bucegi

Traseul Rosculet sau Muchia Estică a Umărului Gălbinele

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în Bucegi, unde am urcat Muchia Estică a Umărului Gălbinele sau, așa cum este adesea numită, traseul Rosculet.

Cu o primă lungime care debutează în același loc de unde pornește și Fisura Gălbinele, traseul Rosculet se înscrie, așa cum îi spune și numele, pe una dintre muchiile secundare ale Umărului Gălbinele, și combină cățărarea pe fisuri, hornuri, diedre și fețe, alcătuind un traseu frumos, înconjurat de fantasticul peisaj zonei. Ultima lungime are porțiuni comune cu traseele Coman și Slăvoacă și sfârșește, după un scurt rapel, în strunga Umărului, o fereastră formată dintr-un bloc încastrat de vremuri. Fără a fi un traseu de mare dificultate, gradul maxim fiind UIAA VI+ (V+, A1), grad românesc 3B, traseul Rosculet s-a bucurat de o mare popularitate în perioada campionatului românesc de alpinism și cățărare (celebrele Alpiniade), însă a căzut într-un con de umbră până recent, când a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pașii mai dificili și a reușit să atragă, timid, atenția comunității locale.

Chiar și în aceste condiții, apreciem că parcurgerea traseului nu este lipsită de riscuri pentru capul de coardă, o căđere în porțiunea finală a celei de-a treia lungimi putând avea consecințe grave; utilizarea protecțiilor mobile în această zonă este recomandată.

Am coborât în rapeluri, de-a lungul Fisurii Gălbinele.

Originar din Bușteni, Gheorghe Rosculet a făcut parte din cea de-a treia generație de cățărători din Bucegi, fiind partener de coardă cu Niculae Baticu, alături de care a urcat vârful Picătura, și Emilian Cristea, fiind unul dintre primii alături de care acesta a încercat ascensiunea traseelor Cele Trei Surplombe și Fisura Albastră. Ulterior a devenit antrenor al echipei Dinamo Brașov, fiind apreciat atât pentru rezultatele bune, cât și pentru integritatea sa. Este autor al mai multor trasee de cățărare din Bucegi, însă, cu câteva excepții, ele nu se bucură de popularitate în prezent. Traseul Rosculet din Umărul Gălbinele a fost urcat în premieră în 1943.

Ne-am bucurat de frumoasa zi petrecută în Bucegi, de revenirea pe conglomerat și de spectaculoasa priveliște a Umărului Gălbinele. Cu siguranță, vom reveni!

Din nou pe Hornul Ascuns din Bucegi

La sfârșitul săptămânii trecute am revizitat locuri deosebit de dragi din Bucegi, într-o tură în care am urcat Colțul Mălinului prin Hornul Ascuns.

Valea Țapului ne-a fost cale de acces în abrupt și, cum-necum, am găsit-o parcă necălcată de om de ceva timp. Vegetația deasă a acoperit complet bruma de potecă, iar zmeura și urzicile întâlnite au întârziat sănătos momentul echipării cu cele necesare abordării unei văi de abrupt în siguranță. Trecem fiecare săritoare, bucurându-ne de stânca aderentă și de peisajul spectaculos. Admirăm Hornul Mare al Țapului, un traseu de cățărare care astăzi împlinește 85 de ani de la premieră, și ajungem curând în dreptul marelui obstacol al văii, Priponul Văii Țapului sau, dacă doriți, ceaunul. Odată ocolit, ajungem fără rapid într-o fermecătoare prispă a Crestei Frumoase, de unde avem o primă perspectivă de ansamblu asupra Colțului Mălinului.

Loc încărcat de istorie alpină autohtonă, Colțul Mălinului a fost urcat în premieră la 19 noiembrie 1933 de către o echipă condusă de cei mai buni cățărători ai momentului, Nicu Comănescu și Nae Dimitriu. Un an mai târziu, Dimitriu urcă Hornul Ascuns, traseu folosit la coborâre în ascensiunea anterioară și, finalmente, în 1935 parcurge integral Creasta Mălinului, până în Brâul Mare al Coștilei.

Hornul Ascuns ne-a condus, preț de două lungimi de coardă, spre îngusta creastă a Mălinului. Ascensiunea a fost frumoasă și plăcută, fără a fi deosebit de dificilă (grad UIAA IV), iar peisajele au fost la înălțime. Ah, ba chiar am păcălit și căldura, căci orientarea nordică a hornului îl ascunde de soare în cea mai mare parte a zilei.

Am continuat pe Creasta Mălinului, pe lângă Dintele dintre Colți și Colțul de Sus, până în Brâul Mare, schimbând și adăugând câteva pitoane pentru traversări, din dorința de a face zona mai sigură în condiții de iarnă. Hățașul brâului ne-a condus, așa cum îi este obiceiul, spre Valea Priponului.

Bucegii sunt, ca și Piatra Craiului, un paradis pentru iubitorii de carpatism și cățărare, iar mulțimea traseelor clasice care îți oferă nu doar peisaje fabuloase, ci și o mai bună cunoaștere a reliefului de ansamblu, este martor. Următoarea tură planificată de carpatism în Bucegi este la sfârșit de octombrie, când vom merge pe Hornul Coamei, însă, până atunci, te rugăm să ne contactezi cu sugestii pentru orice fel de tură privată.

Carpatism în munții Bucegi

Ne-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână în abruptul prahovean al munților Bucegi, unde am organizat două ture de carpatism special concepute pentru cei care au dorit să-și învețe bocancii cu locurile aflate dincolo de potecile de drumeție și să își dezvolte cunoștințele despre abrupt.

Carpatismul, sau, dacă doriți, drumeția alpină dificilă și drumeția alpină foarte dificilă, în accepțiunea internațională consemnată de sistemul elvețian de clasificare a potecilor de drumeție, reprezintă acele trasee de abrupt aflate între drumeția clasică și cățărarea pe stâncă, cu scurte pasaje verticale, traversări expuse, vegetație, grohotiș și un relief complex, ce poate pune serioase probleme de orientare. Brâurile și văile Bucegilor și Pietrei Craiului se încadrează în această categorie și sunt foarte populare pentru iubitorii muntelui din România, . Relieful de acest gen nu este, firește, unic Carpaților, însă interesul acordat acestuia este specfic, motiv pentru care considerăm potrivit termenul de carpatism, apărut pentru prima dată în literatura interbelică și reintrodus în prezent de către Marian Anghel în urmă cu un deceniu.

Ne-am petrecut o primă zi pe Brâul Mare al Coștilei, care, în combinație cu Brâul de Sus, este poate cel main frumos traseu de carpatism care traversează Coștila. Pornind de la Crucea Eroilor, am parcurs Brâul Văii Albe și am continuat în mod firesc pe Brâul Coștilei, bucurându-ne la fiecare pas de amplele peisaje pe care ni le-a dezvăluit. Am admirat Albișoarele, vasta deschidere a Văii Coștilei, am privit prin gura Hornului Coamei și am ajuns, finalmente, în bazinul Văii Mălinului, care ne-a condus, printre stropi de ploaie, spre Brâul de Sus. Cu numeroasele sale variante, Brâul de Sus oferă o deosebită perspectivă asupra dosului Coștilei, dar și spre versantul sudic al Morarului, încununat de celebrele Ace. Finalmente, am pășit spre platoul Bucegi prin bazinul Văii Caprelor, încheind tura de carpatism și o zi frumoasă petrecută pe munte.

În ziua următoare am parcurs Creasta Bucșoiului Mic sau, așa cum este adesea numită, Creasta Balaurului, un alt traseu de carpatism în munții Bucegi, deosebit de spectaculos și accesibil celor care fac primii pași înafara potecilor de drumeție.

Am pășit cu sfială printre florile de colț împrăștiate de-a lungul crestei și am admirat căldările aburinde ale Văii Morarului. Odată ajunși la capătul crestei, am ajuns la vârful Omu, fără a omite însă Bucșoiul, uriașul de piatră răsunătoare al Bucegilor. Forfota specifică unei zile de duminică la vârful Omu ne-a gonit rapid spre Valea Cerbului, care ne-a condus pașii până jos.

Aceste ture de carpatism în Bucegi au fost organizate și conduse de către ghizii montani Andrei Badea și Andreea Nuță.

Revenim adesea pe Brâurile Coștilei și pe Creasta Balaurului, atât în timpul verii, cât și la început de iarnă, când, în funcție de condiții, ne putem bucura de niște frumoase ture de alpinism.

Redescoperă natura alături de noi

Facebook Instagram Youtube Envelope

Gradele de dificultate

Termeni și Condiții

Parteneri și afilieri