ghid montan

Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.

Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.

Chiciură în Poiana Inchisa și toamna pe Braul de Mijloc

După o primă zi petrecută pe ramura nordică a Braului de Mijloc, am continuat cu partea sudică a acestuia, pornind din Poiana Inchisa și înaintând spre nord, până în drumul lui Deubel. Cel puțin ăsta a fost planul la plecare, căci pe măsură ce înaintam către Poiana Inchisa, am născocit un alt plan, zoriți de frigul din zonele umbroase.

Poiana Inchisă, aninată între Marele Grohotiș, pare, așa cum îi spune numele, un loc pe cât de frumos și misterios, pe atât de închis și accesibil doar caprelor negre care o frecventează. Totuși, ea lasă cunoscutătorilor câteva posibilități de acces și retragere. Pe una dintre aceste ieșiri am urcat și noi spre creasta Pietrei Craiului, unde am dat cu nasul de mult-doritele raze ale soarelui. După o binemeritată dezmorțeală a oaselor, am pornit pe creastă preț de câteva sute de metri, după care am coborât pe unul dintre firele de obârșie a Bârsei Tămașului și apoi pe Brâul de Sus până în traseul Umerilor, Braul de Mijloc fiind atins apoi elementar și, foarte important, printr-un soare cald, așa cum șade bine la sfârșit de octombrie. Ne continuăm agale drumul printre jnepenii brâului și peste muchiile pe care creasta le aruncă spre vale, ajungând în final în drumul lui Deubel.

Spre deosebire de jumătatea nordică, Braul de Mijloc la nord de Poiana Inchisa are un parcurs mai sălbatic, strecurat când prin jnepeni, când pe la baza unor pereți spectaculoși, fragmentați într-o devălmășie specifică Pietrei Craiului. Modificarea planului inițial a adăugat diversitate în obiectivele propuse, acoperind astfel și locuri mai puțin parcurse, pasaje de cățărare și, poate cel mai important lucru, razele soarelui. Acesta este unul dintre lucrurile care ne plac cel mai mult la carpatism; oricând și oriunde vei găsi un lucru de care să te bucuri, oricât de mic ar fi el, în mijlocul muntelui și al naturii.