În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou la cățărare în Bucegi, de data aceasta pe traseul Coman din Umărul Gălbinele. Vremea instabilă și-a spus însă cuvântul și am fost nevoiți să ne retragem forțat după ultima lungime mai dificilă a traseului.

Ziua de anunța frumoasă de dimineață, cerul oferindu-ne un zâmbet mult mai larg decât cel din ziua precedentă, când am urcat Valea Coștilei. Fără a zăbovi prea mult la refugiu, am trecut în Valea Gălbinele și am ocolit primele săritori pe Hornul dintre Fire, prilej cu care am căscat un pic ochii la impresionantul perete al Gălbinelelor, unde am fost recent pe traseul Grotelor. Norii au început să se lase grei peste munte, însă, și eram deja complet în ceață când am ajuns în strunga Gălbinele, punctul de intrare în traseul Coman.

Muchia Nord-Estică a Umărului Gălbinele a fost parcursă pentru prima dată la 11 august 1940, fiind deschisă de către Ionel Coman și Oskar Schöbesch; traseul este adesea cunoscut sub numele prolificului său inițiator – traseul Coman. “Pentru un drum nou trebuie să ai experiență, care ne lipsea, atât mie, cât și prietenului meu mai vârstnic” își amintește Coman, în autobiografia sa. Traseul a fost abordat la premieră direct din Strunga Gălbinele, trecând peste o surplombă, pasaj care astăzi se ocolește facil. Prima parcurgere de iarnă a avut loc în martie 1951, realizată de o echipă condusă de același Ionel Coman.

Traseul, așa cum este urcat astăzi, are două puncte mai dificile (VI/VI+ UIAA) la depășirea unor fisuri. Pe întreaga ascensiune am fost împresurați de ceață, limpezirile fiind efemere, însă pline de farmec, căci Gălbinelele văzute de pe creștetul Umărului sunt de un spectaculos deosebit. Lăsăm în urmă ultimul horn mai dificil și încep să cadă primii stropi de ploaie; stânca se udă rapid, iar secunzii vin mai greu. Ploaia nu dă semne de oprire, iar când bubuie primele tunete, luăm decizia fermă de a coborî pe cel mai scurt drum posibil spre o zonă în care nu suntem expuși descărcărilor electrice, iar asta înseamnă peste perete, spre Fisura Gălbinele. Ghidul coboară primul și doar când se asigură că destinația este corectă vin și ceilalți. Din păcate, corzile nu au putut fi recuperate după lungul rapel (situație luată, de altfel, în considerare de la bun început!). Ultima porțiune a Fisurii Gălbinele va fi coborâtă cu capetele corzilor, în două rapeluri, după care revenirea în vale este elementară. Oboseala spunându-și cuvântul, am coborât pe cel mai simplu drum din punct de vedere tehnic, chiar dacă asta presupunea o diferență de nivel de câteva sute de metri – spre platou, unde ne-am bucurat de un apus spectaculos, și prin Valea Jepilor.

Am avut parte de un moment în care experiența și-a spus cuvântul, siguranța echipei fiind pusă pe primul loc, de la momentul în care am luat decizia retragerii și până la revenirea în Bușteni. De altfel, acesta este principala atribuție a unui ghid montan.

Un clasic al Bucegilor, traseul Coman din Umărul Gălbinele a fost recent reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pași, însă accesul lung îi descurajează pe mulți. Cu peisaje spectaculoase – de altfel, ca toate traseele din Umăr – el poate fi o destinație frumoasă pentru cei cu o experiență medie în cățărarea pe stâncă și care doresc să se obișnuiască cu specificul conglomeratului.