catarare

Pe creasta Arpasel-Vartopel din munții Făgărașului

Cel mai accidentat și spectaculos segment al crestei munților Făgărașului, creasta Arpasel-Vartopel, este unul dintre traseele clasice de cățărare din Alpii Transilvaniei. Dacă pe sensul est-vest am parcurs această creastă în mai multe rânduri, în acest sfârșit de săptămână am pornit în sens invers, parcurgând creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est.

Traseul debutează cu o urcare verticală de două lungimi de coardă, până în vârful Portița. Continuăm apoi pe muchia îngustă spre vestitele Urechi ale Iepurelui, unde din nou parte de pasaje de cățărare, descățărare și rapel, ajungând apoi în zona Vârfului lui Adam și vechea sa bornă de graniță dintre regatul României și Imperiul Austro-Ungar. În continuare, parcurgerea crestei Vartopel nu pune alte probleme decât cele legate de expunere, care este, pe alocuri, considerabilă. Cu o dificultate tehnică de aproximativ UIAA V la urcarea spre vârful Portița, creasta Arpasel-Vartopel este mai dificilă decât sensul est-vest, abordând în sens invers porțiunile coborâte în rapel.

Creasta Arpășelului a fost parcursă pentru prima dată, de la est la vest, în 1912 de către o echipă de sași sibieni, fiind astfel unul dintre primele trasee din Carpații românești unde s-au utilizat pitoane. Nu avem informații despre prima parcurgere în sensul invers, dar putem aminti prima parcurgere de iarnă a crestei Arpasel-Vartopel din februarie 1963 de către alpiniștii Igor Popovici, Marius Aniția, Ion Silca și Constantin Zamfir, încheiată în mod dramatic cu o avalanșă la retragerea prin Căldarea Fundul Caprei, accident evocat de Petre Suciu în cartea sa Noi, cei de la Știința, publicată în 2019 de editura România Pitorească.

În orice sens ar fi abordate, crestele munților Făgărașului sunt spectaculoase, fiind, de fapt, zonele de cățărare la cea mai mare altitudine din țară și spectaculoase prin însăși grandoarea acestor munți. Vom reveni în curând prin aceste locuri pentru noi experiențe pe creste.

Muchia Bondarului, cățărare în Piatra Craiului

Muchia Bondarului este un traseu clasic de cățărare pe stâncă aflat în peretele Ciorânga Mare, în Piatra Craiului. Înșirat pe o muchie desprinsă din perete, traseul este deosebit de frumos, cu protecții rare și pasaje aeriene, verticale și expuse.

La capătul unui frumos sfârșit de săptămână petrecut în Parcul Național Piatra Craiului, în care am parcurs atât trasee de carpatism (Padina lui Călineț), cât și trasee de cățărare (Creasta Frumoasă), am urcat Muchia Bondarului într-o echipă compactă și rapidă. Aflați în umbră în prima parte a traseului și în bătuți de un vânt rece care străbătea Canionul Ciorânga, n-am simțit deloc canicula anunțată de mercurul termometrelor, iar buricele degetelor au simțit o provocare în a simți cele mai fine asperități ale calcarului. Traseul a fost reamenajat cu ancore mecanice în regrupări și pași în 2018, dar s-a păstrat caracterul inițial; protecțiile fixe sunt puține, oferind capului de coardă multiple posibilități pentru a folosi protecții mobile sau a merge la senzații tari, cu pasaje lungi neprotejate.

După reîntâlnirea călduroasă cu soarele, am parcurs traseul obișnuit de retragere pentru traseele din zonă, urcând prin jnepeni spre Brâul de Sus și coborând pe Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul cu Fereastră, depășind câteva echipe pe parcurs.

Muchia Bondarului (UIAA VI+, VI- A0, grad românesc 4B) a fost deschis în august 1980 de către Alexandru Floricioiu, un talentat cățărător ai perioadei comuniste și autor al multor trasee apreciate și în prezent. Din păcate, cariera sa s-a rezumat la aceste trasee, fără a realiza performanțe externe și fără a lăsa moștenire scrieri sau cuvântări de valoare, care să servească și generațiilor următoare aflate, parcă, într-o continuă căutare…

Cu vara în plină desfășurare, organizăm ture de carpatism și cățărare în Piatra Craiului și Bucegi și, dacă dorești să ni te alături, te rugăm să ne trimiți un mesaj sau să completezi formularul de înscriere.

După mai bine de un an, în primele zile de răpciune, am revenit pe Muchia Bondarului, acest minunat traseu de cățărare pe stâncă. Cum ne place să ne trezim atât de devreme încât bocancii n-au apucat a se răci peste noapte, am avut parte de stropi când deja coboram Vâlcelul cu Fereastră.

Și de această dată, ne-am bucurat de o superbă zi pe calcarul Pietrei Craiului și de pasajele aeriene și mișcările frumoase pe care le oferă Muchia Bondarului.

În Piatra Craiului, pe traseul Umerilor

În urmă cu câteva zile am revenit în Piatra Craiului, unde am parcurs traseul Umerilor, străbătând, pe o atmosferă încărcată, o zonă spectaculoasă.

Parcurs pentru prima dată în 1939 de către o echipă condusă de Titi Ionescu și descris de Ion-Ionescu Dunăreanu în monografiile sale, traseul Umerilor se înscrie de-a lungul cumpenei de ape dintre vechiul Regat și Ardeal. Spre deosebire de incursiunea de acum doi ani, când am ales intrarea directă din șaua Tămășel, întocmai ca la premiera traseului, de această dată am ales o intrare ocolită, mai facilă, pe fața văii Tămășel. Apariția “neașteptată” a unui vâlcel în devălmășia de țancuri a Umărului de Jos ușurează accesul și ne dovedește, încă o dată, că în abruptul vestic al Pietrei Craiului orice este posibil și nimic nu este întâmplător!

Urcând pe Vâlcelul Umerilor, am lăsat în urmă panglica verde a Brâului de Jos și, nu după mult timp, ne-am aflat în Brâul de Mijloc, pe care l-am urmat până în drumul lui Deubel. Stropii de ploaie și-au făcut, timizi, apariția. Sub o surplombă generoasă, ascultând picuratul stropilor peste liniștea deplină a muntelui, am simțit tentația de a pune pleoapă peste pleoapă și de a fura câteva clipe de somn într-un loc fermecător.

Cu o bună interpretare a prognozelor meteorologice și cu o bună organizare a turei, ne-am bucurat de o zi frumoasă în abruptul Pietrei Craiului și de reîntâlnirea cu traseul Umerilor.