Pe varful Ascutit, iarna în Piatra Craiului

În acest sfârșit de săptămână am fost în Piatra Craiului și am parcurs o porțiune din creasta nordică, cuprinsă între vârful Turnu și varful Ascutit.

Pe o vreme foarte bună și zăpadă destul de puțină pentru această perioadă a anului, am urcat spre varful Turnu în condiții de cățărare mixtă ușoară, numai bune pentru cei mai puțin obișnuiți cu colțarii pe stâncă. Odată ajunși în creastă am reglat straturile de îmbrăcăminte pentru a ne proteja de vântul care, uneori, sufla cu putere, și am continuat spre sud, ajungând în aproximativ 3 ore la varful Ascutit. Ne-am bucurat de o bună vizibilitate, putând admira, atât Bucegii, Păpușa și munții Făgărașului, ci și silueta munților Harghitei, dar și întinsul platou al Muntelui Mare din Apuseni, aflate la o depărtare considerabilă.

După un scurt popas pentru rehidratare în refugiul pe care ultima dată l-am văzut în condiții de iarnă în luna aprilie, am coborât spre cabana Curmătura, ocolind porțiunile cele mai problematice ale traseului de vară care coboară Padinile Frumoase, expus avalanșelor în zona superioară.

Creasta Pietrei Craiului a fost parcursă pentru prima dată iarna în anii ’20, de către Carl Lehmann si Erwin Csallner și rămâne o atât o provocare, cât și o tură îndrăgită pentru montaniarzii de astăzi. Porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și varful Ascutit este, pe timp de iarnă, o tură relativ ușoară de alpinism (F, M1-M2), care poate fi o bună practică pentru cei care au urmat un curs de alpinism și, în același timp, o bună încălzire pentru începutul sezonului de iarnă.

Vârful Lespezi la început de an

În prima săptămână a noului am urcat vârful Lespezi din munții Făgărașului, unul dintre vârfurile de peste 2500 de metri ale Carpaților românești. Popular iarna atât pentru cei care doresc să ajungă pe cele mai înalte vârfuri carpatine, cât și pentru cei aflați la început de drum în alpinism, vârful Lespezi este cel mai ușor de atins urcând din zona Piscul Negru, accesibilă în orice anotimp pe DN7C, Transfăgărășan. Din punct de vedere tehnic, dificultatea acestui traseu este redusă (F, M2), însă necesită o foarte bună condiție fizică și minime abilități de utilizare a echipamentului de alpinism.

Pe o zăpadă foarte bună pentru colțari, dar pe o vreme capricioasă, am parcurs diferența de nivel de 1350 de metri până vârful Lespezi în aproximativ 6 ore. În toată treimea superioară a urcușului, vântul a fost susținut și a depus frumoase forme de chiciură pe chipurile noastre. Din păcate, vizibilitatea a fost redusă și nu ne-am putut bucura de priveliștile pe care le oferă vârful în zilele senine, atât spre Negoiu, cât și spre Moldoveanu.

La sfârșitul lunii ianuarie organizăm un curs de alpinism pentru începători în munții Bucegi, în valea Mălăiești, util tuturor celor care doresc să urce iarna pe cele mai înalte vârfuri de munte. Din tematica atelierului fac parte prezentarea echipamentului general de alpinism, deplasarea cu colțarii și pioletul, nodurile uzuale, asigurări în zăpadă și noțiuni de nivologie și avalanșe.

Retrospectiva anului 2021 – pe munte cu Back to Nature

Doar clipe și bătăi de gong ne despart de noul an și e momentul să privim în urmă pentru retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature din anul care astăzi se încheie. Față de anul precedent, 2021 a venit cu mai puține dușuri reci în privința stabilității societății în care trăim, însă a rămas un an plin de contraste. Ne-am dedicat total muntelui, ne-am mărit echipa și ne-am diversificat oferta de activități, cu drumeții și cursuri, pe lângă obișnuitele ture de carpatism, cățărare și alpinism. Pregătirea profesională a continuat pentru unii dintre colegii noștrii și, în curând, sperăm să ne putem mândri nu cu unul, ci cu doi lideri montani internaționali în echipa noastră! Pe de altă parte, pandemia și problemele sociale aduse de ea nu au dispărut și, nu de puține ori, am resimțit efectele ei în activitatea noastră. În orice caz, angajamentul care animă activitățile noastre a rămas același, oferind, de fiecare dată, o organizare fără compromisuri în ceea ce privește siguranța tuturor.

Le mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și, firește, turiștilor care au fost alături de noi și în acest an! Fără susținerea voastră, activitatea noastră nu ar fi fost la fel, iar pentru asta vă suntem deplin recunoscători.

În continuare vă prezentăm retrospectiva anului 2021, cu câteva dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte în anul care astăzi se încheie.

În ianuarie ne-am plimbat bocancii la început prin Piatra Craiului, urcând la vârful Turnu pe o vreme superbă, și apoi prin Bucegi, pe Vâlcelul Clăii Mici, finalizată cu un frumos apus suprins tocmai de pe vârful Grecului, unde am ajuns după abandonarea obiectivului inițial din motive de instabilitate a straturilor de zăpadă.

Luna lui făurar a adus o tură de alpinism în Piatra Craiului alături Ilinca Stoenică de la Munțomama, cel mai nou membru al echipei noastre, împreună cu care am fost într-o tură de patru zile de iarnă în munții Retezat. La sfârșit de lună am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism pentru avansați, eveniment dedicat celor care au făcut deja primii pași pe munte iarna și doresc să intre în detaliu, punând accent pe luarea celor mai bune decizii și pe evaluarea riscurilor.

Martie, cu ale sale neobișnuit de mari zăpezi, ne-a oferit o frumoasă porție de alpinism-nautic în Piatra Craiului, pe Vâlcelul cu Fereastră, în care am înotat, fiecare cum a putut, până în vâlcelul vecin, coborând în final pe același traseu.

O mult așteptată revenire în creasta Pietrei Craiului pe timp de iarnă s-a consumat în aprilie, parcurgând porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și vârful Ascuțit. Câteva săptămâni mai târziu am fost în munții Făgărașului, într-o tentativă de a urca muchia Șerbota spre vârful cu același nume.

Primăvara ne-a prins din urmă, iar primele zile ale lunii mai ne-au găsit pe pereții Postăvarului, unde am urcat Muchia Panseluței, un frumos traseu de cățărare pe stâncă. La sfârșitul lunii am organizat un scurt atelier de cățărare pe stâncă pentru începători, ocazie cu care cei care au dorit să descopere verticalele muntelui au avut un prim contact cu stânca și tehnicile necesare. În aceeași lună am fost și în Bucegi, unde iarna încă era prezentă, urcând Valea Morarului alături de prietenii de la Outdoor the World.

Ultima tură de alpinism a sezonului trecut a fost în Piatra Craiului, unde am urcat pe zăpadă Vâlcelul Caprelor, cu coborâre pe Valea Podurilor. La sfârșitul lunii am fost din nou în munții Retezat, o tură frumoasă de drumeție care ne-a adus nu numai peisaje frumoase, ci și o rară asortare a brândușelor de primăvară cu smârdarul verii.

În iulie am reluat activitatea de recondiționare a traseelor clasice din munții Bucegi și, alături de prietenul Eugen Horjea, am montat câteva ancore în Colțul Mălinului. Am revenit în Piatra Craiului într-o tură de inițiere în carpatism și am ajuns pentru prima dată în an pe Acele Morarului, o tură pe care o organizăm anual de cel puțin câteva ori. La sfârșitul lunii am fost în munții Făgărașului, într-o primă drumeție spre vârful Moldoveanu cu un grup de basarabeni.

Lacurile și peisajele alpine au fost tematica începutului de gustar, cu o drumeție în Parâng și încă o plimbare spre Moldoveanu. Tot în Alpii Trasilvaniei am urcat și Creasta Vârtopel-Arpășel, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, tură în care am avut parte de o lumină și peisaje incredibile. Am revenit pe Acele Morarului și, tot în august, am fost de câteva ori în Piatra Craiului, atât în ture de carpatism, cât și în ture de cățărare pe stâncă, urcând de două ori Creasta Frumoasă din Călineț.

Septembrie ne-a readus în Bucegi, unde am făcut o drumeție la vârful Omu cu coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, dar și o tură de cățărare pe Hornul Ascuns, cu urcare pe o Vale a Țapului udă, imediat după ploaie. Am prins chiar și prima zăpadă a toamnei pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, într-una dintre cele mai fotogenice ture din retrospectiva anului trecut.

Luna octombrie a fost dedicată carpatismului, cu o tabără în munții Bucegi și cu parcurgerea integrală a Brâului de Mijloc din Piatra Craiului, în două zile, cu acces prin traseul Anghelide și, respectiv, prin Poiana Închisă și traseul Umerilor. Nu am lăsat nici cățararea deoparte, urcând vârful Picătura pe o ceață densă, străpunsă numai de portocaliul aprins al zadelor în miez de toamnă.

Brumar a adus prima tură de alpinism a sezonului, parcurgând Brâul Mare al Coștilei și Brâul de Sus în condiții de iarnă, dar și ultima tură de carpatism, urcând Padina Lăncii din Piatra Craiului.

Cu iarna bine instalată în decembrie, am urcat Creasta Balaurului din munții Bucegi, o tură frumoasă și lungă, cu vizibilitate până la mari depărtări, și am luat o nouă porție de alpinism-nautic pe Vâlcelul cu Fereastră din Piatra Craiului, o tură în care am fost martorii unui desărvârșit spectacol al mării de nori de peste Valea Bârsei.

Aici se încheie retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature, dar, într-un prea-evident clișeu, povestea merge mai departe. Stați aproape de natură, în bocaci sau în șaua bicicletei, în scurte plimbări prin pădure sau pe pereți de stâncă. N-o neglijați, învățăți-i regulile și bucurați-vă de clipele petrecute în mijlocul ei. Merită!