Coltul Balaceni în condiții de iarna, alpinism în munții Făgărașului

După incursiunea de Ziua Națională din munții Făgărașului, am revenit în Alpii Transilvaniei în urmă cu o săptămână, de această dată în zona Văii Sâmbăta, pentru a urca Coltul Balaceni în condiții de iarna, mai precis Muchia Nord-Vestică.

Plecând la lumina frontalei din cabana învechită și lipsită de grija care i s-ar cuveni, am prins din urmă răsăritul și, curând, am ajuns la baza Colțului Bălăceni. Am ales o variantă înierbată pentru prima lungime de coardă, profitând de prezență zăpezii și făcând uz de oțelul din dotarea corespunzătoare sezonului. Lungimile următoare s-au succedat clasic, întocmai ca în parcurgerea în condiții de vară. Fiind prima echipă din traseu după mai multe zile (poate chiar din acest sezon de iarnă), lungimile de muchie au pus câteva probleme legate de prizele ascunse sub zăpadă și posibilitățile reduse de protecție, fiind necesară curățarea serioasă a zăpezii, uneori în poziții precare de echilibru. Odată ajunși pe vârf, lângă crucea din Coltul Balaceni, ne-am bucurat, în sfârșit, de soarele care, ascuns de fața nordică, ne-a lăsat pradă umbrei și frigului unei zile reci de decembrie. Bucuroși de parcurgerea unui frumos traseu de alpinism, zăbovim cât să urce și celelalte echipe din traseu, urmând a coborî împreună odată cu lăsarea serii.

Parcursă pe timp de iarna, Muchia Nord-Vestică din Coltul Balaceni este un traseu de alpinism dificil, cu pasaje de cățărare mixtă și posibilități reduse de protecție, având porțiuni în care o cădere, atât a capului de coardă, cât și a secunzilor, poate avea urmări grave (grad general alpin AD+, M4, angajament III, nivel de protecție R3). Traseul este unul popular pentru sezonul de iarnă și pasionații de cățărare mixtă, fiind totuși rezervat celor cu o bună experiență în această activitate și capabili să parcurgă porțiuni cu un grad mare de risc.

Zona a fost cercetată pentru prima dată pe timp de vară în 1967 de către echipa Ionel Coman – Roland Welkens, care a urcat Traseul Frontal prin Horn, prin parcurgerea primei porțiuni a ceea ce astăzi este Diedrul Mare și traversând spre Muchia Nord-Vestică.

La mixt pe Valea Coltilor

Începutul de iarnă pe văile de abrupt ale Bucegilor și Pietrei Craiului oferă senzații frumoase pentru iubitorii de cățărăre în stil mixt, aventuros, și, astfel, am făcut o incursiune alpină pe Valea Coltilor din Coștila.

Deși la momentul scrierii acestor rânduri avântul iernii în Carpați s-a mai domolit, Valea Coltilor ne-a primit cu suficientă zapadă cât să transforme binecunoscutele parcurgeri de vară într-o cățărare frumoasă, cu pioleții și colțarii căutând mici prize, fisuri și, desigur, pământ înghețat, căci de gheață nici n-a fost vorba, pulverul existend fiind de-o colosală lipsă de cooperare cu oțelul. În aceste condiții, parcurgerea văilor de abrupt poate deveni o activitate cel puțin interesantă, obstacole trecute cu vederea în sezonul de carpatism provocându-te acum la o abordare atentă și delicată. Câteva săritori din zona inferioară a văii au fost depășite delicat (M4), fără protecții relevante, însă parcursul nu a mai pus dificultăți notabile până în strunga Colților. Despre cât de frumos e locul și cât de impresionantă este priveliștea peretelui Gălbinele și a Hornului Coamei, am tot povestit… Am coborât pe firul secundar al Gălbinelelor, sub privirile caprelor negre.

În zilele ce urmează plănuim alte ascensiuni alpine în stil mixt, iar Valea Coltilor poate fi, încă o dată, o destinație, însă diferită, căci condițiile se vor fi schimbat.

Așteptăm în continuare suprizele pe care iarna ni le rezervă și ascuțim bucuroși fiarele pentru următoarele ture. Ca de obicei, te invităm să ne propui aventuri și destinații, atât în Carpați, cât și înafara lor.

Toamna în Colțul Balaceni

În urmă cu o săptămână am fost în munții Făgărașului, unde am urcat muchia nord-vestică din Colțul Balaceni, supranumit și Matterhorn-ul României.

Profitând de lumina dimineții adusă de ora de iarnă, am pornit dis-de-dimineață spre cabana Valea Sâmbetei – cabană de munte care este închisă în timpul săptămânii, de ce ar fi deschisă, doar nu există lume pe munte… – și vreo două ceasuri am ajuns la poalele Colțului Balaceni, prilej cu care ne-am înțolit cu tot ce găsirăm prin rucsacuri, căci vântul, care-aducea a iarnă, mușca bine din trupurile noastre încălzite de urcuș. Silueta Călimanilor apare la orizont, limpede ca într-o zi rece, pentru ochii celor ce știu s-o admire. Rând pe rând, căutând cea mai facilă cale de acces printre lespezile instabile de șist cristalin, suișul nostru merge mai departe, trecând de punctul final al tentativei trecute, în care câteva tunete hotărâte ne-au grăbit spre vale; la un moment dat, treburile devin verticale și cățărarea necesită mai multă atenție, fără a fi însă cu adevărat grea. Finalmente, ajungem pe vârful Colțului, aproape de cruce, și privim împrejur. Munte, cât vezi cu ochii! Ne strângem mânile-n mănuși, bucuroși de-o ascensiune frumoasă, și ne pregătim de calea-ntoarsă spre Țara Făgărașului, spre casă și spre alți munți.

O varintă mai facilă a traseului parcurs de Ionel Coman și Roland Welkens în 1967, muchia nord-vestică a Colțului Balaceni este, pe timp de vară, un traseu destul de ușor de cățărare (UIAA V), cu o priveliște spectaculoasă spre Valea Sâmbetei și bazinul Oltului. Traseul este însă foarte popular pe timp de iarnă, condiții în care el poate deveni un provocator traseu de alpinism, protecțiile fixe întâlnite fiind totodată puține și departe de a inspira încredere în condiții dificile.