alpinism

Iarna pe Valcelul cu Fereastra, alpinism în Piatra Craiului

Iarna și-a intrat bine în drepturi peste Carpați, astfel că, în urmă cu câteva zile, am făcut prima tură de alpinism in Piatra Craiului din acest sezon și am urcat Valcelul cu Fereastra, o vale de abrupt din bazinul Padinei lui Râie, binecunoscută pe timp de vară pasionaților de carpatism.

Zăpada căzută în urmă cu câteva zile nu fusese atinsă de turiști, astfel că pe întreg traseul de acces prin Padina lui Călineț am făcut și urme. Ultima incursiune de iarnă prin aceste locuri se petrecuse în martie, ocazie cu care am preferat urcarea pe varianta clasică a Malului Galben, și de această dată am ales varianta prin Hornul Nisipos, unde ne-am și dat binețe cu câteva capre negre jucăușe. Refugiul turistic, parcă mai plin de zăpadă ca oricând, ne-a servit ca adăpost preț de câteva momente de pauză, după care am pornit spre Valcelul cu Fereastra, aflat la scurtă distanță.

Ne-am bucurat de condiții excelente de mixt pe prima săritoare, depășirea ei fiind o adevărată plăcere. Așa cum ne așteptam, însă, mai sus de a doua săritoare, consistența zăpezii s-a redus la pulver, iar stratul ajungea adesea la nivelul pieptului, deplasarea necesitând un efort serios. Fereastra ne-a întâmpinat rece și încremenită. Am coborât pe același traseu, în rapeluri, martori ai efemerului spectacol al unei mări de nori și razele soarelui revărsate peste Bârsa. Și, pentru că adesea preferăm traseele în circuit, pentru a putea primi o doză mai mare de natură, am coborât spre Plaiul Foii pe Padina lui Râie, o vale puțin umblată de oameni și care ascunde mici bijuterii.

Această tură frumoasă de alpinism pe Valcelul cu Fereastra (F, M3), la care au participat nu unul, ci doi ghizi din echipa noastră, a fost nu doar o reîntâlnire cu Piatra Craiului, ci și un început al sezonului de iarnă. În prima tură programată pentru noul am vom merge într-o drumeție în munții Făgărașului, pe muchia Scara, urmând ca la sfârșitul lunii să organizăm un curs de alpinism pentru începători la cabana Mălăiești.

Creasta Balaurului la început de iarna

În urmă cu căteva zile am urcat Creasta Balaurului la început de iarna, o frumoasă tură de alpinism clasic în din munții Bucegi.

Creasta Balaurului sau Creasta Bucșoiului Mic se desprinde către est din vârful Bucșoiu Mare, regele indiscutabil al ținutului nordic al Bucegilor, și mărginește, la nord, Valea Morarului, fiind cumpăna apelor între Transilvania și vechiul regat. Porțiunea de interes turistic acoperă o diferență de nivel de aproximativ 450 de metri și străbate zone expuse, însă cu o dificultate tehnică mică, făcând, în condiții de vară, obiectul carpatismului (drumeție alpină). În condiții de iarnă, urcarea pe Creasta Balaurului este o tură de alpinism clasic de nivel redus (F, Facile), care necesită cunoștințele și echipamentul necesar de iarnă, precum și noțiuni de nivologie și evaluare a zăpezii, nefiind posibilă parcurgerea matematică a crestei. Alegerea traseului de coborâre este extrem de importantă, riscul de avalanșă fiind prezent pe toate variantele din apropiere.

După ninsorile recente care au căzut peste Bucegi, Creasta Balaurului a îmbrăcat haina de iarna. Pe versantul nordic, zăpada trecea uneori de 30cm și, mai sus de altitudinea de 2000 de metri, erau plăci de vânt în formare, ceea ce ne-a determinat, așa cum este și firesc, la modificarea traseului astfel încânt să fie evitate zonele problematice. În urcare, am trecut pe lângă cele două mari strungi ale crestei, Strunga Grohotișului și Strunga Portițelor, înainte de a privi prin impresionanta deschidere a Văii Bucșoiului, acum într-un decor impresionant. Ajunși în vârful Bucșoiu Mare, privirea zboară până departe spre munții Făgărașului, fiind vizibil chiar și acoperișul țării. Am coborât pe Drumul lui Deubel.

Fără a fi dificilă tehnic, Creasta Balaurului iarna este lungă, diferența de nivel acoperită fiind de aproximativ 1600 de metri și o distanță de 16km, la care se adaugă problemele legate de starea zăpezii.

În luna ianuarie organizăm un curs de alpinism pentru începători, dedicat celor care doresc să deprindă tehnicile și noțiunile minime necesare pentru a urca iarna pe munte.

Valea lui Zangur în prag de iarnă

Dacă în urmă cu un an am cunoscut primele semne ale iernii în Bucegi pe Vâlcelul Portițelor, anul acesta o parte din echipa noastră a fost în Caraiman, unde am urcat Valea lui Zangur.

Denumită astfel de Mihai Haret pe schița Bucegilor realizată de frații Țiteica, probabil inspirându-se după familia Zangor din Azuga, Valea lui Zangur este primul afluent important pe care îl primește Valea Seacă a Caraimanului. Așadar, sub un cer de plumb ce-și leapădă neaua, luăm Drumul Văii Seci sub tălpile bocancilor, încă o dată grozăvindu-ne de stricăciunile lăsate de utilajele forestiere.

Așa cum ne așteptam, firul Secii este pudrat cu zăpadă proaspăt ninsă, nu multă, ci cât să acopere stânca și să facă treburile mai interesante. Prima săritoare mai răsărită, Săritoarea cu Zade, este ocolită pe partea stângă, printr-un horn pământos ce nu pare deloc îmbietor pe timp de vară, dar e abordabil cu colțari și piolet, și o traversare pe un teren similar. Confluența celor două văi este punctată de o săritoare în două trepte, Săritoarea lui Zangur, pe care o depășim printr-un salt pe fața stângă, urmat de o traversare expusă până la nivelul ferestrei prin care ne strecurăm cu subțirime. Privim spre Poiana Mare și maiestuoasa siluetă a Picăturii, care aruncă spre noi fața sudică de un galben caracteristic. Privind de aici spre Strunga Marelui V, gândul zboară și spre Dorel Coman și sfârșitul aflat dincolo de capetele corzii de rapel, moment descris cu durere și mâhnire de fratele său.

Intrăm pe Valea lui Zangur, unde strânsoarea pereților ne obligă adesea la acrobații. Ocolim încă o săritoare și ajungem în zona superioară a văii, sub Țancul Uriașului, unde malurile se deschid. O festă a memoriei și-un ocol parțial neinspirat ne aduc în aceiași jnepeni pe care am încercat a-i fenta, însă urcușul, pe zapadă mai măricică de această dată, merge bine. Pe nesimțite depășim hățașul înzăpezit al Brâului Portiței și facem cale-ntoarsă până la Portița Caraimanului, unde vântul, după obicei, suflă cu putere. La Târla Berbecilor, obârșia Vâlcelului Țiteica, dăm viață frontalelor, și urmăm hățașul brâului pâna în Valea Jepilor.

Ne-am bucurat de o tură frumoasă de alpinism pe Valea Seacă și Valea lui Zangur, în condiții mixte (F+, M3/M4), cu muntele doar pentru noi și fulgi de nea care nu au contenit a cădea… ca în povești. În luna ianuarie organizăm un curs de alpinism pentru începători la care sunt invitați toți cei cu experiență montană pe timp de vară și care doresc să urce munții și iarna, făcând primii pași spre alpinism.