ghid montan

Creasta Estica din Piatra Altarului

Au trecut câteva zile de când am deschis sezonul de cățărare cu o tură în Cheile Bicazului, pe Creasta Estica din Piatra Altarului.

Un monolit calcaros ridicat la peste 150 de metri deasupra văii, Piatra Altarului rămâne în memoria oricui vizitează Cheile Bicazului, chiar dacă se află doar în spatele volanului. Înconjurată de abrupturi impresionante în toate direcțiile, Piatra Altarului este unul dintre puținele vârfuri din Carpații românești care nu poate fi urcat decât prin cățărare și coborât doar în rapel. Piatra Altarului a fost urcată în premieră în 1934 de către doi sași brașoveni, Erwin Csallner și Waldemar Goldschmidt, traseu care astăzi este utilizat pentru coborâre.

Am revenit pe Piatra Altarului și a sa Creasta Estica la câțiva ani de la ultima vizită a acestor locuri spectaculoase, într-o tură clasică de cățărare pe stâncă. Și de această dată am preferat varianta directă, care urmează muchia matematică, spre deosebire de varianta premierei din 1952 (realizată de echipa Armatei, condusă de Matei Schenn), care străbate o zonă friabilă și cu vegetație, intersectând varianta directă în punctul în care aceasta devine verticală. Nu vom stărui a relua descrierea pentru ceea ce este, probabil, cel mai popular traseu clasic din Cheile Bicazului. Dorim doar să adăugăm că acest traseu – Creasta Estică din Piatra Altarului – este unul accesibil și celor cu mai puțină experiență în cățărarea în traseele clasice de mai multe lungimi (UIAA VI), care doresc să se bucure de un bird’s eye view cu una dintre cele mai frumoase zone ale României.

Odată cu această tură pe Creasta Estica din Piatra Altarului ne-am bucurat nu doar de reîntâlnirea cu stânca, ci mai ales de o zi frumoasă într-o zonă spectaculoasă a României, în care am avut parte de un munte doar pentru noi, chiar dacă am fost într-o zi liberă legal și în cel mai popular traseu al Cheilor Bicazului. Ne ridicăm, într-un fel, un semn de întrebare în ceea ce privește turismul montan activ din România…

Nu în ultimul rând, dorim să apreciem implicarea comunității locale de cățărători în tot ceea ce înseamnă traseele de cățărare din Cheile Bicazului, de la întreținerea potecilor de acces, la reechiparea traseelor clasice și detalierea acestora în schițe; este un exemplu foarte bun de unitate, pe care comunitatea București-Brașov l-ar putea urma.

Odată cu topirea zăpezii, activitatea noastră se va îndrepta spre turele de cățărare și carpatism cu care te-am obișnuit, dar și spre cele de drumeție în munții dinafara României. Dă-ne un mesaj dacă vrei să ne însoțești!

Iarna pe Muchia Buteanu

După ce am intrat în noul an cu ture de alpinism în munții Făgărașului, în urmă cu câteva zile am revenit în Alpii Transilvaniei pentru a urca Muchia Buteanu în condiții de iarna.

Una dintre muchiile nordice făgărășene, muchia Buteanu se parcurge, de regulă, între șaua Netedu și Vânătarea lui Buteanu; din acest motiv, este cunoscută și sub numele de muchia Netedu-Buteanu. Situarea în apropierea lacului Bâlea înlesnește accesul, atât vara, cât și iarna, când, totuși, trebuie ținut cont de starea zăpezii, apropierea traversând zone care pot prezenta riscul avalanșelor.

Frigul intens ne-a grăbit pașii în traversarea spre Valea Văiuga, și profitând de zăpada bună, ne-am întâlnit curând cu soarele, care avea să ne însoțească pe tot restul zilei. Și, desigur, să ne și bronzeze, căci crema de soare rămăsese în rucsacul de schi… Odată ajunși în muchia Buteanu, am petrecut câteva momente bune sorbind cu nesaț peisajul care se deschidea spre est, spre Arpășel, Podragu și Viștea. Cât vedeam cu ochii, erau numai munți – poate asta este, cu adevărat, frumusețea Făgărașilor! În continuare, am abordat muchia matematic, urcând și coborând fiecare denivelare a crestei, până în vârful Buteanu, unde am fost singuri.

Muchia Buteanu în condiții de iarna este un traseu de alpinism clasic (grad PD+, M2) care necesită o bună pregătire fizică și capacitatea de a depăși în siguranță porțiuni expuse de cățărare mixtă, protejate cu colțuri de stâncă sau protecții mobile. Ca majoritatea traseelor de alpinism din munții Făgărașului, și acesta are apropierea și retragerea expuse pericolului avalanșelor, astfel că, pentru o abordare în siguranță, se impun cunoștințe relevante despre evaluarea zăpezii și riscului de avalanșă.

Alpinism pe Muchia Slanina

În prima zi a anului am parcurs Muchia Slanina din munții Făgărașului, un traseu de alpinism din zona Văii Sâmbetei.

Asemeni Colțului Bălăceni, care mărginește la stânga Fereastra Mare a Sâmbetei, Muchia Slanina este rama din dreapta, dinspre vest, a respectivei șei, și ia sfârșit în vârful Slănina, 2268m. La vest de acesta se află Fereastra Mică, unde există și un refugiu turistic. Muchia Slanina nu este, așadar, una dintre lungile muchii nordice făgărășene, făcând parte din vastul complex glaciar de la obârșia văii Sâmbăta.

Pe parcursul unei diferențe de nivel de aproape 300m, Muchia Slanina oferă pasionaților de alpinism (desigur, în condiții de iarnă!) un teren variat, cu cățărare mixtă, traversări expuse, cornișe de zăpadă, hornuri, diedre și țancuri, toate fără protecții fixe. Traseul constă în trei secțiuni distincte, depășite direct și separate prin zone cu expunere mare, dificil de protejat. O descriere în detaliu pentru traseu se află pe blogul lui Marian Anghel.

În ceea ce privește tura noastră din ziua Anului Nou, ne-am bucurat de un munte parcă numai al nostru, de peisaje superbe, cu vizibilitate până spre nordul Carpaților Orientali, și, desigur, de alpinism pe Muchia Slanina, în condiții autentice de iarnă, cu multă zăpadă și pământ înghețat. Senzațiile au fost pe măsura așteptărilor, având parte realmente de o zi minunată!

Parcursă în premieră în iarna anului 1989 de către Marcel Dobîrlean și Andrei Beleaua, Muchia Slanina (PD+, M3, 290m) este un traseu accesibil alpiniștilor cu o bună experiență în trasee facile, care doresc să treacă spre nivelul următor. Alpinismul în munții Făgărașului se aseamănă întrucâtva cu cel din munți mai înalți, precum Alpii sau Tatra, având în vedere nu doar relieful specific, ci mai ales distanțele și izolarea resimțită.