alpinism

Valcelul cu Fereastra iarna

Deși la poale de munte primăvara își arată deja primele semne, pe creste încă domnește iarna și nu va pleca prea repede. În aceste zile am fost în Piatra Craiului, unde am revăzut locurile vizitate la sfârșit de toamnă și am urcat Vâlcelul cu Fereastră iarna, cu multă zăpadă și un scurt pasaj de cățărare mixtă.

Vâlcelul cu Fereastră este un afluent al Padinei lui Râie și este frecvent parcurs pe timp de vară, fiind un traseu popular de carpatism. Iarna, cu zăpadă, gheață și stâncă, întreaga Piatra Craiului devine o arenă de alpinism; Valcelul cu Fereastra iarna este un traseu de alpinism cu panta medie de 40 de grade și grad F+, M2/3, în funcție de condiții.

Urcând printre ghiocei și primele brândușe, ajungem în zona fostei cabane Ascunse urcând pe la Malul Galben. Muchia dintre Țimbale arată grozav îmbrăcată în alb, însă pornim în direcție opusă și, în câteva minute, suntem la intrarea în vâlcel, de care ne desparte un depozit de zăpadă prin care ne croim cu greu drum. Prima săritoare este parțial descoperită și o depășim prin câteva mișcări frumoase. În continuare, avem doar alb, mult alb, căci zăpada este mare și înaintarea este anevoioasă. Pentru a evita un alt depozit alegem o zonă cu stâncă și gheață, moment în care coarda iese din rucsac pentru asigurarea coechipierilor. Până la fereastră ne mai despart minute bune de înot în marea albă, însă satisfacția este maximă. În vâlcelul vecin, Vâlcelul cu Smârdar, pătrundem doar cât să atingem firul și să evaluăm condițiile, după care revenim pe același drum pe care am urcat.

Am petrecut o zi frumoasă în Piatra Craiului unde am urcat Valcelul cu Fereastra iarna și care am avut parte de multă zăpadă, pe un munte doar pentru noi.

Atelier de alpinism la Mălăiești

În ultimul sfârșit de săptămână am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism dedicat celor care au făcut deja primii pași în această activitate, fie prin experiența turelor la care au participat, fie în urma cursurilor de specialitate la care au luat parte. Atelierul s-a desfășurat în Valea Mălăiești, un cadru excelent pentru alpinism, oferind multiple posibilități de exersare și aplicare a noțiunilor specifice.

În cadrul acestui atelier de alpinism am abordat atât noțiuni teoretice, cât și practice. Am discutat despre ce este alpinismul – urcarea munților pe stâncă, gheață și zăpadă – și de ce este el o activitate sezonieră în Carpați, care nu oferă cadrul natural pentru practicarea sa pe durata întregului an, și despre cotația traseelor de alpinism, arătând de ce gradele clasice românești au fost o idee nefericită încă de la implementarea lor la începutul regimului comunist. S-au detaliat aspecte legate de organizarea unei ture de alpinism și de management al grupului, iar o atenție deosebită a fost alocată noțiunilor de nivologie și de evitare a avalanșelor, cunoștințe esențiale pentru practicanții alpinismului, activitate desfășurată cu precădere în teren expus avalanșelor.

Firește, muntele nu se poate cunoaște prin teorie între patru pereți! Partea practică a acestui atelier de alpinism a constat în recapitularea sumară a urcării și coborârii unei pante de zăpadă cu colțari și utilizarea pioletului pentru oprirea unei alunecări, dar și efectuarea unui profil în zapadă, cu identificarea și analizarea straturilor prezente și estimarea riscului de avalanșă în locul respectiv. Căutarea în avalanșă a fost un capitol important al exercițiilor practice, toți cursanții reușind, în final, să identifice într-un timp rezonabil două victime îngropate. O zi întreagă a fost dedicată unei ture în zonă, pe o porțiune a crestei Padina Crucii, punând accent pe luarea deciziilor în teren complex.

Ultima parte a acestui atelier de alpinism a oferit participanților și condiții dificile de mers și orientare în cadrul unui exercițiu în care fiecare a trebuit să conducă un grup prin teren de avalanșă și să își asigure coechipierii la urcarea și coborârea unei pante de zăpadă. Pe final s-a făcut și o simulare de avalanșă cu o victimă îngropată, exercițiu în care organizarea și comunicarea au jucat un rol foarte important.

Așa cum muntele nu se poate cunoaște între patru pereți, un atelier de alpinism de câteva zile nu te face alpinist, fiind necesară o îndelungă practică, atât în ture, cât și în ieșiri doar pentru exersare și antrenament. Atfel, un îndemn pe care îl adresăm atât cursanților noștri, cât și oricărui alt participant la un curs sau atelier de alpinism este să exerseze și să aprofundeze toate noțiunile acumulate, muntele având mereu ușa deschisă celor pregătiți.

Vânturile și Coltii Gainii, iarna în Piatra Craiului

Pe timp de iarnă, cea mai sigură și rapidă urcare la Piscul Baciului, cel mai înalt vârf al Pietrei Craiului, urmează Coltii Gainii, o muchie estică desprinsă din vârf. Cu o dificultate tehnică redusă și fără a traversa zone cu risc mare de avalanșă, parcurgerea muchiei Coltii Gainii este facile, un traseu ușor de alpinism pentru a ajunge în creasta Pietrii, la cel mai înalt vârf.

Un astfel de parcurs ne doream și noi în urmă cu câteva zile, când, alături de Ilinca de la Munțomama, am urcat la Piscu Baciului, venind dinspre Peștera, frumosul sat de munte ascuns între Măgurile Branului și poalele Pietrei Craiului. Nutream, firește, gânduri mai complexe, însă vremea avea alte planuri. Pe drumul de urcare am schimbat două rânduri de haine, fiind plouați, ninși și, pentru câteva momente, chiar bătuți de soare, pentru ca, pe parcursul ultimilor pași pe Coltii Gainii și mai ales pe creastă, să simțim din plin codul de vânt anunțat de meteorologi. La Piscul Baciului – preferăm această denumire în detrimentul celei La Om, toponim întâlnit deosebit de des, însă necunoscut și de vechii sași, care numeau vârful Hirtenspitze – zăbovim numai câteva clipe. Rafalele supărate, care ne-au biciuit fețele cu ace de gheață și amenințau să ne culce la pământ, ne-au trimis fără drept de apel sub creastă, unde măcar puteam schimba două vorbe. Cum-necum, am schimbat doar vorbele care ne-au trimis la vale pe același drum pe care-am urcat, privind din când în când spre creastă, încă ascunsă sub nori.

Coborând pe Coltii Găinii, admirăm însorita Leaotă printr-o spărtură a norilor, dar și zona șeii Funduri, unde vântul turbat a spulberat norii și a făcut loc albastrului cerului. Zărim și ruinele fostei cabane Radu Negru, inaugurată de ADMIR în 1932 și distrusă în 1953 de una dintre rarele avalanșe de dimensiuni cu adevărat mari ale Carpaților noștri. Refugiul turistic e tot acolo, la fel de umed ca întotdeana. Zăbovim preț de-un schimb de vorbe și de straturi călduroase și coborâm înainte de a arunca un ochi spre creasta care acum se juca de-a soarele, viscolul și norii negri, toate într-o goană de neoprit a vântului. Din șaua Joaca aruncăm o ultimă privire spre creasta Pietrei Craiului și ne gândim cu drag la viitoarele ture de alpinism pe care sperăm să ni le ofere iarna și încălzirea globală.

Prima urcare la Piscu Baciului pe timp de iarnă a avut loc la 25 martie 1883, când ofițerul austriac Andreas Berger a urcat dinspre Zărnești și Peștera, ajungând pe vârf la apusul soarelui.