catarare

Valea Malinului și Brâul Mare al Coștilei

Valea Malinului, cu al său fir lung, care străbate un ținut stâncos și sălbatic, a reprezentat o atracție pentru mergători încă de la începutul secolului trecut, înaintea Primului Război. Primele marcaje turistice au fost realizate în acea perioadă de către Niculae Butmăloi, călăuză de seamă în Bucegi din acei ani anteriori Marelui Război.

Pe Valea Malinului am urcat și noi în urmă cu câteva zile, trecând fiecare săritoare, bucurându-ne de o minunată zi de vară tărzie la început de răpciune. Începând cu intrarea în vale, la confluența cu Valea Colților, și până în Poiana Lespezilor, unde Valea Malinului primește firul larg al Văii Scorușilor, ascensiunea noastră a fost în umbră, nu de puține ori simțind adânca mușcătură a toamnei. Mai sus, dincolo de semnele civilizației umane tot mai prezente în vale, sub forma zecilor de conserve ruginite, felurite table și cauciucuri de camion, soarele azvârlit-a țoalele de pe noi, căci în Brâul Mare al Coștilei am ajuns bine încălziți și transpirați. Trecerea spre Brâul Mare din Valea Malinului, unde hățașul brâului acuză o discontinuitate, am făcut-o cu ajutorul cablului montat în stânca friabilă. În continuare, am luat Brâul Mare al Coștilei sub pași, căscând ochii la toate frumusețile din jur și țesând o sumedenie de planuri viitoare. Creasta Mălinului, cu silueta aeriană a Dintelui dintre Colți, a făcut ocheade și de această dată și tare mi-e că nu va trece mult până ce-i vom călca din nou pragul. Trecerea Văii Urzicii s-a arătat mai puțin fioroasă decât părea de la depărtare, iar Valea Caprelor a trecut pe nesimțite pe sub bocanci, fără a-și arăta vreun locuitor încornorat și acrobat. În fine, hățașul ciobănesc al Văii Priponului ne-a dus până în poteca Văii Cerbului, unde incursiunea în abruptul Coștilei ia sfârșit.

Turele de carpatism în Bucegi, precum urcarea pe Valea Malinului, sunt un minunat prilej de a descoperi și alte zone, înafara potecilor de drumeție, locuri prin care s-a scris istoria turismului din vechiul Regat, locuri de un pitoresc deosebit și spectaculos.

Muchia dintre Timbale, Piatra Craiului

Muchia dintre Timbale separă Padina lui Călineț de Valea Podurilor și, privită dinspre nord, este o înșiruire extrem de fotogenică de țancuri, care aruncă hornuri ce par verticale, inaccesibile și… deosebit de atrăgătoare!

În ultimul sfârșit de săptămână am fost în abruptul vestic al Piatrei Craiului, pe o porțiune a Muchiei dintre Timbale, un frumos traseu clasic de cățărare. Am ales ca acces în muchie Vâlcelul Caprelor, care, urmat pe fir, este deosebit de friabil, fiind de preferat ocolirea pe malul drept, în sensul de urcare. Înaintașii interbelici ocoleau prima porțiune a crestei, însă noi am preferat abordarea direct din Șaua Caprelor, căutând zone cu cățărare ușoară și posibilități bune de asigurare, cu protecții naturale, la țancuri sau clepsidre, sau mobile (nuci și friend-uri). Pasul traseului urmat de noi a fost o zonă surplombată și friabilă, gradul estimat fiind de V/V+; depășirea acestui pasaj a necesitat atenție din partea capului de coardă. După câteva momente de relaxare pe tăpșanul înierbat al primului vârf din Muchia dintre Timbale, am coborât spre firul secundar al Văii Podurilor, ajungând în prag de apus în zona mediană a văii, înainte de traversarea spre Amfiteatrul Colților Gemeni. Mai departe, hățașul Brâului de Mijloc ne-a condus spre zona Termopile, de unde am coborât spre Plaiul Foii.

Am petrecut o zi minunată în abruptul vestic al Pietrei Craiului, cu zone de carpatism și cățărare diversă, prin locuri puțin umblate de oameni și unghiuri inedite spre crestele din jur.

Valea Coltilor – carpatism în Bucegi

La mijlocul lunii august, pe o vreme superbă, am parcurs două văi de abrupt ale Coștilei, ne-am bucurat de săritori în urcare, de locurile expuse și frumoase și de coborârea în rapel. Am rucat pe Valea Colților, în talvegul căreia am coborât prin vechiul Horn Mic de la Scară, și am urcat toate săritorile întâlnite în cale. Pasajele de cățărare întâlnite pe Valea Coltilor nu depășesc gradul IV de dificultate, însă pot pune câteva probleme celor mai puțin obișnuiți cu acest gen de pasaje, mai ales dacă stânca este udă.

Ca de obicei, priveliștea desfășurată privitorului din Strunga Colților a fost de vis. Ceața îmbrăca parțial pereții unde s-a născut cățărarea tehnică din Carpații românești, zugrăvind un tablou ireal de frumos. Peretele Gălbinele este primul perete urcat de om în România, odată cu parcugerea traseului Furcile în 1935. Am coborât pe Vâlcelul Secundar al Gălbinelelor, o vale de abrupt mai puțin parcursă în zilele noastre, cu câteva săritori cel puțin interesante la urcare și mult grohotiș, necesitând atenție la fiecare pas.

Traseele de carpatism – precum Valea Coltilor și alte văi de abrupt – sunt un minunat prilej de a cunoaște în detaliu munții Bucegi și de a vedea peisaje inedite, grandioase. Mai mult de atât, ele reprezintă trecerea firească de la drumeție la cățărarea pe stâncă și, pe timp de iarnă, la alpinism.