Atelier de alpinism pentru avansati în Piatra Craiului

În urmă cu câteva zile am fost în Piatra Craiului, unde am organizat un nou atelier de alpinism pentru avansati, special conceput pentru cei care au o minimă experiență de alpinism sau au participat la un curs de inițiere. Durata acestui atelier a fost de trei zile, în fiecare dintre ele abordând tematici practice în zone distincte din abruptul vestic al Pietrei Craiului.

În cadrul acestui atelier de alpinism pentru avansati am abordat atât aspecte teoretice, cât și practice. Teoria a constat atât într-o prezentare generală a alpinismului, de la data apariției sale și până la prezent, cu particularitățile specifice fiecărei perioade, o scurtă trecere în revistă a echipamentului și tehnicilor specifice, cât și într-o prezentare aprofundată a unor tehnici mai avansate, precum cățărarea în teren mixt, construcția regrupărilor și deplasarea pe ghețar care, deși nu este necesară în Carpați, face parte din repertoriul obligatoriu al celor care practică alpinismul în munții acoperiți de ghețari. Una dintre tematicile inedite de discuții a fost alpinismul în România, așa cum este el perceput și clasificat.

Partea practică a fost axată exclusiv pe temele avansate, cățărarea mixtă primind o atenție deosebită. Nu au fost trecute cu vederea nici filarea partenerilor, utilizarea protecțiilor mobile, manevre de coardă și rapel, nivologie și alegerea rutei optime în teren de iarnă. Activitățile practice s-au desfășurat în trei zone din abruptul vestic al Pietrei Craiului, respectiv Vâlcelul cu Fereastră, Padina Închisă și Zaplaz, aceasta din urmă fiind și cea mai problematică din punct de vedere al zăpezii întâlnite, atât cu depozite mari, cât și cu plăci de vânt în zonele cheie.

Aflat la a doua ediție, atelierul de alpinism pentru avansati organizat de echipa noastră este un eveniment inedit, deciziile și conducerea activităților practice fiind în sarcina cursanților, care astfel sunt puși în situații cât mai apropiate de realitate, sub atenta supraveghere a ghizilor intructori care intervin numai pentru a corecta anumite aspecte sau în situațiile de strict ordin tehnic și de securitate a întregului grup. Procesul de decizie este deosebit de important în alpinism, prin acesta înțelegând atât identificarea riscurilor posibile, cât și optima gestionare a acestora.

Încurajăm toți participanții la acest atelier de alpinism pentru avansati – și nu numai! – să exerseze cât mai mult, în diverse ture de alpinism, în Carpați sau în alte zone, pe cont propriu sau însoțiți.

Curs de alpinism pentru începători

În acest sfârșit de săptămână, echipa noastră a desfășurat un curs de alpinism pentru începători în valea Mălăiești din munții Bucegi.

În cadrul acestui curs de alpinism au fost atinse principalele aspecte teoretice și practice pe care cineva care face primii pași dincolo de drumeție pe timp de iarnă ar trebui să le cunoască pentru a putea gestiona o ascensiune clasică. Astfel, am discutat despre ce este alpinismul și cum este el practicat în Carpați, despre echipamentul de iarnă și despre formarea avalanșelor și factorii care influențează riscul producerii acestora, insistând pe metodele de prevenție încă din momentul planificării turei.

Activitățile practice din cadrul cursului pentru începători au inclus deplasarea pe pante de zăpadă utilizând colțarii și pioletul, nodurile de bază, construirea unei ancore în zapadă și manevrele de coardă pentru asigurarea unui partener sau coborârea în rapel. Bineînțeles, capitolul avalanșelor a fost abordat și în mod practic, identificarea straturilor de zapadă și căutarea victimelor îngropate fiind tematicile ultimei zile de curs.

Mi-a plăcut că s-a insistat pe felurile de oprire în piolet și exersarea de către toti participanții; nu mai practicasem traversarea unui pasaj folosind dinții din față ai colțarilor și pioletul.

Cei care au participat la acest curs de alpinism introductiv și cei care au acumulat o oarecare experiență în ascensiunile de iarnă sunt invitați la atelierul de alpinism pentru avansați pe care îl vom desfășura în luna februarie.

Atelier de alpinism la Mălăiești

În ultimul sfârșit de săptămână am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism dedicat celor care au făcut deja primii pași în această activitate, fie prin experiența turelor la care au participat, fie în urma cursurilor de specialitate la care au luat parte. Atelierul s-a desfășurat în Valea Mălăiești, un cadru excelent pentru alpinism, oferind multiple posibilități de exersare și aplicare a noțiunilor specifice.

În cadrul acestui atelier de alpinism am abordat atât noțiuni teoretice, cât și practice. Am discutat despre ce este alpinismul – urcarea munților pe stâncă, gheață și zăpadă – și de ce este el o activitate sezonieră în Carpați, care nu oferă cadrul natural pentru practicarea sa pe durata întregului an, și despre cotația traseelor de alpinism, arătând de ce gradele clasice românești au fost o idee nefericită încă de la implementarea lor la începutul regimului comunist. S-au detaliat aspecte legate de organizarea unei ture de alpinism și de management al grupului, iar o atenție deosebită a fost alocată noțiunilor de nivologie și de evitare a avalanșelor, cunoștințe esențiale pentru practicanții alpinismului, activitate desfășurată cu precădere în teren expus avalanșelor.

Firește, muntele nu se poate cunoaște prin teorie între patru pereți! Partea practică a acestui atelier de alpinism a constat în recapitularea sumară a urcării și coborârii unei pante de zăpadă cu colțari și utilizarea pioletului pentru oprirea unei alunecări, dar și efectuarea unui profil în zapadă, cu identificarea și analizarea straturilor prezente și estimarea riscului de avalanșă în locul respectiv. Căutarea în avalanșă a fost un capitol important al exercițiilor practice, toți cursanții reușind, în final, să identifice într-un timp rezonabil două victime îngropate. O zi întreagă a fost dedicată unei ture în zonă, pe o porțiune a crestei Padina Crucii, punând accent pe luarea deciziilor în teren complex.

Ultima parte a acestui atelier de alpinism a oferit participanților și condiții dificile de mers și orientare în cadrul unui exercițiu în care fiecare a trebuit să conducă un grup prin teren de avalanșă și să își asigure coechipierii la urcarea și coborârea unei pante de zăpadă. Pe final s-a făcut și o simulare de avalanșă cu o victimă îngropată, exercițiu în care organizarea și comunicarea au jucat un rol foarte important.

Așa cum muntele nu se poate cunoaște între patru pereți, un atelier de alpinism de câteva zile nu te face alpinist, fiind necesară o îndelungă practică, atât în ture, cât și în ieșiri doar pentru exersare și antrenament. Atfel, un îndemn pe care îl adresăm atât cursanților noștri, cât și oricărui alt participant la un curs sau atelier de alpinism este să exerseze și să aprofundeze toate noțiunile acumulate, muntele având mereu ușa deschisă celor pregătiți.