bucegi

Recondiționare în Colțul Mălin

Colțul Mălin se înalță ca o imensă catedrală deasupra Văii Mălinului, Văii Seci și Văii Țapului, aruncând pereți abrupți spre fiecare dintre acestea. Vârful colțului a fost urcat pentru prima dată la 19 noiembrie 1933 de către Nicu Comănescu, Nae Dimitriu, Gheorghe Frim și Ion Șincan pe o combinație de praguri și fisuri dinspre versantul nordic al colțului, cel ce cade spre Valea Seacă a Coștilei. După atingerea vârfului, cei patru au coborât în rapeluri Hornul Ascuns și au petrecut o noapte friguroasă în jnepenii Crestei Frumoase. Întregul parcurs al Crestei Mălinului, din Brâul cu Jnepeni și până în Brâul Mare al Coștilei, a fost realizat de Nae Dimitriu, Constantin Țico, Mircea și Adina Cassanovici în august 1935.

La început de iulie 2021 s-au făcut câteva recondiționări în zonă, ca parte a inițiativei mai largi a membrilor Societății Ghizilor și Liderilor Montani de a recondiționa traseele clasice de carpatism și cățărare din Bucegi. Astfel, pe traseul Dimitriu de pe Creasta Mălinului au fost verificate pitoanele vechi și jnepenii care se folosesc pentru amenajarea regrupărilor, s-a montat o ancoră mecanică în a treia regrupare și s-au îndepărtat pietrele instabile de pe traseu. Totodată, Hornul Ascuns a fost amenajat pentru retragere în rapeluri, fiind montate ancore mecanice în cele două regrupări ale traseului. Rapelurile sunt lungi, primul de aproximativ 35 de metri, iar al doilea de 40, fiind așadar necesar a se folosi două corzi pentru retragerea pe Hornul Ascuns.

Dorim să precizăm că această recondiționare nu a modificat în vreun fel stilul de parcurgere a Crestei Mălinului, regrupările fiind în continuare realizate cu ajutorul jnepenilor sau bolovanilor solizi întâlniți pe parcurs (prima, a doua și a cincea regrupare), utilizând protecții mobile (a patra regrupare) sau cu ancora mecanică montată în a treia regrupare.

Ne dorim ca prin această acțiune pasionații de carpatism și cățărare să își îndrepte pașii și spre Colțul Mălin, o zonă deosebit de frumoasă, care merită atenția oricărui iubitor de Bucegi. La acțiune au participat în mod voluntar ghizii montani Andrei Badea și Eugen Horjea, materialul folosit provenind din fonduri personale.

Primăvara pe Valea Morarului

În acest sfârșit de săptămână am fost din nou în munții Bucegi, unde, alături de colegii de la Outdoor the World, am parcurs Valea Morarului pe zăpadă, în condiții de primăvară târzie.

Concepută ca o tură-atelier, în această ieșire s-a exersat utilizarea colțarilor și pioletului, echipamente esențiale pentru alpinism. După ce fiecare participant s-a refamiliarizat cu tehnicile de bază pentru oprirea în piolet, am continuat urcușul pe Valea Morarului, urmând firul acoperit complet de zăpadă. Am înaintat pe zăpadă bună până în prima căldare glaciară, la confluența firului principal cu Vâlcelul Curmăturii Bucșoiului, însă urmele avalanșelor recente și scurgerile de zăpadă la care am fost martori ne-au îndemnat la prudență și atenție în alegerea celei mai bune rute pentru urcarea spre căldarea superioară. O scurtă traversare expusă, unde am utilizat coarda, ne-a condus în amfiteatrul văii, aflat imediat la nord-est de vârful Omu. Cornișa mare atârnată de buza șeii Morarului ne-a îndreptat pașii spre Creasta Morarului, unde am luat o binemeritată pauză, până când vântul ne-a dat ghes la mers. Din creastă am putut privi spre Coștila și am făcut, ca și la pătrunderea în Valea Morarului, o scurtă prezentare a reliefului, văile și brâurile nordice fiind frumos evidențiate de zăpadă. De la vârful Omu am continuat spre șaua Hornurilor, coborând în Valea Mălăiești pe Hornul Mare, plin de zăpadă umedă și parțial scursă.

În ziua următoare, o parte din grup a făcut o scurtă drumeție până la vârful Grecului, iar cealaltă o incursiune prin abruptul nordic al Bucșoiului Mic, în care s-a continuat inițierea în tehnicile alpine.

Arși de soarele primăvăratic, ne-am bucurat să putem împărtăși frumusețile văilor glaciare ale Bucegilor cu prieteni veniți de departe și, nu în ultimul rând, să fi putut pune umărul la dragostea față de munții înalți, acoperiți de zăpadă.

Atelier de alpinism la Mălăiești

În ultimul sfârșit de săptămână am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism dedicat celor care au făcut deja primii pași în această activitate, fie prin experiența turelor la care au participat, fie în urma cursurilor de specialitate la care au luat parte. Atelierul s-a desfășurat în Valea Mălăiești, un cadru excelent pentru alpinism, oferind multiple posibilități de exersare și aplicare a noțiunilor specifice.

În cadrul acestui atelier de alpinism am abordat atât noțiuni teoretice, cât și practice. Am discutat despre ce este alpinismul – urcarea munților pe stâncă, gheață și zăpadă – și de ce este el o activitate sezonieră în Carpați, care nu oferă cadrul natural pentru practicarea sa pe durata întregului an, și despre cotația traseelor de alpinism, arătând de ce gradele clasice românești au fost o idee nefericită încă de la implementarea lor la începutul regimului comunist. S-au detaliat aspecte legate de organizarea unei ture de alpinism și de management al grupului, iar o atenție deosebită a fost alocată noțiunilor de nivologie și de evitare a avalanșelor, cunoștințe esențiale pentru practicanții alpinismului, activitate desfășurată cu precădere în teren expus avalanșelor.

Firește, muntele nu se poate cunoaște prin teorie între patru pereți! Partea practică a acestui atelier de alpinism a constat în recapitularea sumară a urcării și coborârii unei pante de zăpadă cu colțari și utilizarea pioletului pentru oprirea unei alunecări, dar și efectuarea unui profil în zapadă, cu identificarea și analizarea straturilor prezente și estimarea riscului de avalanșă în locul respectiv. Căutarea în avalanșă a fost un capitol important al exercițiilor practice, toți cursanții reușind, în final, să identifice într-un timp rezonabil două victime îngropate. O zi întreagă a fost dedicată unei ture în zonă, pe o porțiune a crestei Padina Crucii, punând accent pe luarea deciziilor în teren complex.

Ultima parte a acestui atelier de alpinism a oferit participanților și condiții dificile de mers și orientare în cadrul unui exercițiu în care fiecare a trebuit să conducă un grup prin teren de avalanșă și să își asigure coechipierii la urcarea și coborârea unei pante de zăpadă. Pe final s-a făcut și o simulare de avalanșă cu o victimă îngropată, exercițiu în care organizarea și comunicarea au jucat un rol foarte important.

Așa cum muntele nu se poate cunoaște între patru pereți, un atelier de alpinism de câteva zile nu te face alpinist, fiind necesară o îndelungă practică, atât în ture, cât și în ieșiri doar pentru exersare și antrenament. Atfel, un îndemn pe care îl adresăm atât cursanților noștri, cât și oricărui alt participant la un curs sau atelier de alpinism este să exerseze și să aprofundeze toate noțiunile acumulate, muntele având mereu ușa deschisă celor pregătiți.