catarare

Curs de catarare în munții Macinului

Săptămâna trecută am desfășurat cursul de catarare din munții Macinului, ocazie cu care am petrecut trei zile în Dobrogea, cu teorie și multă practică pe granit.

Conceput în special pentru cei aflați la început de drum în cățărarea pe stâncă, cursul nostru din munții Măcinului a fost binevenit și pentru cei care au dorit să recapituleze și să corecteze tehnicile deprinse cu alte ocazii sau, pur și simplu, să se bucure de granitul dobrogean. Dintre acestea menționăm noțiunile generale despre cățărarea pe stâncă, istoria acesteia și echipamentul specific, terminologia și tehnicile de asigurare și, firește, coborârea în rapel.

Pe parcursul celor trei zile de curs de catarare am făcut și multă practică, granitul munților Macinului fiind mai mult decât atragător și, totodată, provocator, pentru cei obișnuiți cu alte roci. Amenajate atât în zone naturale, cât și în cariere dezafectate, traseele de cățărare din munții Macinului se pretează la toatele nivelurile, oferind totodată și un divers meniu pentru cățărători, cu trasee de față, muchie sau horn, trasee de aderență sau de forță și, în general, trasee cu totul inedite.

În continuare, îi încurajăm pe toți cei care sunt pasionați de catarare pe stâncă să își continue studiul și să fie la curent cu dezvoltarea acestei activități, atât ca aspecte teoretice, cât și practice. Celor interesați le oferim o gamă largă de ture de cățărare pe stâncă în România, atât de o singură lungime, cât și de mai multe lungimi, în ceea ce este adesea numit teren de aventură.

Alpinism în Creasta Morarului

Săptămâna trecută am fost din nou în munții Bucegi, unde am parcurs o scurtă porțiune din Creasta Morarului, cu traversarea Acului Mare, cu urcare și coborâre pe două dintre văile de abrupt ale acestui munte.

Pornind odată cu zorii din Bușteni, am urcat Valea Bujorilor pe o zăpadă bună, printre urmele avalanșelor de topire din ultima perioadă și, după o urcare de căteva ore, am ajuns în creasta Morarului, în dreptul Brâului Mare. De o deosebită frumusețe, locul îndeamnă la popas și admirat văile nordice ale Coștilei, atât de frumos conturate în această perioadă. Privirile ne-au fost atrase în special de Valea Țapului și Colțul Mălinului, locuri prin care sperăm să revenim în curând. Am continuat urcarea spre Creasta Ascuțită, alegând cu grijă cel mai bun traseu printre peticele măricele de zăpadă umezită, ajungând curând la baza Acului Mare, în locul unde Brâul Acelor, poate cel mai spectaculos brâu al Bucegilor, întâlnește Creasta Morarului. Punctat de o cornișă măricică la obârșia Văii Poienii, continuată cu o zonă considerabilă acoperită de zăpadă, depășirea acestui loc a necesitat o traversare expusă și o scurtă porțiune de cățărare mixtă, în condițiile stâncii friabile și terenului vegetal înclinat și instabil al primului dintre Acele Morarului. Pentru traversarea Acului Mare am păstrat colțarii în picioare, utili pentru zonele în care zăpada încă era prezentă. Ne-am retras spre vale pe Râpa Mare, o variantă nu foarte facilă pentru coborâre, având în vedere panta accentuată din zona superioară, însă mult mai sigură decât traversarea zonelor cu plăci de vânt de la baza Degetului Roșu și până la intrarea spre Acul Crucii, unde câteva fracturi recente îndemnau la prudență. Zăpada a fost bună pentru coborâre, ajungând pe înserat în Poiana Morarului.

O tură de alpinism de nivel mediu (PD+, II+, M2), incursiunea pe creasta Morarului cu traversarea Acului Mare a avut toate ingredientele unei zile frumoase: urcare pe zăpadă, pasaje de cățărare mixtă, rapeluri și descățărare pe gheață, toate în decorul superb al Bucegilor încărcați de zăpadă.

Râpa Mare a fost parcursă în premieră pe timp de vară de către frații Țiteica în anii ’20; pe timp de iarnă, în funcție de condițiile întâlnite, ascensiunea ei poate fi destul de dificilă. De asemenea, tot în urmă cu un veac, Bucura Dumbravă descrie traversarea Acului Mare, pe care îl compară cu spinarea unui colos antediluvian și una dintre cele mai frumoase urcări ale Bucegilor.

În perioada imediat următoare, ghizii noștri organizează ture de drumeție, alpinism și cățărare, fie deja programate, fie la cerere.

În căutarea primăverii pe Muchia Caprioarei

Cu iernile tot mai capricioase, transformate în alternanțe de ninsori, temperaturi ridicate, vânt foarte puternic și condiții neprietenoase, am deschis sezonul de cățărat și în această săptâmână am fost în Muchia Caprioarei, unul dintre cele mai populare trasee clasice din Postăvaru.

Tatonată pentru prima dată de către vânătorii de munte, Muchia Caprioarei este, la fel multe trasee de cățărare pe stâncă din versantul sudic al Muchiei Cheii, opera lui Viorel Nicolaescu, unul dintre cei mai respectați alpiniști ai perioadei comuniste din România. Ieșită de sub tipar anul trecut, biografia sa Între două lumi este o frumoasă privire în trecut spre atmosfera comunității alpine din acea perioadă, relațiile dintre cățărători și greutățile epocii.

Cu Bucegii înzăpeziți în spate, am plecat să căutăm primăvara și am salutat primele brândușe ce-și ițeau adormite creștetele în Poiana Inului. Poiana, pe care nu am mai vizitat-o de aproape un an, pare schimbată, pare mai curată și… proapăt arată, parcă pregătită de semănat. Vremea a fost caldă, reîntâlnirea cu stânca Muchia Caprioarei fiind o plăcere după care, de ce să nu recunoaștem, am tânjit în ultimele luni de iarnă plină de toane. Cu excepția unei lungimi unde gradul de dificultate tehnică ajunge la VI+/VII- UIAA, Muchia Caprioarei este un traseu accesibil și celor aflați la început de drum în cățărarea pe stâncă, care cunosc tehnicile de bază și au urmat măcar un curs de inițiere.

În perioada următoare, întrucât zăpada este încă prezentă pe munte, vom organiza atât ture de alpinism, dar și ture de cățărare pe stâncă și drumeție, în Carpați și în afara lor.