Varful Turnu iarna, în Piatra Craiului

În urmă cu câteva zile am parcurs o scurtă porțiune a crestei Pietrei Craiului și ne-am bucurat de varful Turnu iarna, după o urcare cu multă zăpadă și mare de nori la picioarele noastre.

Parcurgerea crestei Pietrei Craiului pe timp de iarnă este o tură de alpinism clasic care necesită, pe lângă tehnici și echipament specific, bune condiții pentru desfășurarea în siguranță; perioadele cu zăpadă instabilă și vânt puternic nu sunt recomandate pentru parcurgerea zonei tehnice a crestei. O mare problemă a parcurgerii crestei pe timp de iarnă o reprezintă retragerile, care se desfășoară, cu puține excepții, prin zone unde riscul de avalanșă este prezent.

Într-o frumoasă zi de iarnă, imediat după o perioadă de ninsori consistente, am urcat spre Poiana Zănoaga, unde ne-am cufundat în marea de nori și un veritabil whiteout, care a ascuns complet de noi toată zona înconjurătoare. Încărcată de zăpadă, pădurea arată ca de basm și cu greu ne vine-a crede că, în sfârșit, se pare că a venit și iarna cea iarnă în Carpații noștri. După un scurt popas la cabana Curmătura, construită de SKV și inaugurată în 1937, urcăm prin pădure spre șaua Crăpăturii, unde ne bucurăm de primele raze de soare. Privim spre Acul Crăpăturii, de-abia mijit din neguri, și spre Piatra Mică, mângâiată de raze de soare. Echipați pentru o tură alpină, continuăm urcușul spre vârful Turnu, care, pe timp de iarnă, poate pune unele probleme celor neobișnuiți cu utilizarea colțarilor și pioletului în condiții mixte, cu stâncă și zăpadă. Cablurile de oțel, rămase în mare parte la suprafață, au fost de ajutor; o scurtă porțiune tehnică a reclamat utilizarea corzii pentru asigurare. Odată ieșiti pe muchia ce conduce la vârful Turnu, pe deasupra Padinii Hotarului, o frumoasă mare de nori se întindea la nord, spre țara Bârsei și munții Perșani. Încălziți de razele soarelui, am luat în plin și bătaia vântului, care aici se simtea destul de serios. Facem un scurt popas la vârful Turnu, capătul nordic al crestei Pietrei Craiului, și privim în jur. Spre vest, din marea de nori scot capul doar munții Făgărașului și-un colț de Păpușă, plini de zăpadă și bătuți de vânt. Spre țara Bârsei, Postăvarul privește semeț deasupra norilor, iar spre răsărit, Bucegii domină peisajul. Creasta Pietrei Craiului e însorită până în apropiere de vârful Ascuțit, care de aici se vede încărcat de zăpadă, și apoi se cufundă în nori, care se succed cu repeziciune în bătaia vântului. În aceste condiții, coborârea Padinilor Frumoase este exclusă, zona fiind predispusă avalanșelor în condiții de zăpadă instabilă. Continuăm așadar spre șaua Padinei Închise, evaluând zăpada pentru a alege varianta optimă de coborâre spre poalele muntelui. Când am urcat anul trecut la varful Turnu iarna am ales coborârea prin Hornul Găinii; de această dată am ales să coborâm pe traseul Carol Lehmann, care, cu puțină zăpadă acumulată în firul vâlcelului de obârșie, nu punea probleme majore.

Cu Bucegii mereu în față, ne scufundăm ușor în marea de nori și ajungem din nou în zona cabanei Curmătura. Pentru coborârea de pe munte am ales drumul lung, prin Prăpăstiile Zărneștilor, pe care l-am parcurs în liniștea nopții și frigul liniștitor al iernii.

Pe munte cu Back to Nature, retrospectiva 2020

Peste câteva ceasuri fila anului 2020 se va întoarce. E momentul să trecem în revistă cele mai importante activități ale echipei Back to Nature din acest tumultos an. Nu dorim a stărui asupra celor prea bine cunoscute de către toți dintre noi. Agitația pandemiei, incertitudinile legate de organizarea evenimentelor în natură și perioada de activitate fizică scăzută din prima parte a anului au avut un cuvânt greu de spus în activitatea noastră din acest an. Cu toate acestea, ne bucurăm să putem spune că am mers mai departe cu planurile începute anul trecut legate de dezvoltarea profesională a echipei noastre, atât din punct de vedere al prezentării, lansând un nou site, cât mai ales din punct de vedere al pregătirii pentru ceea ce ne place cel mai mult să facem: să vă însoțim pe munte, arătându-vă cele mai frumoase locuri și oferind sprijin și siguranță. Nu în ultimul rând, am fost alături de cei dragi, căci fără sprijinul lor nu am fi ajuns unde suntem astăzi.

În luna ianuarie ne-am dorit să urcăm vârful Lespezi din munții Făgărașului, însă apropierea unui front de furtună ne-a făcut să coborâm mai devreme decât plănuiam. În orice caz, a fost o tură frumoasă de drumeție de iarnă, în care am dezmorțit sărbătorile și ne-am bucurat de frumoasele peisaje ale Făgărașilor albi. În februarie am făcut o tură de două zile în munții Iezer-Păpușa, pe rachete de zăpadă, în care am parcurs creasta înaltă, pe o vreme frumoasă de iarnă. Am ajuns și în Piatra Craiului, parcurgând o scurtă porțiune a crestei nordice.

În lunile martie și aprilie, munții au fost în cărți și filme. Am citit și recitit cărți din literatura montană românească și universală și am văzut numeroase filme cu tematică montană și outdoor, gândindu-ne constant la ziua în care ne vom putea bucura din nou de natură.

Luna mai ne-a plimbat pașii prin zone mai puțin cunoscute din Piatra Craiului; zona inferioară a Văii Ciorânga și Tunelurile lui Tontsch și-au dezvăluit secretele în această plimbare aniversară Back to Nature pe care am gustat-o din plin, ca niște turiști proaspăt “eliberați”. În ultima zi de primăvară calendaristică am ajuns și în munții Bucegi, unde am prins cântecul de lebădă al iernii într-o tură de alpinism pe Valea Adâncă, din Moraru, un fel de mini-teambuilding pentru ghizii noștri.

Cireșar a adus reîntâlnirea cu stânca și revederea cu prietenii noștri de la Greuladeal.ro. Am mers în Cheile Râșnovului pentru un scurt atelier de cățărare pe stâncă și am parcurs traseul Creasta Generalului, un traseu ușor și frumos, numai bun pentru cei care doresc să experimenteze cățărarea pe stâncă în trasee cu mai multe lungimi de coardă. Tot în luna iunie am mers și în Piatra Craiului, într-o frumoasă tură de carpatism în care am urcat de la Castelul Crăiței până în Brâul de Mijloc, coborând, pe ploaie, pe celebrul traseu al lui Anghelide. Restul lunii a fost dedicat familiei, cu o importantă aniversare, dar și plăcerii învârtitului de pedale prin Subcarpații de Curbură, petrecând două zile minunate în șa.

Pe Acele Morarului am ajuns de două ori în 2020, ambele ieșiri fiind în luna iulie. Unul dintre traseele emblematice ale Bucegilor, parcurgerea Acelor Morarului este de fiecare dată o plăcere și-un profesor, deopotrivă. Revenim mereu cu drag în zonă și, după fiecare tură, învățăm lucruri noi care să ne ajute în viitoare ture pe care le vom organiza în acest minunat colț de munte. Nu am neglijat nici carpatismul, de altfel, una dintre activitățile preferate ale echipei Back to Nature, și am traversat muntele Coștila, cu urcare pe Valea Gălbinele și coborâre pe Valea Căldărilor, unde am și găsit ultimele tufe de rhododendron în floare.

Luna august, luna lui gustar, ne-a urcat pașii până în creasta munților Făgărașului, unde am parcurs unul dintre primele trasee de cățărare din Carpații românești – creasta Vârtopel-Arpășel, pe o vreme schimbătoare, cu nori spectaculoși, ceață și vânt. Nu am putut sta prea mult departe de Piatra Craiului, însă, și am parcurs Brâul de Mijloc de la sud la nord, cu urcare pe Padina Lăncii și coborâre pe traseul lui Deubel. Alte două zile s-au scurs în Bucegi, la drumeție și carpatism, urmând din nou pașii aceluiași Deubel, dar și pe Valea Morarului, Valea Colților și Firul Secundar al Gălbinelelor. Sfârșitul lunii a consumat una dintre cele mai frumoase ture Back to Nature din acest an, în care am parcurs o porțiune din Muchia dintre Țimbale, urcând direct din șaua Caprelor și coborând spre Valea Podurilor.

Primele zile ale lui răpciune ne-au găsit din nou la carpatism în Bucegi, pe Valea Mălinului și ramura nordică a Brâului Mare al Coștilei. Atât de mult ne-au plăcut locurile că, la scurt timp, am revenit pentru parcurgerea întregului brâu, din Valea Albă și până în Valea Priponului. Nu am stat departe nici de Piatra Craiului, unde am urcat traseul Umerilor. Tot în septembrie am reluat pregătirea pentru dobândirea calității de lider montan internațional, alături de colegii din Societatea Ghizilor și Liderilor Montani, asociație profesională afiliată internațional în cadrul UIMLA.

Octombrie s-a scurs, la început, pe verticala Cheilor Râșnovului, unde am parcurs pentru a doua oară din an Creasta Generalului…dar și pentru a treia! Am fost și în Piatra Craiului, pe Valea Podurilor și zona superioară a Muchiei dintre Țimbale, într-o tură de carpatism în care-am căutat toamna și-am găsit ploaia. Nu uităm însă că, pentru o scurtă perioadă, luna lui brumar a adus iz de iarnă în Carpați, motiv pentru care am făcut și prima ieșire de alpinism a toamnei, în nordul Bucșoiului Mic.

Traseul Umerilor Pietrei Craiului a fost punctul forte al lunii noiembrie, o tură frumoasă de cățarare și carpatism, pe urmele înaintașilor interbelici și pe un ger neașteptat. Ne-am dezghețat oasele apoi pe Vâlcelul Țiteica, în însoritul versant sudic al Caraimanului, alături de o gașcă aflată la primii pași în carpatism. Tot în noiembrie am fost și pe vârful Picătura din munții Bucegi, unde am schimbat vechile ancore de rapel, care nu mai prezentau siguranță, în cadrul unui proiect SGLM de reamenajare a traseelor clasice de carpatism și cățărare pe stâncă. Venirea iernii ne-a îndrumat spre Piatra Craiului, unde am urcat și coborât Vâlcelul cu Fereastră, o frumoasă (și rece!) tură de alpinism în teren mixt. Am încheiat toamna calendaristică în munții Făgărașului, într-o tură de trei zile în care am ajuns pe vârful Negoiu și am avut muntele doar pentru noi.

Mohorâtul început de undrea ne-a dus la Portița Caraimanului, frumoasa deschidere în stânca muntelui prahovean, revăzând locuri vizitate cu doar câteva săptămâni în urmă, schimbate însă de vântul rece al iernii. O altă tură de alpinism în condiții mixte a fost pe Padina Lăncii, în Piatra Craiului. Ultima plimbare a lunii decembrie și a anului a fost în nord, în munții Rodnei, alături de colegii și prietenii de la Outdoor the World; am urcat Piciorul Moșului, o frumoasă muchie alpină desprinsă din vârful Pietrosul, iar cu o seară înainte am participat la salvarea unui grup blocat în același traseu.

Echipa Back to Nature le mulțumește tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin. Le mulțumim celor care ne-au însoțit pe munte în acest an și îi așteptăm în continuare să ni se alăture, fie în turele propuse de noi, fie în ture pe care ni le propuneți voi. Vă așteptăm și pe pagina noastră de facebook și pe grupul nostru, unde putem discuta oricând despre munte, despre educația montană și despre cultura muntelui.

În această restrospectivă a activității Back to Nature din 2020 nu-și au locul cifrele; nu dorim să știm câți kilometri am parcurs și câți metri am urcat. Ne mândrim că nu am făcut niciodată compromisuri în organizarea turelor și în siguranța celor pe care i-am însoțit pe munte și ne bucurăm a fi savurat din plin fiecare zi petrecută în natură. Pentru că, până la urmă, despre asta este Back to Nature.

Vârful Negoiu la început de iarnă

Nu puteam fi simpli spectatori la vremea frumoasă pe care a adus-o acest început de iarnă, așa că am plecat câteva zile în munții Făgărașului, unde am urcat pe vârful Negoiu, al doilea vârf ca înălțime din Carpații românești.

Plecarea de la Piscu Negru s-a făcut sub auspiciile unei toamne târzii, cu mici petice de zăpadă risipite prin Poienile Paltinului și fețe sudice dezgolite de ultimele ninsori. Rămânem în tricouri în timp ce urcăm poteca turistică ce însoțește valea glaciară a Călțunului și glumim prietenește că suntem supra-echipați pentru această iarnă falsă. Însoțiti de trei blănoși din vale, alegem să variem traseul spre refugiu și pornim spre est pe Poteca lui Grigore, pe care o părăsim însăm în dreptul piciorului Lăițel și ne lăsăm conduși de acesta până în vârful cu același nume, aflat în creasta principală a munților Făgărașului. Ca orice vârf piramidal, Lăițelul domină peisajul din juru-i și este atât de solicitant la urcuș pe cât se-arată de la depărtare. Pe vârful de 2391 de metri suntem luați în primire de vântul care lovește versanții nordici ai muntelui și care ne arată că, în ciuda uscăciunii, iarna se instalează cu pași hotărâți în Carpați. Privim spre vârfurile Lespezi și Călțun, din spatele cărora se ghicesc ultimele raze ale soarelui, dar și spre impunătorul Negoiu, cel mai înalt vârf al crestei principale și al doilea din țară.

Până la 1842, vârful Negoiu a fost cunoscut în Transilvania drept Peatra lui Tunsu, toponim care astăzi se păstrează pentru muchia nordică desprinsă din acesta. Primele ascensiuni înregistrate datează din 1750 dinspre sud și 1837 dinspre nord. La început de secol XX, Negoiu era considerat cel mai înalt vârf al Carpaților româneșți.

Lumina lunii pline inundă căldarea glaciară și doar cele mai îndrăznețe stele reușesc sclipirea; liniștea nopții e spartă doar de glasul celor trei blănoși, care s-au încăpățânat a rămâne primprejur.

Cum orice zi alpină începe dinainte de răsărit, soarele de-abia-și mijește rânjetul deasupra Mușeteicăi când pornim spre Portița Călțunului. E încă frig și încercăm ca pauza de rearanjare a straturilor să fie cât mai scurtă. Coborârea din portiță în căldarea Laitei se anunță plină de zăpadă, așa că ocolim cu câțiva pași expuși, dar siguri; traversarea spre hornul de sub Strunga Doamnei nu pune probleme deosebite și, la două clepsidre scurse de la plecare, suntem luați în primire de soarele ce încălzește Căldarea Berbecilor. Urcăm în tricou spre Negoiu, urmând poteca turistică și minunându-ne de zecile de capre negre care aleargă fără sfială în vecinătate; se scurge încă un ceas până ce ajungem pe vârful de 2535 de metri și privim spre depărtări. Ardealul moțăie sub o mare de nori, iar culmile îndepărtate ale Orientatilor sparg valurile; spre est, privirea zboară până la creasta Iezerului și chiar dincolo de ea, Bucegii fiind perfect vizibili. Spre vest, dincolo de Buila și Parâng, deslușim silueta Retezatului, iar din Apuseni se-arată Muntele Mare. Ne bucurăm să avem muntele doar pentru noi și să ne bucurăm de liniștea deplină; borna care marchează vârful, cu zeci de urme ale trecerii turiștilor, este mărturie a goanei după palmares și a dorinței materiale de a bifa, lucruri pe care le dorim străine de natură.

Să fi zăbovit vreo jumătate de ceas pe vârf sau chiar mai mult până ce începem coborârea spre șaua Cleopatrei, unde, odată ce pășim pe versantul nordic, ne reîntâlnim cu iarna. Spectaculoasă-i coborârea în Căldarea Sărății, printre blocurile masive prăvălite pe versant și pe lângă Acul Cleopatrei; zăpada variază în traversarea spre Strunga Ciobanului, având parte, în general, de pulverul obișnuit al începului de iarnă dintr-o zonă ferită de soare, dar și de mici plăci de vânt, care, din fericire, nu pun probleme. Trecem strunga pe zăpadă tare și căscăm ochii câteva minute bune la Creasta Fiestrăstrău și Custura Ciobanului, ambele parcurse pentru prima dată în 1930 de către cățărățori germani membrii ai SKV.

Încheiem circuitul vârfului Negoiu înaintând încet prin căldarea Laitei, căutând cele mai bune linii pentru traversarea spre Portița Călțunului și încercând să evităm, pe cât posibil, labirintul de lespezi lăsate de retraferea ghețarilor de odinioară. Încheiem ziua obosiți și bucuroși de o zi de alpinism doar pentru noi în împărăția munților Făgărașului, pe vârful Negoiu, urmând ca, peste doar câteva ore, să ajungem în vale odată cu zorile, gata de alți munți și noi aventuri.