Pe creasta Arpasel-Vartopel din munții Făgărașului

Cel mai accidentat și spectaculos segment al crestei munților Făgărașului, creasta Arpasel-Vartopel, este unul dintre traseele clasice de cățărare din Alpii Transilvaniei. Dacă pe sensul est-vest am parcurs această creastă în mai multe rânduri, în acest sfârșit de săptămână am pornit în sens invers, parcurgând creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est.

Traseul debutează cu o urcare verticală de două lungimi de coardă, până în vârful Portița. Continuăm apoi pe muchia îngustă spre vestitele Urechi ale Iepurelui, unde din nou parte de pasaje de cățărare, descățărare și rapel, ajungând apoi în zona Vârfului lui Adam și vechea sa bornă de graniță dintre regatul României și Imperiul Austro-Ungar. În continuare, parcurgerea crestei Vartopel nu pune alte probleme decât cele legate de expunere, care este, pe alocuri, considerabilă. Cu o dificultate tehnică de aproximativ UIAA V la urcarea spre vârful Portița, creasta Arpasel-Vartopel este mai dificilă decât sensul est-vest, abordând în sens invers porțiunile coborâte în rapel.

Creasta Arpășelului a fost parcursă pentru prima dată, de la est la vest, în 1912 de către o echipă de sași sibieni, fiind astfel unul dintre primele trasee din Carpații românești unde s-au utilizat pitoane. Nu avem informații despre prima parcurgere în sensul invers, dar putem aminti prima parcurgere de iarnă a crestei Arpasel-Vartopel din februarie 1963 de către alpiniștii Igor Popovici, Marius Aniția, Ion Silca și Constantin Zamfir, încheiată în mod dramatic cu o avalanșă la retragerea prin Căldarea Fundul Caprei, accident evocat de Petre Suciu în cartea sa Noi, cei de la Știința, publicată în 2019 de editura România Pitorească.

În orice sens ar fi abordate, crestele munților Făgărașului sunt spectaculoase, fiind, de fapt, zonele de cățărare la cea mai mare altitudine din țară și spectaculoase prin însăși grandoarea acestor munți. Vom reveni în curând prin aceste locuri pentru noi experiențe pe creste.

Creasta Vartopel-Arpasel, cățărare în munții Făgărașului

În urmă cu câteva zile am revenit în munții Făgărașului și am parcurs creasta Vârtopel-Arpășel pentru prima dată în acest an.

Creasta Vârtopel-Arpășel este cel mai accidentat sector al crestei principale a munților Făgărașului și, totodată, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, creasta Arpășelului fiind parcursă în premieră în 1912 de către trei membrii SKV. Astăzi, cele două creste se parcurg frecvent împreună, fie de la est la vest, într-un parcurs mai ușor, sau de la vest la est, un parcurs mai dificil, cu câteva porțiune de cățărare lungi, ce se coboară în rapel în sensul invers.

În această recentă incursiune alpină, am parcurs creasta Vartopel-Arpasel de la est la vest, pornind de la Fereastra Zmeilor și până la vârful Portița și cele două rapeluri ale sale. Am sperat că, fugind de canicula cantonată în câmpie și orașe, pe creasta Vartopel-Arpasel vom găsi un strop de răcoare, însă ne-a fost, uneori, frig de-a binelelea! Vântul purta valurile de nori cu repeziciune, spărgându-i spectaculos de malul nordic al crestei, pictând o imagine clasică a locurilor. Mușeteica nu-i nicicând mai frumoasă decât privită din strunga Portiței, la ceas de seară, după lungul rapel ce te aduce spre baza crestei.

Cu al său parcurs aerian, lung și dificil de protejat în totalitate, creasta Vartopel-Arpasel este, de la est la vest, un traseu spectaculos, accesibil celor cu mai puțină experiență în cățărare, dificultatea tehnică nedepășind gradul III+/IV- UIAA. Necesită o siguranță în abordare a zonelor expuse și cunoașterea tehnicii de coborâre în rapel. Este un loc pe care îl vizităm cu aceeași plăcere în fiecare an, fiind o tură potrivită pentru cei care au deja o minimă experiență de carpatism în munții Bucegi sau Piatra Craiului și doresc să cunoască traseele alpine de mare înălțime, în decorul specific munților Făgărașului.

Cu moldovenii pe vârful Moldoveanu

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Făgărașului, într-o drumeție spre varful Moldoveanu, alături de un grup venit de peste Prut.

Sub o atmosferă încărcată și grea, am pornit de la lacul Bâlea și, după aproximativ un ceas, am dat ocol malurilor lacului Capra, agățat atât de pitoresc sub creasta Făgărașilor. Ne-am continuat drumul prin căldarea Fundul Caprei și am ajuns la Fereastra Zmeilor, nu fără a privi spre Creasta Vârtopel-Arpășel, care-și scotea, din când în când, urechile de sub nori. Am urmat apoi poteca ce străbate căldările glaciare Vârtop și Podrăgel, soarele prinzându-ne din urmă odată cu gâfâiala ultimului urcuș al zilei. Razele strecurate prin nori au luminat feeric Podrăgelul și am putut desluși în depărtare câteva vârfuri mari, înainte de a coborî spre cabană, prin miros și glas de oi.

Cabana Podragu a fost construită de către Banca Națională a României între anii 1948-1950, pe locul unui fost adăpost al SKV. Anterior, au fost planuri ale Turing Clubului României de construcție a unei cabane în căldarea Podragului, însă nu au fost duse la capăt, iar respectiva cabană a fost construită pe muchia Fruntea Moașei, fiind denumită cabana Suru. Cu o arhitectură dintre cele mai frumoase văzute la cabanele românești, cabana Podragu oferă în prezent adăpost pe timp de vară, condițiile fiind relativ modeste, comparabile cu ale altor cabane din Carpații românești. Totuși, merită menționate curățenia cabanei și rânduiala strictă, care limitează petrecerile și chefurile specifice altor locații, promovând, cel puțin din acest punct de vedere, o atitudine sănătoasă față de turismul montan, în care cabana nu este destinația drumeției, ci doar un loc de popas.

Spre varful Moldoveanu am pornit de dimineață și, undeva după vârful Corabia, am fost împresurați de dansul ceții, care adesea ne acoperea complet. După urcușul obositor al Viștei am pornit spre acoperișul României, printre hoarde de turiști ce se revărsau din ceața Văii Rele, cel mai scurt traseu spre varful Moldoveanu, care mai de care mai zgomotoși sau insoțiti de boxe lătrătoare. Ajuns-au moldovenii pe Moldoveanu și mult s-au bucurat, apoi am făcut cale-ntoarsă spre cabană. Pe drum am gustat câteva raze, atmosfera devenind adesea spectaculoasă.

Ultima zi de drumeție ne-a purtat pașii pe creasta munților Făgărașului, pe lângă lacul Podu Giurgiului, a cărui frumusețe este știrbită de fiarele fostului refugiu și grămada crescândă de gunoi, peste vârful Mircii și, mai departe, spre Arpașu Mic și, aparent, înfricoșătoarea zonă expusă și dotată cu lanțuri. Spaima s-a dovedit zadarnică, căci, din sensul est-vest, zona celor trei pași de moarte poate fi trecută fără mari probleme. Am coborât din creastă pe poteca ce însoțește valea Fundul Caprei.

Ne-am bucurat să fim alături de Cunoaște-ți Țara și basarabenii care au descoperit potecile munților Făgărașului și varful Moldoveanu, cel mai înalt vârf al României și chiar plăcerile drumeției. Vom reveni mereu cu drag pe poteci alături de persoane care doresc să descopere natura și muntele.

Două săptămâni mai târziu am revenit în munții Făgărașului pentru o nouă drumeție alături de prietenii basarabeni de la Cunoaște-ți Țara.

Nici de această dată munții nu au pregetat a-și desfășura cu măiestrie penelul pe pânza cerului. Am avut de toate, de la ceață deasă ca laptele, la nori spectaculoși, soare orbitor și, bineînțeles, aglomerația vârfului. Ah, am avut și zări senine, privirea putând zbura din Parâng și până-n Bucegi.

Și, chiar dacă traseul parcurs a fost același, această plimbare a avut o mulțime de elemente care să o facă unică, ceea ce-i valabil pentru fiecare ieșire pe munte.