Vârful Laitel și ultima zvâcnire de iarna

În ceea ce a părut ultima zvâncnire a anotimpului alb peste Carpați, am fost săptămâna trecută în munții Făgărașului, unde am urcat pe vârful Laitel în plină iarna, pe creasta principală a Alpilor Transilvaniei.

Plecați cu gândul de a urca vârful Negoiu și de a ne bucura de peisajul albit de zăpada mieilor căzută în ultimele zile, am fost împresurați de o ceață deasă mai sus de lacul Călțun. Lipsa de vizibilitate combinată cu plăcile de vânt deosebit de instabile de la coborârea spre căldarea Laiței din Portița Călțunului ne-au convins rapid să ne gândim la alt obiectiv pentru acea zi de iarnă din luna lui prier. Și ce obiectiv putea fi mai atrăgător decât vârful Lăițel (2390m), atât de fotogenic cu colțanii săi jucându-se prin nori?

După un scurt răgaz la refugiul Călțun – pe care l-am găsit deosebit de împuțit, dovadă clară a faptului că refugiile “nepăzite” sunt departe de a fi o soluție reală și că turismul montan sănătos nu se poate dezvolta fără o rețea funcțională de cabane și, bineînțeles, educația aferentă – am pornit de-a lungul crestei principale a munților Făgărașului, această veritabilă coloană vertebrală întinsă pe mai bine de 70km, din valea Oltului și până în Țara Bârsei, considerată ca fiind cea mai lungă creastă montană unitară din întregul continent. Ocolind cu grijă cornișele spectaculoase aninate spre miazănoapte, dar și depozitele însemnate de zăpadă, am mers cât mai aproape de linia crestei, bucurându-ne nu doar de siluetele vârfurilor Lespezi, Călțun și Negoiu – o tripletă de optmiari ai Carpaților – care își ițeau din când în când capetele din ceață, ci și de scurte, dar distractive pasaje de cățărare mixtă printre lespezile de șist care ornau creasta. Așa cum era de așteptat, Piciorul Lespezi duduia de hoarde de turiști, ceea ce ne-a făcut să ne bucurăm parcă mai mult de locul izolat în care ne aflam, unde am avut nu doar o dată sentimentul că muntele e doar al nostru. Pe creștetul vârfului Laitel iarna și-a amintit că e, totuși, la ea acasă, astfel că început să ningă; totuși, la coborâre spre valea Călțun să ne prindă din urmă un soare arzător. Vremea, cine s-o mai înțeleagă?

Printre brândușe scuturate de zăpada dimineții și printre știrigoaie care, timide, gustau aerul de primăvară, am coborât prin Poienile Paltinului spre poalele muntelui, apoi spre case și, desigur… spre alți munți.

Această tură de alpinism clasic a fost organizată de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea, însoțiti de un grup mic de iubitori de munte, bucurându-ne cu toții de o zi frumoasă de iarna în creasta munților Făgărașilor, în care am urcat vârful Laitel.

Custura Aleko și vârful Musala, iarna în Rila

În ultimul sfârșit de săptămână am fost, așa cum facem deja de câțiva ani în această perioadă a anului, în munții Rila, la sud de Dunăre, unde am parcurs custura vârfului Aleko și am urcat pe Musala, în condiții de iarna.

Cel mai înalt vârf al peninsulei balcanice, vârful Musala atrage nu doar prin înălțimea sa (2925m), ci mai ales prin accesibilitatea sa, atât vara, cât și iarna. De aceea, pentru a adăuga o notă inedită, ne-am propus să ajungem pe acoperișul Balcanilor de-a lungul căldarii glaciare a Musalei. Astfel, am pornit la primele ore ale zilei spre vârful Aleko, 2713m, înaintarea fiind adesea anevoioasă din cauza zăpezii adânci și lipsite de consistentă, însă mânați permanent de frigul pătrunzător. Vârful Aleko aruncă spre nord o custură spectaculoasă, ornată cu cornișe, care a necesitat o alegere atentă a rutei, pentru a reduce riscul de avalanșă, ceea ce a implicat și câteva zone de cățărare mixtă (PD+, M2). Pe vârf am fost răsplătiți cu o frumoasă priveliște spre Musala, spre care am continuat de-a lungul crestei pentru a fi înconjurați de ninsoare într-un alb complet odată ce am ajuns la monumentul de pe vârf.

În aceste condiții am renunțat la continuarea traseului pe jumătatea vestică a căldării, spre Malka Musala, și am coborât pe traseul clasic, cel preferat de atâția și atâția iubitori de munte. Ca element negativ, am remarcat și de această dată lipsa echipamentului minim corespunzător pentru o ascensiune de acest fel, lucru de altfel des întâlnit pe traseele extrem de populare, care pare că induc ideea că… merge și-așa.

Tura a fost organizată și condusă de ghizii Andreea Nuță și Andrei Badea.

Bulgaria, prin parcurile naționale Rila și Pirin, dar nu numai, oferă multe posibilități pentru iubitorii de natură, atât pe munte, cât și în subteran sau, de ce nu, pe două roți. Așa cum cunoașteți, așteptăm propunerile voastre pentru activități diverse în natură, atât în Carpați, cât și dincolo de ei, prin calificările internaționale de care se bucură echipa noastră.

Incă o iarna pe creasta Pietrei Craiului

În acest sfârșit de săptămână am parcurs o porțiune din creasta Pietrei Craiului în condiții de iarna. O tură clasică de alpinism, parcurgerea crestei Pietrei Craiului iarna este una dintre cele mai frumoase ture pe care le poți face, oferind satisfacție oricărui iubitor de munte care este suficient de pregătit.

Plecând odată cu geana răsăritului pe drumul Prăpăstiilor, am urcat direct la vârful Ascuțit, bucurându-ne de urmele din zăpada înmuiată de căldura ultimelor zile. Am continuat apoi creasta spre sud, traversând, pe rând, frământata zonă a Țimbalelor și apoi pe cea a Clăilor, ajungând finalmente la Piscul Baciului, pe care au forfotit de-a lungul zilei o grămadă de turiști. Ne-am bucurat de o vreme bună, și chiar dacă vântul își făcea uneori de cap în rafale, am avut parte de peisaje spectaculoase în toate direcțiile. Zăpada a fost, așa cum am spus, destul de umedă, urmele necesitând un efort considerabil pentru echipa din față.

Creasta Pietrei Craiului a fost parcursă în premieră iarna în urmă cu un secol și rămâne și astăzi o tură de referință în alpinism, destul de dificilă uneori din prisma expunerii și zăpezii.

Ca în multe alte ture, și de această dată am lucrat în două echipe, conduse de ghizii Radu Hera și Andrei Badea. Revenim în câteva săptămâni pe acest clasic traseu de alpinism, chiar de ziua aniversară a lui Carl Lehmann, cel care a realizat premiera de iarnă din februarie 1927.