bucegi

Pe Rapa Mica, iarna în dosul Morarului

După ce am fost pe Albișoara Crucii, am mers două văi spre nord și am urcat una dintre văile din dosul Morarului, Rapa Mica, în condiții de iarna.

Zonă pe care o străbatem des vara și pe care o considerăm cea mai frumoasă cale de acces spre faimoasele Ace ale Morarului, nordul Morarului, cu brâurile și văile sale reprezintă, totuși, locuri destul de puțin umblate de oameni, în comparație cu abruptul Coștilei sau al Caraimanului. În condiții de iarnă, numărul celor care urcă Râpele sau celelalte văi ale versantului nordic al Morarului este și mai redus.

Lăsând în urmă marele con de avalanșă caracteristic firului comun Râpa Zăpezii – Valea Adâncă, intrăm pe firul primeia, care este barat imediat de o săritoare neacoperită de zăpezi. În condiții semnificativ diferite față de acum un an, când am coborât prin aceste locuri tocmai din creastă, această săritoare s-a lăsat convinsă numai printr-o subțire pojghiță de gheață și un pas hotărât cu vârful colțarilor pe stânca ascunsă sub zăpadă. Dificultățile tehnice scad, însă perpectiva inedită asupra Acului de Sus și, pe măsură de câștigăm altitudine pe Rapa Mica, Degetului Roșu, ne bucură din plin privirile și sufletele de bucegiști. Zapada începe să dea binișor de furcă pe măsură ce ne apropiem de obârșia Râpei Mici și, deși avem o perspectivă impresionantă asupra Văii Adânci și Vâlcelului Morarului, spre Creasta Balaurului ori îndărăt, spre Colții Văii Adânci și Carpații de Curbură, ieșirea în Brâul Acelor și traversarea acestuia este departe de a fi o alegere bună în condițiile întâlnite și facem cale întoarsă pe aceleași urme. Și, cum ziua era încă tânără, mișcăm gambe și coapse pe Valea Adâncă, până unde ni s-a făcut foame. Plimbarea se încheie printr-o zăpadă înmuiată de căldura zilei și printre ghioceii apăruți cât am lipsit.

Văile din versantul nordic al Morarului au fost explorate în anii ’20 de către frații Țiteica și în deceniul imediat următor de către membrii nou-înființatului Club Alpin Român.

Iarna pe Albisoara Crucii

În cursul săptămânii trecute am fost în munții Bucegi, în două zile de alpinism pe trasee clasice, din care prima zi a fost petrecută pe Albisoara Crucii, în condiții de iarna.

Având în față o zi cu mult vânt și vreme frumoasă cel puțin până la amiază, am pornit înainte de răsărit spre Valea Albă. Printre crengile copacilor, surprindem fața Caraimanului scăldată de razele colorate ale răsăritului. Ghioceii au găsit de cuviință să-și scoată capetele prin zăpada înmnuiată a pădurii, iar urmele de avalanșă curse prin vălcele trădează apropierea de nestăvilit a primăverii. La poalele impresionantului Perete al Văii Albe, ne echipăm și pornim pe Albisoara Crucii, înaintând cu spor peste marele con de avalanșă depozitat la confluența cu Văii Albe cu firul comun pe care traseul nostru îl imparte aici cu Albișoara Gemenelor. Urcăm, profitând de condițiile bune, cu zăpadă tare și puțină gheață, însă deasupra Brâului Hornurilor zăpada devine mai afânată, punând probleme atât ca efort fizic, cât mai ales din punct de vedere al alegerii unui traseu optim printre plăcile de vânt. Finalmente, ieșim în platou, în apropierea Monumentului Eroilor, și suntem luați în primire de vântul puternic și norii care se adună și se închid deasupra noastră. Preț de câteva îmbucături și guri de apă, găsim adăpost pe-o laterală a Crucii, înainte de a porni spre obârșia Văii Albe prin platoul alb și ceața fără de repere. Coborâm firul văii rapid și fără evenimente, mai puțin sudalmele care nu mai contenesc odată cu zăpada lipicioasă care pare să îndrăgească tălpile colțarilor preț de-o bună bucată de drum. Revenim în umbra Albastrei, după o zi frumoasă petrecută în abruptul Caraimanului.

Versantul Albișoarelor, respectiv versantul nordic al Caraimanului, aruncă spre Valea Albă mai multe fire de vale. Puternic înclinate și deosebit de fotogenice atunci când sunt privite de la distanță, Albișoarele sunt, în prezent, populare pentru pasionații de alpinism, fiind parcurse mai ales în condiții de iarna. În condițiile de iarna de care am avut parte, cu majoritatea obstacolelor acoperite de zăpadă, Albisoara Crucii este o tură clasică de alpinism, dificultatea fiind relativ redusă (PD, M2, 40-50°, 700m), și necesită o bună tehnică de deplasare cu colțari și pioleți și grijă la eventualele pasaje descoperite de stâncă, în funcție de momentul parcurgerii.

Albisoara Crucii a fost parcursă de om cel puțin din deceniul al treilea al secolului trecut, prima parcurgere documentată aparținând fraților Țiteica. În 1951, Emilian Cristea și echipa Armatei pretind o parcurgere a Albișoarei Crucii în premieră de iarnă, după ce cu un an mai devreme pretinseseră premiera absolută a locurilor, lucru complet fals, având în vedere explorările din anii ’20 ale fraților Țiteica.

Cursul de alpinism pentru incepatori

Săptămâna trecută am încheiat prima ediție a cursului de alpinism pentru incepatori din acest an, desfășurat în zona Padina-Peștera din munții Bucegi.

Cursul s-a adresat iubitorilor de munte cu o bună experiență generală de drumeție, de vară și de iarnă, care au dorit să facă primii pași în alpinismul clasic, așa cum este el înțeles la nivel internațional: urcarea munților cu stâncă, gheață și zăpadă, adică terenul specific Alpilor, acolo unde, de altfel, a și apărut această activitate odată cu prima ascensiune a vârfului Mont Blanc, în 1786.

Pe parcursul a patru zile pline, sub îndrumarea ghizilor noștri Andrei Badea și Radu Hera, cursanții au avut parte de prezentări teoretice și îndrumări practice pentru cele mai importante aspecte legate de alpinismul clasic, de la istoria alpinismului internațional și autohton, echipamentul specific și organizarea unei ture astel încât riscurile să fie corect identificate, evaluate și gestionate, și până la deplasarea în teren cu gheață și zapadă cu colțarii și pioletul, nodurile uzuale și manevre de coardă. În mod firesc, întrucât alpinismul te poartă adesea în teren cu risc de avalanșă, teoria zăpezii și salvarea din avalanșe nu au fost trecute cu vederea.

Fiind un domeniu extrem de complex, alpinismul necesită o continuă pregătire, atât personală, cât și, periodic, în compania unei persoane competente care să îndrume și să corecteze parcursul. Participarea la un curs de alpinism pentru începători este doar piatra de temelie în acest drum minunat care este alpinismul clasic și avem încredere că cei mai mulți dintre cursanții noștri au dobândit abilitățile necesare pentru a fi autonomi în traseele ușoare.

Sunt fericită că m-am înscris la acest curs de alpinism pentru începători, deoarece am avut ocazia să învăț tehnici de bază în alpinism de la ghizi extrem de bine pregătiți și cu o pasiune pentru munte molipsitoare. Abia aștept următoarea ocazie de a participa la o tură cu voi!

Carmina, București

Câteva săptămâni mai târziu, o nouă grupă de montaniarzi a făcut cunoștință cu lumea alpinismului clasic, în a doua ediție a cursului de alpinism pentru începători pe care am organizat-o în această iarnă. În aceeași locație ca și în prima ediție, în compania ghizilor Andrei Badea și Dan Colniceanu, cursanții au trecut prin toate tematicile propuse în cadrul acestui curs.

Și de această dată am fost deosebit de mândri de parcursul cursanților noștri și avem încrederea că sunt capabili de a fi autonomi în traseele ușoare și le urăm succes în noul drum spre crestele înzăpezite!