Albisoara Gemenelor iarna

După ce am vizitat, în urmă cu câteva săptămâni, Albișoara Crucii, am revenit în versantul nordic al Caraimanului pentru a parcurge Albisoara Gemenelor în condiții de iarna, un alt traseu clasic de alpinism din zonă.

Pădurea freamătă de primăvară, ghioceii îțindu-și capetele albe prin pământul acoperit de frunze veștete și părăsit de zăpezile umede și grele de odinioară. Ajungem la Verdeață mai repede decât am fi crezut judecând după cum se simțeau trupurile noastre ostenite și nu mică ne este mirarea să aflăm urmele unui serios bombardament cu bolovani căzuți dinspre Peretele Văii Albe. Dispre Valea Albă și dinspre Albișoare se văd urmele unor scurgeri recente de zăpadă, lucru pe care îl așteptam având în vedere vremea din ziua anterioară. Ne echipăm și luăm sub colțari depozitul de avalanșă de la confluența Albei cu firul comun al Albișoarei Crucii cu Albisoara Gemenelor; nu trece mult și apucăm pe firul acesteia, pe care înaintăm cu spor până sub Brâul Hornurilor, pe zăpadă bună. Scurgem nisip în clepsidră cât pentru câțiva nuței, biscuiți cu cremă de ciocolată recent descoperiți, pentru ajustarea echipamentului și pentru pregătirea continuării, Albisoara Gemenelor având dificultățile tehnice în amonte de Brâul Hornurilor. Ne așteaptă o săritoare parțial descoperită, depășită cu câțiva pași de cățărare mixtă, și apoi suita de hornuri finale, care au mers direct la sufletele noastre de bucegiști.

În Prispa Gemenelor reîntâlnim soarele și ne bucurăm inimile cu o imagine de ansamblu asupra Peretelui Văii Albe, cel mai înalt perete din țară, acum aflat într-o încleștare de anotimpuri și culori. Omniprezentul Postăvaru și a sa Muchie a Cheii par victorioși în lupta cu norii, căci razele soarelui nu contesc a lumina fețele de piatră. Întoarcem privirile și spre firele de obârșie ale Secii, îmbrăcate cu zăpadă din belșug, peste care domnește neclintit Monumentul Eroilor. Ridicată între anii 1924-1928, Crucea Eroilor este închinată memoriei soldaților care au luptat în Valea Prahovei în Primul Război Mondial și a devenit un simbol al Bucegilor. Drumul nostru continuă spre Cruce, parcurgând porțiunea superioară a Crestei Picăturii, pe urme de capre negre, printr-o zapadă udă și grea, dar care ne-a oferit suficientă siguranță pentru depășirea unor zone care, în alte condiții, ar fi putut pune probleme. Tot pe urmele lor ajungem în șaua Văii Albe, unde apucăm să admirăm o mamă și un pui, topindu-se sub privirile noastre pline de admirație. Coborâm pe firul văii, când pe picioare, când pe fund, iscocind expresii din ce în ce mai grăitoare pentru această plăcerea alunecării pe curul pantalonilor. La Verdeață încheiem circuitul în abrupt, după ce am parcurs Albisoara Gemenelor în condiții de iarna și am coborât Valea Albă.

Albisoara Gemenelor a fost explorată în premieră în 1929, când grupul Țiteica a urcat de la Verdeață spre Areta Caraimanului, poetică denumire interbelică pentru Creasta Picăturii, neparcursă integral la acel moment. Albisoara Gemenelor este, iarna, un traseu clasic de alpinism în munții Bucegi. În condițiile întâlnite de noi, depășirea obstacolelor din amonte de Brâul Hornurilor a necesitat pași de cățărare mixtă, fără a pune însă probleme semnificative (PD, M3/4, 40-50°, 600m).

Deși iarna încă stăruie pe crestele masivelor înalte din Carpați, am început deja planificarea turelor de primăvară la cățarare sau drumeție, și te așteptăm să ne contactezi dacă ești interesat sau ai alte idei de petrecere a timpului în mijlocul naturii.

Pe Rapa Mica, iarna în dosul Morarului

După ce am fost pe Albișoara Crucii, am mers două văi spre nord și am urcat una dintre văile din dosul Morarului, Rapa Mica, în condiții de iarna.

Zonă pe care o străbatem des vara și pe care o considerăm cea mai frumoasă cale de acces spre faimoasele Ace ale Morarului, nordul Morarului, cu brâurile și văile sale reprezintă, totuși, locuri destul de puțin umblate de oameni, în comparație cu abruptul Coștilei sau al Caraimanului. În condiții de iarnă, numărul celor care urcă Râpele sau celelalte văi ale versantului nordic al Morarului este și mai redus.

Lăsând în urmă marele con de avalanșă caracteristic firului comun Râpa Zăpezii – Valea Adâncă, intrăm pe firul primeia, care este barat imediat de o săritoare neacoperită de zăpezi. În condiții semnificativ diferite față de acum un an, când am coborât prin aceste locuri tocmai din creastă, această săritoare s-a lăsat convinsă numai printr-o subțire pojghiță de gheață și un pas hotărât cu vârful colțarilor pe stânca ascunsă sub zăpadă. Dificultățile tehnice scad, însă perpectiva inedită asupra Acului de Sus și, pe măsură de câștigăm altitudine pe Rapa Mica, Degetului Roșu, ne bucură din plin privirile și sufletele de bucegiști. Zapada începe să dea binișor de furcă pe măsură ce ne apropiem de obârșia Râpei Mici și, deși avem o perspectivă impresionantă asupra Văii Adânci și Vâlcelului Morarului, spre Creasta Balaurului ori îndărăt, spre Colții Văii Adânci și Carpații de Curbură, ieșirea în Brâul Acelor și traversarea acestuia este departe de a fi o alegere bună în condițiile întâlnite și facem cale întoarsă pe aceleași urme. Și, cum ziua era încă tânără, mișcăm gambe și coapse pe Valea Adâncă, până unde ni s-a făcut foame. Plimbarea se încheie printr-o zăpadă înmuiată de căldura zilei și printre ghioceii apăruți cât am lipsit.

Văile din versantul nordic al Morarului au fost explorate în anii ’20 de către frații Țiteica și în deceniul imediat următor de către membrii nou-înființatului Club Alpin Român.

Cursul de alpinism pentru incepatori

Săptămâna trecută am încheiat prima ediție a cursului de alpinism pentru incepatori din acest an, desfășurat în zona Padina-Peștera din munții Bucegi.

Cursul s-a adresat iubitorilor de munte cu o bună experiență generală de drumeție, de vară și de iarnă, care au dorit să facă primii pași în alpinismul clasic, așa cum este el înțeles la nivel internațional: urcarea munților cu stâncă, gheață și zăpadă, adică terenul specific Alpilor, acolo unde, de altfel, a și apărut această activitate odată cu prima ascensiune a vârfului Mont Blanc, în 1786.

Pe parcursul a patru zile pline, sub îndrumarea ghizilor noștri Andrei Badea și Radu Hera, cursanții au avut parte de prezentări teoretice și îndrumări practice pentru cele mai importante aspecte legate de alpinismul clasic, de la istoria alpinismului internațional și autohton, echipamentul specific și organizarea unei ture astel încât riscurile să fie corect identificate, evaluate și gestionate, și până la deplasarea în teren cu gheață și zapadă cu colțarii și pioletul, nodurile uzuale și manevre de coardă. În mod firesc, întrucât alpinismul te poartă adesea în teren cu risc de avalanșă, teoria zăpezii și salvarea din avalanșe nu au fost trecute cu vederea.

Fiind un domeniu extrem de complex, alpinismul necesită o continuă pregătire, atât personală, cât și, periodic, în compania unei persoane competente care să îndrume și să corecteze parcursul. Participarea la un curs de alpinism pentru începători este doar piatra de temelie în acest drum minunat care este alpinismul clasic și avem încredere că cei mai mulți dintre cursanții noștri au dobândit abilitățile necesare pentru a fi autonomi în traseele ușoare.

Sunt fericită că m-am înscris la acest curs de alpinism pentru începători, deoarece am avut ocazia să învăț tehnici de bază în alpinism de la ghizi extrem de bine pregătiți și cu o pasiune pentru munte molipsitoare. Abia aștept următoarea ocazie de a participa la o tură cu voi!

Câteva săptămâni mai târziu, o nouă grupă de montaniarzi a făcut cunoștință cu lumea alpinismului clasic, în a doua ediție a cursului de alpinism pentru începători pe care am organizat-o în această iarnă. În aceeași locație ca și în prima ediție, în compania ghizilor Andrei Badea și Dan Colniceanu, cursanții au trecut prin toate tematicile propuse în cadrul acestui curs.

Și de această dată am fost deosebit de mândri de parcursul cursanților noștri și avem încrederea că sunt capabili de a fi autonomi în traseele ușoare și le urăm succes în noul drum spre crestele înzăpezite!