Iarna pe Creasta Nordica

În urmă cu aproximativ o săptămână am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Creasta Nordica în condiții de iarna, una dintre ture clasice de alpinism ale Carpaților românești.

Pornind dis-de-dimineață, salutăm ghioceii și brândușele din Poiana Zănoaga, primii vestitori ai primăverii din aceste locuri, și privim spre creasta Pietrei Craiului, cu a sa albă dantelărie de stâncă care-a fermecat privirile montaniarzilor ultimului secol. La cabana Curmătura, cabană inaugurată de vechiul SKV, oprim preț de-o gură de zahăr și cofeină, plecând degrabă spre vârful Ascuțit, nu fără oleacă de trudă prin zăpada udă și urmele de avalanșe. Odată ajunși la vârful Ascuțit, privim spre porțiunea nordică a crestei nordice, cea dinspre vârful Turnu, și remarcăm ingenioasa inginerie care păstrase uscat refugiul în nopțile lungi ale iernii, și pornim pe creasta nordica, în condiții depline de iarna, cu zăpadă, gheață și scurte pasaje mixte. Depășim, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și Clăilor, remarcând conștient cât de înșelătoare sunt văile abruptului vestic, accesibile și îmbietoare în zona superioară și adevărate capcane ascunse sub nivelul Brâului de Mijloc. La Piscu Baciului suntem luați în primire de peisajul copleșitor de cuprinzător, dar și de vântul puternic. Mizeria și mirosul apăsător al refugiului turistic din șaua Grindului, dar și zăpada din ce în ce mai umedă după o zi caldă, ne conving să lăsăm parcurgerea crestei sudice pentru iarna următoare, și coborâm spre Grind și satul Peștera, încheind astfel o frumoasă zi de iarna petrecută pe creasta nordica a Pietrei Craiului.

În această tură am remarcat, încă o dată și cu profundă tristețe, cât de în urmă suntem la capitolul turism montan organizat. Infrastructura turistică – marcaje, refugii, cabane – este departe de a fi adecvată pentru o țară cu un real potențial în turismul montan. Vrem să credem că principalul “vinovat” pentru această situație nu este o administrare defectuoasă a fondurilor, ci lipsa de viziune și cultură montană, lucruri care, sperăm noi, se află în acest moment pe o pantă ascendentă.

Parcursă pentru prima dată în anii ’20, creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna este o tura frumoasă de alpinism clasic, care, în anumite condiții, poate fi destul de dificilă, atât din punct de vedere al zăpezii, cât și al organizării logistice. Ea rămâne una dintre cele mai frumoase ture de alpinism din Carpații noștri și merită parcursă măcar o dată în viață.

Iarna pe vârful Musala

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Rila din Bulgaria, unde am urcat vârful Musala în condiții dificile de iarna, într-o tură frumoasă și solicitantă de alpinism clasic.

Situat în Parcul Național Rila și înalt de 2925 de metri, vârful Musala este nu doar acoperișul Bulgariei, ci este și cel mai înalt vârf din întreaga peninsulă balcanică. Accesibil vara pe diferite trasee de drumeție sau cățărare ușoară, vârful Musala iarna poate pune probleme în cazul unor condiții dificile, cu zăpadă neconsolidată sau vânt foarte puternic. Zona superioară a văii glaciare a Bistriței este amenajată pentru sporturi de iarnă, iar instalațiile pot fi utile și celor care doresc să urce pe vârf. Această variantă, este, de fapt cea preferată de majoritatea, însă reduce drastic timpul petrecut pe munte efectiv, opțiune pe care noi am evitat-o din start, plănuind să urcăm pe jos, în două zile. Din păcate, însă, nu orice profesionist este caracterizat de profesionalism, astfel că ne-am văzut nevoiți să reconfigurăm planul de a urca iarna pe Musala, în condițiile vântului puternic anunțat de meteorologi și care a paralizat activitatea pârtiilor de schi.

Pornind înainte de zori din Boroveț, una dintre stațiunile importante de schi ale vecinilor bulgari, prindem răsăritul de picior în golul alpin, moment în care suntem luați în primire și de primele rafale sălbatice. După o scurtă pauză pentru micul dejun și reorganizarea echipamentului în stația de jos a telescaunului Markudjik, continuăm urcușul spre vechea cabană Musala și, o treaptă glaciară mai sus, printre rafale sălbatice, spre refugiul Ledenoto Ezero (Lacul Înghețat sau, așa cum mai este cunoscut, refugiul Everest). Vizibilitatea scade drastic și ninsoarea începe să cadă din cerul devenit acum de plumb. Urmăm muchia stâncoasă punctată cu cabluri de asigurare și ajungem pe vârful Musala într-un alb total și pe un vânt furios. O poză chinuită este tot ce luăm cu noi, înainte de a ne urma proprii pași. Atmosfera se mai îndulcește odată ce coborâm sub plafonul de nori, însă zăpada înmnuiată peste zi pune oarece probleme la înaintare. Borovețul ne primește murat într-o ploaie de primăvară, dar bucuria unei zile frumoase este mai caldă decât stropii mohorâți și reci.

Distanța de 23 de kilometri, cei peste 1500 de metri diferență de nivel și vântul puternic au făcut din ziua petrecută spre vârful Musala iarna o frumoasă încercare, spectaculoasă și deloc ușoară, atât pentru iubitorii de munte care ne-au însoțit, cât și pentru ghizii noștri Ilinca Stoenică și Andrei Badea. Ne bucurăm că, în ciuda dificultăților de organizare, am reușit, și de această dată, să obținem totul dintr-o zi petrecută în natură, fără a face compromisuri.

Iarna la Piscu Baciului

Piscu Baciului, cel mai înalt vârf al Pietrei Craiului, este lesne abordabil iarna dinspre est, pe piciorul desprins chiar din vârf, cunoscut sub numele de Colții Găinii. Urcat pentru prima dată pe timp de iarna la 1883 de către un ofițer austriac, Piscu Baciului este des întâlnit în literatura specifică și printre montaniarzi sub denumirea de La Om, o denumire pe care nu o împărtășim, căci vechii sași cunoșteau vârful drept Hirtenspitze, adică Vârful sau Piscul Ciobanului.

În ultimul sfârșit de săptămână am urcat Piscu Baciului în condiții de iarnă, pornind din pitorescul sat Peștera, spre poienile Grindului. Ajungem la refugiul turistic, la fel de jilav ca întotdeauna, zărim și ruinele fostei cabane Radu Negru, înaugurată de ADMIR în 1932 și distrusă 21 de ani mai târziu de una dintre rarele avalanșe cu adevărat mari din Carpații românești. Urmăm linia muchiei Colților Găinii. Un traseu popular iarna printre iubitorii de munte, am împărțit poteca cu mai multe persoane, însă noi ne-am văzut de ce știm să facem mai bine, adică să oferim cele mai mici riscuri posibile. Astfel, am urcat în două echipe, fiecare condusă de câte un ghid, utilizând coarda acolo unde situația o impunea.

Chiar dacă peisajele crestei Pietrei Craiului nu s-au arătat de această dată, ne-am bucurat de o ascensiune plăcută iarna la Piscu Baciului.