ghid montan

Trandafirul Negru, cățărare în Piatra Craiului

Padina Popii nu este doar una dintre principalele artere pătrundere spre zona superioară a Pietrei Craiului, ci și gazda unor impresionanți pereți care găzduiesc trasee de cățărare pe stâncă, printre care și Trandafirul Negru, traseu pe care l-am parcurs în urmă cu câteva săptămâni.

Înălțat deasupra potecii de drumeție care însoțește Padina Popii, Trandafirul Negru urmează o muchie profilată în perete și, pe parcursul a patru lungimi de coardă, combină cățărarea de față, fisură și diedru. Fără a fi cu adevărat dificil din punct de vedere tehnic (grad UIAA VI+), traseul pune probleme din punct de vedere al orientării și stâncii de proastă calitate, mai ales în a doua lungime. Tododată, retragerea prin Vâlcelul Trecătorii Forțate – Zwangpass-ul vechilor sași – poate fi considerată o aventură în sine.

După un debut deosebit de friabil, prima lungime oferă și pasul traseului, fiind vorba de o fisură surplombantă, abordabilă în cățărare liberă sau artificială. A doua lungime debutează cu o porțiune neprotejată și apoi o față spălată, după care se urmează un brâuleț friabil, unde orientarea devine o problemă serioasă, spre o regrupare pe creastă, dincolo de un pâlc de jnepeni. În continuare, ultimele lungimi oferă o cățărare de luat în seamă (UIAA V) cu lipsa protecțiilor fixe, fiind necesare o abordare de angajament și o bună analiză pentru posibilitatea de a plasa protecții mobile.

Trandafirul Negru este primul traseu clasic de cățărare pe stâncă din Carpații românești care a fost deschis de către o femeie – Rosi Beer, angajată ca frezor la fabrica de armament din Zărnești. În monografia sa, Emilian Cristea oferă cuvintele sale ca descriere pentru traseu.

În perioada următoare vor organiza, inclusiv la cerere, ture de drumeție, carpatism și cățărare pe stâncă în Piatra Craiului, și te invităm să vii alături de noi sau să ne contactezi cu propuneri.

Pe custuri fagarasene

La începutul lunii lui gustar am fost în munții Făgărașului, într-o tură de carpatism pe custuri fagarasene, în care am parcurs câteva dintre muchiile din zona centrală: muchia Buteanului, Piscul Balii și muchia Arpasul Mic – Museteica.

În prima zi ne-am văzut planurile date complet peste cap de ploaia care s-a încăpățânat să-și facă numărul fără a ține cont de previziunile meteorologilor, astfel că ne-am petrecut ceasurile la adăpostul cabanei, așteptând uscarea hainelor bine murate după plimbarea matinală pe vârful Netedu.

Muchia Buteanului este una dintre faimoasele muchii nordice ale Alpilor Transilvaniei și, după un parcurs expus și pitoresc, cu câteva obstacole notabile, conduce spre vârful Buteanu, unul dintre giganții Carpaților românești. Ceața deasă a închis fereastra spre peisaje, iar umezeala după ploaia care nu contenise a cădea în ziua precedentă a făcut urcușul cel puțin provocator, lespezile de șist acoperite de licheni umezi fiind deosebit de alunecoase în aceste condiții. Aglomerația de pe vârf și corturile de pe malul lacului Capra au contrastat puternic cu izolarea totală pe care am simțit-o în timpul unei ascensiuni frumoase, în care am urmat matematic muchia, fără a ocoli obstacolele (UIAA III, E2)

Am continuat apoi cu Piscul Balii, o altă muchie nordică făgărășeană. De această dată, am avut parte de priveliști, atât spre vest, spre valea Doamnei, cât și spre est, spre muchia parcursă cu doar câteva ore în urmă și, bineînțeles, spre nesfârșitul bâlci al sfârșitului de săptămână la Bâlea… Parcursul muchiei Piscul Bâlii urcă și coboară câteva colțane, desfășurându-se, expus, printre tufe de afin (UIAA III, E2).

Ultima zi a revenit muchiei sudice Arpasul Mic – Buda – Museteica, poate muchia care oferă cele mai ample perspective asupra întregii creste ale munților Făgărașului, privirea zburând chiar până dincolo de ei, spre Parâng, la vest, și Iezer, la est. Diversitatea reliefului, de la colțanele și acele de șist ale Arpașului Mic și până la lespezile de calcar ale Mușeteicăi adaugă un pitoresc inedit acestei muchii (UIAA II, E1/E2).

Tura de carpatism pe custuri fagarasene a fost organizată și condusă de ghizii Radu Hera și Andrei Badea.

Cu siguranță vom mai reveni prin aceste locuri frumoase, inclusiv în anotipul alb, când Făgărașii capătă o nouă dimensiune…

Din nou pe Olimp, Mytikas și Stefani

Acum o săptămână eram pe potecile din Olimp, în deja obișnuita noastră tură de drumeție de la începutul verii, pe care reușim să o facem mai frumoasă și interesantă de la an la an. Cireașa de pe tortul acestei veri a fost vârful Stefani, Tronul lui Zeus, care, dincolo de cei 2909m, este cel mai stâncos și spectaculos vârf din întregul Olimp.

După câteva jonglerii cu vremea capricioasă, ne-am petrecut după amiaza înconjurați de cețuri și ploaie măruntă la ospitaliera cabană Spilios Agapitos, construită în 1931 de Clubul Alpin Elen și condusă de aceeași familie de cabanieri de 70 de ani. Ca și anul trecut, am ajuns pe Mytikas (2918m), cel mai înalt vârf din Olimp, prin culoarul Louki, un vâlcel abrupt pe care l-am urcat prin cățărare ușoară – scrambling, având grijă la pietrele aflate într-un echilibru instabil, dar și la grupul tare numeros de greci care se afla în coborâre; prost echipați și pregătiți, respectivii ne-au arătat, încă o dată, cât de important este să abordezi muntele într-un mod corect și în grup restrâns! Jocul norilor în jurul vârfului Mytikas a fost spectaculos și, după obligatoriile fotografii cu cel mai înalt punct al Greciei, am coborât spre Platoul Muzelor și cabana Giosos Apostolidis, construită în 1961 de către Clubul Alpin din Salonic.

Ne-am îndreptat apoi pașii spre Stefani, cel mai stâncos vârf din Olimp, vizibil de la mare depărtare ca o pânză în vânt, cu impunătoarea sa față estică ridicată deasupra Platoului Muzelor. Atingem vârful după o scurtă porțiune de cățărare, nu foarte dificilă (UIAA IV), însă foarte expusă și aeriană. Răsfoim “cartea vârfului”, care nu a fost altceva decât un roman în greacă, și coborâm în două scurte rapeluri și apoi descățărând culoarul pe care am urcat. Ne bucurăm apoi de o frumoasă după amiază pe Platou, vizităm și cabana Christos Kakkalos, o cabană cu iz alpin și care ne-a fost gazdă încă de la prima vizită în aceste locuri, în urmă cu peste 13 ani. Savurăm lumina apusului și facem nenumărate fotografii, iar cei mai nesomnoroși dintre noi se bucură și de răsăritul din marea Egee, văzut de la peste 2800m.

Coborâm spre cochetul Skourta, de unde admirăm încă o dată zona înaltă a Olimpului, și apoi străbatem pădurea de pin, fag și numeroase plante mediteraneene, într-o căldură din ce în ce mai chinuitoare, până la apa răcoritoare a mării.

Această frumoasă tură de drumeție a fost condusă de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea, ghizi montani români și lideri montani internaționali.

Un munte care a fascinat oamenii încă din cele mai vechi timpuri, masivul Olimp a văzut primele ascensiuni încă din Evul Mediu. Totuși, vârfurile cele mai înalte au fost atinse abia în secolul XX, primele ascensiuni pe Mytikas și Stefani fiind legate de vânătorul și ghidul Christos Kakkalos, având loc în 1913 și, respectiv, 1921.

Vom continua să revenim cu aceeași pasiune pe potecile Olimpului, având deja idei și planuri pentru viitor…