Iarna pe Albisoara Crucii

În cursul săptămânii trecute am fost în munții Bucegi, în două zile de alpinism pe trasee clasice, din care prima zi a fost petrecută pe Albisoara Crucii, în condiții de iarna.

Având în față o zi cu mult vânt și vreme frumoasă cel puțin până la amiază, am pornit înainte de răsărit spre Valea Albă. Printre crengile copacilor, surprindem fața Caraimanului scăldată de razele colorate ale răsăritului. Ghioceii au găsit de cuviință să-și scoată capetele prin zăpada înmnuiată a pădurii, iar urmele de avalanșă curse prin vălcele trădează apropierea de nestăvilit a primăverii. La poalele impresionantului Perete al Văii Albe, ne echipăm și pornim pe Albisoara Crucii, înaintând cu spor peste marele con de avalanșă depozitat la confluența cu Văii Albe cu firul comun pe care traseul nostru îl imparte aici cu Albișoara Gemenelor. Urcăm, profitând de condițiile bune, cu zăpadă tare și puțină gheață, însă deasupra Brâului Hornurilor zăpada devine mai afânată, punând probleme atât ca efort fizic, cât mai ales din punct de vedere al alegerii unui traseu optim printre plăcile de vânt. Finalmente, ieșim în platou, în apropierea Monumentului Eroilor, și suntem luați în primire de vântul puternic și norii care se adună și se închid deasupra noastră. Preț de câteva îmbucături și guri de apă, găsim adăpost pe-o laterală a Crucii, înainte de a porni spre obârșia Văii Albe prin platoul alb și ceața fără de repere. Coborâm firul văii rapid și fără evenimente, mai puțin sudalmele care nu mai contenesc odată cu zăpada lipicioasă care pare să îndrăgească tălpile colțarilor preț de-o bună bucată de drum. Revenim în umbra Albastrei, după o zi frumoasă petrecută în abruptul Caraimanului.

Versantul Albișoarelor, respectiv versantul nordic al Caraimanului, aruncă spre Valea Albă mai multe fire de vale. Puternic înclinate și deosebit de fotogenice atunci când sunt privite de la distanță, Albișoarele sunt, în prezent, populare pentru pasionații de alpinism, fiind parcurse mai ales în condiții de iarna. În condițiile de iarna de care am avut parte, cu majoritatea obstacolelor acoperite de zăpadă, Albisoara Crucii este o tură clasică de alpinism, dificultatea fiind relativ redusă (PD, M2, 40-50°, 700m), și necesită o bună tehnică de deplasare cu colțari și pioleți și grijă la eventualele pasaje descoperite de stâncă, în funcție de momentul parcurgerii.

Albisoara Crucii a fost parcursă de om cel puțin din deceniul al treilea al secolului trecut, prima parcurgere documentată aparținând fraților Țiteica. În 1951, Emilian Cristea și echipa Armatei pretind o parcurgere a Albișoarei Crucii în premieră de iarnă, după ce cu un an mai devreme pretinseseră premiera absolută a locurilor, lucru complet fals, având în vedere explorările din anii ’20 ale fraților Țiteica.

Poveste de iarna în Retezat

Încă mai simțim gustul vântului de iarna din Retezat și mirosul ceții ce îmbrăca văile glaciare. Au trecut câteva zile de când ne-am întors din puținele zile de iarna petrecute în Parcul Național Retezat și vrem să rememorăm, alături de voi, câteva dintre cele mai frumoase momente.

Parcul Național Retezat a fost înființat în 1935, fiind prima arie protejată de acest fel din țară. Tot în perioada interbelică au apărut și cele mai importante cabane ale Retezatului, precum Baleia și Pietrele. Urcăm spre cabana Gențiana de-a lungul drumului de căruță construit de Turing Clubul României și ne cazăm pe înserat la cabana ce tocmai a trecut printr-o mică renovare în anii anteriori. Schimbăm câteva impresii cu cabanierul, discuții care scot la iveală atât aspecte pozitive ale turismului montan autohton, cât și aspecte mai puțin frumoase.

Dimineața urcăm spre lacul Pietrele și, pe măsură ce apucăm varianta de iarnă spre șaua Custurii Bucurei, ceața se ridică și avem parte de câteva clipe deosebite. Granitul masiv al vârfului Bucura II domină peisajul, însă printre nori își ițește creștetul și Retezatul, vârf vizibil de la mari depărtări din țara Hațegului. Cornișe impresionante barează ieșirea din culoarele Colților Pelegii și, curând, ceața ne învăluie din nou odată ce pășim pe vârful Peleaga, unde ne și despărțim. O parte dintre noi vor reveni la cabană, urmând pașii de la urcare, iar cealaltă va merge spre Păpușa, al doilea vârf de peste 2500 de metri al Retezatului. Coborârea spre șaua Pelegii este dificilă, înclinarea fiind mare și zăpada tare, însă urcarea spre vârf se desfășoară printre bolovani dezgoliți de vântul puternic al ultimelor săptămâni. Drumul de întoarcere, așișderea.

Într-o formulă mai restrânsă, în dimineața geroasă și senină a celei de-a treia zile urcăm spre șaua Stânișoara. Vrem să ajungem pe vârful Bucura II urmând muchia directă, însă o scurtă verificare a zăpezii și câțiva pași de-a lungul închipuitului traseu ne conving să alegem o altă variantă și, astfel, urcâm direct pe Bucura I, aflat cu vreo 70 de metri sub magica barieră a celor 2500 de metri. În ritm lejer, bucurându-ne din plin de ziua frumoasă și de privirile ce fug spre Țarcu, Godeanu, Retezatul Mic și Vâlcan, urmăm creasta spre Bucura II și Custura Bucurei, coborând finalmente spre lacul Pietrele și cabana Gențiana.

Am descoperit o zonă frumoasă alături de un grup oameni minunați, conduși de doi ghizi însoțitori, Andrei și Radu, care ne-au făcut să ne simțim în siguranță pe munte si ne-a permis să ne bucurăm de traseele foarte inspirat alese. Am apreciat profesionalismul și experiența ghizilor însoțitori, precum și modul în care ei au reușit să construiască și să țină un grup compact în tură, mereu cu spirit pozitiv. În plus, am avut parte de sfaturi utile care să îmi permită să îmi permită îmbunătățirea abilităților de mers munte.

George

Câmpulung

Ultima zi este rezervată întoarcerii spre casă, fie direct spre Cârnic, fie prin Valea Stânișoara, o variantă preferată de cei care au dorit a se trezi înaintea zorilor.

Ne-a bucurat reîntâlnirea de iarna cu munții Retezat, căci de la ultima incursiune în anotimpul alb au trecut mai bine de doi ani. Ne-a bucurat reîntâlnirea și cu colegi și amici de breaslă, dar ne-a mâhnit și lipsa de etică a unor persoane care, deși se pretind profesioniști montani, sunt lipsite de orice urmă de profesionalism, promovând falsul și impostura.

Vârful Musala, iarna în Rila

Prima plimbare “din străinătate” a acestui an a avut loc în Bulgaria, unde am urcat în condiții de iarna și vânt puternic vârful Musala din munții Rila, unul dintre Parcurile Naționale ale vecinilor de la sud de Dunăre.

Înalt de 2925 metri, vârful Musala este cel mai înalt vârf al Bulgariei și, totodată, cel mai înalt vârf al întregii Peninsule Balcanice, depășind cu câțiva metri Olimpul grecilor. Numele său provine din timpul ocupației otomane, musalla desemnând un loc de rugăciune, aflat în apropierea divinității.

Ca și anul trecut, și de această dată ascensiunea vârfului Musala în condiții de iarna a fost plănuită având în vedere vântul puternic anunțat de meteorologi. Astfel, am urcat la finalul primei zile spre una dintre cabanele de schi din zona superioară a stațiunii Boroveț, urmând ca plecarea spre vârf să fie făcută înainte de răsăritul soarelui. Planul a dat roade, ajungând pe vârf cu puțin înainte ca vântul puternic să se dezlănțuie – nu că până atunci ar fi fost o simplă adiere. Am coborât într-un Boroveț cald și plin de vânt, aproape pustiu și apocaliptic, ca orice stațiune de schi atunci când condițiile nu permit practicarea sporturilor de iarnă.

Pe drumul de întoarcere am făcut un scurt ocol spre peștera Prohodna, una dintre cele mai fascinante și vizitate obiective carstice ale Bulgariei.

Cu aproape 20 de kilometri sub tălpi și o diferență de nivel de peste 1100 metri parcurse într-o singură zi, urcarea vârfului Musala în condiții de iarna și vânt puternic, a fost, cu siguranță, o frumoasă reușită pentru cei care ne-au însoțit în munții Rila și ne bucurăm că am putut fi alături de ei prin ghizii Andreea Nuță, de la Alpine-Challenge, și Andrei Badea.

În acest an avem plănuite câteva excursii înafara țării, detaliile putând fi urmărite pe pagina noastră de ture.