catarare

Pe munte cu Back to Nature, retrospectiva 2020

Peste câteva ceasuri fila anului 2020 se va întoarce. E momentul să trecem în revistă cele mai importante activități ale echipei Back to Nature din acest tumultos an. Nu dorim a stărui asupra celor prea bine cunoscute de către toți dintre noi. Agitația pandemiei, incertitudinile legate de organizarea evenimentelor în natură și perioada de activitate fizică scăzută din prima parte a anului au avut un cuvânt greu de spus în activitatea noastră din acest an. Cu toate acestea, ne bucurăm să putem spune că am mers mai departe cu planurile începute anul trecut legate de dezvoltarea profesională a echipei noastre, atât din punct de vedere al prezentării, lansând un nou site, cât mai ales din punct de vedere al pregătirii pentru ceea ce ne place cel mai mult să facem: să vă însoțim pe munte, arătându-vă cele mai frumoase locuri și oferind sprijin și siguranță. Nu în ultimul rând, am fost alături de cei dragi, căci fără sprijinul lor nu am fi ajuns unde suntem astăzi.

În luna ianuarie ne-am dorit să urcăm vârful Lespezi din munții Făgărașului, însă apropierea unui front de furtună ne-a făcut să coborâm mai devreme decât plănuiam. În orice caz, a fost o tură frumoasă de drumeție de iarnă, în care am dezmorțit sărbătorile și ne-am bucurat de frumoasele peisaje ale Făgărașilor albi. În februarie am făcut o tură de două zile în munții Iezer-Păpușa, pe rachete de zăpadă, în care am parcurs creasta înaltă, pe o vreme frumoasă de iarnă. Am ajuns și în Piatra Craiului, parcurgând o scurtă porțiune a crestei nordice.

În lunile martie și aprilie, munții au fost în cărți și filme. Am citit și recitit cărți din literatura montană românească și universală și am văzut numeroase filme cu tematică montană și outdoor, gândindu-ne constant la ziua în care ne vom putea bucura din nou de natură.

Luna mai ne-a plimbat pașii prin zone mai puțin cunoscute din Piatra Craiului; zona inferioară a Văii Ciorânga și Tunelurile lui Tontsch și-au dezvăluit secretele în această plimbare aniversară Back to Nature pe care am gustat-o din plin, ca niște turiști proaspăt “eliberați”. În ultima zi de primăvară calendaristică am ajuns și în munții Bucegi, unde am prins cântecul de lebădă al iernii într-o tură de alpinism pe Valea Adâncă, din Moraru, un fel de mini-teambuilding pentru ghizii noștri.

Cireșar a adus reîntâlnirea cu stânca și revederea cu prietenii noștri de la Greuladeal.ro. Am mers în Cheile Râșnovului pentru un scurt atelier de cățărare pe stâncă și am parcurs traseul Creasta Generalului, un traseu ușor și frumos, numai bun pentru cei care doresc să experimenteze cățărarea pe stâncă în trasee cu mai multe lungimi de coardă. Tot în luna iunie am mers și în Piatra Craiului, într-o frumoasă tură de carpatism în care am urcat de la Castelul Crăiței până în Brâul de Mijloc, coborând, pe ploaie, pe celebrul traseu al lui Anghelide. Restul lunii a fost dedicat familiei, cu o importantă aniversare, dar și plăcerii învârtitului de pedale prin Subcarpații de Curbură, petrecând două zile minunate în șa.

Pe Acele Morarului am ajuns de două ori în 2020, ambele ieșiri fiind în luna iulie. Unul dintre traseele emblematice ale Bucegilor, parcurgerea Acelor Morarului este de fiecare dată o plăcere și-un profesor, deopotrivă. Revenim mereu cu drag în zonă și, după fiecare tură, învățăm lucruri noi care să ne ajute în viitoare ture pe care le vom organiza în acest minunat colț de munte. Nu am neglijat nici carpatismul, de altfel, una dintre activitățile preferate ale echipei Back to Nature, și am traversat muntele Coștila, cu urcare pe Valea Gălbinele și coborâre pe Valea Căldărilor, unde am și găsit ultimele tufe de rhododendron în floare.

Luna august, luna lui gustar, ne-a urcat pașii până în creasta munților Făgărașului, unde am parcurs unul dintre primele trasee de cățărare din Carpații românești – creasta Vârtopel-Arpășel, pe o vreme schimbătoare, cu nori spectaculoși, ceață și vânt. Nu am putut sta prea mult departe de Piatra Craiului, însă, și am parcurs Brâul de Mijloc de la sud la nord, cu urcare pe Padina Lăncii și coborâre pe traseul lui Deubel. Alte două zile s-au scurs în Bucegi, la drumeție și carpatism, urmând din nou pașii aceluiași Deubel, dar și pe Valea Morarului, Valea Colților și Firul Secundar al Gălbinelelor. Sfârșitul lunii a consumat una dintre cele mai frumoase ture Back to Nature din acest an, în care am parcurs o porțiune din Muchia dintre Țimbale, urcând direct din șaua Caprelor și coborând spre Valea Podurilor.

Primele zile ale lui răpciune ne-au găsit din nou la carpatism în Bucegi, pe Valea Mălinului și ramura nordică a Brâului Mare al Coștilei. Atât de mult ne-au plăcut locurile că, la scurt timp, am revenit pentru parcurgerea întregului brâu, din Valea Albă și până în Valea Priponului. Nu am stat departe nici de Piatra Craiului, unde am urcat traseul Umerilor. Tot în septembrie am reluat pregătirea pentru dobândirea calității de lider montan internațional, alături de colegii din Societatea Ghizilor și Liderilor Montani, asociație profesională afiliată internațional în cadrul UIMLA.

Octombrie s-a scurs, la început, pe verticala Cheilor Râșnovului, unde am parcurs pentru a doua oară din an Creasta Generalului…dar și pentru a treia! Am fost și în Piatra Craiului, pe Valea Podurilor și zona superioară a Muchiei dintre Țimbale, într-o tură de carpatism în care-am căutat toamna și-am găsit ploaia. Nu uităm însă că, pentru o scurtă perioadă, luna lui brumar a adus iz de iarnă în Carpați, motiv pentru care am făcut și prima ieșire de alpinism a toamnei, în nordul Bucșoiului Mic.

Traseul Umerilor Pietrei Craiului a fost punctul forte al lunii noiembrie, o tură frumoasă de cățarare și carpatism, pe urmele înaintașilor interbelici și pe un ger neașteptat. Ne-am dezghețat oasele apoi pe Vâlcelul Țiteica, în însoritul versant sudic al Caraimanului, alături de o gașcă aflată la primii pași în carpatism. Tot în noiembrie am fost și pe vârful Picătura din munții Bucegi, unde am schimbat vechile ancore de rapel, care nu mai prezentau siguranță, în cadrul unui proiect SGLM de reamenajare a traseelor clasice de carpatism și cățărare pe stâncă. Venirea iernii ne-a îndrumat spre Piatra Craiului, unde am urcat și coborât Vâlcelul cu Fereastră, o frumoasă (și rece!) tură de alpinism în teren mixt. Am încheiat toamna calendaristică în munții Făgărașului, într-o tură de trei zile în care am ajuns pe vârful Negoiu și am avut muntele doar pentru noi.

Mohorâtul început de undrea ne-a dus la Portița Caraimanului, frumoasa deschidere în stânca muntelui prahovean, revăzând locuri vizitate cu doar câteva săptămâni în urmă, schimbate însă de vântul rece al iernii. O altă tură de alpinism în condiții mixte a fost pe Padina Lăncii, în Piatra Craiului. Ultima plimbare a lunii decembrie și a anului a fost în nord, în munții Rodnei, alături de colegii și prietenii de la Outdoor the World; am urcat Piciorul Moșului, o frumoasă muchie alpină desprinsă din vârful Pietrosul, iar cu o seară înainte am participat la salvarea unui grup blocat în același traseu.

Echipa Back to Nature le mulțumește tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin. Le mulțumim celor care ne-au însoțit pe munte în acest an și îi așteptăm în continuare să ni se alăture, fie în turele propuse de noi, fie în ture pe care ni le propuneți voi. Vă așteptăm și pe pagina noastră de facebook și pe grupul nostru, unde putem discuta oricând despre munte, despre educația montană și despre cultura muntelui.

În această restrospectivă a activității Back to Nature din 2020 nu-și au locul cifrele; nu dorim să știm câți kilometri am parcurs și câți metri am urcat. Ne mândrim că nu am făcut niciodată compromisuri în organizarea turelor și în siguranța celor pe care i-am însoțit pe munte și ne bucurăm a fi savurat din plin fiecare zi petrecută în natură. Pentru că, până la urmă, despre asta este Back to Nature.

Valcelul cu Fereastra sub prima zăpadă

În urmă cu câteva zile am fost din nou în Piatra Craiului, unde am parcurs Vâlcelul cu Fereastră, în una dintre primele ture de alpinism ale acestei ierni.

Dis-de-dimineață, luăm sub pași poteca turistică din Podul Călinețului, după o noapte dormită în gerul de la Plaiul Foii, în compania vulpilor care bântuie parcarea. Zăpada nu este mare, însă acoperă complet poiana și pădurea, punând mici probleme la înaintare; ajungem la refugiul Ciorânga Mare un pic mai târziu decât ne-am fi dorit și tot acolo facem și primul popas al zilei. Un scurt drum până în Șaua Scării de Fier ne arată condițiile din Padina lui Călineț; ora înaintată ne îndrumă, totuși, spre Vâlcelul cu Fereastră, aflat în apropiere, pe care să îl urcăm și să îl coborâm, fiind un bun antrenament pentru aceste condiții.

O vale de abrupt ușor accesibilă, care pe timpul verii nu depășește gradul III+/IV- în cățărare liberă, Vâlcelul cu Fereastră se parcurge pe porțiunea cuprinsă între Brâul Ciorânga Mare și pitoreasca deschidere în piatră care denumește vâlcelul. Puțina zăpadă care acoperă acum vâlcelul sporește și diversifică dificultățile parcurgerii. Asigurăm, pe rând, fiecare săritoare, profitând de ancorele mecanice instalate în acest an, și fiecare coechipier urcă în tihnă, învățând în acest timp ce înseamnă prima zăpadă într-o vale de abrupt și cum poate complica lucrurile; colțarii și pioletul sunt utili, mai ales pentru peticele de pământ unde lama se înfige cu sete. Trecem astfel fiecare săritoare din Vâlcelul cu Fereastră și urcăm în stânga, spre fereastra care face legătura cu vecinul Vâlcel cu Smârdar. Nu zăbovim foarte mult și pregătim coborârea în rapeluri, pe același drum urmat la urcare. Zărim culorile apusului odată cu penultimul rapel făcut pe vale și aprindem frontale după ce revenim în poteca turistică. La refugiu zăbovim numai cât să punem echiopamentul tehnic în rucsac și apoi coborâm spre Plaiul Foii, pe urmele făcute de dimineață: am fost singurii oameni care au urcat în zonă astăzi.

Aceasta este prima tură în care echipa noastră lucrează cu dispozitivele SPOT, distribuite de SPOT România, sporind siguranța pe care o oferim celor care ne însoțesc. Astfel, parcursul turelor noastre poate fi urmărit în timp real de cei dragi aflați acasă, iar cei aflați pe munte pot alerta cu ușurință serviciile de urgență prin intermediul dispozitivului; sperăm să fie o funcție la care nu vom apela niciodată!

Ne-am bucurat să revenim în Piatra Craiului, de data asta în condiții mixte, de stâncă și zăpadă, și să parcurgem Vâlcelul cu Fereastră, în urcare și în coborâre, într-o frumoasă tură de iarnă, pe o vreme minunată.

 

Reamenajarea retragerii de pe vârful Picătura

Vârful Picătura este unul dintre puținele vârfuri ale Bucegilor care este accesibil doar prin tehnici de cățărare. Ridicat la aproximativ 1000 de metri deasupra văii, vârful Picătura oferă o perspectivă unică asupra celui mai înalt perete stâncos din România, Peretele Văii Albe, dar și asupra întregului abrupt estic al Caraimanului.

Prima ascensiune a vârfului Picătura se datorează lui Nicu Comănescu, care, după multe tatonări și tentative asupra încâlcitului traseu de acces, pășește pe vârf în august 1934. Traseul său este impracticabil în prezent, o alunecare de teren distrugând Hornul cu Zade, cale de acces spre zona superioară a vârfului, de unde pornește fisura finală. În prezent se urcă pe Muchia Trandafir, numită în cinstea lui Ion Trandafir, coechipier al lui Nicolae Baticu la prima parcurgere integrală a Crestei Picăturii, realizate în septembrie 1935. La peste 85 de ani de la primii pași pe vârful Picătura, zona este în continuare des parcursă de iubitorii de Bucegi, pasionați de cățărare și carpatism; din păcate, precum majoritatea traseelor de carpatism din masiv, starea asigurărilor fixe existente este precară (unele dintre ele au ieșit extrem de ușor!) și prezintă un pericol pentru cei care ajung în zonă și nu au cunoștințele necesare pentru a face o evaluare corectă. Prin urmare, se impunea verificarea și reabilitarea ancorelor folosite pentru rapel și am profitat de vremea frumoasă din zilele trecute pentru a urca pe vârful Picătura, verificând și înlocuind toate asigurările fixe de pe traseu, acolo unde nu pot fi folosite protecții alternative.

Panta pârtiei Kalinderu a alungat rapid frigul dimineții și gimnastică ne-a fost depășirea doborâturilor de pe Drumul Văii Seci. Nu depășim bine firul Secii și surprindem un ursuleț cocoțat într-un fag care, jenat și speriat, coboară și dispare în pădure. Ocolim firul Vâlcelului Picăturii pe mâna dreaptă, pe culmea plină de vegetație acum înghețătă și înghițită de ceață. Coborâm în vâlcel printr-un rapel și ocolim ultima mare săritoare, după care înaintăm fără probleme pe fir; pe nesimțite ne ridicăm deasupra mării de nori și prindem brâul care ne conduce în Muchia Trandafir. Parcursul muchiei este aerian și pitoresc, printre jnepeni și zade. Ajungem pe vârf. Spre munții Baiului se întinde marea de nori, iar Piatra Mare și Postăvaru apar ca mici insule între valuri; Peretele Văii Albe este impunător ca întotdeauna, iar umbra Picăturii se profilează peste valuri, cu o Glorie prezentă pe creștetu-i. Reamenajăm primele stații de rapel și coborâm în Strunga Marelui V, de unde continuăm spre talvegul Albișoarei Turnurilor, unde lăsăm în rapel, după încă o ancoră montată. Alegem firul vestic și coborâm atenți printre zade, cu câteva rapeluri scurte, până ce suntem învăluiți din nou de ceață. Un ultim rapel, dintr-o nouă ancoră, ne lasă la marginea Verdeții, în Valea Albă, de unde binecunoscuta potecă ne conduce pașii spre casă și spre alți munți.

Am efectuat următoarele lucrări de reamenajare a retragerii de pe vârful Picătura:

  • eliminarea pitonului de la pasul de intrare în fisura de sub vârf și înlocuirea acestuia cu o ancoră mecanică;
  • eliminarea celor două pitoane a primului rapel de pe vârful Picătura și înlocuirea acestora cu două ancore mecanice și o verigă rapidă;
  • eliminarea unuia dintre cele două pitoane de la al doilea rapel și montarea a două ancore mecanice, cu verigă rapidă;
  • baterea unui piton la pasul expus aflat la ieșirea din Strunga Marelui V, în urcare spre Colțul Strungii;
  • eliminarea pitonului bătut într-o placă putredă la rapelul spre Albișoara Turnurilor și înlocuirea cu o ancoră mecanică, cu verigă rapidă;
  • eliminarea celor două pitoane bătute în pământ de la prima săritoare din firul vestic al Albișoarei și înlocuirea cu o ancoră mecanică, cu verigă rapidă.

Toate ancorele utilizate au fost din oțel inoxidabil și au provenit din fonduri proprii; la activitate au participat Marian Anghel și Andrei Badea, membrii ai Societății Ghizilor și Liderilor Montani. Aceste reamenajări fac parte dintr-un proiect amplu de recondiționare a traseelor clasice de carpatism și cățărare din munții Bucegi.