ghid montan

Iarna pe vârful Musala

În acest sfârșit de săptămână am fost în munții Rila din Bulgaria, unde am urcat vârful Musala în condiții dificile de iarna, într-o tură frumoasă și solicitantă de alpinism clasic.

Situat în Parcul Național Rila și înalt de 2925 de metri, vârful Musala este nu doar acoperișul Bulgariei, ci este și cel mai înalt vârf din întreaga peninsulă balcanică. Accesibil vara pe diferite trasee de drumeție sau cățărare ușoară, vârful Musala iarna poate pune probleme în cazul unor condiții dificile, cu zăpadă neconsolidată sau vânt foarte puternic. Zona superioară a văii glaciare a Bistriței este amenajată pentru sporturi de iarnă, iar instalațiile pot fi utile și celor care doresc să urce pe vârf. Această variantă, este, de fapt cea preferată de majoritatea, însă reduce drastic timpul petrecut pe munte efectiv, opțiune pe care noi am evitat-o din start, plănuind să urcăm pe jos, în două zile. Din păcate, însă, nu orice profesionist este caracterizat de profesionalism, astfel că ne-am văzut nevoiți să reconfigurăm planul de a urca iarna pe Musala, în condițiile vântului puternic anunțat de meteorologi și care a paralizat activitatea pârtiilor de schi.

Pornind înainte de zori din Boroveț, una dintre stațiunile importante de schi ale vecinilor bulgari, prindem răsăritul de picior în golul alpin, moment în care suntem luați în primire și de primele rafale sălbatice. După o scurtă pauză pentru micul dejun și reorganizarea echipamentului în stația de jos a telescaunului Markudjik, continuăm urcușul spre vechea cabană Musala și, o treaptă glaciară mai sus, printre rafale sălbatice, spre refugiul Ledenoto Ezero (Lacul Înghețat sau, așa cum mai este cunoscut, refugiul Everest). Vizibilitatea scade drastic și ninsoarea începe să cadă din cerul devenit acum de plumb. Urmăm muchia stâncoasă punctată cu cabluri de asigurare și ajungem pe vârful Musala într-un alb total și pe un vânt furios. O poză chinuită este tot ce luăm cu noi, înainte de a ne urma proprii pași. Atmosfera se mai îndulcește odată ce coborâm sub plafonul de nori, însă zăpada înmnuiată peste zi pune oarece probleme la înaintare. Borovețul ne primește murat într-o ploaie de primăvară, dar bucuria unei zile frumoase este mai caldă decât stropii mohorâți și reci.

Distanța de 23 de kilometri, cei peste 1500 de metri diferență de nivel și vântul puternic au făcut din ziua petrecută spre vârful Musala iarna o frumoasă încercare, spectaculoasă și deloc ușoară, atât pentru iubitorii de munte care ne-au însoțit, cât și pentru ghizii noștri Ilinca Stoenică și Andrei Badea. Ne bucurăm că, în ciuda dificultăților de organizare, am reușit, și de această dată, să obținem totul dintr-o zi petrecută în natură, fără a face compromisuri.

În căutarea primăverii pe Muchia Caprioarei

Cu iernile tot mai capricioase, transformate în alternanțe de ninsori, temperaturi ridicate, vânt foarte puternic și condiții neprietenoase, am deschis sezonul de cățărat și în această săptâmână am fost în Muchia Caprioarei, unul dintre cele mai populare trasee clasice din Postăvaru.

Tatonată pentru prima dată de către vânătorii de munte, Muchia Caprioarei este, la fel multe trasee de cățărare pe stâncă din versantul sudic al Muchiei Cheii, opera lui Viorel Nicolaescu, unul dintre cei mai respectați alpiniști ai perioadei comuniste din România. Ieșită de sub tipar anul trecut, biografia sa Între două lumi este o frumoasă privire în trecut spre atmosfera comunității alpine din acea perioadă, relațiile dintre cățărători și greutățile epocii.

Cu Bucegii înzăpeziți în spate, am plecat să căutăm primăvara și am salutat primele brândușe ce-și ițeau adormite creștetele în Poiana Inului. Poiana, pe care nu am mai vizitat-o de aproape un an, pare schimbată, pare mai curată și… proapăt arată, parcă pregătită de semănat. Vremea a fost caldă, reîntâlnirea cu stânca Muchia Caprioarei fiind o plăcere după care, de ce să nu recunoaștem, am tânjit în ultimele luni de iarnă plină de toane. Cu excepția unei lungimi unde gradul de dificultate tehnică ajunge la VI+/VII- UIAA, Muchia Caprioarei este un traseu accesibil și celor aflați la început de drum în cățărarea pe stâncă, care cunosc tehnicile de bază și au urmat măcar un curs de inițiere.

În perioada următoare, întrucât zăpada este încă prezentă pe munte, vom organiza atât ture de alpinism, dar și ture de cățărare pe stâncă și drumeție, în Carpați și în afara lor.

Iarna la Piscu Baciului

Piscu Baciului, cel mai înalt vârf al Pietrei Craiului, este lesne abordabil iarna dinspre est, pe piciorul desprins chiar din vârf, cunoscut sub numele de Colții Găinii. Urcat pentru prima dată pe timp de iarna la 1883 de către un ofițer austriac, Piscu Baciului este des întâlnit în literatura specifică și printre montaniarzi sub denumirea de La Om, o denumire pe care nu o împărtășim, căci vechii sași cunoșteau vârful drept Hirtenspitze, adică Vârful sau Piscul Ciobanului.

În ultimul sfârșit de săptămână am urcat Piscu Baciului în condiții de iarnă, pornind din pitorescul sat Peștera, spre poienile Grindului. Ajungem la refugiul turistic, la fel de jilav ca întotdeauna, zărim și ruinele fostei cabane Radu Negru, înaugurată de ADMIR în 1932 și distrusă 21 de ani mai târziu de una dintre rarele avalanșe cu adevărat mari din Carpații românești. Urmăm linia muchiei Colților Găinii. Un traseu popular iarna printre iubitorii de munte, am împărțit poteca cu mai multe persoane, însă noi ne-am văzut de ce știm să facem mai bine, adică să oferim cele mai mici riscuri posibile. Astfel, am urcat în două echipe, fiecare condusă de câte un ghid, utilizând coarda acolo unde situația o impunea.

Chiar dacă peisajele crestei Pietrei Craiului nu s-au arătat de această dată, ne-am bucurat de o ascensiune plăcută iarna la Piscu Baciului.