Muchia Timbalului Mic

În urmă cu puțin timp am revenit în abruptul Pietrei Craiului, unde am parcurs Muchia Timbalului Mic, unul dintre traseele clasice de carpatism ale zonei.

O zonă alpină complexă, frământată și deosebit de spectaculoasă, abruptul cuprins între Padina lui Râie și Valea Podurilor oferă pasionaților de munte trasee pentru toate gusturile, de la brâuri și văi de abrupt, la hornuri, creste și trasee de cățărare pe stâncă. În condiții de iarnă, iubitorii de alpinism vor găsi, fără îndoială, multe zile de activitate în aceste locuri.

Muchia Timbalului Mic este o muchie vestică desprinsă din vârful cu același nume, fiind omoloagă vecinelor dinspre nord, Muchia Țimbalului Mare și Muchia dintre Țimbale, aceasta din urmă fiind, poate, și cea mai spectaculoasă dintre ele, grație șeilor care îi oferă un aspect deosebit. Muchia Timbalului Mic separă Valea Podurilor de Valea Ciorânguța și se înalță deasupra șeii Colților Gemeni, un loc pe care îl cunoaștem prea bine și pe care l-am vizitat chiar în această vară, într-o frumoasă plimbare pe Brâul Soarelui. Deși muchia se poate parcurge pe acest traseu direct, noi am urmat varianta parcursă în premieră de echipa ADMIR din 1939 (Titi Ionescu, Ion Ionescu-Dunăreanu, Elena Habermann); desigur, dificultatea locurilor nu exclude faptul ca omul să fi călcat prin aceste zone și înaintea ADMIR-iștilor, însă aceștia au oferit prima descriere a traseului.

Dimineața friguroasă de toamnă ne-a prins în Valea Podurilor, unde am ajuns parcurgând Brâul de Jos pe o scurtă porțiune, adâugând astfel diversitate drumului binecunoscut spre Termopile. Din vale am ajuns în Brâul de Sus, care prin aceste zone are un parcus spectaculos de-a lungul unor falii tectonice, continuând apoi pe Muchia Timbalului Mic, ale cărei șei erau mângâiate de razele mult-dorite ale soarelui. Cu excepția câtorva puncte în care înclinația crește considerabil (UIAA III), traseul nu pune probleme legate de dificultate tehnică, ci mai ales de orientare și alegere a traseului, friabilitatea stâncii fiind adesea o problemă deloc de neglijat. Peisajele, mai ales spre nord și spre sud, înfățisând abruptul Pietrei Craiului, sunt de vis.

Un traseu spectaculos de carpatism, Muchia Timbalului Mic oferă o experiență deosebită și completă celor care doresc să cunoască mai mult din abruptul vestic al Pietrei Craiului, fiind situată într-una dintre cele mai frumoase zone ale întregilor Carpați.

Fisura Rasucita, cățărare în Bucegi

Chiar dacă în ultima perioadă diminețile au fost friguroase, am profitat de vremea frumoasă pentru a ne bucura de pereții însoriți ai Bucegilor și am urcat Fisura Rasucita, un traseu clasic de cățărare pe stâncă din munții Bucegi.

Situată în peretele sudic al Țancului Mic, un perete care a rămas popular printre cățărătorii din Bucegi, atât datorită distanței reduse față de refugiul Coștila, cât și pentru reamenajarea traseelor cu ancore, Fisura Rasucita se numără printre cele mai accesibile trasee ale acestui perete și oferă o cățărare frumoasă și diversă, cu fisuri, fețe și diedre. Traseul își merită din plin numele, linia ascensiunii purtându-te de pe fața sudică spre cea estică, apoi nordică, pentru a reveni la final spre sud. Cu o dificultate tehnică ce nu depășește gradul UIAA VI+, 6a francez, traseul necesită totuși experiență în manevrele de coardă.

Fisura Rasucita a avut premiera în vara anului 1956, fiind urcat de către echipa Florin Stan și Pompiliu Pascu, în primii ani ai alpinismului competițional din România socialistă. A devenit rapid un traseu clasic, atât pentru ascensiunile oficiale de campionat, cât și pentru recreere și antrenament, în cuvintele lui Walter Kargel, Răsucita-i aici, în curtea refugiului.

Până la venirea iernii, vom continua cu turele de carpatism și cățărare pe stâncă, profitând la maxim de vremea frumoasă și de locurile însorite.

Trandafirul Negru, cățărare în Piatra Craiului

Padina Popii nu este doar una dintre principalele artere pătrundere spre zona superioară a Pietrei Craiului, ci și gazda unor impresionanți pereți care găzduiesc trasee de cățărare pe stâncă, printre care și Trandafirul Negru, traseu pe care l-am parcurs în urmă cu câteva săptămâni.

Înălțat deasupra potecii de drumeție care însoțește Padina Popii, Trandafirul Negru urmează o muchie profilată în perete și, pe parcursul a patru lungimi de coardă, combină cățărarea de față, fisură și diedru. Fără a fi cu adevărat dificil din punct de vedere tehnic (grad UIAA VI+), traseul pune probleme din punct de vedere al orientării și stâncii de proastă calitate, mai ales în a doua lungime. Tododată, retragerea prin Vâlcelul Trecătorii Forțate – Zwangpass-ul vechilor sași – poate fi considerată o aventură în sine.

După un debut deosebit de friabil, prima lungime oferă și pasul traseului, fiind vorba de o fisură surplombantă, abordabilă în cățărare liberă sau artificială. A doua lungime debutează cu o porțiune neprotejată și apoi o față spălată, după care se urmează un brâuleț friabil, unde orientarea devine o problemă serioasă, spre o regrupare pe creastă, dincolo de un pâlc de jnepeni. În continuare, ultimele lungimi oferă o cățărare de luat în seamă (UIAA V) cu lipsa protecțiilor fixe, fiind necesare o abordare de angajament și o bună analiză pentru posibilitatea de a plasa protecții mobile.

Trandafirul Negru este primul traseu clasic de cățărare pe stâncă din Carpații românești care a fost deschis de către o femeie – Rosi Beer, angajată ca frezor la fabrica de armament din Zărnești. În monografia sa, Emilian Cristea oferă cuvintele sale ca descriere pentru traseu.

În perioada următoare vor organiza, inclusiv la cerere, ture de drumeție, carpatism și cățărare pe stâncă în Piatra Craiului, și te invităm să vii alături de noi sau să ne contactezi cu propuneri.