ghid montan

Brauri de aur în Costila

În această săptămână, într-o zi de toamnă ce nu promitea prea multe din punct de vedere meteorologic, am fost în munții Bucegi, unde am parcurs două brauri în Costila.

Brâurile sunt, literalmente, cingători ale muntelui, care înconjoară muntele de-a lungul abrupturilor. Adesea acoperite de vegetație (iarbă, jnepeni sau copaci), străbătând o diferență de nivel redusă și, de regulă, cu pasaje expuse, dar elementare din punct de vedere tehnic, brâurile au atras din totdeauna omul, fie că vorbim de ciobani, de vânători sau de iscoditorii abruptului. O tură pe un brâu nu îți oferă doar o perspectivă inedită asupra abrupturilor străbătute, ci și cunoașterea zonei în detaliu, relieful fiind adesea prea complex pentru a putea fi înțeles de la nivelul unei văi de abrupt. Parcurgerea brâurilor este una dintre cele mai atractive activități de carpatism, Bucegii și Piatra Craiului fiind cele mai populare destinații ale Carpaților în acest sens.

Brâurile au fost denumite astfel de ciobanii și oamenii din popor după obiectul vestimentar cu care se aseamănă – brâul popular, cingătoarea sau chimirul. Denumirea incorectă de brână, adesea utilizată în prezent, a fost popularizată începând din perioada interbelică de către Nae Dimitriu care, conform lui Radu Țiteica, nu stăpânea unele finețuri ale limbii române, fiind albanez de origine.

Deși prognozele nu promiteau vizibilitate, ne-am urmat sentimentul interior și am abordat Brâul Mare al Coștilei după coborârea porțiunii superioare a Văii Albe, preferând această variantă față de talvegul cufundat în ceață și umed după ploaia din ziua precedentă. Un fluturaș de stâncă ne-a furat privirile imediat înainte de Blidul de Sub Streașină, moment în care am știut că am făcut alegerea cea bună. Vremea e după sufletul drumețului, nu? Marea de nori a rămas la nivelul văilor și, curând, razele soarelui au spart pătura de nori și și-au găsit locul peste munte, îmbrăcând brâurile într-un aur de toamnă cum nu speram să vedem. Când am văzut Creasta Mălinului crenelată peste norii ce acopereau Valea Cerbului, am luat decizia de moment de a urca spre Brâul de Sus al Coștilei, care promitea peisaje mai largi decât Brâul Mare, decizie care s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Brâul de Sus al Coștilei este lipsit de dificultăți tehnice, un singur punct mai delicat putând fi ușor protejat printr-o balustradă de coardă, și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști spre abruptul sudic al Morarului și spre crestele care despart văile nordice ale Coștilei. Bucurându-ne de un soare cald și de un joc al norilor din văi, am ajuns în Valea Priponului, pe care am urmat-o în urcare spre platou.

Ziua de toamnă petrecută pe cele două brauri în Costila a însemnat nu doar peisaje de aur, de toamnă, ci și liniștea mult căutată de cei osteniți de aglomerația orașului și viața de zi cu zi. La mijloc de săptămână, muntele își deschide porțile doar pentru noi.

Prima zăpadă pe creasta Vartopel

Odată cu prima zădapă, care a vizitat cele mai înalte creste ale Carpaților în urmă cu câteva zile, am făcut o scurtă incursiune în munții Făgărașului, pe creasta Vartopel.

Alături de Creasta Arpășelului, creasta Vartopel formează cel mai accidentat segment al crestei principale a munților Făgărașului și închide Căldarea Fundu Caprei, la nord, și Căldarea Vartopel, la sud. Lipsită de dificultăți tehnice majore pe timp de vară, dar cu o expunere considerabilă, creasta Vartopel se parcurge frecvent împreună cu creasta Arpășel, parcursă în premieră în urmă cu peste un secol, în 1912, de către trei sași membri ai Societății Carpatine Ardelene, adică SKV.

Pornind de la Fereastra Zmeilor, pe o vreme frumoasă de toamnă, dar cu vânt puternic, am urcat spre creastă. Cea mai mare parte a zăpezii căzute se topise deja, însă cele câteva petice rămase au făcut parcurgerea mai interesantă, punând mici probleme în anumite locuri. Însă nu zăpada, ci umezeala a schimbat planul inițial de a parcurge întreaga Creastă Vartopel-Arpășel, unde primii pași ai Urechii Estice erau complet uzi, făcând înaintarea mai mult decât problematică. În aceste condiții, ne-am retras cu grijă de sub Urechi, făcând câteva rapeluri și apoi descățărând vâlcelele ce coboară în poteca turistică.

Chiar dacă planul de acasă nu s-a potrivit cu socoteala din târg, parcurgerea crestei Vartopel după prima zăpadă a fost una dintre cele mai spectaculoase ture ale acestui an. Și dacă iarna se înduplecă a mai zăbovi un pic la vatră, avem o mulțime de planuri de carpatism și cățărare până la căderea zăpezii.

Valea Tapului și Hornul Ascuns, cățărare în Bucegi

În acest sfârșit de săptămână, pe vreme umeda, am fost în zona nordică a Coștilei și am urcat Valea Tapului și Hornul Ascuns, unul dintre traseele care conduc spre Creasta Mălinului din munții Bucegi.

După o atentă verificare a prognozelor meteorologice anunțate pentru Bucegi, răcoarea dimineții de toamnă care ne întâmpină în Bușteni ne dă ghes pe poteca munticelului. Pădurea este îmbibată cu apă și ceața se ascunde misterios printre copaci. Primii stropi ne prind din urmă prin Poiana Coștilei și ne ascundem de ei sub câte-un fag mai sănătos, preț de câteva momente de chibzuială. Valea Tapului, una dintre văile de abrupt din nordul Coștilei, este una dintre acele văi care, pe vreme umedă, le are pe vino ‘ncoa sau… du-te-n ‘colo, după gusturile fiecăruia. Mai sus, spre gura văii, vegetația de junglă pare mai deasă ca niciodată, iar ceața ascunde reperele de orientare. Într-un final ajungem pe Valea Tapului, după obișnuita ocolire a săritorii de la intrare. Numită de Nicolae Gelepeanu Valea Largă, Valea Tapului a rămas cunoscută după denumirea pusă de Mihai Haret, înaintaș al începutului de secol XX și important personaj în turism montan timpuriu din vechiul regat, însă nu lipsit de controverse, fiind un veritabil Münchhausen al Bucegilor. Valea Tapului este, așa cum o indică denumirea lui Gelepeanu, o vale deschisă, cu coastele largi și firul adâncit între lespezi căzute, urcarea făcându-se preponderent utilizând aderența stâncii. Dacă pe vreme uscată Valea Tapului nu pune mari probleme celor care doresc a o urca (UIAA IV), umezeala condimentează urcușul și timpul scurs până la traversarea spre Valea Seacă a Coștilei e mai lung decât ne-am fi dorit. Din Valea Tapului ieșim spre Creasta Frumoasă sau Creasta Viilor Senzații, așa cum a numit-o același Mihai Haret și a popularizat-o în ghidurile sale Walter Kargel, și ne îngăduim un mic popas în zona de traversare spre megieșa Valea Seacă a Coștilei. Locul este deosebit, iar cețurile care, în sfârșit, se ridică în jurul nostru, nu fac decât să sublinieze senzaționalul. Continuăm pe Creasta Frumoasă preț de câteva zeci de metri în sus și traversăm în firul Văii Seci unde deslușim printre aburii ridicați din vale Colțul Mălinului, care aruncă fața sa nordică spre obârșia văii.

Cum ora este prea înaintată pentru a parcurge Creasta Mălinului așa cum a fost ea parcursă de grupul lui Nae Dimitriu la 1935, ne îndreptăm pașii spre Hornul Ascuns, parcurs în premieră în 1934 de către același Dimitriu și recent recondiționat cu ancore mecanice în regrupări. Cel mai ușor dintre traseele nordice ale Colțului Mălinului, Hornul Ascuns leagă obârșia Văii Seci de creasta acestuia. Prima lungime este și cea mai dificilă (UIAA IV) și pare că se înfundă într-un bolovan aparent inaccesibil, vizibil de la mare depărtare. Hornul Ascuns continuă însă cu o a doua lungime, mai friabilă ca precedenta, care ia sfârșit pe creastă, într-un adevărat spectacol cu crestele din jur. Deși frigul a mușcat din plin în aceste locuri, nu ne-am putut opri din a căsca gura la frumusețile din jur, marea de nori de la poalele Acelor Morarului și picăturile de lumină de pe pereții Coștilei fiind greu de descris în cuvinte. De la ieșirea din Hornul Ascuns continuăm pe Creasta Mălinului, traversând, cu aceeași emoționantă plăcere, Dintele dintre Colți și Colțul de Sus, ieșind finalmente în Brâul Mare al Coștilei. Pe hățașul său și apoi pe Valea Priponului am revenit în poteca marcată.

Incursiunea noastră din nordul Coștilei, pe Valea Tapului și Hornul Ascuns, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase ture ale acestei veri. Peste câteva zile revenim pe Brâul Mare al Coștilei, într-o tură de carpatism deschisă și începătorilor, iar la începutul lui octombrie urmând a merge în tabăra de carpatism, un eveniment complex destinat celor cu oarecare experiență pe văile și brâurile Bucegilor.