Retrospectiva anului 2021 – pe munte cu Back to Nature

Doar clipe și bătăi de gong ne despart de noul an și e momentul să privim în urmă pentru retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature din anul care astăzi se încheie. Față de anul precedent, 2021 a venit cu mai puține dușuri reci în privința stabilității societății în care trăim, însă a rămas un an plin de contraste. Ne-am dedicat total muntelui, ne-am mărit echipa și ne-am diversificat oferta de activități, cu drumeții și cursuri, pe lângă obișnuitele ture de carpatism, cățărare și alpinism. Pregătirea profesională a continuat pentru unii dintre colegii noștrii și, în curând, sperăm să ne putem mândri nu cu unul, ci cu doi lideri montani internaționali în echipa noastră! Pe de altă parte, pandemia și problemele sociale aduse de ea nu au dispărut și, nu de puține ori, am resimțit efectele ei în activitatea noastră. În orice caz, angajamentul care animă activitățile noastre a rămas același, oferind, de fiecare dată, o organizare fără compromisuri în ceea ce privește siguranța tuturor.

Le mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și, firește, turiștilor care au fost alături de noi și în acest an! Fără susținerea voastră, activitatea noastră nu ar fi fost la fel, iar pentru asta vă suntem deplin recunoscători.

În continuare vă prezentăm retrospectiva anului 2021, cu câteva dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte în anul care astăzi se încheie.

În ianuarie ne-am plimbat bocancii la început prin Piatra Craiului, urcând la vârful Turnu pe o vreme superbă, și apoi prin Bucegi, pe Vâlcelul Clăii Mici, finalizată cu un frumos apus suprins tocmai de pe vârful Grecului, unde am ajuns după abandonarea obiectivului inițial din motive de instabilitate a straturilor de zăpadă.

Luna lui făurar a adus o tură de alpinism în Piatra Craiului alături Ilinca Stoenică de la Munțomama, cel mai nou membru al echipei noastre, împreună cu care am fost într-o tură de patru zile de iarnă în munții Retezat. La sfârșit de lună am organizat, alături de Radu Hera de la Alpine Challenge, un atelier de alpinism pentru avansați, eveniment dedicat celor care au făcut deja primii pași pe munte iarna și doresc să intre în detaliu, punând accent pe luarea celor mai bune decizii și pe evaluarea riscurilor.

Martie, cu ale sale neobișnuit de mari zăpezi, ne-a oferit o frumoasă porție de alpinism-nautic în Piatra Craiului, pe Vâlcelul cu Fereastră, în care am înotat, fiecare cum a putut, până în vâlcelul vecin, coborând în final pe același traseu.

O mult așteptată revenire în creasta Pietrei Craiului pe timp de iarnă s-a consumat în aprilie, parcurgând porțiunea cuprinsă între vârful Turnu și vârful Ascuțit. Câteva săptămâni mai târziu am fost în munții Făgărașului, într-o tentativă de a urca muchia Șerbota spre vârful cu același nume.

Primăvara ne-a prins din urmă, iar primele zile ale lunii mai ne-au găsit pe pereții Postăvarului, unde am urcat Muchia Panseluței, un frumos traseu de cățărare pe stâncă. La sfârșitul lunii am organizat un scurt atelier de cățărare pe stâncă pentru începători, ocazie cu care cei care au dorit să descopere verticalele muntelui au avut un prim contact cu stânca și tehnicile necesare. În aceeași lună am fost și în Bucegi, unde iarna încă era prezentă, urcând Valea Morarului alături de prietenii de la Outdoor the World.

Ultima tură de alpinism a sezonului trecut a fost în Piatra Craiului, unde am urcat pe zăpadă Vâlcelul Caprelor, cu coborâre pe Valea Podurilor. La sfârșitul lunii am fost din nou în munții Retezat, o tură frumoasă de drumeție care ne-a adus nu numai peisaje frumoase, ci și o rară asortare a brândușelor de primăvară cu smârdarul verii.

În iulie am reluat activitatea de recondiționare a traseelor clasice din munții Bucegi și, alături de prietenul Eugen Horjea, am montat câteva ancore în Colțul Mălinului. Am revenit în Piatra Craiului într-o tură de inițiere în carpatism și am ajuns pentru prima dată în an pe Acele Morarului, o tură pe care o organizăm anual de cel puțin câteva ori. La sfârșitul lunii am fost în munții Făgărașului, într-o primă drumeție spre vârful Moldoveanu cu un grup de basarabeni.

Lacurile și peisajele alpine au fost tematica începutului de gustar, cu o drumeție în Parâng și încă o plimbare spre Moldoveanu. Tot în Alpii Trasilvaniei am urcat și Creasta Vârtopel-Arpășel, unul dintre cele mai vechi trasee de cățărare din Carpații românești, tură în care am avut parte de o lumină și peisaje incredibile. Am revenit pe Acele Morarului și, tot în august, am fost de câteva ori în Piatra Craiului, atât în ture de carpatism, cât și în ture de cățărare pe stâncă, urcând de două ori Creasta Frumoasă din Călineț.

Septembrie ne-a readus în Bucegi, unde am făcut o drumeție la vârful Omu cu coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, dar și o tură de cățărare pe Hornul Ascuns, cu urcare pe o Vale a Țapului udă, imediat după ploaie. Am prins chiar și prima zăpadă a toamnei pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, într-una dintre cele mai fotogenice ture din retrospectiva anului trecut.

Luna octombrie a fost dedicată carpatismului, cu o tabără în munții Bucegi și cu parcurgerea integrală a Brâului de Mijloc din Piatra Craiului, în două zile, cu acces prin traseul Anghelide și, respectiv, prin Poiana Închisă și traseul Umerilor. Nu am lăsat nici cățararea deoparte, urcând vârful Picătura pe o ceață densă, străpunsă numai de portocaliul aprins al zadelor în miez de toamnă.

Brumar a adus prima tură de alpinism a sezonului, parcurgând Brâul Mare al Coștilei și Brâul de Sus în condiții de iarnă, dar și ultima tură de carpatism, urcând Padina Lăncii din Piatra Craiului.

Cu iarna bine instalată în decembrie, am urcat Creasta Balaurului din munții Bucegi, o tură frumoasă și lungă, cu vizibilitate până la mari depărtări, și am luat o nouă porție de alpinism-nautic pe Vâlcelul cu Fereastră din Piatra Craiului, o tură în care am fost martorii unui desărvârșit spectacol al mării de nori de peste Valea Bârsei.

Aici se încheie retrospectiva anului 2021 în activitatea Back to Nature, dar, într-un prea-evident clișeu, povestea merge mai departe. Stați aproape de natură, în bocaci sau în șaua bicicletei, în scurte plimbări prin pădure sau pe pereți de stâncă. N-o neglijați, învățăți-i regulile și bucurați-vă de clipele petrecute în mijlocul ei. Merită!

Braul Mare al Costilei la început de iarnă

După o primă trântă cu prima zăpadă căzută în Carpați odată cu incursiunea pe Creasta Vârtopelului din munții Făgărașului, am gustat primele semne serioase ale iernii din Bucegi într-o tură pe Braul Mare al Coștilei, aflat între două anotimpuri.

Dacă la ultima incursiune pe Braul Mare am avut parte de o zi minunată de toamnă, de această dată ne-am bucurat de o zi superbă de… ei bine, vă lăsăm pe voi să ghiciți, căci, pentru noi, a fost o plimbare între două anotimpuri. Fețele sudice, însorite și, în cea mai mare parte, lipsite de zăpadă, au contrastat puternic cu cele nordice, reci și cu însemnate depozite de zăpadă. În aceste condiții, chiar dacă zăpada nu era înghețată și prezența gheții în zonele parcurse era nesemnificativă, am folosit colțarii pentru o deplasare sigură pe iarba uscată a finalului de toamnă.

După parcurgerea Brâului Mare din Valea Albă și până la Valea Mălinului, am continuat pe firul acesteia până spre Brâul de Sus. Am urmat una dintre ramurile superioare ale acestuia, care, fără prea mare viitor, ne-a livrat într-un fir al Urzicii, pe care am ieșit lesnicios în marginea platoului.

Odată cu căderea primelor zăpezi care vor dăinui peste iarnă în Carpații românești, sezonul turelor de carpatism se apropie, ușor, de final. În curând vom începe turele de alpinism și drumeție de iarnă, pe rachete de zapadă, precum și activitățile educaționale specifice sezonului alb.

Padina Lancii și Poiana Inchisa

Toamna ne tot poartă pașii prin abruptul Pietrei Craiului și, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs o porțiune a Brâului de Jos, revenim de această dată în zona sud-vestică, urcând Padina Lancii până în Poiana Inchisa.

Pe o vreme mult mai caldă, dar mai închisă decât la precedenta incursiune în aceste locuri, am ajuns la Padina Lancii urmând poteca turistică strecurată pe sub abrupt, pe la baza Umerilor și prin largul bazin al Văii Tămășel, privind mereu spre Colțul Carugelor. Lipsit de dificultăți majore, câteva săritori fiind – inutil, am adăuga – amenajate pentru înlesnirea urcării, firul principal al văii Padina Lancii conduce în frumoasa Poiana Inchisa, suspendată sub cer, la aproape 2000 de metri altitudine, un loc de o deosebită frumusețe. Cu vânt puternic pe creastă și un zâmbet preț de câteva raze ale soarelui, am zăbovit în poiană, bucurându-ne ochii și sufletele de frumusețea ce părea că ne închide. Privit-am cu nesaț spre Peretele Marelui Grohotiș ce aduce cu pereții Cimelor dolomitice, am urmărit cu privirea ieșirile spre creastă și spre brâurile care străbat abruptul și am povestit frânturi din istoria explorării locurilor umblate la început de vânătorii sași, încă din secolul al XIX-lea.

Am coborât din Poiana Inchisa odată cu revenirea negurii, alegând pentru coborâre poteca strecurată sub Peretele Marelui Grohotiș. În coborâre, am trecut și pe la placa montană în memoria lui Nae Anghelide, căzut în 1975 pe Muchia Roșie, nu departe de aceste locuri, și care astăzi este cunoscut mai ales pentru traseul care-i poartă numele. Ajunși în poteca turistică, am revenit la Plaiul Foii prin Poiana Tămășel și cumpăna de ape dintre Ardeal și vechiul regat.

Piatra Craiului este un munte la care revenim mereu cu drag, atât pe poteci turistice, cât și prin zone mai puțin umblate, minunându-ne de fiecare dată de frumusețea fără de seamăn între Carpați.