Săptămâna trecută am fost din nou în munții Bucegi, unde am parcurs o scurtă porțiune din Creasta Morarului, cu traversarea Acului Mare, cu urcare și coborâre pe două dintre văile de abrupt ale acestui munte.

Pornind odată cu zorii din Bușteni, am urcat Valea Bujorilor pe o zăpadă bună, printre urmele avalanșelor de topire din ultima perioadă și, după o urcare de căteva ore, am ajuns în creasta Morarului, în dreptul Brâului Mare. De o deosebită frumusețe, locul îndeamnă la popas și admirat văile nordice ale Coștilei, atât de frumos conturate în această perioadă. Privirile ne-au fost atrase în special de Valea Țapului și Colțul Mălinului, locuri prin care sperăm să revenim în curând. Am continuat urcarea spre Creasta Ascuțită, alegând cu grijă cel mai bun traseu printre peticele măricele de zăpadă umezită, ajungând curând la baza Acului Mare, în locul unde Brâul Acelor, poate cel mai spectaculos brâu al Bucegilor, întâlnește Creasta Morarului. Punctat de o cornișă măricică la obârșia Văii Poienii, continuată cu o zonă considerabilă acoperită de zăpadă, depășirea acestui loc a necesitat o traversare expusă și o scurtă porțiune de cățărare mixtă, în condițiile stâncii friabile și terenului vegetal înclinat și instabil al primului dintre Acele Morarului. Pentru traversarea Acului Mare am păstrat colțarii în picioare, utili pentru zonele în care zăpada încă era prezentă. Ne-am retras spre vale pe Râpa Mare, o variantă nu foarte facilă pentru coborâre, având în vedere panta accentuată din zona superioară, însă mult mai sigură decât traversarea zonelor cu plăci de vânt de la baza Degetului Roșu și până la intrarea spre Acul Crucii, unde câteva fracturi recente îndemnau la prudență. Zăpada a fost bună pentru coborâre, ajungând pe înserat în Poiana Morarului.

O tură de alpinism de nivel mediu (PD+, II+, M2), incursiunea pe creasta Morarului cu traversarea Acului Mare a avut toate ingredientele unei zile frumoase: urcare pe zăpadă, pasaje de cățărare mixtă, rapeluri și descățărare pe gheață, toate în decorul superb al Bucegilor încărcați de zăpadă.

Râpa Mare a fost parcursă în premieră pe timp de vară de către frații Țiteica în anii ’20; pe timp de iarnă, în funcție de condițiile întâlnite, ascensiunea ei poate fi destul de dificilă. De asemenea, tot în urmă cu un veac, Bucura Dumbravă descrie traversarea Acului Mare, pe care îl compară cu spinarea unui colos antediluvian și una dintre cele mai frumoase urcări ale Bucegilor.

În perioada imediat următoare, ghizii noștri organizează ture de drumeție, alpinism și cățărare, fie deja programate, fie la cerere.