În ceea ce a părut ultima zvâncnire a anotimpului alb peste Carpați, am fost săptămâna trecută în munții Făgărașului, unde am urcat pe vârful Laitel în plină iarna, pe creasta principală a Alpilor Transilvaniei.

Plecați cu gândul de a urca vârful Negoiu și de a ne bucura de peisajul albit de zăpada mieilor căzută în ultimele zile, am fost împresurați de o ceață deasă mai sus de lacul Călțun. Lipsa de vizibilitate combinată cu plăcile de vânt deosebit de instabile de la coborârea spre căldarea Laiței din Portița Călțunului ne-au convins rapid să ne gândim la alt obiectiv pentru acea zi de iarnă din luna lui prier. Și ce obiectiv putea fi mai atrăgător decât vârful Lăițel (2390m), atât de fotogenic cu colțanii săi jucându-se prin nori?

După un scurt răgaz la refugiul Călțun – pe care l-am găsit deosebit de împuțit, dovadă clară a faptului că refugiile “nepăzite” sunt departe de a fi o soluție reală și că turismul montan sănătos nu se poate dezvolta fără o rețea funcțională de cabane și, bineînțeles, educația aferentă – am pornit de-a lungul crestei principale a munților Făgărașului, această veritabilă coloană vertebrală întinsă pe mai bine de 70km, din valea Oltului și până în Țara Bârsei, considerată ca fiind cea mai lungă creastă montană unitară din întregul continent. Ocolind cu grijă cornișele spectaculoase aninate spre miazănoapte, dar și depozitele însemnate de zăpadă, am mers cât mai aproape de linia crestei, bucurându-ne nu doar de siluetele vârfurilor Lespezi, Călțun și Negoiu – o tripletă de optmiari ai Carpaților – care își ițeau din când în când capetele din ceață, ci și de scurte, dar distractive pasaje de cățărare mixtă printre lespezile de șist care ornau creasta. Așa cum era de așteptat, Piciorul Lespezi duduia de hoarde de turiști, ceea ce ne-a făcut să ne bucurăm parcă mai mult de locul izolat în care ne aflam, unde am avut nu doar o dată sentimentul că muntele e doar al nostru. Pe creștetul vârfului Laitel iarna și-a amintit că e, totuși, la ea acasă, astfel că început să ningă; totuși, la coborâre spre valea Călțun să ne prindă din urmă un soare arzător. Vremea, cine s-o mai înțeleagă?

Printre brândușe scuturate de zăpada dimineții și printre știrigoaie care, timide, gustau aerul de primăvară, am coborât prin Poienile Paltinului spre poalele muntelui, apoi spre case și, desigur… spre alți munți.

Această tură de alpinism clasic a fost organizată de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea, însoțiti de un grup mic de iubitori de munte, bucurându-ne cu toții de o zi frumoasă de iarna în creasta munților Făgărașilor, în care am urcat vârful Laitel.