, care traversează poiana în drumul său spre cabana Mălăiești. Asemenea vecinului de la sud, Moraru, cele două abrupturi ale Bucșoiului Mic contrastează puternic: fața sudică este bogat înierbată și traversată de brâuri, iar fața nordică este frământată, traversată de vâlcele adânci și presărată cu jnepeni. Cele mai importante vâlcele care brăzdează aceste locuri sunt Valcelul Portitelor și Vâlcelul Grohotișului, ambele afluenți ai Văii Bucșoiului.

Într-o zi mohorâtă de brumărel, venită la câteva zile după trecerea unor front de aer polar care a adus nu doar precipitații, ci și o scădere însemnată a temeraturilor, plecăm voinicește de la Gura Diham și, după vreun ceas și jumătate, ajungem în Poiana Văii Bucșoiului, unul dintre cele mai fotogenice locuri ale potecii turistice care urcă la Prepeleac și Mălăiești. Ceața acoperă jumătate din parcursul văii, însă temperatura este plăcută în mișcare, așa că nu zăbovim prea mult. Primele praguri ale Văii Bucșoiului sunt elementare, iar puțina brumă care acoperă alveolele ne pune la încercare ingeniozitatea. O glumă ironică tot circulă-ntre noi, felicitându-ne reciproc că am ales un loc unde stânca e plăcută atingerii cu degetele goale…

La ramificația cu Valcelul Portitelor apucăm pe firul acestuia, apoi prima la dreapta, pe firul Vâlcelului Grohotișului. Câștigăm ușor altitudine, profitând din plin de pământul înghețat, în care pioletul se înfige cu un sunet plăcut și sigur. La un moment dat, locurile se deschid și plafonul de ceață ne permite să vedem un pic împrejurimile și să identificăm Turnul cu Jnepeni, văzut dintr-un unghi inedit. Depășim o primă săritoare interesantă, însă continuarea nu arată deloc îmbietor în condițiile de acum și luăm decizia de a traversa Brâul Mare al Bucșoiului, care trece prin această zonă, către zone mai prietenoase. Cum niciunul dintre noi nu mai parcursese această ramură a brâului și cum vizibilitatea nu este excelentă, avem parte de o miniaventură până la identificarea hățășului. Mă rog, ceva tot am găsit și am traversat spre est, întâlnind prima dată firul Vâlcelului Mignon, după o porție sănătoasă de jnepeni, și apoi Valcelul Portitelor.

Pe Valcelul Portitelor am desfășurat coarda de vreo două ori, preferând siguranța ei în condițiile unei hârjoneli de toamnă-iarnă într-o față nordică. Zona cea mai frumoasă, dar și cea mai dificilă a vâlcelului, este un mini-amfiteatru cu trei hornuri impresionante. Am apucat pe cel din stânga, al cărui parcus deosebit de îngust este inițial ascuns privirii și apoi supus unor blânde cuvinte care au ca menire subțierea trupului întru înaintarea spre ceea ce se poate binișor numi a doua naștere. La scurtă distanță apar Portițele care dau numele vâlcelului, sub forma unor frumoase ferestre pe sub care te strecori înainte de a păși în Creasta Balaurului.

#guidesdayoff pe Valcelul Portitelor, din abruptul nordic al Bucșoiului Mic, a fost o frumoasă experiență de explorare în condiții de început de iarnă, cu chichiură, gheață în alveole și o pudră de zăpadă, prin locuri puțin umblate.

Braul Mare al Costilei, carpatism în Bucegi

… și-am ajuns din nou în Bucegi, pe Braul Mare al Costilei, pe care l-am parcurs integral într-o superbă zi de toamnă alături de colegii de la GoOutside Guided Tours.

Am pornit pe Valea Albă, valea de abrupt care separă munții Caraiman de Coștila, și i-am urmat firul bolovănos strecurat pe la poalele Crestei Picăturii și Peretelui Văii Albe. Cățărarea este elementară, însă amatorii de mișcări acrobatice pot găsi întotdeauna provocări în firul Vallee Blanche de Roumanie. După depășirea celei de-a doua mari săritori a văii, pornim pe hățașul ce urmărește Braul Mare al Costilei, suspendat deasupra unui hău considerabil pe prima porțiune. Toată lumea e de acord că o noapte petrecută la Blidul de Sub Streașină ar fi o amintire de povestit nepoților! Mai departe, cei câțiva pași expuși de la intrarea în Blidul Uriașilor se depășesc cu ajutorul unei balustrade, urcușul până în Creasta Văii Albe fiind lipsit de probleme. Peisajul se schimbă, iar hățașul nostru traversează, pe rând, firele Văii Coștilei, al Hornului Coamei și Valea Scorușilor, urmând depășirea discontinuității de la Valea Mălinului, unde facem un mic rapel. Încă o dată, peisajul se schimbă complet, nordul Coștilei având un caracter mai sălbatic și stâncos față de celelalte zone. Valea Urzicii, cu multele ei fire, rămâne rapid în urmă, la fel și Valea Caprelor, iar noi coborâm agale pe poteca ciobănească a Văii Priponului, în drum spre Valea Cerbului, spre casă și spre alți munți.

Braul Mare al Costilei este, poate, cel mai frumos traseu care traversează Coștila, oferind o imagine de ansamblu asupra principalelor forme de relief din jur. Lipsit de dificultăți tehnice majore, parcurgerea integrală, din Valea Albă și până în Valea Priponului, Braul Mare al Costilei este o tura de carpatism care necesita o bună condiție fizică și o bună abordare a pasajelor aeriene și expuse.

Toamna se instalează treptat în Carpați, iar noi ne gândim deja la plimbările viitoare…

Valea Malinului și Brâul Mare al Coștilei

Valea Malinului, cu al său fir lung, care străbate un ținut stâncos și sălbatic, a reprezentat o atracție pentru mergători încă de la începutul secolului trecut, înaintea Primului Război. Primele marcaje turistice au fost realizate în acea perioadă de către Niculae Butmăloi, călăuză de seamă în Bucegi din acei ani anteriori Marelui Război.

Pe Valea Malinului am urcat și noi în urmă cu câteva zile, trecând fiecare săritoare, bucurându-ne de o minunată zi de vară tărzie la început de răpciune. Începând cu intrarea în vale, la confluența cu Valea Colților, și până în Poiana Lespezilor, unde Valea Malinului primește firul larg al Văii Scorușilor, ascensiunea noastră a fost în umbră, nu de puține ori simțind adânca mușcătură a toamnei. Mai sus, dincolo de semnele civilizației umane tot mai prezente în vale, sub forma zecilor de conserve ruginite, felurite table și cauciucuri de camion, soarele azvârlit-a țoalele de pe noi, căci în Brâul Mare al Coștilei am ajuns bine încălziți și transpirați. Trecerea spre Brâul Mare din Valea Malinului, unde hățașul brâului acuză o discontinuitate, am făcut-o cu ajutorul cablului montat în stânca friabilă. În continuare, am luat Brâul Mare al Coștilei sub pași, căscând ochii la toate frumusețile din jur și țesând o sumedenie de planuri viitoare. Creasta Mălinului, cu silueta aeriană a Dintelui dintre Colți, a făcut ocheade și de această dată și tare mi-e că nu va trece mult până ce-i vom călca din nou pragul. Trecerea Văii Urzicii s-a arătat mai puțin fioroasă decât părea de la depărtare, iar Valea Caprelor a trecut pe nesimțite pe sub bocanci, fără a-și arăta vreun locuitor încornorat și acrobat. În fine, hățașul ciobănesc al Văii Priponului ne-a dus până în poteca Văii Cerbului, unde incursiunea în abruptul Coștilei ia sfârșit.

Turele de carpatism în Bucegi, precum urcarea pe Valea Malinului, sunt un minunat prilej de a descoperi și alte zone, înafara potecilor de drumeție, locuri prin care s-a scris istoria turismului din vechiul Regat, locuri de un pitoresc deosebit și spectaculos.